Întâmpinarea Domnului

AXIONUL

http://www.youtube.com/user/ioanasalis#p/a/u/2/aTU5dHRlI5I

***

„Nu pricep, Curată...”

http://www.youtube.com/user/doxapatriqueio#p/f/76/NiibgRLo9fs

***

ΑΚΑΤΑΛHΠΤΟΝ ΕΣΤΙ - ΘΕΟΤΟΚΕ Η ΕΛΠΙΣ

http://www.youtube.com/user/doxapatriqueio#p/f/73/P1r6Yo4Xxrw

 ***

“În aceeaşi vreme când părinţii au suit pe pruncul Iisus, ca să facă după obiceiul legii pentru dânsul, în biserică a venit, purtându-se de Duhul lui Dumnezeu, Sfântul Simeon, bătrânul, om drept şi credincios, aşteptând mângâierea lui Israil, care era să fie prin venirea lui Mesia, pentru că ştia că acum se apropie Mesia cel aşteptat, de vreme ce sceptrul lui Iuda trecuse la Irod, după proorocia strămoşului Iacov patriarhul, care mai înainte a zis: "Nu va lipsi domn din Iuda, până ce va veni aşteptarea neamurilor, Hristos Domnul". Asemenea şi cele şaptezeci de săptămâni de câte şapte ani ale lui Daniil, acum se sfârşiseră, după care se socotise că va fi venirea lui Mesia. Pe lîngă aceasta, lui Simeon era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea mai înainte de a-L vedea pe Hristos Domnul.

Acela, privind spre Fecioara cea Preacurată şi spre Pruncul cel ţinut de ea, a văzut darul lui Dumnezeu, înconjurând pe Maica şi Pruncul ei şi cunoscând, cu duhul, că Acela este Mesia cel aşteptat, s-a apropiat cu sârguinţă şi, primind în mâini cu bucurie negrăită şi cu frică cucernică, cel albit ca o lebădă de cărunteţe a dat mare mulţumire lui Dumnezeu, înaintea sfîrşitului său, cu veselie cântând şi zicând: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpîne, după Cuvântul Tău, în pace. Eu n-am avut linişte în gândurile mele, în toate zilele aşteptându-Te şi în toate zilele îngrijindu-mă, când vei veni. Acum, văzându-Te, pace am câştigat şi de grijă scăpând, mă duc din cele de aici, veste de bucurie ducând părinţilor mei pentru că voi spune despre venirea Ta în lume, strămoşului Adam, lui Avraam, lui Moise, lui David, lui Isaia şi celorlalţi sfinţi părinţi şi prooroci.

Apoi voi umple de negrăită bucurie pe cei ce sunt mâhniţi acum şi către care degrabă mă slobozeşte, ca degrabă şi ei, lepădând mâhnirea, să se veselească de Tine, izbăvitorul lor. Slobozeşte-mă pe mine, robul Tău, ca să mă odihnesc, după ostenelile cele de mulţi ani, în sânul lui Avraam; căci acum au văzut ochii mei mântuirea Ta cea pregătită tuturor popoarelor. Ochii mei au văzut lumina cea pregătită pentru izgonirea întunericului, spre luminarea neamurilor, spre descoperirea tainelor dumnezeieşti cele neştiute, lumina care ai răsărit spre slava poporului Tău Israil, şi pe care, prin proorocul Isaia, ai făgăduit-o, zicând: "Am dat în Sion mântuire lui Israil, spre preamărire".

Auzind Iosif şi Preacurata Fecioară unele ca acestea despre Prunc, de la sfântul şi dreptul bătrân, se mirau de cele grăite pentru El, pentru că vedeau pe Simeon grăind către Prunc ca spre un om bătrân. Apoi, se ruga nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu Care are puterea vieţii şi a morţii şi Care putea să-l slobozească îndată pe bătrân spre altă viaţă sau să-l ţie încă în cea de aici.

