Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Duminica Slăbănogului

[Fapte 9, 32-42; In. 5, 1-15] “De-acum te-ai făcut sănătos; să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău.”. Păcatul nu vatămă doar trupul, ci şi sufletul. Uneori lucrul e cât se poate de vădit, dar adevărul rămâne adevăr, că şi bolile trupului sunt toate şi întotdeauna urmare păcatelor şi pentru păcate. Păcatul se săvârşeşte în suflet şi îl face bolnav; însă dacă trupul îşi trage viaţa de la suflet, fireşte că un suflet bolnav nu poate oferi trupului o viaţă sănătoasă. Singur faptul că păcatul aduce după sine întuneric sufletesc şi urât are o înrâurire nesănătoasă asupra sângelui, care este temeiul sănătăţii trupeşti, dar dacă stai să te gândeşti că el ne desparte de Dumnezeu, Care este izvorul vieţii, şi îl pune pe om în potrivnicie faţă de toate legile care lucrează atât în el, cât şi în natură, te vei minuna cum de rămâne viu păcătosul după ce a păcătuit. Pricina este numai mila lui Dumnezeu, Care aşteaptă pocăinţa şi întoarcerea lui. Prin urmare, bolnavul este dator, mai înainte de orice, să se grăbească a se curăţi de păcat şi să se împace în conştiinţa sa cu Dumnezeu. Acest lucru netezeşte şi drumul lucrării binefăcătoare a medicamentelor. Am auzit că era un doctor de seamă care nu se apuca de tratament până ce bolnavul nu se spovedea şi nu se împărtăşea cu Sfintele Taine, şi cu cât era mai anevoie de vindecat boala, cu atât cerea mai stăruitor asta.

Sursa icoanei: http://ro.orthodoxwiki.org/Penticostar

Atitudini

Anonim spunea...

Iuliana as vrea sa aduc si eu completare de la Sf. Ioan Gura de Aur cu privire la acest subiect:

"Sunt convins ca proasta crestere a copiilor si inrarirea lor nu se datoreste altui fapt decat dragostei patimase ce o avem pentru bunurile materiale ale acestei lumi. Grija de cele lumesti si preferinta parintilor numai pentru bunurile pamantului, ii silesc sa nu se ingrijeasca de copii si, o data cu asta, sa nu se ingrijeasca nici de sufletele lor. Acesti parinti(sa nu se creada ca vorbesc cu patima)sunt mai rai decat asasinii de copii.Acestia despart sufletul de trup, ceilalti parinti, prin purtarea lor, arunca in focul gheenei sufletul lor, odata cu trupul lor. E necesar si e in firea lucrurilor ca trupul lor sa moara, dar moartea sufletului lor ar fi putut fi inlaturata daca lipsa de purtare de grija n-ar fi adus-o asupra copiilor lor. Mai mult inca, invierea cea de obste va face sa dispara moartea trupului, pierderea sufletului insa este ireparabila un suflet pierdut, nu se mai mantuie, este chinuit vesnic. Prin urmare, pe buna dreptate am spus ca parintii care nu se ingrijesc de mantuirea copiilor lor sunt mai rai decat ucigasii de copii. Nu-i atat de groaznic sa-ti ascuti sabia, sa-ti inarmezi mana, s-o implanti in gatul copilului, pe cat de groaznic este a pierde si a strica sufletul lui. Nimic nu o poate egala." [...]

