Cel ce se hotărăşte pentru moarte nu se teme de nimic(Cuviosul Paisie Aghioritul)

Să luăm aminte la cuvintele Cuviosului Paisie!

„Dacă cineva nu se hotărăşte pentru moarte, nimic nu se face. Toate de acolo încep.”

« Lepădarea de credinţă se ispăşea prin mucenicie. »

« Astăzi cei mai mulţi vor ca alţii să scoată şarpele din gaură. In regulă, nu-l scot ei, dar cel puţin să spună: “Luaţi aminte! S-ar putea să fie vreun şarpe acolo“, încât celălalt să-şi facă probleme. Dar nici aceasta nu fac. Dacă am fi fost noi în anii Mucenicilor, cu raţionalismul pe care îl avem, am fi spus: “De Dumnezeu mă lepăd pe dinafară - nu-L lepăd dinlăuntrul meu - pentru că în felul acesta îmi vor da cutare funcţie şi voi ajuta şi vreun sărac“. Atunci numai tămâie de-ar fi aruncat în focul idolilor, Biserica nu-i împărtăşea. Cel care făcea aceasta era după aceea în rândul celor “ce plâng”. Cei care se lepădau de Hristos trebuiau să-şi ispăşească păcatul prin mucenicie. Sau în vremea luptei împotriva Sfintelor Icoane, li se spunea să ardă sau să arunce icoanele, dar ei preferau să primească mucenicia decât să le arunce. Noi, dacă ne-ar spune să aruncăm o icoană, am fi spus: “S-o aruncăm pe aceasta căci este a Renaşterii. Voi face mai târziu una bizantină“. »

« ...atunci când cineva se mişcă egoist, nu primeşte harul lui Dumnezeu şi este firesc ca atunci când vine o greutate să se lepede de Hristos. »

« - Părinte, de multe ori spunem că Dumnezeu va da putere în ceasurile grele.

- Dumnezeu va da putere unui om smerit, care are inimă curată, care are intenţie bună. Dacă Dumnezeu va vedea cu adevărat intenţie bună, smerenie, va da multă putere. Adică va depinde de intenţia omului ca să primească putere de la Dumnezeu.

- Părinte, ati spus că omul trebuie să aibă smerenie şi intenţie bună. Se poate să aibă mândrie şi intenţie bună?

- Atunci când spunem smerenie, înţelegem să aibă smerenie cel puţin în acest subiect al muceniciei. Se poate să aibă mândrie, dar atunci să se smerească şi să spună: “Dumnezeule, sunt mândru; acum însă dă-mi putină putere să mărturisesc pentru dragostea Ta şi să-mi ispăşesc păcatele mele”. Aşadar, dacă are dispoziţie smerită şi merge la mucenicie cu pocăinţă, atunci Dumnezeu dă mult har. Adică să nu meargă cu dispoziţie mândră, cu gândul că va deveni mucenic şi că i se vor scrie după aceea sinaxarul şi slujba, şi-i vor face icoană cu aureolă.[...] Deci dacă merge cineva la mucenicie cu gândul că va avea slavă în rai, mai bine să nu se gândească să mucenicească. Un creştin adevărat şi corect, dacă ar şti că şi în rai unde va merge va avea iarăşi parte de chinuri şi de mucenicii, tot va dori să meargă acolo. Nu trebuie să ne gândim că dacă suferim ceva aici pe pământ vom fi mai bine acolo în cer. Să nu procedăm aşa, negustoreşte. Noi îl vrem pe Hristos. Să existe mucenicie, să mărturisim în fiecare zi, să ne bată în fiecare zi şi de două şi de trei ori pe zi. Nu trebuie să ne preocupe aceasta. Singurul lucru ce trebuie să ne preocupe este să fim cu Hristos. »

"- Părinte, când cineva nu face cuvenita lucrare duhovnicească, oare poate avea credinţă că Dumnezeu îl va ajuta atunci când va veni un ceas greu, şi îl va putea ruga să-l ajute? Nu cumva ne odihnim cu gândul că atunci va ajuta Dumnezeu, ca să evităm osteneala pregătirii?

