Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

joi, 14 mai 2009

Acatistul Sfinţilor Români din inchisori


Sfinţi Români Mucenici morţi în închisori !

Troparul, glasul 1:

Mărturisitorii cei adevăraţi ai lui Hristos cu vitejie au stat împotriva uneltirilor satanei, şi nici prigoana, nici temniţa, nici chinurile, nici lanţurile nu i-au spăimântat, ci cu putere de sus credinţa şi neamul românesc au păzit. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.

Condacele şi Icoasele

Condacul 1:

Pe Mărturisitorii cei aleşi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce în temniţă chinuri şi batjocuri au răbdat, ostaşii cei adevăraţi ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au ruşinat şi în ceruri se roagă pentru noi, cu dorire să îi lăudăm zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!

Icosul 1:

De la icoana şi de la altar aţi pornit, Sfinţilor Mărturisitori, să apăraţi dreapta-credinţă şi neamul românesc de urgia ce venea dinspre Răsărit, şi nici prigoana, nici temniţa nu v-au îngrozit, ci cu tărie aţi stat împotriva uneltirilor satanei, pentru care bucurându-ne vă lăudăm zicând:

Bucuraţi-vă, suflete curate de crin.

Bucuraţi-vă, că pe acestea nu le-a întinat niciun chin.

Bucuraţi-vă, că robia neamului aţi voit a o frânge.

Bucuraţi-vă, că pământul ţării l-aţi temeluit cu sânge.

Bucuraţi-vă, că vrăjmaşii lui Hristos v-au prigonit.

Bucuraţi-vă, că vânzătorii de neam v-au lovit.

Bucuraţi-vă, ca zdrobiţi fiind, iarăşi v-aţi ridicat.

Bucuraţi-vă, că gândul la morţii voştri putere v-a dat.

Bucuraţi-vă, că viaţa v-a fost rugă şi plâns.

Bucuraţi-vă, că ardere de tot v-aţi adus.

Bucuraţi-vă, că darul Arhanghelului v-a umbrit.

Bucuraţi-vă, căci cu puterea cinstitei Cruci aţi biruit.

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 2-lea:

Fiara roşie cu mânie s-a pornit împotriva Bisericii lui Hristos şi lumea întreagă s-a îngrozit de cumplitele nelegiuiri: că icoanele au fost călcate în picioare, moaştele sfinţilor batjocorite, preoţii ucişi şi mulţime de biserici dărâmate; iar voi, Sfinţilor, nevoind a ne lăsa noua o ţară fără altare şi cruci, v-aţi împotrivit cu bărbăţie celor rău-credincioşi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Se clătina aşezarea creştină a lumii şi puterile întunericului cumplit spumegau, iar ostaşii lui Hristos cu inima vitează, nesuferind unele ca acestea, au pornit grabnic spre Spania însângerată unde moarte de martiri cu bucurie au primit; iar voi, Sfinţilor, legământ aţi făcut pe mormântul lor să duceţi lupta cea bună pentru izbăvirea neamului, pentru care cu mulţumire grăim:

Bucuraţi-vă, apărători ai neamului românesc.

Bucuraţi-vă, fii vrednici ai pământului strămoşesc.

Bucuraţi-vă, că doi tineri pilda vie v-au dat.

Bucuraţi-vă, că la moarte fericiţi au plecat.

Bucuraţi-vă, că la mormântul lor legământ aţi rostit.

Bucuraţi-vă, că-n sărăcie a vieţui aţi făgăduit.

Bucuraţi-vă, că de bucuriile pământeşti v-aţi lepădat.

Bucuraţi-vă, că ţara s-o slujiţi v-aţi legat.

Bucuraţi-vă, că munţi de suferinţă aţi străbătut.

Bucuraţi-vă, că tinereţe cei mai mulţi n-aţi avut.

Bucuraţi-vă, că neamul prin voi s-a împlinit.

Bucuraţi-vă, că durerea voastră însutit a rodit.

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 3-lea:

Voit-au vrăjmaşii Crucii şi vânzătorii de ţară să rupă sufletul românesc de Hristos, dar s-a ridicat nouă viteaz apărător cu suflet de Arhanghel, care viaţa pentru legea strămoşească şi-a pus zicând: "Cel ce luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi neamul său, nu va fi învins niciodată"; iar acum, biruitor, cu îngerii în ceruri, lui Dumnezeu neîncetat îi cânta: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Tiranul cel ucigaş, si nelegiuita evreică nesuferind a vedea sufletele voastre curate arzând de dragoste pentru credinţă şi neam, diavoleasca poruncă au dat să fiţi noaptea duşi în pădure şi sugrumaţi, apoi ciuruiţi de gloanţe, aruncaţi într-o groapă, arşi cu vitriol şi acoperiţi cu lespezi grele de piatră, dar nici mormântul, nici moartea nu v-au ţinut, ci la Viaţa cea adevărată v-aţi mutat, pentru care auziţi de la noi unele ca acestea:

Bucuraţi-vă, lacrimi pe obrazul ţării vărsate.