"Intelepciunea adevarata si adevarata stiinta de carte nu este decat frica de Dumnezeu".[...]
"Tribunalele, legile, pedagogii, parintii, insotitorii si profesori copiilor nu sunt de nici un folos.Unii pedagogi sunt corupti prin bani, altii nu se gandesc cum sa-i creasca pe copii sanatosi la suflet si la trup, ci se gandesc doar cum sa-si primeasca leafa. Prin urmare, va ma indrazni cineva sa spuna ca se pot mantuii tinerii care traiesc inconjurati de atatea rele si pacate? De unde le mai poate veni mantuirea? Unii tineri,si sunt putini acestia,care scapa de furia desfranarii de orice fel, nu pot scapa de celelalte iubiri tiranice,care strica totul:dragostea de bani si dragostea de slava;altii insa, cei mai multi, pe langa patima dupa bani si dupa slava, sunt stapaniti cu mai multa furie de desfranare, de dragoste trupeasca. Cand e vorba sa dam pe copii nostri sa invete carte, nu numai ca indepartam din calea lor tot ce le-ar putea impiedica instructia, dar ne folosim de toate mijloacele care le inlesnesc invtatura: le tocmim pedagogi si profesori, cheltuim bani, nu-i punem sa faca alte treburi,s trigam la ei de mai multe ori decat instructorii de la jocurile olimpice, aratandu-le ca nestiinta de carte aduce cu sine saracia, iar invatatura, bogatie. Dar cand e vorba sa facem pe fiii nostri sa aiba purtari bune,sa aiba o vietuire desavrasita ,putem noi oare crede ca aceasta o putem dobandi de la sine -La ce foloseste copiilor educarea sufletului?

-Ei bine,acest gand este cel care strica totul, anume ca lucrul cel cu adevarat de neaparata trebuinta, cel care mentine viata noastra, este socotit de prisos, pare secundar.
Daca ar vedea cineva pe fiul sau bolind cu trupul, negresit ca n-ar spune: "Ce folos are sa se faca sanatos?" Dimpotriva s-ar da toata silinta sa-l faca atat de sanatos incat sa nu i se mai intoarca boala. Cand insa sufletul copilului este bolnav, parintii spun ca n-are nevoie de nici o ingrijire.

Si indraznesc sa se mai numeasca parinti dupa ce rostesc astfel de cuvinte!
Numiti cultura si civilizatie mergerea necontenita la cursele de cai si la spectacolele teatrale; spuneti ca om este liber daca este bogat; numiti marinimie sufleteasca darnicia facuta din dragostea de slava si de dragul laudelor multimii; numiti indrazneala semetia proesteasca; numiti dragoste de oameni mesele intinse insotite de chefuri si desfranre; numiti om de curaj pe cel ce savarseste nedreptati si face rau. Apoi ca si cum n-ar fi de ajuns aceasta inselaciune, dati virtutilor nume contrarii lor:intelepciunii ii spuneti mojicie, blandetii-stanjeneala, dreptatii-lasitate, smereniei-slugarnicie, renuntari la drepturile tale de dragul linistii si al pacii, slabiciune. Dati virtutilor aceste nume ca si cum v-ati teme ca nu cumva sa scape de pieire copiii vostri daca ar auzi de la altii adevaratul lor nume.
Oamenii care iubesc banii si averile ajung in chip neindoios invidiosi, stricati, gata oricand sa injure, sperjuri, obraznici, insultatori, hoti, nerusinati, indrazneti, nerecunoscatori si facatori a tot felul de rautati. Martor vrednic de credinta ale acestor adevaruri este Pavel, care spune ca radacina tuturor relelor este iubirea de arginti. Mai inainte de el, Hristos a aratat acelasi lucru si a spus ca nu este cu putinta sa slujeasca lui Dumnezeu cel care slujeste patimii iubirii de arginti. Prin urmare, daca pasii tanarului sunt condusi chair de la inceput spre aceasta robie, cand va putea ajunge liber, cand va putea scoate capul din valurile care il invaluie, o data ce toti il imping, toti il dau la fund si aduc peste el primejdia inecului?"

Ma opresc aici si ajung tot la concluzia ta: « N-as vrea sa fiu rea sau nedreapta, dar cred ca raul are doua radacini: guvernantii inconstienti de efectele negative ale "balbaielilor" lor sau chiar corupti si familiile care nu dau o temelie crestina, ortodoxa educatiei copiilor lor, iar apoi ii abandoneaza, practic, in "mainile" profesorilor si ale anturajului lor la fel de "derutat", intervenind fara succes abia cand este prea tarziu spre a mai obtine ceva. » Am trait tot raul la care se referea Sf Ioan Gura de Aur, si am scapat doar pentru ca parintii mei s-au trezit la timp(luminati fiind de Dumnezeu bineinteles)si au inceput sa se ocupe si de sufletul meu. E trist acest subiect si nu stiu ce sa mai scriu.......

