Sfânta Evanghelie

« Iar la jumătatea praznicului Iisus S-a suit în templu şi învăţa. Şi iudeii se mirau zicând: Cum ştie Acesta carte fără să fi învăţat? Deci le-a răspuns Iisus şi a zis: Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis. De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi. Cel care vorbeşte de la sine îşi caută slava sa; iar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat şi nedreptate nu este în el. Oare nu Moise v-a dat Legea? Şi nimeni dintre voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă ucideţi? Şi mulţimea a răspuns: Ai demon. Cine caută să te ucidă? Iisus a răspuns şi le-a zis: Un lucru am făcut şi toţi vă miraţi. De aceea Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinţi, şi sâmbăta tăiaţi împrejur pe om. Dacă omul primeşte tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniaţi pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos? Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă. Deci ziceau unii dintre ierusalimiteni: Nu este, oare, Acesta pe care-L căutau să-L ucidă? Şi iată că vorbeşte pe faţă şi ei nu-I zic nimic. Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat că Acesta e Hristos? Dar pe Acesta Îl ştim de unde este. Însă Hristosul, când va veni, nimeni nu ştie de unde este. Deci a strigat Iisus în templu, învăţând şi zicând: Şi pe Mine Mă ştiţi şi ştiţi de unde sunt; şi Eu n-am venit de la Mine, dar adevărat este Cel ce M-a trimis pe Mine şi pe Care voi nu-L ştiţi. Eu Îl ştiu pe El, căci de la El sunt şi El M-a trimis pe Mine. Deci căutau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că nu venise încă ceasul Lui. » (Ioan 7, 14-30)

Sursa imaginii: www.oron.ro/serviciile_religioase_oradea/bibl...

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Miercuri[Fapte 14, 6-18 ; In. 7, 14-30]. La Înjumătăţirea praznicului se aude chemarea din partea Domnului : « Cei ce însetează să vină la Mine şi să bea. »(In. 7, 37). Dacă aşa stau lucrurilr, să mergem cu toţii la Dânsul ! De orice ar înseta cineva - numai să nu fie un lucru potrivnic duhului Domnului – va fi negreşit îndestulat. Cei însetaţi de cunoaştere, mergeţi la Domnul, căci El e lumina cea neasemuită, Care luminează pe tot omul ce vine în lume ! Cei însetaţi după curăţirea de păcate şi potolirea văpăii conştiinţei, mergeţi la Domnul, că El a purtat pe lemnul crucii păcatele întregii lumi, ştergând zapisul lor. Cei însetaţi de tihna inimii, mergeţi la Domnul, căci El e Vistieria a cărei stăpânire vă va face să uitaţi toate lipsurile şi să treceţi cu vederea toate bunătăţile, pentru a-L stăpâni numai pe El. Îi trebuie cuiva putere ? La El este toată puterea. Vrea cineva slavă ? La El este slava cea mai presus de lume. Are cineva trebuinţă de libertate ? El e dăruitorul libertăţii celei adevărate. El va dezlega toate nedumeririle noastre, va rupe legăturile patimilor, va risipi toate necazurile şi întristările, va da putere spre biruirea tuturor piedicilor, ispitelor şi curselor vrăjmaşului şi va netezi calea vieţii noastre duhovniceşti. Deci, să mergem cu toţii la Domnul !

Fiica poetului Ion Pillat despre dragoste şi prietenie

4 decembrie 1963, [Birmingham]

Iubita şi înţeleapta şi buna şi scumpa mea Nelli,

De mult am constatat că pe anumite fiinţe ajungi să le cunoşti mai bine şi mai adânc prin scris, chiar decât printr-o coexistenţă zilnică. Aşa este şi cu tine. Cu fiecare scrisoare de a ta iluminezi un colţ al personalităţii şi firii tale.