- Să ne pregătim. Dacă nu seamănă omul, cum va da Dumnezeu să crească grâul său? Omul trebuie să semene şi, potrivit cu ce va semăna, Dumnezeu va da. Şi în armată se spune: “Fii gata!”."

„

Păstorul cel bun

Puţine speranţe îmi mai rămân într-o rezolvare pe calea legii a conflictului care s-a creat între cetăţenii creştin-ortodocşi ai României şi statul român, cu totul incapabil să manifeste vreo opoziţie la deciziile discreţionar luate de forurile U.E. Demnitarilor români le-a mai rămas prea puţină demnitate pentru a spune « nu ».

Puţine speranţe, de asemenea, îmi dau reprezentanţii Sfântului Sinod al BOR de a lua vreo atitudine clară şi temerară contra « cezarului » cu multe feţe/ măsti al vremurilor de pe urmă pe care le trăim. Dar « ...dacă sarea se va strica... » ? cu ce se va săra veacul acesta apostat pentru a nu putrezi în necredinţa lui sfidătoare ?

Singura nădejde este la Domnul, care îşi va alege păstorii adevăraţi ai turmei sale, nelăsând să se rătăcească ai Săi, scrişi în cartea vieţii de la începutul lumii. Cei şapte mii de bărbaţi ascunşi în vremurile cumplite, în care aceia puşi la cârma corabiei lui Hristos au fost cuprinşi de valuri tari şi aproape s-au înecat în marea veacului, vor şti să smulgă din mâinile lor slabe corabia mântuirii. Ei vor salva poporul lui Hristos. Dar să nu uităm că înainte de Înviere este moartea, din care Mântuitorul a gustat cel dintâi, pentru ca noi să nu ne temem de amărăciunea ei cumplită sub care este miere.

« Din trecutul mărturisitorilor anticomunişti să pricepem cele ce se vor repeta şi în viitor », a îndemnat ieroschimonahul Hrisostom, avertizând asupra proporţiilor kafkiene şi orwelliene pe care, în ritm galopant, le va lua societatea nou-totalitară aflată sub "teroarea " deghizată democratic a noii ordini mondiale. Cine îşi imaginează că face această "ordine nouă " în lumea lui Dumnezeu ? Cine vrea să ne protejeze cu sila de imaginare pericole, dar ne ameninţă libertatea de chipuri ale lui Dumnezeu ? Cine s-a revoltat de la început împotriva Lui, cu mândrie, ciudă şi invidie ! Cine luptă împotriva libertăţii luptă împotriva lui Dumnezeu, Care ne-a dăruit-o. Lupta este necesară pentru că mărturisirea lui Hristos este necesară mântuirii noastre, dar vai de acei prin care va veni sminteala şi prin care se vor pierde sufletele pentru care S-a răstignit Domnul !