Bucuraţi-vă, suflete greu încercate.

Bucuraţi-vă, că aţi ştiut că la moarte plecaţi.

Bucuraţi-vă, că senini v-aţi despărţit de ceilalţi.

Bucuraţi-vă, că-n întunecata pădure v-au dus.

Bucuraţi-vă, că picioarele în lanţuri v-au pus.

Bucuraţi-vă, că frânghii după gat v-au întins.

Bucuraţi-vă, că mişeleşte pe toţi v-au ucis.

Bucuraţi-vă, căci Catapeteasma Neamului s-a despicat.

Bucuraţi-vă, că voievozii din morminte s-au sculat.

Bucuraţi-vă, că Horea sfârtecat a zvâcnit.

Bucuraţi-vă, că Tudor cel vândut s-a îngrozit.

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 4-lea:

Înspăimântatu-s-au slugile satanei de dârzenia şi credinţa voastră, Sfinţilor, şi socotind să vă piardă, cu manie s-au pornit asupra voastră în temniţele de la Râmnicu Sărat, Miercurea Ciuc, Braşov şi Vaslui, şi în înfricoşătoarea "noapte a răzbunării" cu moarte de martiri v-aţi încununat, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Uneltirile celor fără de lege nicicum nu v-au îngrozit, vitejilor Mărturisitori, ci înţelegând că veţi fi ucişi, în curtea lagărului toţi aţi îngenuncheat şi în tăcerea nopţii rugăciunea "Tatăl nostru" cu umilinţă aţi rostit, apoi gloanţele au pornit potop asupra voastră, în vreme ce un preot întemniţat săvârşea în taină cea din urma slujba pentru voi şi pentru cei ce aveau să mai moară, pentru care noi vă lăudăm zicând:

Bucuraţi-vă, că la moarte cu Hristos aţi plecat.

Bucuraţi-vă, că neamului jertfă curată v-aţi dat.

Bucuraţi-vă, că s-au minunat călăii de a voastră purtare.

Bucuraţi-vă, că s-au cucerit de credinţa voastră cea tare.

Bucuraţi-vă, că gloanţele nemilos v-au secerat,

Bucuraţi-vă, că durere în urmă aţi lăsat.

Bucuraţi-vă, că trupurile vi le-au pus la răscruci.

Bucuraţi-vă, că v-au lăsat fără groapă şi cruci.

Bucuraţi-vă, cei ce şi după moarte aţi fost umiliţi.

Bucuraţi-vă, cei ce "trădători de ţara" aţi fost numiţi.

Bucuraţi-vă, fii ai unui neam răstignit.

Bucuraţi-vă, că sufletul prin dureri v-aţi sfinţit.

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 5-lea:

Satana însuşi s-a pogorât ca să va piardă, Sfinţilor Mărturisitori, în grozava temniţă de la Piteşti, iar călăul cel îndrăcit tocmit să vă zdrobească sufletele striga: "Dacă Hristos ar fi trecut prin mâinile mele, nu mai ajungea nici El pe cruce şi n-ar mai fi înviat. Eu sunt adevărata evanghelie! Eu o scriu acum pe stârvurile voastre!"; iar voi, Sfinţilor, neavând nădejde de izbăvire decât de la Dumnezeu, Acestuia cu lacrimi îi strigaţi: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Îngerii cei din ceruri şi-au ascuns faţa neputând suferi nebunia urătorilor de Dumnezeu, ca în Vinerea Patimilor, spre batjocura, un tânăr pe perete au răstignit şi cu loviri sălbatice l-au ucis, iar zidurile temniţei se cutremurau de urletele celor schingiuiţi şi gropile înghiţeau flămânde grămezi de carne zdrobită şi sânge, dar în adâncul iadului Dumnezeu putere şi tărie v-a dat, pentru care vă lăudăm zicând:

Bucuraţi-vă, martiri care mult aţi pătimit.

Bucuraţi-vă că fiare cu chip de om v-au lovit.

Bucuraţi-vă, că peste cap cu pari ascuţiţi v-au bătut.

Bucuraţi-vă, că degetele cu cleşti vi le-au frânt.

Bucuraţi-vă, că în picioare cu ură aţi fost călcaţi.

Bucuraţi-vă, ca-n genunchi, cu mâinile legate mâncaţi.

Bucuraţi-vă, că sare spre mâncare aţi primit.

Bucuraţi-vă, că de apă zile-ntregi v-au lipsit.

Bucuraţi-vă, că dureri peste fire aţi răbdat.

Bucuraţi-vă, că Marilor Mucenici v-aţi asemănat.

Bucuraţi-vă, căci cu trupul cumplit aţi pătimit.

Bucuraţi-vă, că ţarina sufletului mai bogat a rodit.