O mică frază a ta : « Oare tu m-ai fi iubit orice aş fi făcut ?. Nu cred. » - m-a pus pe gânduri şi m-a întristat. Dar îmi dau seama că, oricât de bine m-ai cunoaşte, anumite lucruri din mine – importante – îţi scapă şi e firesc să fie astfel, cu anii care au trecut, cu viaţa care s-a aşternut.[...] şi atunci, ca şi de atunci, şi acum te-aş fi iubit absolut orice ai fi făcut – chiar de ai fi omorât.

Un lucru ştiu despre mine – nu-i iubesc pe oameni pentru ceea ce-mi dau sau ce-mi aduc, ci pentru ce sunt în ei înşişi[...] îmi lipseşte cu desăvârşire spiritul de posesiune, material sau sentimental, şi nu pot acapara sau păstra nimic. Am o nevoie absolută de libertate şi am necesitatea intensa ca cei din jurul meu să fie liberi. Vorbesc de libertatea interioară. Am văzut prea multă sclavie, încătuşare, impusă prin iubire celor iubiţi – şi prea multă durere şi paralizie a vieţilor lor în numele acestei atotputernice dragoste. De aceea nu pot suferi şi detest cuvântul de « sacrificiu ». În clipa în care cineva spune că şi-a sacrificat viaţa pentru cineva sau [pentru] alţi oameni pe care îi iubeşte, sau pentru un anumit scop sau ideal, mă revolt. Pentru mine, când iubirea şi dăruirea devin « sacrificii », însăşi esenţa acestei iubiri şi dăruiri este alterată şi distrusă. Înseamnă că (pentru mine vorbesc) s-a pus un preţ asupra acestor sentimente. Cu acest preţ – uneori imens - aştepţi să ţi se dea ceva în schimb. Ceva mare, mult sau intens, în corelaţie cu preţul « sacrificiului » făcut. E – ca să fiu severă - un fel de şantaj moral, inconştient, împotriva căruia mă revolt cu fiecare fibră din mine.

E oare atât de greu ca oamenii să iubească fără ca să lege în frânghii de recunoştinţă şi reciprocă dragoste pe cei ce-i iubesc ? Şi totuşi, pentru atâţia, e singurul lor fel de a iubi şi dărui – şi un izvor de dureri, neînţelegeri, revolte, abnegări din toate părţile, care destramă însăşi trama vieţii. Poate de aceea îmi plac atât de mult englezii – în general, sunt mult mai puţin posesivi, mult mai puţin darnici, în sensul « sacrificiului », deşi dăruiesc în felul lor imens de mult -, mai mult decât spiritele mai torturate slave sau latine.

Sunt sigură că dragostea ta pentru Dinu şi pentru « pasarea de aur » - Monica – le dă libertate şi că în asta rezidă secretul imensei lor iubiri pentru tine şi a nevoii lor de tine, orice s-a întâmplat şi orice s-ar întâmpla. Să te binecuvinteze Dumnezeu pentru asta ! – şi pentru multe altele, scumpa mea.

Pia

Pia Pillat, « Sufletul nu cunoaşte distanţele »

( Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 104 )

Irisi salbatici - artist Stela Vesa

Despre dragoste şi libertate

« Există un mare şantaj în dragostea pe care o purtăm faţă de cei ce-i iubim. Ne închipuim ades că ştim mai bine ce-i face fericiţi decât ei înşişi o ştiu şi, în numele iubirii noastre pentru ei, îi forţăm să ia hotărâri contrare dorinţelor lor ultime. Ei cedează insistenţelor noastre ca să nu ne facă nenorociţi, aici e şantajul, şi până la urmă nu e nimeni fericit.[...] De mult am învăţat că dacă iubeşti cu adevărat pe cineva trebuie să-l laşi liber, liber să facă ce vrea cu adevărat, liber să-şi aleagă calea lui personală, liber să trăiască cum vrea. E greu, pentru că întotdeauna ne închipuim că ştim mai bine, prin prisma dragostei noastre, ce-i va face fericiţi. Şi de atâtea ori ne înşelăm amarnic. »