Deci, i-a binecuvântat Simeon, lăudând şi mărind pe Maica cea Preanevinovată, care a născut pe Omul Dumnezeu şi, fericind pe Sfântul Iosif, părutul tată, care s-a învrednicit a fi slujitor unei Taine ca aceasta. Apoi a zis către Maria, Maica Lui, iar nu către Iosif, pentru că vedea cu prooroceşti ochi pe Maica cea fără de bărbat:

 "Iată, Acesta este spre căderea şi scularea multora în Israil", adică spre căderea celor care nu vor voi să creadă cuvintele Lui, iar spre scularea celor ce vor primi cu dragoste sfânta Lui propovăduire; spre căderea cărturarilor şi a fariseilor, pe care i-a orbit răutatea lor, iar spre scularea pescarilor celor simpli şi neştiutori. Pentru că va alege pe cei neînţelepţi, ca să ruşineze pe cei înţelepţi ai veacului acestuia. Apoi va fi spre căderea sinagogii evreeşti a Legii celei Vechi şi spre ridicarea Bisericii lui Dumnezeu, prin darul cel nou şi spre semnul Căruia se va zice împotrivă. Căci multă grăire împotrivă va fi pentru Dânsul între popoare; unii vor zice că este bun, iar alţii nu, ci că înşeală poporul. Şi-L va pune pe El, după cuvântul proorocului Ieremia, ca pe o ţintă spre săgetare, spânzurându-L pe lemnul Crucii şi rănindu-L cu piroanele ca cu săgeţile şi cu suliţa. În acea vreme, ţie, o! Maică fără de bărbat, prin suflet îţi va trece sabia şi vei suferi dureri în inimă, când vei vedea pe Fiul tău pironit pe cruce, pe care l-ai născut în lumea aceasta fără de dureri. Pe Acela îl vei petrece din lumea aceasta cu multe dureri şi cu mare tânguire".

Sursa :

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsfeb/02-02-intimpinarea_domnului.html

ICOANE

http://europeana.cimec.ro/detaliu.asp?k=66BB6F7EF5B24FC392408DA501535141 (http://stage.srpskoblago.org/Archives/Decani/exhibits/Collections/GreatFeasts/CX4K1739_l.html)

Sfinţii Trei Ierarhi

http://www.theotokos-lifegiving-spring.org/media.htm

Azi Biserica  prăznuieşte trei oameni care au trait aproape în acelaşi timp(au fost contemporani), care au fost excepţional înzestraţi, poate cei mai inteligenţi oameni ai tuturor timpurilor, dar care au rămas totuşi smeriţi. Ei au demonstrat că, deşi este dificil, nu este imposibil să fii plin de daruri şi să rămâi smerit în acelaşi timp. Aceştia sunt Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul şi Sf. Ioan Hrisostom, numiţi împreună “Sfinţii Trei Ierarhi”. Sunt amintiţi în această ordine pentru că toţi trei au fost deja prăznuiţi în ianuarie: Sf. Vasile pe 1 ianuarie, Sf. Grigorie pe 25 ianuarie şi Sf. Ioan pe 27 ianuarie. Atunci de ce au o prăznuire separată şi una comună, cea de azi, de la sfârşitul lui ianuarie?

Istoria acestei sărbători începe în anul 1084, la sfârşitul secolului al XI-lea.  În vremea aceea, în Constantinopol era o mare dispută despre întâietate între aceşti trei sfinţi din ianuarie. Sf. Vasile avea o mare curăţie, Sf. Grigorie, mare profunzime de gândire, Sf. Ioan avea mare elocinţă. Care, atunci, era cel mai mare?

 Disputa s-a rezolvat când un episcop sfinţit numit Ioan, prăznuit şi el ca sfânt pe 24 iunie, a avut o viziune. În această arătare el i-a văzut pe cei trei sfinţi. Ei i-au spus că, deşi sunt diferiţi, sunt egali în cinstire. Toţi trei fuseseră excepţional de înzestraţi şi studiaseră filosofia şi toate celelalte arte şi ştiinţe în marile universităţi ale vremii lor, toţi trei vorbiseră şi scriseseră în greaca veche, pe atunci[considerată] limbă de cultură şi rafinament al gândirii, în cel mai înalt grad. Fuseseră şi sunt egali în cinstire.

Exemplul lor răspunde întrebării noastre: Cum putem dobândi  smerita cugetare? Obţinem smerita cugetare rămânând smeriţi în sinea noastră, negândind nimic grozav despre noi înşine,  ştiind că orice fel de daruri am avea nu sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu. Aceasta nu trebuie să ne mire, pentru că acesta este sensul cuvintelor: “Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este Împărăţia Cerurilor”. “Săraci cu duhul” înseamnă smeriţi cu gândul.