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 6-lea:

Au socotit ucigaşii cei năimiţi din temniţa Aiudului să piardă şi pomenirea voastră, Sfinţilor, şi mult-chinuitele voastre trupuri în râpa de la "Dealul Robilor" au aruncat, neştiind ei puterea lui Dumnezeu cea arătată în vedenia prorocului Iezechiel care zice: "Mâna Domnului a fost peste mine şi m-a luat în Duhul şi m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase şi mi-a zis: "Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?". Eu am răspuns: "Doamne, Dumnezeule, Tu ştii lucrul acesta!". El mi-a zis: "Prooroceşte despre oasele acestea şi spune-le: Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Iată, voi face să intre în voi duh şi veţi învia!". Şi a intrat duhul în ele şi au înviat şi au stătut în picioare. Şi era ca o oaste mare, foarte mare la număr",care slăvea neîncetat pe Dumnezeu, cântându-i: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Sălaş de rugăciune temniţa Aiudului v-a fost, că acolo neîncetat în post şi priveghere aţi petrecut, trezvia minţii şi smerenia inimii aţi dobândit şi Dumnezeieştile Scripturi aţi învăţat, iar noaptea îngenunchind cu lacrimi vă rugaţi pentru morţii voştri şi pentru cei ce vă prigoneau, pentru care noi vă lăudăm zicând:

Bucuraţi-vă, Sfinţi purtători de cunună.

Bucuraţi-vă, că aţi ales nevoinţa cea buna.

Bucuraţi-vă, că lupta îndoită aţi dus.

Bucuraţi-vă, că patimile din voi le-aţi supus.

Bucuraţi-vă, că şi pe călăi i-aţi înfruntat.

Bucuraţi-vă, că aceia să vă piardă au cugetat.

Bucuraţi-vă, că loviri şi scuipări aţi primit.

Bucuraţi-vă, că mădularele în bătăi v-au zdrobit.

Bucuraţi-vă, că în celule îngheţate aţi stat.

Bucuraţi-vă, că apa rece pe podea v-au turnat.

Bucuraţi-vă, că toate cu răbdare aţi suferit.

Bucuraţi-vă, că putere de sus v-a întărit.

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 7-lea:

Cuvintele Mântuitorului: "frate pe frate la moarte va da" au voit să le împlinească în temniţa de la Gherla, că îndrăciţii călăi cu ură va porneau unii împotriva altora, şi chemând pe un tată l-au silit să-şi calce în picioare copilul, iar acela căzând în genunchi a strigat: "Ucideţi-mă pe mine, numai nu-mi schingiuiţi băiatul!, iar voi, înţelegând nebunia satanei, v-aţi rugat zicând: "Doamne, dă-ne putere să răbdăm sau ia-ne viaţa şi lui Dumnezeu aţi strigat: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Mintea omenească nu poate pricepe cruzimea chinurilor pe care le-aţi răbdat, Sfinţilor, căci răstigniţi pe podea, cu frânghii ude aţi fost bătuţi, degetele cu cleşti v-au zdrobit şi cu scânduri peste faţă v-au lovit încât înfăţişare de oameni nu mai aveaţi, dar voi, urmând lui Hristos, Cel Răstignit, toate aţi suferit şi pe călăi aţi iertat, pentru care vă lăudăm zicând:

Bucuraţi-vă, trupuri în chinuri zdrobite.

Bucuraţi-vă, suflete în foc lămurite.

Bucuraţi-vă, că satana a cerut să vă cearnă.

Bucuraţi-vă, căci credinţa avut-aţi drept armă.

Bucuraţi-vă, că până în sfârşit aţi răbdat.

Bucuraţi-vă, că Hristos putere v-a dat.

Bucuraţi-vă, că mult pătimind v-aţi sfârşit.

Bucuraţi-vă, căci cu chip luminat aţi murit.

Bucuraţi-vă, că v-au nins flori de nea pe mormânt.

Bucuraţi-vă, că îngeri v-au plâns nevăzut.

Bucuraţi-vă, că munţi de durere-aţi suit.

Bucuraţi-vă, că Domnul la El v-a primit.

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 8-lea:

Iudeii cei robiţi în Egipt nici în parte n-au răbdat suferinţele voastre, Sfinţilor Mărturisitori, că nu pietre şi cărămizi v-aţi trudit a frământa, ci cu braţe istovite munţi de pământ din loc aţi mutat, şi aţi croit albie de lacrimi şi sânge pe care toate apele Dunării n-o vor putea spăla, căci glasul suferinţei voastre neîncetat se-nalţă la cer, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Glas au dat apele şi adâncurile cumplitului Canal s-au cutremurat, că nu sunt graiuri care să nu se audă şi dureri care să nu rodească; iar noi, Sfinţilor, glasul pătimirii voastre din străfunduri auzindu-l, grăim către voi unele ca acestea:

Bucuraţi-vă, suflete tari ca munţii bătrâni.

Bucuraţi-vă, pomi viscoliţi de furtuni.

Bucuraţi-vă, că-n arşiţă şi ger aţi trudit.

Bucuraţi-vă, că pământul cu sânge-aţi sfinţit.

Bucuraţi-vă, că goi şi flămânzi aţi răbdat.