Pia Pillat, « Sufletul nu cunoaşte distanţele »

( Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 80 )

Sursa imaginii:

www.panze.ro/painting22.htm

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Marţi[Fapte 10, 21-33 ; In. 7, 1-13]. « Pe voi lumea nu poate să vă urască, însă pe Mine Mă urăşte, fiindcă Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele ». Asta a spus-o Domnul ; nu către ucenici, iar ucenicilor le-a prezis apoi că şi pe ei lumea îi va urî şi îi va prigoni pentru că El i-a ales din lume. Ca atare, luaţi seama asupra cui se întoarce ura lumii şi cunoaşteţi unde se află partea lui Hristos : ce stârneşte mai mult întărâtarea lumii este în mai mare măsură al lui Hristos, mai aproape de El, mai în potrivire cu El. Acesta este un semn exterior, ; dar pentru cei care nu văd decât cu ochii cei din afară şi atât este îndeajuns. Lumea nu lucrează de la sine, ci este aţâţată de stăpânitorul său satana, ale cărui lucruri le-a stricat Domnul şi continuă să le strice în cei credincioşi şi prin cei credincioşi. Diavolul nu-i poate face nimic Domnului ; ca atare, îşi întoarce turbarea asupra celor ce cred în El, pentru ca, supărându-i, să-I facă supărare Domnului. Nici aici nu lucrează de-a dreptul, ci prin uneltele sale, care alcătuiesc lumea. Aceasta nu înseamnă că el este puternic ; nu vă temeţi de el, ci mai degrabă îndrăzniţi, că Domnul a biruit lumea şi pe stăpânitorul ei. Celui ce nu se dă singur bătut, diavolul nu are ce să-i facă.

Luciditate şi dramă – Dinu Pillat

Dragă Pia,

[...] Aci zilele trec încet, îngrozitor de încet, fiecare în sine însumând un nou bilanţ de lichidări pentru unii sau alţii, dacă nu, într-un sens, chiar pentru toţi deopotrivă. Tot ce denunţaţi la radio, toate comentariile şi toate reportagiile nu sunt nici pe sfert ecoul a ceea ce se petrece şi se desăvârşeşte implacabil, adesea iremediabil, sub privirile noastre. Distrugerea averilor, pierderile materiale, ruina economică n-ar fi nimic[...] Ceea ce însă pare teribil, într-adevăr, este lichidarea morală şi fizică, practicată cu sistemă, în aşa măsura încât, după un timp, fiecare ajunge să aibă conştiinţa condamnării sale sigure. Şi în aşteptarea deznodământului, pentru cei la care nu s-a produs încă asişti la un spectacol de ipocrizie colectivă fără precedent, ceva asemănător supralicitărilor de absurd fantastic ale lui Polonius simulând complicitatea cu Hamlet, în clipa când acesta îşi bate joc de curteni, cu emiterea unor constatări de presupus dement. Terorizarea a ajuns la efectele psihozei. Nimeni nu mai este sigur de nimeni. Nu mai îndrăzneşti să vorbeşti deschis decât în şoaptă. Şi încă după ce te-ai uitat de câteva ori în jurul tău. Cele mai inofensive gesturi sau cuvinte-ţi sunt suspectate, răstălmăcite, denunţate calomnios, ca să nu mai vorbim de riscul elementar de a fi pe faţă demn şi intransigent.

Obsesia privirii pe stradă au ajuns s-o constituie miliţienii. Ai impresia unui oraş sub ocupaţie, în continuă stare de alarmă[...] Lumea tace şi înghite. O rezistenţă pasivă care frizează, însă, prea adesea, laşitatea penibilă a compromisului suspect. Pentru toţi, marele reproş mult rămâne mereu al celor din închisori, unde se moare tot mai des(printre ultimele victime notorii sunt generalii Negulescu, Korne şi Dragalina) şi încep să se semnaleze şi primele cazuri de demenţă...