Înţelegem, prin urmare, că mintea, ca şi proprietăţile, ca şi darurile şi talentele, materiale, fizice sau mintale, ca şi poziţiile în viaţă, nu sunt ale noastre, date nouă ca să putem să ne reflectăm în ele sinele nostru păcătos. Toate aceste daruri sunt împrumuturi în care să se reflecte, prin noi, slava lui Dumnezeu. Ca oglinzile, mintea noastră sau orice altă proprietate sau talent al nostru, nu ne sunt date să ne răsfrângă pe noi, făptura căzută, ci lumina Creatorului, a Căruia să fie slava în vecii vecilor. Amin

Părintele Andrew

Sursa : http://www.orthodoxengland.org.uk/humility.htm

Acatistul Sfinţilor Trei Ierarhi – audio:

http://www.trilulilu.ro/Dumitrul/d51ecf9c43e43e

Un mare praznic al Bisericii Răsăritului: cei 367 de sfinţi făcători de minuni şi păstori ai Bisericii lui Hristos, de la Sinodul VII ecumenic

11 octombrie

În această zi mai facem şi pomenirea Sinodului al şaptelea ecumenic, care a avut loc în vremea împăratului Constantin şi a maicii lui Irina, şi în vremea lui Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, adică Sinodului celor trei sute şaizeci şi şapte de sfinţi părinţi care s-au adunat în Niceea pentru a doua oară, contra luptătorilor de icoane, pe care i-au şi blestemat, apoi au învăţat ca sfintele icoane să fie cinstite şi să li se dea cuviincioasa închinăciune.

SINODUL AL VII-LEA ECUMENIC

Astazi este un mare praznic al Bisericii Răsăritului, că nu prăznuim un sfânt sau doi, ci 367 de sfinţi făcători de minuni şi păstori ai Bisericii lui Hristos, de la Sinodul VII ecumenic.

Au fost 350 la Sinodul VII de la Niceea, dar s-au mai amestecat încă 17 episcopi, care călcaseră sfintele icoane în picioare, care căzuseră în eres şi care se luaseră după luptătorii de icoane. Dar de frica tiranilor şi pentru alte interese au călcat peste sfintele icoane şi le-au defăimat. Când au văzut Sinodul adunat, în fruntea căruia era marele Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, şi binecredincioşii împăratţi Constantin şi Irina, au cazut în genunchi, au cerut iertare. Au sărutat sfintele icoane şi s-au închinat cu lacrimi în faţa lor şi au fost primiţi în Soborul al VII-lea Ecumenic.

Şi a fost acest Sinod Ecumenic la anul 783, dar discuţile ş toate procesele verbale ş toate aşezămintele acestui sobor, abia s-au încheiat la anul 787, cu câţiva ani mai târziu, pentru că a fost mare lupta împotriva iconoclaştilor, a împăraţilor iconomahi şi a multor arhierei care au căzut din dreapta credinţă, şi preoţi şi popor peste măsură de mult.

Deci, peste 130 de ani a tulburat eresul luptării de icoane Biserica dreptmăritoare a lui Iisus Hristos.

Acest Sinod, al VII-lea a toată lumea, a fost şi ultimul Sinod Ecumenic al Bisericii de Răsărit, în fruntea căruia a fost Sfântul Patriarh Tarasie şi binecredincioşii împăraţi Constantin şi Irina.

De ce la toate Sinoadele Ecumenice, şi la cel dintâi şi la celelalte, Biserica pune aceeaşi evanghelie: Părinte sfinte, voiese ca şi ei să fie una, precum noi suntem una ( Ioan 17, 11 ), rugăciunea arhierească a Mântuitorului ?

Pentru ca s-a implinit în ochii tuturor, ca prin cele şapte Sinoade Ecumenice înţelepciunea şi-a zidit ei casă. Care casă a înţelepciunii lui Dumnezeu ? - Este Biserica dreptmăritoare a lui Iisus Hristos, că auzi ce spune la Pilde : înţelepciunea şi-a zidit casa rezemată pe şapte stâlpi ( Pilde 9, 1 ).

Da, Biserica lui Iisus Hristos cea dreptmăritoare de la Răsărit are aceşti şapte stâlpi neclătiţi pe care s-a clădit duhovniceşte. Sunt cele şapte Sinoade Ecumenice, a toată lumea. Cel dintâi a fost la anul 325, în Niceea Bitiniei, în timpul Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena.

Al doilea Sinod a fost la anul 381 la Constantinopol, sub împăratul Teodosie cel Mare şi patriarh fiind Sfântul Nectarie începator cu 150 Sfinţi Părinţi.