Sfântul Teofan Zăvorâtul

« Cum se descoperă robia lăuntrică
Următoarele nevoinţe duhovniceşti descoperă unui nevoitor robia lăuntrică, care servaşte drept pricină ce deşteaptă războiul în gânduri şi simţiri :
1. Adevărata ascultare. În timpul ei, nevoitorul nou începător, tăindu-şi pentru Dumnezeu voia sa şi înţelegerile sale pentru ca să împlinească voia şi înţelegerea unui nevoitor sporit, care a dobândit o neabătută ascultare faţă de Dumnezeu, va trezi negreşit spre o lucrare potrivnică pe trufaşul înger căzut şi prin aceasta va descoperi prezenţa lui în sine. Dacă nevoitorul nu se va amăgi de înfăţişările vicleanului celui rău, care năzuieşte sub diferite pretexte să-l abată de la ascultare, şi va rămâne stăruitor în nevoinţă, atunci va trezi pe vrăjmaşul nevăzut spre zavistie şi spre o cumplită luptă ; va deştepta pe vrăjmaşul care nu se va lăsa până nu va ridica în nevoitor o cumplită împotrivire împreună cu diferite închipuiri păcătoase, cugetări, simţiri, distracţii şi prin aceasta va da pe faţă răul care se ascunde într-o neobişnuită lărgime în adâncul inimii şi care face impresia că nu există deloc.
2. Citirea, învăţarea şi împlinirea poruncilor evanghelice, care tăind păcatul făptuit, nimicesc îndeosebi păcatul din mintea şi din însăşi inima ta. Împlinirea acestor porunci, sau mai bine zis stăruinţa de a împlini poruncile în chip necesar, dezvăluie păcatul care trăieşte în noi şi deşteaptă o aspră luptă lăuntrică la care iau parte cu cea mai mare putere duhurile răutăţii.
3. Necinstirile şi alte scârbe, de asemenea descoperă păcatul ce se ascunde în adâncul sufletului. Tocmai de aceea necazul ce vine asupra noastră se numeşte ispită, pentru că el dă pe faţă starea ascunsă a inimii. Fireşte că în omul care se află sub stăpânirea păcatului, , ocara dezvăluie păcatul care trăieşte în adâncul sufletului, care se arată în afară prin amărăciunea inimii, prin mâhnire, prin gânduri de cârtire, prin indignare, prin îndreptăţirea de sine, prin răzbunare, prin ură. Lucrarea puternică a acstor patimi în suflet, mai ales năvala şi atacul gândurilor şi închipuirilor servasc drept un semn neîndoielnic despre lucrarea trufaşului înger căzut.
4. Rugăciunea făcută cu luare aminte, mai ales rugăciunea cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, în vremea stăruinţelor de a uni inima cu mintea, scoate la iveală balaurul ce se cuibăreşte în adâncurile inimii şi rănindu-l, îl trezeşte spre mişcare. Oh!”

Părinţii de la Optina

“I demand one thing—love one another, so that there will always be peace among you. Peace and love! If you will obey me in this—and I implore you to do this—then you will be my children. I am unworthy and sinful, but the Lord has much love and mercy. I place my hope in Him. And if the Lord will vouchsafe me His radiant abode, I’ll pray for you unceasingly. I’ll say, ‘Lord, Lord! I’m not alone; all my children are with me. I can’t enter in without them; I can’t be alone in Thy radiant habitations. They were entrusted to me by Thee.’”

Elder Sebastian

“Vă cer un singur lucru – iubiţi-vă unii pe alţii, ca să fie întotdeauna pace printre voi. Pace şi dragoste ! Dacă mă veţi asculta în aceasta – şi vă rog să o faceţi – atunci veţi fi cu adevărat copiii mei. Sunt nevrednic şi păcătos, dar Domnul are multă dragoste şi milă. Îmi pun nădejdea în El. Şi dacă Domnul mă va îmbrăca întru slava Sa, mă voi ruga pentru voi fără încetare. Îi voi spune : « Doamne, Doamne, nu sunt singur ; toţi copiii mei sunt cu mine. Nu pot să intru întru slava Ta fără ei. Ei mi-au fost încredinţaţi chiar de Tine. »

Bătrânul Sebastian

Din Rânduiala Duminicii Ortodoxiei

"Ziua Ortodoxiei prăznuind, o!, neam drept-slăvitor, să-L slăvim cel mai mult pre Pricinuitorul tuturor bunătăţilor, pre Dumnezeu, Carele este binecuvîntat întru toţi vecii.

Acesta este Dumnezeul nostru, Carele rînduieşte şi întăreşte moştenirea Sa iubită - Sfînta Biserică, pre strămoşii care au căzut prin călcarea poruncii mîngîindu-i cu cuvîntul Său nemincinos, a cărei temelie a pus-o încă în rai;

Acesta este Dumnezeul nostru, Carele povăţuindu-ne către acea făgăduinţă mîntuitoare, nu fără de mărturii Sieşi o lăsă, ci vrînd să se săvîrşească mîntuirea vestit-a mai înainte întîi prin strămoşi şi prooroci, în multe chipuri arătînd-o;

Acesta este Dumnezeul nostru, Carele de multe ori şi în multe feluri a grăit părinţilor prin prooroci, în zilele din urmă a grăit nouă prin Fiul, cu Carele şi veacurile Le-a făcut, vestindu-ne bunăvoinţa Tatălui pentru noi, ne-a deschis tainele cereşti, ne-a încredinţat cu puterea Sfîntului Duh despre adevărul bunei vestiri, a trimis pre apostoli în toată lumea ca să propovăduiască Evanghelia Împărăţiei, a întărit-o pre Aceasta cu multe puteri şi minuni.