Bucuraţi-vă, căci cu lacrimi în stâncă aţi săpat.

Bucuraţi-vă, că-n sudori drum prin piatra aţi croit.

Bucuraţi-vă, că drept plată lovituri aţi primit.

Bucuraţi-vă, că sub valuri aţi fost risipiţi.

Bucuraţi-vă, că sub mal şi nisip odihniţi.

Bucuraţi-vă, că trupul istovit v-au zdrobit.

Bucuraţi-vă, că sufletul mai vârtos a rodit.

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 9-lea:

Lumina a răsărit în temniţa suferinzilor de la Târgu Ocna, căci ca un soare a strălucit într-însa, senin la suflet şi chip, sfântul temniţelor romaneşti, mângâierea suferinzilor şi lauda nevoitorilor, cel ce în trezvie şi rugăciunea inimii petrecând, darul Duhului Sfânt a agonisit şi sfârşitul mai dinainte cunoscându-şi, cu bucurie s-a mutat la Domnul, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

"Iubiţi pe cei ce vă prigonesc" a poruncit Hristos, iar voi Sfinţilor cuvântul Lui întocmai l-aţi împlinit, ca la Târgu Ocna în noaptea Naşterii Domnului un preot muribund a cerut să fie dus la cel care cumplit îl chinuise, şi mângâindu-l cu blândeţe i-a spus: "Te iert din toată inima şi cred că Hristos, Care-i mai bun decât noi, te va ierta şi El". Iar acela, căindu-se, cu lacrimi s-a mărturisit, şi în aceeaşi noapte amândoi la Domnul cu pace au plecat, iar noi minunându-ne de puterea dragostei vă lăudăm zicând:

Bucuraţi-vă, următori ai poruncilor dumnezeieşti.

Bucuraţi-vă, râvnitori ai măririi cereşti.

Bucuraţi-vă, că Rugăciunea lui Iisus aţi primit.

Bucuraţi-vă, că darul Duhului Sfânt v-a umbrit,

Bucuraţi-vă, că Evanghelia v-a fost îndreptar,

Bucuraţi-vă, c-aţi aflat luminare şi har.

Bucuraţi-vă, că soare între voi a strălucit.

Bucuraţi-vă, că "sfântul închisorilor" l-aţi numit.

Bucuraţi-vă, că a odrăslit din durere şi chin.

Bucuraţi-vă, că sufletul i-a fost alb ca un crin.

Bucuraţi-vă, că în mormânt neştiut l-au zvârlit.

Bucuraţi-vă, că cerul în giulgiu de nea l-a învelit.

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 10-lea:

Voit-au vrăjmaşii lui Hristos nu doar să vă zdrobească trupurile şi sufletele, ci şi credinţa cea adevărată să o batjocorească, pentru aceea la Sfintele Sărbători ale Ortodoxiei vă sileau a săvârşi blasfemii pe care mintea omenească nu le poate închipui, iar voi Sfinţilor umilinţa şi chi­nurile răbdând, cereaţi ajutorul lui Dumnezeu, întărindu-vă şi strigând: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Bucuria Învierii a strălucit în întunecata mină de la Baia Sprie, când în măruntaiele pământului preoţii întemniţaţi cu cutremur au strigat: "Veniţi de luaţi lumină!" şi sfredelele în chip de clopot au început a răsuna, lămpaşele s-au aprins, iar osândiţii îngenuncheaţi cu lacrimi au cântat "Hristos a înviat!", de care lucruri minunându-ne vă lăudam strigând:

Bucuraţi-vă, cei ce de vii aţi fost îngropaţi.

Bucuraţi-vă, că de Hristos n-aţi voit să vă lepădaţi.

Bucuraţi-vă, că-n batjocură carne în Vinerea Mare v-au dat.

Bucuraţi-vă, că foamea răbdând, n-aţi mâncat

Bucuraţi-vă, că Învierea în adâncuri aţi prăznuit

Bucuraţi-vă, că prin post şi mărturisire v-aţi curăţit.

Bucuraţi-vă, că o cruce din bârne aţi înălţat

Bucuraţi-vă, că sfredele în chip de clopote au sunat.

Bucuraţi-vă, că odăjdii de preţ n-aţi avut

Bucuraţi-vă, că epitrahil din ştergar alb aţi făcut

Bucuraţi-vă, căci cu îngerii împreună aţi slujit

Bucuraţi-vă, că sub pământ pe Hristos aţi mărturisit.

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 11-lea:

Cumplita prigoana cea cu manie pornită asupra voastră n-a cruţat nici firea femeiască cea slabă, şi întocmai muceniţelor de demult, mulţime de femei cu îndrăzneală au mărturisit dragostea lor pentru Hristos şi neam, şi chinurile au răbdat cu bucurie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Îngrozitu-s-au credincioşii văzând adus spre ardere un trup de femeie schingiuit, iar călăii cei cu inima de piatră, nicicum luând seama că acela viaţă mai avea într-însul, cu grăbire l-au aruncat în cuptor şi vaiete surde din flăcări au răsunat, iar noi cutremurându-ne de unele ca acestea cu frică grăim:

Bucuraţi-vă, trupuri firave cu suflet călit.