Al treilea Sinod Ecumenic, la anul 431 la Efesul Asiei, unde au fost iarăşi 200 Sfinţi Părinţi.

Al patrulea Sinod Ecumenic a fost la anul 451 în cetatea Calcedon, unde s-au dat anatemei monofiziţii, sub împăraţii Marchian şi Pulcheria. Acum au căzut o mulţime de Biserici necalcedoniene, cum este Biserica Abisiniei, a Armeniei, Biserica Coptă din Alexandria, Biserica Siriacă Veche, care mărturisesc o fire şi o voie în Hristos.

Sinodul al V-lea Ecumenic a fost la anui 553, iarăşi în Constantinopol pe timpul împăratului Iustinian cel Mare, unde s-au dat anatemei Origen., Didim cel Orb, Teodor de Mopsuestia, Teodot şi ceilalţi care au primit ereziile lui Origen.

Sinodul al VI-lea Ecumenic a fost la anul 680 tot în Constantinopol, pe timpul împăratului Constantin Bărbosul, nepotul lui Ieraclie. A fost mare dezbatere în problema ereticilor monoteliţi, care, voind să împace pe ortodocşi cu monofiziţii, au căzut în altă extremă, în prezenţa lui Serghie, patriarhul Constantinopolui, care a fost promotorul monotelismului, ca deşi admitea în Hristos două firi, dar mărturisea o singură voie.

Aceasta era deosebirea între monofiziţi şi monoteliţi. Unii ziceau o fire şi o voie, iar alţii ziceau două firi şi o singură voie, cum este Biserica Maronită, din muntele Libanului, şi Biserica Tomită din India, Biserica din Antiohia Siriei şi alte Bisericii monotelite până astăzi.

Iar Sinodul al VII-lea Ecumenic s-a făcut pentru cinstirea sfintelor icoane şi au dat anatemei pe toţi luptătorii împotriva sfintelor icoane de la anul 783 până la anul 787. Întâi stătător a fost Sfântul Tarasie.

Aceste şapte Sinoade Ecumenice sunt cei şapte stâlpi ai Bisericii Răsăritului, despre care a spus Duhul Sfânt mai înainte : înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi, adică pe cele şapte Sinoade Ecumenice.

Am amintit aceasta, fiindcă astăzi Biserica lui Hristos prăznuieşte al VII-lea Sinod Ecumenic şi pe dumnezeieştii Părinţi de atunci. De aceea s-a şi pus Duminica Ortodoxiei cea dintâi in Postul Mare ca s-a încheiat tot ce-a trebuit mai scump în Biserica Domnului, la Sinodul al VII-lea Ecumenic. Să aveţi mare evlavie la sfintele icoane, să le cinstiţi cu mare cinste, mai ales icoana Mântuitorului, a Maicii Domnului, a sfinţilor, Sfânta Cruce, icoana Preasfintei Treimi, pentru că cine nu cinsteşte sfintele icoane este dat anatemei, anatema este cea mai grea pedeapsă a Bisericii care înseamnă pogorare de viu în iad cu dracii, tăiere de la trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos.

Să cinstiţi sfintele icoane, să vă închinaţi, că au fost mărturisite de mii de sfinţi şi până în ziua de azi le vedeţi în toate sfintele biserici. Nu vă luaţi după eretici, dupaă adventişti şi după ceilalţi bIestemaţi de sectari, care au căzut din dogma dreptei credinţe şi sunt daţi anatemei pentru veacul de acum şi pentru cel se va să fie, desparţiţi pentru veşnicie de la trupul tainic al Bisericii lui Hristos.

Dumnezeu să ne ajute tuturor cu rugăciunile sfinţilor de la Sinodul al VII-lea, şi de la toate celelalte Sinoade Ecumenice. Să ţinem dreapta credinţă pe care o mărturisim în Crez şi să ne mântuim cu mila Domnului. Amin.

Surse : http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/36sinodul.htm

            http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/

   
« Minunea ce s-a făcut de Icoana Domnului nostru Iisus Hristos » (11 octombrie) 

În cetatea Viritului locuia un creştin într-o casă, aproape de şcoala evreiască, şi avea o icoană pe care era zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Iar după o vreme a vândut casa aceea şi a cumpărat altă casă, luându-şi toate lucrurile afară numai de icoana Domnului, care a rămas acolo. Şi aceasta s-a făcut după rânduiala lui Dumnezeu. În acea casă unde era icoana Domnului s-a sălăşluit un evreu şi, aducându-şi lucrurile sale, locuia acolo, dar n-a văzut că icoana Domnului era în casă.