Acestei descoperiri mîntuitoare urmînd, de această veste bună ţinîndu-ne,

(aici clerul împreună cu norodul binecredincios mărturiseşte cu glas biruitor):

Credem întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pămîntului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Carele din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut. Carele pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mîntuire S-a pogorît din cer şi S-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi. Şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vie cu slavă să judece viii şi morţii, a Căruia împărăţie nu va avea sfîrşit. Şi întru Duhul Sfînt, Domnul de viaţă Făcătorul, Carele din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Carele a grăit prin prooroci. Întru una sfîntă şi sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Apoi protodiaconul:

Aceasta este credinţa apostolească,

Aceasta este credinţa strămoşească,

Aceasta este credinţa dreptslăvitoare,

Această credinţă lumea a întărit!

Încă şi soboarele sfinţilor părinţi şi predaniile şi scrierile lor împreună-glăsuitoare cu Dumnezeiasca descoperire, le primim şi le întărim. Chiar dacă şi acestei Pronii a Domnului pentru noi şi mîntuitoarei descoperiri duşmanii Ortodoxiei i se împotrivesc, pomeni-va atunci Domnul ocara robilor Săi: slava hulitorilor a ocărît-o şi pe cei îndrăzneţi şi vrăjmaşi Dreptei Credinţe fricoşi şi grabnici la fugă i-a arătat. Precum pre cei care îşi cuceresc mintea sa întru ascultarea Dumnezeieştii descoperiri şi care nevoitu-s-au pentru aceasta îi fericim şi îi lăudăm; aşa şi pre cei care se împotrivesc acestui adevăr şi care nu s-au pocăit Domnului carele aşteaptă întoarcerea şi pocăinţa lor şi, urmînd Sfintei Scripturi şi de datinile Bisericii dintru început ţinîndu-ne, îi lepădăm şi îi dăm anatemei.