Bucuraţi-vă, că pe Hristos cu îndrăzneală aţi mărturisit.

Bucuraţi-vă, că muceniţelor din vechime v-aţi asemănat.

Bucuraţi-vă, că multe feluri de chinuri aţi răbdat.

Bucuraţi-vă, că batjocuri şi loviri aţi primit.

Bucuraţi-vă, că spânzurându-vă cumplit v-au strujit.

Bucuraţi-vă, că spre împuşcare pieptul vostru l-au dat.

Bucuraţi-vă, că mâinile soldaţilor pe arme au tremurat.

Bucuraţi-vă, că trupurile v-au bătut până la sânge.

Bucuraţi-vă, că de suflete nu s-au putut atinge.

Bucuraţi-vă, cu Sfinţii acestui neam prigonit.

Bucuraţi-vă, toţi care în credinţă aţi murit.

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 12-lea:

Harul cel dumnezeiesc v-a umbrit în chip minunat, Sfinţilor, şi-n temniţele de la Piteşti, Aiud, Gherla, Sighet, Baia Sprie, Târgu Ocna şi Canal asemenea mucenicilor din vechime pătimiri de multe feluri aţi răbdat, iar voi bine ştiind că lucrare de sus era aceasta, mai vârtos pe Hristos L-aţi chemat, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

De nimic aţi socotit viaţa aceasta pământească şi sufletul v-aţi pus pentru dreapta-credinţă şi neamul strămoşesc, iar acum la limanul cel fără de durere şi întristare vă veseliţi, cu toţi drepţii lăudând pe Dumnezeu şi auzind de la noi unele ca acestea:

Bucuraţi-vă, aripi în zbor secerate.

Bucuraţi-vă, chipuri de har luminate.

Bucuraţi-vă, vieţi care-n lanţuri v-aţi frânt.

Bucuraţi-vă, că lumea pe voi v-a urat.

Bucuraţi-vă, raze în beznă aprinse.

Bucuraţi-vă, braţe la ceruri întinse.

Bucuraţi-vă, sfinţi fără cruce şi nume.

Bucuraţi-vă, tâmple cu albe cunune.

Bucuraţi-vă, râuri cu ape curate.

Bucuraţi-vă, ramuri de rod încărcate.

Bucuraţi-vă, soli care bine-aţi vestit.

Bucuraţi-vă, stânci cu tării de granit.

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 13-lea:

O, Sfinţilor Mărturisitori, cei ce în temniţă chinuri de multe feluri aţi răbdat şi pentru învierea neamului românesc (creştinesc) moarte mucenicească cu vitejie aţi primit, îndrăznire având către Hristos Dumnezeu, faceţi rugăciune ca să ne izbăvim de toată înşelăciunea diavolească şi credinţa ortodoxă cu bărbăţie să mărturisim, ca mântuindu-ne, pururea să cântam lui Dumnezeu: Aliluia!

(acest condac se zice de trei ori).

Apoi iarăşi se zice Icosul cel dintâi: De la icoana şi de la altar... şi Condacul întâi: Pe Mărturisitorii cei aleşi... Apoi se citeşte aceasta:

RUGĂCIUNE

O, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţe şi prigoane, prin multele voastre pătimiri aţi stăvilit întărâtarea vrăjmaşului cea cu mânie pornită asupra Bisericii lui Hristos, vouă celor ce aţi suferit foame, ger, schingiuiri, umilinţă şi chinuri de tot felul întru apărarea legii celei strămoşeşti, vă aducem mulţumirile noastre. Că cei ce bine v-aţi săvârşit pentru învierea neamului romanesc, iar acum cu îngerii şi cu arhanghelii vă veseliţi în lumina cea neînserată a Împărăţiei cereşti, vă rugăm să nu încetaţi să mijlociţi la Preaputernicul Dumnezeu ca să ne dea iertare de păcate şi să ne păzească pe noi şi Sfânta Biserica Sa de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de necredinţă şi de războiul cel dintre noi.

Povăţuiţi-ne pururea pe calea mântuirii, a răbdării şi a dragostei, ca neclintiţi şi uniţi să rămânem până la sfârşitul vieţii întru credinţa cea adevărată.

Aşa, Sfinţilor Mărturisitori, care în strâmtorările şi necazurile din viaţa voastră pământească aţi cerut ajutorul Puterilor cereşti, rugămu-vă pe voi noi nevrednicii, ca să primiţi în acest ceas rugăciunile noastre şi să ne acoperiţi de smintelile veacului acestuia şi de răutăţile celor potrivnici, ca şi noi pe calea cea strâmtă şi cu chinuri neînfricaţi să mărturisim Evanghelia lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea neamului românesc, Amin.


"ma tem ca nu cumva toata aceasta lucrare a noastra de preamarire a martirajului lor sa capete o coloratura politica si sa pangarim mai mult jertfa ..