Slava

Doamne, nu ştiu ca să cer de la Tine

Tu singur ştii ce-mi trebuie.
Tu mă iubeşti mai mult decât mă pot iubi eu.
Dă-mi să-mi văd nevoile mele
care sunt ascunse de mine.
Nu îndrăznesc a cere nici cruce, nici mângâiere,
numai să stau în faţa Ta,
Inima
mea îţi este deschisă.
Pun toată nădejdea mea spre Tine.
Tu vezi nevoile mele pe care eu nu le ştiu,
vezi şi fă cu mine după mila Ta.
Zdrobeşte-mă şi mă vindecă.
Loveşte-mă şi mă vindecă.
Mă cuceresc şi tac înaintea voii Tale celei sfinte
prin judecăţile Tale cele nepătrunse de mine.
Mă duc pe mine spre jertfă Ţie.
N-am dorinţă afară de a împlini voia Ta.
Învaţă-mă să mă rog,
Însuşi Te roagă întru mine.
Amin.

http://poezie-crestina.trei.ro/?p=669

(poezia apartine IPS Antonie de Suroj)
Primita de la Camelia.

Cum se sălăşluieşte harul în sufletul celui care se pocăieşte(II)

Harul se tăinuieşte pe sine de cel ce se nevoieşte pentru mântuirea sa

După cercetare, harul se tăinuieşte pe sine de cel ce se nevoieşte pentru mântuire, şi cu toate că el este sălăşluit şi lucrează în el, toate le face neştiut de ostenitor, încât acela, în deplină necunoştinţă de prezenţa harului, se crede părăsit de Dumnezeu şi în plagul pierzaniei, se tânguie şi suspină şi-şi înmulţeşte suferinţa. În continuarea citatului de mai sus Sf. Diadoh zice: “Prin urmare trebuie să ne lase să ne întristăm într-o anumită măsură, ca unii ce am fi părăsiţi, ca şi mai mult să ne smerim şi să ne supunem slavei Domnului, dar totodată să ne şi bucurăm cu măsură, într-aripaţi de nădejdea cea bună”. Dar înaintând omul în nevoinţă, adeseori harul lucrează nesimţit tainele sale în sufletul contemplativ şi cuvântător de Dumnezeu. Făcând la început aşa, el vrea ca bucurându-ne, să ne mâne spre contemplaţiile cele dumnezeieşti ca pe unii ce suntem chemaţi de la neştiinţă la ştiinţă. La mijlocul nevoinţelor, însă, vrea să ne păstreze cunoştinţa nepătată de slava deşartă”(Sf. Diadoh al Foticeei, Filocalia românească, vol. I, p. 447)

Într-un alt loc, Sf. Diadoh ne explică cum lucrează harul în general: “Căci la început, precum am spus şi mai înainte, harul îşi ascunde prezenţa sa în cei botezaţi, aşteptând hotărârea sufletului ca , atunci când omul se va întoarce cu totul spre Domnul, să-şi arate, printr-o negrăită simţire, prezenţa în inimă. Pe urmă iarăşi aşteaptă mişcarea sufletului, îngăduind săgeţilor drăceşti să ajungă până în adâncul acestei simţiri, ca printr-o hotărâre şi mai caldă şi prin cuget smerit să caute pe Dumnezeu.” “Dar trebuie să ştim că [...] harul se ascunde pe sine, precum am mai spus, dar conlucră cu sufletul, dându-i un ajutor nesimţit, ca să arate vrăjmaşilor sufletului că biruinţa este numai a lui[...] Părăsirea povăţuitoare aduce sufletului întristare multă, de asemenea, o anumită smerenie şi deznădejde măsurată.”(ibidem, pp. 450-460, 461-462)