Celor care tăgăduiesc fiinţarea lui Dumnezeu şi spun că această lume de la sine s-a făcut şi toate cele dintr-însa fără Pronia lui Dumnezeu şi din întîmplare se fac, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care grăiesc că Dumnezeu nu este duh, ci trup; sau că nu este drept, milostiv, preaînţelept, atotştiutor şi alte hule asemenea rostind, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care îndrăznesc să grăiască că Fiul lui Dumnezeu nu este de o fiinţă cu Tatăl şi nu este de aceeaşi cinstire cu El, aşijderea şi Duhul Sfînt, şi care mărturisesc pre Tatăl, şi pre Fiul şi pre Sfîntul Duh nu ca pre Cel ce este Unul Dumnezeu, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor ce nebuneşte grăiesc că nu a trebuit pentru mîntuirea noastră şi spre curăţirea păcatelor noastre să vină în lume Fiul lui Dumnezeu în trup şi să primească patimă de voie, moarte şi înviere, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care nu primesc harul răscumpărării propovăduit în evanghelie ca singurul mijloc de îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care îndrăznesc să grăiască că Preacurata Fecioara Maria nu a fost înainte de naştere, la naştere şi după naştere Fecioară, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor ce nu cred că Duhul Sfînt i-a înţelepţit pre prooroci şi apostoli şi printr-înşii ne-a vestit nouă calea adevărată spre pocăinţă şi a întărit aceasta cu minuni, şi că acum în inimile creştinilor credincioşi şi adevăraţi vieţuieşte şi îi povăţuieşte pre ei la orice adevăr, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care tăgăduiesc nemurirea sufletului, sfîrşitul veacului, judecata ce va să fie şi răsplata veşnică pentru faptele bune în ceruri, iar pentru păcate - osîndire, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care tăgăduiesc toate sfintele Taine, de Biserica lui Hristos ţinute, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care tăgăduiesc soboarele sfinţilor părinţi şi predaniile lor care sînt într-un duh glăsuitoare cu Dumnezeiasca descoperire şi de Biserica dreptslăvitoare-sobornicească cu blagocestie păstrate, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care cugetă precum că împăraţii pravoslavnici sînt ridicaţi în scaunul stăpînirii nu din deosebita pentru ei bunăvoinţă Dumnezeiască, şi la ungerea lor darurile Sfîntului Duh spre primirea acestei mari chemări asupra lor nu se revarsă, şi astfel îndrăznind la răzvrătire şi viclenie împotriva lor, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care ocărăsc şi hulesc sfintele icoane pe care Sfînta Biserică le primeşte spre amintirea lucrărilor lui Dumnezeu şi a bine-plăcuţilor Lui, spre trezirea evlaviei celor ce le privesc pre ele şi a dorinţei de a-i urma, şi celor care le numesc pre acestea idoli, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor ce se ridică împotriva Bisericii lui Hristos învăţînd că ea s’a împărţit în „ramuri” şi care spun că Biserica nu fiinţează în chip văzut, ci din „ramuri” şi schisme, din feluritele slăviri şi credinţe mincinoase se va alcătui în viitor într-un singur trup, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Si celor care nu deosebesc adevărata Preoţie şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci învaţă precum că botezul şi euharistia ereticilor sînt îndestulătoare pentru mîntuire, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Si celor ce se află în unire duhovnicească cu aceşti eretici sau îi sprijină pre ei, sau apără noul lor eres ecumenist, închipuindu-l drept dragoste frăţească şi drept unire a creştinilor despărţiţi care, chipurile, se va întîmpla, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

+ + +

Iar celor care se nevoiesc pentru Ortodoxie în cuvînt, scrieri, învăţături, suferinţe şi viaţă bine plăcută lui Dumnezeu, ca unor apărători şi lucrători ai Acesteia, Biserica lui Hristos, săvîrşind pomenirea de peste an, strigă: Sfinte binecredinciosule şi întocmai cu apostolii împărat Constantin şi maica ta Elena, dreptslăvitorilor împăraţi ai Răsăritului Creştinesc: Teodosie cel Mare, Teodosie cel Mic, Iustinian, şi ceilalţi drept-credincioşi împăraţi şi împărătese ale Împărăţiei Creştinătăţii Răsăritului, rugaţi-vă lui Dumnezeu să ne lumineze calea în această lume plină de deşertăciuni cu viaţa voastră pilduitoare de slujitori ai lui Dumnezeu, cu osîrdia voastră dregătorească de mare folos pentru întărirea Bisericii lui Hristos! Sfinte Binecredinciosule Voievod Ştefan cel Mare, Sfinte Binecredinciosule Voievod-mucenic Constantin Brîncoveanu, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu pentru noi, ticăloşii urmaşi ai voştri, în aceste vremi cumplite de răcire peste măsură a credinţei celei mîntuitoare a Răsăritului Ortodox, vremi de scădere a Ţării strămoşeşti şi de puţinătate a vredniciei duhovniceşti a dregătorilor ei, să ne întărească pe noi în dăinuirea noastră întru Dreapta Credinţă pe pămînturile rînduite de Dumnezeu spre mîntuire neamului nostru! Sfinte Nicodim de la Tismana, Sfinte patriarh Nifon II al Ţarigradului, Sfinte ierarhe Ghelasie de la Rîmeţ, Sfinte Ierarhe Varlaam al Moldovei, Sfinte Ierarhe Dosoftei al Moldovei, Sfinte Ierarhe Iorest Mărturisitorul al Ardealului, Sfinte Ierarhe Sava Mărturisitorul al Ardealului, Sfinte Sfinţite Mucenice Antim Ivireanul, Sfinte Ierarhe Maxim Brancovici, Sfinte Paisie de la Neamţ, Sfinte Sfinţite Mucenice Serafim, rugaţi-vă lui Dumnezeu cel Unul în Treime să ne ferească de nenumăratele şi feluritele ispite ale vremurilor de astăzi care se abat peste noi, nevrednici de a ne numi creştini ai vremurilor de pe urmă, din pricina puţinătăţii noastre duhovniceşti, şi asupra bunelor rînduieli ale vieţii creştineşti în Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos! Binecredincioşilor voievozi care s-au osîrduit pentru buna orînduire a Bisericii Ortodoxe pe pămînturile strămoşeşti Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Petru Rareş, Petru Şchiopu, Vasile Lupu, Matei Basarab şi marilor dregători ortodocşi, veşnica pomenire! Preasfinţiţilor Patriarhi ai Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, şi ai întregii Rusii şi preasfinţiţilor mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi ortodocşi, veşnica pomenire! Presfinţiţilor mitropoliţi, evlavioşi ostenitori pentru curăţia şi întărirea Bisericii creştine drept-slăvitoare în neamul nostru Teoctist I de la Neamţ, Gheorghe (cel ars de viu), Teoctist II de la Neamţ, Teofan de la Voroneţ, Grigore de la Voroneţ, Gheorghe de la Bistriţa, Teofan de la Rîşca, Macarie II al Ungrovlahiei, Teofil de la Rîmnic, Gavriil al Basarabiei şi Voziei, Veniamin al Moldovei şi arhierei ai Basarabiei Antonie, Iacov, Vladimir şi Atanasie, veşnica pomenire! Celor care au pătimit şi au fost ucişi în războaiele pentru Credinţa ortodoxă şi Ţară, domnilor, boierilor, oastei iubitoare de Hristos, celor care au pătimit pentru Hristos în vremea prigoanei asupraBisericii şi tuturor dreptslăvitorilor creştini care în dreapta credinţă şi evlavie întru nădejdea învierii au răposat, veşnica pomenire!