La 61 de la masivele arestari din14-15 mai 1948, Parintele Justin Parvu cere ridicarea unei manastiri la Rapa Robilor de la Aiud!

Parintele Justin Parvu ne impartaseste ultima sa dorinta: o manastire pe locul gropii comune de la Aiud. Parintele staret al Manastirii Petru Voda, arhimandritul Justin Parvu, de 90 de ani, fost detinut politic timp de 17 ani, alaturi de marele duhovnic al ortodoxie romane Arsenie Papapacioc, la aproape 95 de ani, la randul sau inchis la Aiud, vor sa inalte vara aceasta, la 45 de ani de la eliberare, o Manastire a mucenicilor anticomunisti pe locul martirajului fratilor lor de temnita, unde si-a gasit sfarsitul si filosoful Mircea Vulcanescu, alaturi de altii mii de martiri ai inchisorilor comuniste. Initiativa a fost preluata insa si de alti factori, care vor mai curand un centru cultural, decat o Manastire. La peste 90 de ani, batranii anticomunisti vor sa vada cinstita cum se cuvine memoria si jertfa camarazilor lor, printr-o sfanta Manastire. Parintele Justin Parvu ne-a acordat un interviu in exclusivitate.

Sfintia Voastra, de curand, la Rapa Robilor din Aiud, a fost oficiata de catre IPS Andrei Andreicut o slujba de sfintire a locului pentru o noua biserica sau un centru cultural, dupa cum se aude. Ce stiti despre acest proiect si ce urmeaza exact sa se construiasca acolo? Dragii mei, cu durere va spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori si mai pot da inca marturie, faptul ca acest eveniment important s-a facut fara vreo informare a noastra catusi de putin. S-a uitat ca mai sunt si niste urmasi, niste batrani, niste oameni care sunt interesati in mod deosebit de viitorul acestei biserici ce se intentioneaza a se ridice pe ruinele sfinte ale unui martiraj, o groapa plina de un amar de suferinta? S-a oficiat slujba intr-un cerc foarte restrans, cu anumite oficialitati si persoane ...
Or, biserica, in tot trecutul ei istoric are si un act de nastere. Aici s-a facut pe ascuns si necunoscut. Manastirea pe care noi suntem pregatiti sao ridicam, pentru mine reprezinta inaltarea neamului nostru romanesc. Macar sa fi anuntat cativa dintre batranii care au fost si sunt implicati in lucrarea aceasta de viitor a bisericii care va avea si asezamant monahal, dupa cum si are. Dar s-au trecut cu vederea toate lucrurile acestea si ramane sa ne intrebam noi: Oare ce se face acolo? Facem o biserica in care sa se oficieze slujbele mortilor, martirilor si eroilor nostri care au patimit ani si ani intre zidurile puscariei Aiudului sau se face altceva? Si acel altceva pe noi ne intereseaza mai putin sau chiar deloc, indiferent ce ar fi el, centru cultural, casa memoriala sau orice altceva. Pentru ca pe noi nu aceste aspecte ne intereseaza, dragii mei, in primul rand. Ci sa se savarseasca jertfa cea fara de sange a Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe temelia insangerata a Aiudului, cetatea si sufletul neamului nostru romanesc. Dar acum ma tem ca nu cumva toata aceasta lucrare a noastra de preamarire a martirajului lor sa capete o coloratura politica si sa pangarim mai mult jertfa lor curata.

Citiţi continuarea articolului la adresa: http://jos-comunismul.blogspot.com/2009/05/la-61-de-la-masivele-arestari-din14-15.html

miercuri, 13 mai 2009

„Războiul nevăzut”

Sf. Nicodim Aghioritul(„Războiul nevăzut”) spune că pofta de vorbă e rea în sine; neputinţa de a tăcea, imprudenţa care se naşte din vorbirea deşartă sunt semnele căderii în patimă.

Zice Sfântul că sub nici o formă nu trebuie să te încrezi în tine, în judecata ta.

„Trebuie să fii înarmat cu patru lucruri foarte necesare ca să fii victorios în acest război nevăzut şi să primeşti coroana. Ele sunt:

1) Să nu te încrezi niciodată în tine însuţi;

2) Să te încrezi totdeauna în puterea şi ajutorul lui Dumnezeu;

3)Să lupţi totdeauna;

4) Să te rogi.”