Sf. Macarie Egipteanul spune de asemenea că”lucrarea harului lui Dumnezeu în om şi darul Duhului Sfânt, pe care se învredniceşte a-l primi sufletul cel credincios, se face cu mare luptă şi cu îndelungă răbdare, prin încercări şi ispitire”. (Sf. Macarie Egipteanul, Omilii..., în PSB 34, p. 130) Desigur, Sf. Macarie nu se referă la cea dintâi cercetare a harului, ci la desăvârşita lui sălăşluire şi lucrare, aşa cum se vede, de altfel, din cuvintele lui: “Lucrarea duhovnicească a harului lui Dumnezeu, care are loc în suflet, se face cu multă răbdare, cu înţelepciune şi sub oblăduirea tainică a minţii. După ce omul s-a luptat vreme îndelungată, după ce voia lui liberă supusă la multă încercare, s-a arătat bineplăcută Duhului, după ce a arătat răbdare în încercare, lucrarea harului se arată desăvârşită întru el.”(ibidem., p. 129) El argumentează această concluzie folosindu-se de exemplele lui Avraam, Iacov, Iosif şi David, care, după ce au primit mari si minunate făgăduinţe, au fost supuşi la multă încercare, suferind în necunoaştere până când Domnul şi-a împlinit făgăduinţa.

Trebuie înţeles faptul că nearătarea şi necunoaşterea harului de către noi nu este desăvârşită, ci o cunoaştem oarecum prin diferite mângâieri şi bucurii, deşi după fire sunt cu totul deosebite de acelea care apar la sălăşluirea Duhului Sfânt.

Sf. Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa, 2008, p. 212-214)

Sursa icoanei: www.crestinortodox.ro/biserica-in-lume/67716-...

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Sâmbătă[ Fapte 9, 20-31; In. 15, 17-16, 2]. Atunci când Sf. Pavel a început să propovăduiască în Damesc, toţi se minunau zicând: “Nu este oare acesta cel ce prigonea în Ierusalim pe cei ce cheamă acest nume?”. Şi totdeauna se întâmplă aşa: cei din mijlocul cărora cineva se întoarce de la necredinţă la credinţă, ori de la păcat la virtute, se miră: “Ce s-a întâmplat cu el?”. Totul mergea la el după tipicul nostru şi deodată s-a schimbat cu desăvârşire: şi graiul, şi privirea, şi mersul, şi gândirea şi faptele, şi locurile unde umblă sunt altele.” Aici e ca şi cum ar fi mers cineva spre apus şi deodată s-ar fi întors către răsărit. Aceste dou feluri de viaţă sunt potrivnice şi nu se împacă laolaltă. Cel ce vrea să le îmbine ori să-şi împartă timpul între ele îşi va pierde şi timpul şi ostenelile fără niciun spor. Ce mai întovărăsire! Numai cei ce nu înţeleg cum stau lucrurile pot spune: pentru ce s-a schimbat aşa, deodată?”

Spre dezbatere: Mai există învăţământ în România?

Sursa:

http://catalinlegionar.blogspot.com/2009/05/mai-exista-invatamant-in-romania.html

Scoala romaneasca din Romania anului 2009:manele,cercei in:buza,nas,limba,spranceana,tinute "sexy" si vulgare,injuraturi,batai,abuzuri sexuale, sex in toalete,incultura crasa,profesori obesdati sexual,eleve bisexuale,eleve porno etc.Unde este scoala romaneasca de altdata cu care ne laudam odinioara?Unde este scoala romaneasca din care au iesit:Noica,Cioran,Eliade,Iorga,Titulescu,Tutea,Nae Ionescu si alti corifei ai neamului romanesc?Acea scoala romaneasca mai exista doar in carti si in filme,scoala romaneasca din Romania anului 2009 este o mlastina cu un puternic iz de stricat care te facea sa vomiti.In numele unor libertati iluzorii,adoptam fel de fel de comportamente aberante.Toti copiii intre 10 si 18 ani sufera de aceasta "noua moda" care se cheama prostie.Cu inima stransa spun dar pe vremea lui Ceausescu chiar se facea scoala,nu sunt nostalgic pentru ca sunt prea tanar iar ca,convingere politica urasc comunismul din tot sufletul,dar pe vremea lui Nicolae Ceausescu chiar exista un respect pentru scoala.Astazi avem o generantie tampita in ultimul hal care este intoxicata pe zi ce trece de incultura,prostie si vulgaritate.De ce am ajuns aici se intreaba cineva?Toate aceste lucruri apar pe fondul saraciei acute din Romania si din lipsa de interes a statului vis-a-vis de tinerii din scoli.Unii sunt chiar fericiti si isi freaca mainile in umbra cand privesc la tara noastra si isi spun zambind:"I-am distrus si pe romanii astia..."