Dreptslăvitoarea Biserică a lui Hristos, cu mărire aducîndu-şi aminte de cei ce s-au nevoit în evlavie şi aceasta spre urmare arătînd tuturor fiilor ei, dreptslăvitorilor creştini, aşijderea are datoria să laude nevoinţele acestora care prin mîntuitoarea credinţă şi faptele bune, pregătindu-se pentru fericirea veşnică, întăresc Ortodoxia."(preluat din aceeaşi sursă)

Duminica Or­todoxiei

"Într‑una din conferinţele sale ţinute la Facultatea de Teo­logie din Bucureşti, arhimandritul Efrem, stareţul mă­năs­tirii aghiorite Vatoped, a fost întrebat: „Ce este Sino­di­conul Ortodoxiei care se citeşte în Grecia în mă­năstiri şi în catedrale şi dacă n‑ar trebui cunoscute aceste lucruri şi în România?” El a spus: „Noi, în Duminica Or­todoxiei, fa­cem o litanie şi citim anatemele celor şapte Sinoade Ecu­menice. Acesta este lucrul pe care îl facem. Dum­nea­voas­tră nu îl faceţi aici?” La răspunsul negativ al pă­rin­t­e­lui Constantin Coman, arhimandritul a continuat: „Este bi­ne să‑l faceţi. Noi, după apolisul dumnezeieştii Li­tur­ghii, facem procesiune în mănăstire, cu patru opriri şi ros­tim anatemele. În acelaşi timp rostim şi credinţa hotărâtă de cele şapte Sinoade Ecumenice, pomenind pe luptătorii pen­tru dreapta credinţă începând din timpul Si­noadelor şi ajun­gând până la Sfântul Grigorie Palama” [24; 173]
Fragment din: Danion Vasile despre cenzurarea Sinodiconului Ortodoxiei...' de pe siteul Război întru cuvânt

Părintele Justin Pârvu: Taina Spovedaniei

"Cheia mântuirii noastre este Taina Sfintei Spovedanii. Taina Sfintei Spovedanii face parte din cele şapte Sfinte Taine ale bisericii noastre creştin-ortodoxe. Fără această Taină, nu există mântuire. Putem să facem toate nevoinţele, post, rugăciune, privegheri, milostenie, jertfire, dar fără această spovedanie nu se poate. Care a fost rugăciunea cea mai scurtă pentru iertarea păcatelor? Rugăciunea tâlharului de pe cruce: "Pomeneşte-mă, Doamne, şi pe mine întru Împărăţia Ta". Dar prin cine se leagă, prin cine se dezleagă creştinul în această Taină? Se leagă şi se dezleagă prin Taina Preoţiei. Ii auzi pe sectarii Bisericii noastre creştine spunând: "Ne spovedim unul la altul şi n-avem nevoie de Harul lui Dumnezeu". Deci ce mai este important în Taina Spovedaniei, în Taina preoţiei? Harul lui Dumnezeu. Cu el legăm, cu el dezlegăm. Preotul nu este decât o unealtă prin care lucrează Harul lui Dumnezeu care nu se amestecă cu păcatele preotului. Păcatele preotului, îşi va da el seama singur de ele, dar harul lui Dumnezeu lucrează independent de virtuţile sale, de viaţa lui. De aceea este greşeală când spun unii dintre creştini că "Mă duc la părintele cutare să mă dezlege, să-mi fac spovedania".

Este adevarat, fiecare se duce la un medic mai bun, dar ca putere harică şi la părintele dintr-un sat oarecare şi la părintele de la mănăstirea nu ştiu care din România noastră este aceeaşi lucrare a Harului. Si sigur, foarte mulţi necredincioşi care refuză Taina aceasta a Spovedaniei, spun: "Nu-i nevoie, lasă că mai am timp pentru că sunt tânar şi pot să mă spovedesc, să mă pocăiesc la bătrâneţe. "Lasă mamă, du-te dumneata că eşti bătrâna de-acuma, eu mai am timp". Se poate întâmpla, ferească Dumnezeu!, vreun accident, o paralizie, o pierdere de vedere. Nu mai poţi face o metanie, o închinăciune şi spui: "Vai, că mă dor şalele, vai, că trebuie să mă odihnesc" şi aşa vrăjmaşul ne împiedică şi ne întârzie mântuirea noastră şi plecam nepregătiţi dincolo. Când eşti tânăr, când eşti copil, părinţii spun: "Da' lasă copilul, trebuie să-şi trăiăscă viaţa de acum înainte şi are timp mai târziu să facă treaba asta". Dă o boală peste săracul copilaş, dă o leucemie, dă un necaz greu şi nu mai poate să facă pe urma nici un act de pocăinţă. Paralizează, amuţe şte, nu mai poate scrie (cel puţin să dea în scris un păcat pe hârtie), şi în felul acesta vrăjmaşul diavol îl tot întârzie de a săvârşi pocăinţa. Trebuie să avem mare grija cu copiii noştri care trebuie duşi la biserică să deprindă Taina Pocăinţei.

Atunci copilul va fi şi ascultător în casă, sincer şi oarecum îndreptăţit să ţină de sufletul şi viaţa părinţilor. In viata de familie nimic nu face mai bine comuniunea decât în Taina aceasta a Spovedaniei. Soţul se cunoaste cu soţia din Taina Spovedaniei, soţia îşi cunoaşte soţul din Taina Spovedaniei, copiii îşi cunosc părinţii din Taina Spovedaniei, iar preotul care este unitatea tuturor, în Harul lui Dumnezeu, aduce pacea şi linistea casei datorita acestei curăţenii sufleteşti, unde tronează Hristos şi unde se însuşesc devotamentul, dragostea şi sinceritatea. O familie se menţine prin dragoste, prin sinceritate şi prin devotamentul pe care îl are unul faţă de celălalt. [...]

Canoanele sunt canoane. Pai, dacă-i dai omului astăzi douăzeci de metanii, imediat spune: "Vai de mine, dar cum să fac eu douăzeci?". Dacă-l opresc de la împărtăşanie doi ani de zile, imediat va spune: "Vai de mine, da' cum să nu mă-mpărtăşesc?" Dar păcatele, mergem şi le-ncurajăm, şi nu mai ţinem seama, că dacă nu pui oleacă rânduială în canoanele acestea, pierzi credinciosul şi el nu mai vine la spovedanie. Omul modern a ajuns în stadiul acesta care este foarte grav. Dumnezeu îl pedepseşte şi pe preot, care dezleagă cu uşurinţă, şi îl pedepseşte şi pe credincios, care se bucură de această dezlegare. Merg amândoi în acelaşi cazan. Să împărtăşeşti cu nevrednicie?! Astăzi e modern să te împărtăşeşti foarte des, şi cu cât ne împărtăşim mai des (dacă ne împărtăşim cu nevrednicie), cu atât ne îmbolnavim sufleteşte mai mult. Intâi trebuie să ne curăţim, să ne purificăm, viaţa nu e atât împărtăşania, cât pregatirea aceasta pentru a primi Sfânta Taină a Împărtăşaniei cu sângele pe care Hristos l-a vărsat pentru păcatele noastre. Dacă noi îl luăm aşa... ca la bucătărie, la uşă ne mărturisim şi la altar ne-mpărtăşim. Eram în şcoala primară şi ne duceam la spovedanie la începutul postului, toată şcoala în frunte cu învăţatorul. Acolo începea la spovedit cu învăţatorul, intram apoi noi câte şaizeci-şaptezeci de copii, aduceam ouă de acasă (preţul pentru spovedanie), şi le puneam acolo într-un coş şi treceam la spovedanie. Preotul ne întreba: "Câţi ani ai? În ce clasă eşti"? "A treia, a patra". "Faci 500 de metanii". La sfârşitul postului, iar ne ducea la spovedanie şi ne întreba: "Câte metanii ţi-am dat?" "500" "Le-ai făcut?" "Da." "Bine. Treci la împărtăşanie". Aşa se făcea instrucţia şi vindecarea noastră sufletească. Acolo veneau şi părinţii, se spovedeau şi ei. Acolo la biserica citea învăţatorul Cazania, citea Apostolul. D'apoi azi unde mai vezi pe profesori la biserică? Unde mai vezi modelul în faţa ţăranului care stă la biserică în zilele sărbători, în duminici, la Paşti, la Crăciun, la Bobotează? Domnu' invatator e domn mare. A uitat că l-a adus mama sa de mână la biserică, a uitat că l-a adus cu traista la liceu şi că ea şi-a luat bucăţica din gura ca să-l facă om învăţat. S-a dezbărat şi de spovedanie şi de împărtăşanie şi el merge la discotecă, stă la televizor, mă rog, cu toată supratehnica asta care a invadat şi a distrus satele şi orasele noastre. Cu cât e mai spilcuit, cu atât e mai străin. Cu cât este mai ateu, aşa zis liber-cugetător, cu atât este mai trecut în faţa lumii acesteia. Dar omul te măsoară şi te cântăreşte după mers. Te vede cam ce poţi şi unde îţi rupi gâtul la un moment dat cu ifosele acestea moderne. [...]

...Acesta este "omul modern" dezbrăcat de harul lui Dumnezeu, dezbrăcat de aceste Taine: a Spovedaniei, a Împărtaşaniei şi de toate acele bunătăţi cereşti şi pământeşti. Noi mereu fugim, înlăturăm ce e bun şi am ajuns să ne deranjeze şi mirosul de tămâie, al busuiocului... zicem: "Nu e plăcut!", "Mă stinghereşte, mă doare capul de la fumul de lumânări, nu pot să stau mult!" .Si vin peste noi toate relele. Eu acuma nu sunt împotriva modernizarii, nu sunt împotriva progresului. Progresul e foarte bun, dar să fie fiecare la locul lui.

Cu cât un om este mai civilizat, cu cât este mai cult, cu cât este mai informat, cu atât este şi mai bun creştin. Valoarea unui popor sau a unui om este cu atât mai mare cu cât cunoaşte şi trăieşte mai mult Evanghelia."