„Dă-ţi seama că într-adevăr nu eşti altceva decât nimic, nu poţi nimic, n-ai decât neputinţă, ticăloşii, răutăţi, vicii şi defecte şi nu eşti vrednic de altceva decât de osânda veşnica.” (116)

„Când eşti atacat de imboldurile unei voinţe iraţionale a simţurilor, rezistă cu bărbăţie ca voinţa superioară să nu cedeze celei inferioare. Când ele au încetat, reînarmează-te duhovniceşte spre a le supune, urmăreşte-le de la distanţă cu o putere mai mare şi mai impetuoasă. În sfârşit, declară-le o a treia campanie, în care să te deprinzi a le urî din tot sufletul tău şi a le dezaproba şi detesta din toată inima ta.”(38)

Ştefan Luchian - Albăstrele

Necesitatea unui părinte duhovnicesc şi a unei pravile( I )

[...] « Intărit în credinţa că numai Dumnezeu este Acela Care schimbă inimile oamenilor, penitentul, pentru a avea parte de biruinţă, trebuie să urmeze fără şovăială un povăţuitor sau un părinte duhovnicesc; trebuie să facem astfel deoarece ne încredinţăm prea puţin voii lui Dumnezeu – un neajuns de care suferă majoritatea creştinilor. Până a ajunge la treapta unei depline încredinţări în pronia divină şi sub stricta oblăduire a mâinii înţelepte a lui Dumnezeu, trebuie să creştem duhovniceşte, prin multă încercare şi ispitire ; până atunci, Dumnezeu nu are un frâu cu care să ne conducă. Fără a împlini această condiţie – a unui părinte duhovnicesc – oricine începe să-şi lucreze de capul lui mântuirea cu siguranţă va apuca pe o cale care e foarte primejdioasă şi istoveşte sufletul.

[...] Cel ce porneşte pe calea vieţii duhovniceşti se aseamănă întru totul celui ce face o călătorie oarecare şi care, neştiind drumul, are nevoie de cineva care să i-l arate. Este înfumurare şi bizuire pe sine să gândeşti că « pot să fac asta eu însumi » ; nici rangul, nici multa ştiinţă de carte, nici altceva nu ne pot ajuta. [...] Este adevărat că Dumnezeu ne primeşte şi ne îndrumă către desăvârşire, dar prin mijlocirea unui părinte. Nu duhovnicul ne urca pe treptele urcuşului duhovnicesc, ci el înlesneşte înălţarea noastră către Dumnezeu. [...] Cel lăsat în mâna sfatului său, chiar dacă dă roade, puţine şi pipernicite, se află în mare primejdie, zvârcolindu-se şi căznindu-se în van. Neştiind nevoinţa ascetică şi exerciţiile duhovniceşti şi nici ordinea în care să le lucreze, el se va învârti în loc şi va face tot felul de încercări nereuşite[...]

Înlăuntrul lui zac patimile, poftele şi toate puterile sufleteşti corupte, învăluind totul într-o negură rău mirositoare şi grea. Toţi au acest întuneric lăuntric, într-o măsură mai mică sau mai mare, după mulţimea patimilor. Cât de clară şi de vrednică de crezare este imaginea lucrurilor văzuta prin acestă ceaţă groasă ? Celui rătăcit în ceaţă, un pâlc de arbuşti îi poate părea un sat sau o pădure ; de aceea începătorul în viaţa duhovnicească va vedea multe acolo unde nu este de fapt nimic. Doar cei încercaţi, cu multă experienţă, vor fi în stare să discearnă şi să cântărească aşezarea şi importanţa evenimentelor vieţii duhovniceşti. Dacă cineva este bolnav, cum poate să-şi fie sieşi doctor ? Se va pierde pe zi ce trece şi va pieri din pricina părerii de sine , deoarece nici chiar doctorii nu încearcă să-şi vindece propriile boli. Iar primejdia cea mai mare în toate acestea vine de la satana, care, fiind cel mai plin de trufie din toate făpturile raţionale, se bucură cu răutate cand vede oameni călăuziţi întru totul de propria lor voie şi îi târăşte la pierzare. Se poate spune că e singura lui armă, prin care noi îi îngăduim să ne înfrângă şi să ne înrobească.

Cel ce nu se încrede niciun moment minţii şi inimii sale, ci, dimpotrivă, îi descoperă altuia toate gândurile şi sentimentele sale pentru a fi judecate şi cântărite, nu va suferi daune din partea diavolului, chiar dacă acesta îl ţine legat prin vreo lucrare vicleană, pentru că experienţa şi înţelepciunea unuia mai încercat vor risipi înşelăciunea diavolească şi-l vor avertiza de primejdie. Din această cauză se spune că vrăjmaşul nu se apropie de cei ce au un duhovnic bun, deoarece nu vrea să fie ruşinat iar şi iar şi să-i fie arătate pe faţă toate uneltirile. Stă însă nedezlipit de cei ce se încred în sine şi iau singuri toate hotărârile în viaţa duhovnicească, neascultând de sfatul altcuiva.[...]

Începătorul trebuie să fie convins că acestea sunt motive foarte temeinice pentru care să-şi caute un duhovnic. Si să i se încredinţeze. Va fi la adăpost de ura celui rău, fiind apărat de acest scut sau zid de întărire care este povăţuirea duhovnicului, pentru că părintele va da semă pentru fiul său duhovnicesc şi pentru căderile lui. Şi minunat cu adevărat este faptul că cel ce caută cu inimă sinceră, acela va afla un povăţuitor în toată puterea cuvântului care, oricine ar fi el, îi va da fiului său sfaturile potrivite la momentul potrivit. Domnul însuşi îl veghează pe cel plin de toată credinţa cea bună în duhovnicul său şi în sfaturile lui. Roagă-te la Domnul şi îţi va arăta un duhovnic ; lasă-te în mâinile lui şi Domnul îl va lumina pe el să te povăţuiască»

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa, 2008, pp. 230-234

Referendum


Iubiţi fii ortodocşi,

Cu multă durere asist, în ultima vreme, la ultimele pătimiri ale Creştinătăţii. Acest cip care vrea să substituie chipul lui Dumnezeu din om este un război la adresa Creştinătăţii şi a persoanei umane, în general. Războiul a început din plin şi ne-a găsit, se pare, nepregătiţi, încât deja am obosit şi suntem istoviţi de atâta confuzie şi polemică pe seama acestui subiect. Dar uităm un aspect, dragii mei. Oare Mântuitorul, când S-a rugat în grădina Ghetsimani să I se îndepărteze paharul pătimirilor, şi nu a fost ascultat, a pierdut? Oare care este biruinţa noastră? Oare nu crucea ne deschide porţile învierii? Am luptat deja până la sânge şi am simţit cuiele piroanelor încât să nu mai putem striga către Tatăl ceresc şi să renunţăm la luptă? Nu este uşor deloc, cum nici Însuşi Mântuitorului Iisus Hristos nu I-a fost. Dar ce a făcut Hristos în vremea pătimirii Sale pe cruce? A ridicat privirea către Tatăl ceresc şi a răbdat toate cu dragoste. De unde mai primea Mântuitorul putere să rabde pe cruce? Din inima iertătoare faţă de toţi cei ce L-au prigonit. Fără aceste două arme, nu putem rezista pe acest front, dragii mei: nădejdea, având ochii aţintiţi asupra Dumnezeului nostru şi dragostea faţă de toţi, şi faţă de cei ce ne prigonesc.

Inamicul a căutat prin mijloace diversioniste şi prin dezinformare să împingă la descurajare atât în forţele noastre, cât şi în viaţa politică şi cea religioasă. Bineînţeles că încrederea noastră nu vine de la nici un partid politic, ci numai de la Părintele luminilor, de unde vine toată înţelepciunea.

Reprezentanţii ţării noastre, care au căpătat voturile acestui popor prin cerşetorie şi de multe ori minciună, au trădat astăzi pe fraţii lor, dându-ne pe mâna vrăjmaşului cip, arma diavolului prin care se urmăreşte o înrobire atât a trupului cât şi a sufletului unei puteri străine, potrivnică Dumnezeului nostru.

Atât de mult ne iubesc conducătorii noştri, încât nu au binevoit să informeze câtuşi de puţin acest popor cu privire la introducerea cipurilor în actele noastre de identitate. Fraţi români, este totuşi identitatea noastră! Cui ne-o vindem? Ce încredere să mai avem în conducătorii noştri când ei, în timp ce noi luptam cu râvnă împotriva paşapoartelor cu cip, au votat „tacit” buletinele cu cip? Să vedem ce argumente ne vor mai oferi acum! Dacă paşaportul era un drept şi nu o obligaţie, oare buletinul tot un drept va fi? Vedeţi cât de mult ţin conducătorii noştri la părerea unui popor? Ce drepturi ne apără ei? Şi ce drepturi mai avem, de fapt?

Dacă e corect şi cinstit ceea ce se face, de ce nu se mediatizează, de ce nu se face cunoscut acestui popor? Aceste probleme capitale, de o importanţă covârşitoare, se dezbat, însă, la întuneric. Oare ce au de ascuns? Oare ce dictatură ni se mai pregăteşte de data aceasta? Port în trupul şi în sufletul meu urmele unei dictaturi comuniste, care s-a arătat ca o fiară spurcată ce nu suferea nici cuvântul Dumnezeu să îl audă. Dacă eram închişi pentru nesupunere faţă de partid, ce aveau cu credinţa noastră? Căci, să ştiţi: În închisori nimic nu-i deranja mai mult decât Dumnezeul nostru şi principalul motiv de tortură de fapt acesta era: „Mai crezi, măi, banditule, în Dumnezeu?”. Dar dacă lupta împotriva Dumnezeului nostru şi a libertăţii noastre era pe faţă, acum vin cu vicleşug, cu crucea şi icoana în mână şi cu diavolul în suflet, pentru că ei sunt vânduţi puterilor străine, banilor şi puterii de stăpânire. După ce că ne-au vândut ţara, acum să ne vândă şi identitatea noastră? Şi de ce să ne-o dăm de bună voie? Ce drepturi îşi arogă ei? Oare ce suflet au avut parlamentarii care au vândut identitatea acestui neam, pentru care şi-au vărsat sângele strămoşii noştri? De ce să o vindem de bună voie pe preţ de nimic, precum odinioară Iuda L-a vândut pe Hristos pe 30 de arginţi? Nu se ruşinează în faţa mormintelor sfinte, ale lui Ştefan cel Mare, