Despre neam, linişte şi sfinţi – “Poporul român a fost înzestrat din belşug cu acest dar dumnezeiesc care se numeşte linişte. »

« ...la a treia treaptă ajung numai sfinţii, cuvioşii şi marii sihaştri întăriţi de harul Duhului Sfânt. Nimeni însă nu poate ajunge aici dacă nu uneşte liniştea cea din afară a naturii înconjurătoare, care este călăuză spre Hristos,

 cu liniştea interioară a conştiinţei sale.

Iar când acestea se unesc, atunci omul simte dor de Dumnezeu, se roagă fără gânduri, îşi stapâneşte imaginaţia şi simţurile, dobândeşte uşor darul lacrimilor şi iubeşte pe toţi oamenii deopotrivă. »

******************************************************************************* 

« Românul a sacrificat de obicei ordinea impusă, frumosul creat, artificial, impropriu sufletului său, de dragul liniştii şi  bucuriei interioare, a trăirii sale cât mai în mijlocul naturii. Din această linişte divină, din această armonie şi frumuseţe nemuritoare au ieşit toate comorile şi capodoperele  sacre ale neamului, începând de la marii noştri sfinţi, domni şi eroi, până la sfintele noastre mame ; începând de la frumoasele slujbe şi picturi bisericeşti, până la colinde şi la poezia Mioriţa. Toate sunt rod al liniştii şi al păcii sufleteşti. »

*********************************************************************************

Liniştea, isihia în limba greacă sau sihăstria în graiul nostru românesc, este un dar divin cu care Dumnezeu a înzestrat întreaga creatură, de la îngeri şi oameni până la păsările cerului şi florile câmpului. Prin linişte înţelegem  armonie, împăcare a creaţiei cu Creatorul ei, a omului cu inima sa, cu conştiinţa sa, cu semenii săi, cu toată zidirea. Liniştea, atât  cea exterioară firească, cât şi cea interioară, duhovnicească, formează o însuşire vitală a sufletului omenesc fără de care omul nu poate creşte normal...Liniştea, precum o  numesc toţi Sfinţii Parinţi, este maica rugăciunii şi a multor fapte bune. Nimeni nu se poate ruga lui Dumnezeu cu mintea şi inima tulburată de griji, de gânduri şi de patimi.[...] Liniştea este mediul ideal în care se nasc sfinţenia, arta, cultura.

Aşadar, este o linişte exterioară a naturii neprihănite, a cerului înstelat, a mării odihnite, a păstorului înconjurat de  turmă, a ţăranului legat de pământ, a mamei cu pruncul la sân. Este o linişte interioară a conştiinţei împăcate, a datoriei împlinite, a omului care se jertfeşte pentru alţii, a creştinului care împlineşte după putere poruncile Evangheliei lui Hristos.  Este şi o linişte a Duhului Sfânt care covârşeşte toată mintea, care vine în dar de la Dumnezeu după îndelungate  osteneli duhovniceşti. Este liniştea inimii care poartă în ea pe Hristos, liniştea plânsului şi a lacrimilor de bucurie, liniştea nostalgiei divine şi a rugăciunii de foc, liniştea jertfei supreme.

La prima treaptă a liniştii ajung toţi oamenii care trăiesc cât mai mult în mijlocul naturii. Ei simt pe Dumnezeu din armonia şi frumuseţea celor văzute, pe care Sfinţii Părinţi o numesc contemplaţie naturală în duh. La a doua treaptă a liniştii ajung călugării şi creştinii sporiţi, care îşi împlinesc  evanghelic datoriile faţă de Dumnezeu şi  de oameni. Iar la a treia treaptă ajung numai sfinţii, cuvioşii şi marii sihaştri întăriţi de harul Duhului Sfânt. Nimeni însă nu poate ajunge aici dacă nu uneşte liniştea cea din afară a naturii înconjurătoare, care este călăuză spre Hristos, cu liniştea interioară a conştiinţei sale. Iar când acestea se unesc, atunci omul simte dor de Dumnezeu, se roagă fără gânduri, îşi stapâneşte imaginaţia şi simţurile, dobândeşte uşor darul lacrimilor şi iubeşte pe toţi oamenii deopotrivă.