După câtăva vreme a chemat la ospăţ pe alt evreu, prieten al său, şi, ospătând amândoi, evreul cel venit în vizită a privit spre peretele casei şi a văzut icoana Domnului, apoi a zis celui ce-l chemase: "Cum tu, fiind evreu, ţii în casă această icoană?". Iar evreul care locuia acolo a început a se jura şi a se blestema, zicând că până acum n-a văzut icoana acolo. Plecând acel evreu, a clevetit la preoţii lor, spunând că prietenul său are în casă icoana lui Iisus Nazarineanul. Şi toţi s-au umplut de mînie, dar au tăcut atunci pentru că se făcuse seară.

A doua zi s-a adunat mult popor şi împreună cu arhierei şi bătrâni au mers la casa unde era icoana Domnului. Şi intrând înăuntru au găsit icoana pe care au scos-o afară şi au pus-o în mijlocul lor, zicând: "Precum părinţii noştri au batjocorit pe Iisus, aşa şi noi să facem cu această icoană". Şi au început a scuipa icoana şi a lovi chipul lui Iisus Hristos de o parte şi de alta. După aceea au zis: "Am auzit că părinţii noştri pe lemn L-au răstignit pe Iisus, deci să facem şi noi la fel cu această icoană". Şi luând piroane, le-au bătut în chipul Lui, în mîinile şi picioarele Lui şi punând în trestie un burete de oţet l-au lipit de gura Domnului. După aceasta au adus o suliţă şi au poruncit unuia ca să împungă coasta Domnului.

Cum a lovit acela cu suliţa în icoană, îndată a început a curge sânge şi apă. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi evreii care au văzut acea preamărită minune şi au umplut un vas din sângele şi apa care au curs. Apoi au făcut sfat, zicând: "Să aducem şchiopi, orbi şi îndrăciţi şi să-i stropim cu sângele acesta şi de se vor vindeca toţi, vom crede şi noi în Cel răstignit, pentru că ne-a cuprins frica de minunea aceasta". Au adus mai întîi un olog din naştere şi, cum l-au stropit cu sângele cel curs din icoana lui Iisus Hristos, îndată a sărit ologul acela şi s-a făcut cu totul sănătos. După aceasta au adus nişte orbi pe care, stropindu-i cu sângele lui Hristos, aceştia îndată au văzut. Apoi au adus o mulţime de îndrăciţi care s-au vindecat tot prin stropirea cu acel sânge. Despre aceasta s-a dus vestea în toată cetatea şi toţi au alergat să vadă minunea, aducând pe bolnavii lor; pe cei slăbănogi şi uscaţi, pe cei care se târau şi toţi luau tămăduire de bolile lor. Atunci tot poporul evreiesc care era acolo a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos şi, căzând înaintea icoanei Domnului, au strigat cu lacrimi, zicând: "Mărire Ţie, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, că faci minuni ca acestea. Mărire Ţie, Hristoase Dumnezeule, că deşi părinţii noştri Te-au răstignit, noi credem în Tine şi primeşte-ne pe noi care credem în Tine, Stăpîne".

 Toţi evreii din cetatea aceea, bărbaţi, femei şi copii, venind la episcop, l-au rugat cu tot dinadinsul să-i lumineze cu Sfântul Botez. Şi i-au arătat episcopului icoana Domnului precum şi sângele şi apa care au curs din ea, spunând toate batjocurile care au fost făcute acelei sfinte icoane. Iar episcopul, văzându-i că s-au pocăit cu adevărat, i-a primit cu bucurie şi, învăţându-i sfânta credinţă, i-a botezat pe toţi, cu femei şi copii, iar şcoala lor a făcut-o Biserică Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci a fost mare bucurie în cetatea aceea, nu numai pentru neputincioşii care au fost tămăduiţi, ci şi pentru necredincioşii evrei care s-au botezat, căci au primit sfânta credinţă pentru minunea care s-a făcut de icoana Domnului. Pentru aceasta, toţi, cu credinţă şi cu dragoste, să facă închinăciune sfintelor icoane, întru cinstirea şi mărirea chipului Ipostasului lui Dumnezeu, care s-a aflat în chipul omenesc al Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Dumnezeu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine de la toţi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.

Sursa: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsoct/10-11-minune_icoana_domnului.html