Aş vrea atât de mult să ştiţi ce se petrece aici, să aveţi informaţii reale[...] Polarizarea conştiinţelor nu îşi mai găseşte factorul comun în mitul regalităţii – care pare a se fi compromis şi consumat într-o mare măsură - , ci în Dumnezeu, marea şi ultima instanţă. »

Dinu

Notă : « Dinu Pillat – o biografie arestata », http://www.stirilocale.ro/Dinu_Pillat_8211_o_biografie_arestata_IDN39961.html

« ● In jurul său şi al lui Constantin Noica anchetatorii vor alcătui două loturi, iniţial distincte, ulterior comasate, in aşa numitul „proces al intelectualilor”, o înscenare şi un avertisment dat tuturor celor ce „ieşeau din front”. Principalul cap de acuzare l-a constituit în cazul lui Dinu Pillat romanul consacrat mişcării legionare, Aşteptând ceasul de apoi, pe care îl definitivase prin 1948 şi care circulase în manuscris pe la diverşi prieteni (Ion Caraion, V. Voiculescu, Toto Enescu) şi critici literari (Călinescu, Vianu, Streinu).

● Cei mai mulţi dintre cei 23 de inculpaţi în acest proces erau intelectuali foarte cunoscuţi încă de atunci sau deveniţi ulterior foarte cunoscuţi, printre ei se aflau, de pildă, Constantin Noica, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Marietta Sadova, N. Steinhardt, Al. Paleologu, Theodor Enescu.

● Dinu Pillat greşise, de fapt, că se născuse într-o asemenea epocă şi într-o astfel de familie. Prin origine şi formaţie, prin întâmplarea că avea rude în străinătate, prin refuzul de a aparţine unui partid, prin felul său intransigent de a taxa orice încalcare a libertăţilor individului, prin credinţa în Dumnezeu, pe care nu putea s-o ascunda, prin interesul pentru tot ce însemna fenomen cultural, în ţară sau dincolo de graniţele ei, prin neinspirata dorinţă de a înţelege atât de controversatul fenomen legionar, prin frecventarea legaţiilor şi institutelor străine din Bucureşti ca fin degustator de artă sau ca urmaş al poetului şi omului de lume Ion Pillat, se contura – cum va constata Cornelia Pillat peste ani - ca „o ţintă exemplară pentru îndeplinirea luptei regizate de regimul comunist împotriva elitei intelectuale”.

● După o ancheta îndelungată (de aproape un an) şi extrem de violentă (a fost unul dintre cel mai bătuţi deţinuţi din întreg procesul), va fi condamnat, pe 1 martie 1960, la 25 de ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică şi confiscarea averii personale, ce se rezuma la acea dată la un ceas Doxa având cureaua ruptă!, pentru „crima de uneltire contra ordinei sociale”.

● In cartea lui Stelian Tănase, „Anatomia mistificării“, unul dintre cei implicati in proces, Arşavir Acterian, declara că anchetatorul scria „ce-i trecea prin cap“, iar dacă nu erai de acord să semnezi mâncai bătaie. Există mărturiile unor arestaţi care l-au vazut pe Dinu Pillat bătut şi plin de sânge.

● Din dosarul P/336 „Constantin Noica şi alţii”, vol. I citim din „Ordonanţa de punere sub învinuire” de la fila 271 (14 aprilie 1959): „Pillat C. a primit din străinătate materiale cu un intens caracter contrarevoluţionar, introduse clandestin în ţară, în care se instigă la comiterea de acţiuni împotriva regimului şi se propagă reinstaurarea în ţară a vechiului regim capitalist, [...] le-a difuzat în rândul elementelor ostile regimului cu care a purtat intense discuţii duşmănoase [...] în care elogia modul de viaţă occidental şi propaga declanşarea unui război [...]. Din ura ce o avea faţă de orânduirea democrat-populară din R.P.R., Pillat Constantin a conceput şi redactat mai multe materiale cu conţinut contrarevoluţionar pe care le-a difuzat.” »