Cum se sălăşluieşte harul în sufletul celui care se pocăieşte

Persoana care a ales calea pocăinţei a şi intrat în comuniune cu Dumnezeu, însă într-un mod neştiut, nearătat şi tăinuit. Toată osteneala şi nevoinţa pentru mântuire a creştinului trebuie zidită pe această temelie[...] prin Taina Sfântului Botez şi a Pocăinţei se pogoară harul în chip simţit peste suflet, iar apoi se îndepărtează de cunoaşterea noastră, deşi în realitate nu ne părăseşte. Se face pe sine neştiut de credincios, până ce inima se curăţeşte şi atunci se sălăşluieşte la arătare şi definitiv Este de la sine înţeles că singurii noştri călăuzitori în aceste taine dumnezeieşti sunt Sfinţii Părinţi şi mai cu seamă Sf. Diadoh, episcop de Foticeea, şi Sf. Macarie Egipteanul; pe ei îi vom aduce ca mărturie pentru cele scrise până aici.

Harul se pogoară în om şi se odihneşte în el din clipa primirii Tainelor Bisericii

“Harul”, ne spune Sf. Diadoh, “se ascunde, în însăşi clipa în care ne-am botezat, în adâncul minţii”, şi de asemenea: “Căci dacă harul dumnezeiesc se împreună prin Sf. Botez cu trăsăturile chipului ca o arvună a asemănării, unde mai poate încăpea persoana celui rău?” Sf. Macarie spune: “Harul se află meîncetat în om. Prinde rădăcini din tinereţe, se amestecă cu el ca un aluat şi devine o parte firească a acestuia, devine o singură fiinţă cu el.”(Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, , în PSB 34, p. 127)

Când harul cercetează pe cineva printr-o Sfântă Taină, îl învredniceşte pe acela să guste cu toată simţirea din dulceaţa unirii cu Dumnezeu

Sf. Diadoh zice: “La începutul înaintării, dacă iubim cu căldură virtutea lui Dumnezeu, Preasfântul Duh face sufletul să guste cu toată simţirea şi încredinţarea din dulceaţa lui Dumnezeu ca mintea să afle printr-o cunoaştere exactă răsplata desăvârşită a ostenelilor iubitorilor de Dumnezeu” şi iarăşi: “Harul obişnuieşte la început să umple sufletul de lumină prin simţire multă”(Sf. Diadoh al Foticeei, Filocalia, vol. I, p. 447)

Mărturia cea mai limpede că lumina harului s-a sălăşluit în suflet stă, la început, în veşmintele albe pe care cei proaspăt botezaţi le poartă vreme de şapte zile. Că aceasta nu este o simplă tradiţie se vede şi din numeroasele exemple ale sfinţilor convertiţi, dintre care unii erau înveşmântaţi în haine de lumină, pe creştetul unora se pogora un porumbel, iar altora le străluceau chipurile.

Toţi cei care s-au apropiat cu adevărat de Dumnezeu, au simţit o săltare a sufletului, ca aceea a Înaintemergătorului în pântecele Elisabetei, când a venit la ea Maica Domnului purtându-L în pântece pe Hristos. În vieţile Sf. Simeon şi Ioan( vezi Vieţile Sfinţilor, luna iulie, ziua a 21-a) este scris că au văzut o cunună luminoasă în jurul unui frate care tocmai se botezase şi fusese tuns în monahism şi că a ţinut şapte zile. La călugărire, aceşti sfinţi s-au învrednicit de cercetarea deosebită a lui Dumnezeu şi, dorind a păstra pentru totdeauna harul cel dumnezeiesc, au plecat deîndată în pustie, pentru o cât mai aspră nevoinţă.”

Sf. Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa, 2008, p. 211-212)