Iată pentru ce înaintaşii noştri căutau să traiască  cât mai feriţi de tulburările lumii, cât mai mult în liniştea naturii. Ca să poată ei înşişi învăţa din cele exterioare taina liniştii  şi a rugăciunii interioare, până când pacea şi liniştea Duhului Sfânt se odihnea în inimile lor.

Poporul român a fost înzestrat din belşug cu acest dar dumnezeiesc care se numeşte linişte. El a trăit în Carpaţi ca într-o măreaţă catedrală, ca într-o minunată sihăstrie naturală aproape fără egal în lume. De aceea n-a plecat niciodată de acasă, nici n-a râvnit la liniştea şi pâinea altuia. De aceea a simţit cu atâta putere întotdeauna în inima lui , dorul casei natale, nostalgia patriei, a cerului, pe care le-a cântat ca puţini alţii. De aceea a înălţat atâtea sfinte biserici, sihăstrii şi mănăstiri, cum mai rar se pot întâlni în altă ţară. Cuminţenia, statornicia, omenia, evlavia creştină, mila, iertarea, mulţumirea sufletească, speranţa, lăsarea în voia lui Dumnezeu, cântarea, bucuria inimii, trăirea în sânul naturii, toate sunt virtuţi ce caracterizează sufletul românului  care cresc şi se adapă la izvoarele liniştii.

            Românul a fost  din începuturi om de linişte, suflet celest şi curat, împăcat cu Dumnezeu şi cu oamenii. El şi-a făcut întotdeauna casa pe munte sau pe deal, la marginea pădurii sau în poiană, cât mai aproape de izvor. Ferestrele şi le-a împodobit cu flori, pereţii cu icoane, din care nu lipsesc niciodată Maica Domnului cu Pruncul în braţe şi Sfântul Nicolae cel Blând, protectorii cei mai iubiţi ai casei şi copiilor săi. Pridvorul casei l-a împodobit cu viţă, ograda cu stupi de albine, iar ocolul l-a umplut cu  turme de oi şi miei. Românul a sacrificat de obicei ordinea impusă, frumosul creat, artificial, impropriu sufletului său, de dragul liniştii şi  bucuriei interioare, a trăirii sale cât mai în mijlocul naturii. Din această linişte divină, din această armonie şi frumuseţe nemuritoare au ieşit toate comorile şi capodoperele  sacre ale neamului, începând de la marii noştri sfinţi, domni şi eroi, până la sfintele noastre mame ; începând de la frumoasele slujbe şi picturi bisericeşti, până la colinde şi la poezia Mioriţa. Toate sunt rod al liniştii şi al păcii sufleteşti. »

Arhimandritul Ioanichie Bălan – Vetre de sihăstrie românească, EIBMBOR, 2001

Foto :

http://dan.bluephotography.ro/index.php#mi=2&pt=1&pi=10000&s=7&p=4&a=0&at=0

http://merlinlx.wordpress.com/2009/11/14/biserica-lui-dragos/

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/20/duminica-sfintilor-romani-ucenicii-sfinti-ai-sfantului-inchisorilor-valeriu-gafencu/

Rugăciune către Sfinţii Români

"...să fim un neam întru care să se slăvească 

sfânt numele Lui!"

Sfinţilor români, voi, care sunteţi podoaba neamului nostru şi roada lui cea mai de preţ: mucenici, care aţi murit pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în trup; mărturisitori, care aţi păzit dreapta credinţă; şi voievozi, care ne-aţi apărat Biserica şi neamul, staţi tari, precum aţi şi stat, înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte păcatele şi să ne întoarcă spre toată fapta cea bună.

Noi credem şi marturisim că voi, sfinţilor care aţi odrăslit din neamul nostru, sau care aţi venit în aceste părţi pentru a ne lumina cu viaţa sau cu moaştele voastre, vă rugaţi cu dragoste pentru noi şi ne sunteţi cel dintâi ajutor în faţa lui Dumnezeu, şi pentru aceasta ne şi rugăm vouă cu evlavie: păziţi-ne, împreună cu Maica Domnului, de toate greutăţile şi încercările care se abat asupra noastră; nu de cele ce sunt îngăduite spre pocăinţă şi spre întoarcere la Dumnezeu să ne păziţi, sfinţilor, ci de cele care sunt din răutatea şi invidia vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi, şi care sunt mai presus de puterea noastră. Izbăviţi-ne, aşadar, cu rugaciunile şi îndurările voastre, de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi, de secetă, de cutremur, de foc, de potop, de boală şi de toate necazurile pe care din cauza răutăţii noastre le pătimim.

Că, iată, cu nenumărate păcate Îl mâhnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplită, cu desfrânarea cea ruşinoasă, cu hoţii şi viclenii şi minciuni, şi îndeobşte cu toată fapta cea rea. Ne-am îndepărtat sfinţilor, întru totul de Dumnezeu şi de Biserica Sa, şi vă rugăm acum să cereţi pentru noi iertare de păcate, chip de pocăinţă şi râvnă pentru toată fapta cea bună. Şi să ne întoarceţi la dragoste pentru Dumnezeu şi pentru Maica Sa şi pentru Biserica cea strămoşească. Ca nu cumva din pricina noastră să fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degrabă să fim un neam întru care să se slăvească sfânt numele Lui.

Ca astfel, ridicându-ne la cinstea cea dintâi, să ne închinăm vouă, iubiţi ai noştri sfinţi români, şi să slăvim pe Dumnezeu cel Unul în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Surse :

http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfintilor-romani-67081.html

http://sihastria.mmb.ro/catedrala.htm

http://www.manastirea-sireti.md/index.php/news/416/24/Duminica-a-II-a-dupa-Rusalii---a-Tuturor-Sfintilor-Romani

Acatistul Sfinţilor Români - II

« ...Îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel ce neamurile le ţine

în dragoste unul pentru altul... »

Condacul 7

Sfinţi ai noştri şi ajutători nouă s-au arătat cei ce cu moaştele lor au binecuvântat ţara, cuvioşi şi mucenici, deşi odrăsliţi din alte pământuri. Pentru aceasta Îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel ce neamurile le ţine în dragoste unul pentru altul, toţi împreună cântând: Aliluia!

Icosul 7

Pe apărătorii dreptei credinţe şi ai neamului strămoşesc, pe cei ce în faţa prigoanelor şi a duşmanilor L-au mărturisit neclintit pe Hristos şi Biserica Sa au păzit-o cu neînfricare, pe aceştia după dreptate să îi lăudăm zicând:

Bucură-te, Ştefan cel Mare, spaima păgânilor şi aparătorul întregii creştinătăţi ;

Bucură-te, că tu eşti pavăza neamului nostru până la sfârşitul vremurilor;

Bucură-te, că pentru slava dreptei credinţe ai umplut pământul ţării de mănăstiri şi biserici;

Bucură-te, că în timpul vieţii cu sabia ai luptat pentru neam şi pentru credinţă, iar acum cu rugăciunea te lupţi pentru noi;

Bucură-te, Petru Movilă, mitropolitule al Kievului, că în bun chip te-ai nevoit pentru slava Ortodoxiei;

Bucură-te, Iosif Mărturisitorule, ierarhe al Maramureşului, că nedreptatea şi batjocurile cu vitejie le-ai răbdat;

Bucură-te, că pe maramureşeni întru buna credinţă şi evlavie i-ai păstorit;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor mitropoliţi Iorest şi Sava, care pe poporul cel încredinţat vouă l-aţi păzit de prigoana calvinilor;

Bucuraţi-vă, că pentru aceasta şi temniţă şi bătăi aţi pătimit, mărturisind dreapta credinţă ;

Bucuraţi-va, Visarion şi Sofronie, cei ce cu neînfricare aţi luptat pentru legea cea strămoşească;

Bucuraţi-vă, că în temniţi bătuţi şi chinuiţi fiind, pururea v-aţi rugat pentru poporul cel greu prigonit al Ardealului;

Bucuraţi-vă, că prin predica voastră cea înflăcărată, românii s-au întors într-un cuget la credinţă;

Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!

Condacul 8

Pentru credinţă au pătimit mărturisitorii, şi pentru neam. Că palme, scuipări, bătăi, închisori şi încă multe altele răbdând, ne-au arătat cum se cade a apăra credinţa strămoşească. Iar noi, nici cu mintea putându-ne ridica la a lor virtute, să ne alăturăm lor în neîncetata cântare adusă lui Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul 8

Cuvioşilor ce din pământul Moldovei au răsărit, şi care viaţa întreagă în munţi şi-n peşteri şi-au petrecut, în posturi şi-n privegheri de toată noaptea, şi care dobândind dragostea cea adevărată, s-au rugat cu lacrimi pentru întreaga lume, acestora şi noi, închinându-ne acum, cu evlavie să le cântăm:

Bucură-te, Sfinte Chiriac, cel ce în muntele Bisericani gol ai petrecut vreme de 60 de ani, îndurând arşiţa şi gerul;

Bucură-te, că prin luptele tale ai ajuns la măsurile nevoitorilor celor din vechime;

Bucură-te şi tu, Sfinte Chiriac de la Tazlău, care ai fost povăţuitorul sihaştrilor;

Bucură-te, că prin nevoinţele şi smerenia ta cea adâncă ai sporit în rugăciune, biruind cu totul pe diavoli;

Bucură-te, Sfinte Rafaile din Agapia, că întru deplină ascultare trăind, darul înainte-vederii ai primit;

Bucură-te, că şi după moarte demonii i-ai izgonit prin moaştele tale cele minunate;

Bucură-te, Partenie, egumen al Agapiei, că te-ai îmbrăcat în toată fapta cea bună;

Bucură-te, Sfinte Inochentie, că în Mănăstirea Probota prin simplitate şi sărăcie ai dobândit Împărăţia cea cerească;

Bucură-te, că pentru dragostea ta, Dumnezeu ţi-a dat darul facerii de minuni;

Bucură-te şi tu, Eustatie, cuvioase, cel ce vrednic următor Sfântului Inochentie te-ai făcut;

Bucură-te, Sfinte Vasile, că intrând în obştea Moldoviţei în scurtă vreme ai ajuns egumen vestit;

Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi sfetnicul lui Alexandru cel Bun;

Bucură-te, că moaştele tale până acum ne sunt de grabnic ajutor în nevoi;

Bucură-te, Epifanie, că în Voroneţ trăind, ai fost urmaş cinstit al Sfântului Daniil Sihastrul;

Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!

Condacul 9

Pildă vrednică de urmat ne-au arătat cuvioşii. Că ei prin posturile îndelungi cu care trupul şi-au potolit, prin lacrimile neîncetate cu care ochii şi-au luminat şi prin privegherile cele de toată noaptea în care au petrecut în rugăciune, ne-au învăţat cum să dobândim Împărăţia cea veşnică. Să-I mulţumim lui Dumnezeu, aşadar, pentru ei şi pentru toate, cântând: Aliluia!

Icosul 9

Întru mucenicie aţi primit cununa cea neveştejită şi mai presus de minte de la Însuşi Hristos, Stăpânul nostru. Cu vitejie neplecându-vă în faţa celor ce vă chinuiau, prin pătimiri şi prin moarte aţi răpit raiul. Pentru care vă şi cântăm, mucenicilor, unele ca acestea:

Bucură-te, Teodosie, Mitropolitule al Moldovei, că din pricina dragostei ce o purtai păstoriţilor tăi ai fost prigonit de domnul cel nelegiuit;

Bucură-te, că dupa moartea ta cea mucenicească, Sfântul Antipa s-a făcut partas minunatei descoperiri a moaştelor tale;

Bucură-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos, că toată viclenia celui rău s-a dovedit a fi spre slava ta mai mare;

Bucura-te, că ajungând trupul tău preaiubit la Suceava, ai vindecat toate rănile moldovenilor;

Bucură-te, că de atunci prin multe minuni ne-ai încredinţat de dragostea pe care ne-o porţi nouă tuturor;

Bucură-te, nevinovată Filofteie, că milostenia ta a deschis cerurile;

Bucură-te, că securea care ţi-a fost spre moarte, te-a făcut mireasa a lui Hristos;

Bucură-te, că moaştele tale păzesc cu străşnicie pământul ţării şi pe cei ce locuiesc într-însa;

Bucură-te, Oprea, cioban minunat, care cu vitejie ai înfruntat stăpânirea străină, cerând libertate pentru românii dreptslăvitori;

Bucură-te, că pentru aceasta temniţă până la moarte ai răbdat, mucenic al lui Hristos învrednicindu-te a fi;

Bucuraţi-vă, Ioane şi Moise, preoţi neînfricaţi, că nu aţi vrut cu nici un chip să vă lepădaţi de credinţa strămoşească;

Bucuraţi-vă, adevăraţilor apăratori ai Ortodoxiei, că aţi fost băgaţi în închisoare şi aţi îndurat multe chinuri, dobândind moarte pentru credinţa cea dreaptă;

Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!

Condacul 10

Ajutor nebiruit ne-am câştigat noi în ceruri, pe sfinţii mucenici. Că ei de dragoste arzând pentru Stăpânul, şi pe toate lepădându-le pentru El, pe toate le-au şi câştigat. Iar acum se roagă pentru noi, ne întaresc în credinţă, ne apără neamul şi ne păzesc de toată răutatea. Lui Hristos, aşadar, Care prin ei şi prin Maica Sa ne trimite harurile Lui cele bogate, să-I mulţumim, cântând: Aliluia!

Icosul 10

Să se bucure neamul nostru cu desăvârşită şi duhovnicească bucurie. Ca a dobândit în cer sfinţi cuvioşi, care plăcând lui Dumnezeu în viaţa aceasta, şi-au agonisit veşnica răsplată, pe care ne-o pot da şi nouă, celor ce le cântam cu evlavie:

Bucură-te, Vasile cel din Poiana Mărului, că părăsindu-ţi ţara ai venit în pământurile Vrancei, pe care le-ai luminat cu viaţa ta cea desăvârşită;

Bucură-te, că sporind in rugaciunea inimii, te-ai invrednicit a fi staret al cuviosului Paisie, cel ce ti-a urmat intru totul in virtute;

Bucura-te, Sfinte Paisie, ca in Moldova si-n Athos te-ai intarit intru toata virtutea, ajungând părinte al părinţilor;

Bucură-te, că te-ai făcut mare dascăl al rugăciunii celei neîncetate a inimii;

Bucură-te, că sub oblăduirea ta ai strâns parinţi de multe neamuri, lăsând mulţime de ucenici care au umplut toată Ortodoxia de lumină duhovnicească;

Bucură-te, minunate Antipa, care din Moldova ieşind şi-n Sfântul Munte desăvârşindu-te, ai rodit în îndepărtatul Valaam;

Bucură-te, că ai strălucit cu sfinţenia ta din Athos până în Rusia, cinste făcând neamului tău, pentru care te şi rogi neîncetat;

Bucură-te, Ioane, romane, că rămânând de mic orfan, Dumnezeu ţi-a purtat de grija ca unui adevărat copil al Său;

Bucură-te, că El ţi-a călăuzit paşii spre pustiile Iordanului, unde sihăstreşte în aspră nevoinţă ai trăit;

Bucură-te, că au săltat inimile noastre de bucurie la aflarea moaştelor tale iubite, prin care ne-am încredinţat că avem un nou mijlocitor pentru noi;

Bucură-te, Teodora, pustnico, care femeie fiind după fire ai întrecut cu nevoinţele pe mulţi dintre bărbaţi;

Bucură-te, că în singurătate întreaga viaţă ai petrecut, punându-ţi toată nădejdea în Dumnezeu, Care te-a şi slăvit cu trup nestricăcios;

Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!

Condacul 11

Să ne plecăm înaintea celor ce prin luptele lor au biruit cele ale firii şi s-au făcut îngeri în trup, surpând pe surpătorul mântuirii noastre; iar lui Dumnezeu, Care le-a arătat lor calea cea strâmta şi cu chinuri, să-I cântăm, zicând: Aliluia!

Icosul 11

Şi în vremurile mai noi au strălucit pe pământul ţării păstori desăvârşiţi în sfinţenie. Că ei sufletul şi-au pus pentru noi în faţa lui Dumnezeu, străduindu-se cu timp şi fară timp a ne face vrednici de Împărăţia cerurilor. Ca unora ce fără zăbava s-au nevoit pentru binele nostru, şi încă se mai nevoiesc, să le cântăm zicând:

Bucură-te, Calinic, netrupescule păstor, că nu ştim de unde să începem a lăuda virtuţile tale;

Bucură-te, că deşi ai fost egumen şi ierarh cu multe griji, nevoinţele cele călugăreşti nu le-ai lepădat, ci mai vârtos te-ai întărit întru ele;

Bucură-te, că prin negrăita ta milostenie te-ai urcat până la cer, fiind până azi părinte al săracilor;

Bucură-te, că în fel şi chip te-ai nevoit pentru binele păstoriţilor tăi, luptând pentru unirea tuturor românilor întru dragoste de Dumnezeu şi de neam;

Bucură-te, că ai luminat poporul cel dreptcredincios, tipărind cărţi cu folos sufletesc şi zidind nenumărate biserici;

Bucură-te, că şi după moarte românilor tăi iubiţi le împarţi mulţime de daruri prin moaştele tale cele preacinstite;

Bucură-te, Iosif de la Partoş, mitropolitule al Timişoarei, care în Sfântul Munte Athos ai urcat pe calea cea dumnezeiască a virtuţilor;

Bucură-te, că deşi bătrân fiind, ai venit să pastoreşti poporul Banatului;

Bucură-te, că de darul facerii de minuni învrednicindu-te, prin moaştele tale ne stai şi azi întru ajutor;

Bucură-te, Sfinte Nifon, că şi tu în Grădina Maicii Domnului te-ai nevoit întru sfinţenie;

Bucură-te, că ai fost ales patriarh al Constantinopolului, iar mai apoi ai ajuns păstor al Ţării Româneşti;

Bucură-te, că pe binecredinciosul şi înţeleptul voievod Neagoe Basarab l-ai povăţuit pe caile sfinţeniei;

Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!

Condacul 12

Pe vrednicii noştri ierarhi şi stăpâni, care întru frica Domnului s-au nevoit a scoate poporul din mâinile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, îndrumându-l întru toate poruncile Mântuitorului, pe aceştia, dar, lăudându-i, lui Dumnezeu, Celui ce i-a înţeleptit cu lumina Sa cea bogată, să-I cântam cu bucurie, strigând: Aliluia!

Icosul 12

Din mormânt a ieşit mântuirea neamului omenesc, prin slăvita Înviere. Iar mucenicii şi mărturisitorii vremurilor de pe urmă, locuind în temniţi ca-n nişte morminte, au adus, prin jertfa lor, învierea neamului românesc. Să cântam, aşadar, tuturor celor care neştiuţi au pătimit pentru credinţă sub prigoana celor fără de Dumnezeu, unele ca acestea:

Bucuraţi-vă, arhierei şi preoţi, călugări şi credincioşi, care aţi umplut temniţele comuniste;

Bucuraţi-vă, toţi cei ce v-aţi stins în vremea cruntei prigoane, ştiuţi doar de Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, că în iertare şi nevoinţă desăvârşindu-vă, aţi făcut închisoarea prilej de sfinţire;

Bucuraţi-vă, toţi cei ce închişi la Piteşti L-ati mărturisit pe Hristos, îndurând biruitori chinurile cele mai presus de minte;

Bucuraţi-vă, Aiudule şi Jilava, că sângele mulţimilor de mucenici v-au făcut locuri de închinare;

Bucuraţi-vă, Gherla şi Periprava, că în voi a strălucit lumina rugăciunii celei din suferinţă;

Bucuraţi-vă, toate temniţele comuniste, că v-aţi făcut scara spre cer pentru nenumăraţi mucenici;

Bucuraţi-vă, că fără să vrea călăii cei nemiloşi au lucrat spre slava lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale;

Bucuraţi-vă, că prin ei floarea neamului românesc a umplut cerul, pururea mijlocind pentru noi înaintea lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă dar, noilor mucenici, că vitejia şi răbdarea voastră v-au agonisit cununa cea veşnică;

Bucuraţi-vă, că întru bucuria raiului sălăşluind acum, sunteţi nădejdea cea tare a neamului nostru;

Bucuraţi-vă, că prin jertfa voastră, Dumnezeu ne trimite în dar binecuvântările Lui cele bogate;

Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!

Condacul 13

Tuturor sfinţilor neamului nostru, mucenici, ierarhi, cuvioşi, mărturisitori şi voievozi, ştiuţi sau neştiuţi, să le aducem cinstirea noastră şi dragostea şi evlavia. Şi să le mulţumim ca unora care plâng pentru noi şi pentru păcatele noastre, aducând binecuvântarea lui Dumnezeu peste pământul ţării. Iar lui Dumnezeu, Celui ce până acum nu a lepadat neamul nostru cel dreptcredincios, să-I cântăm din inimă, în veşnică şi dulce cântare zicând: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1.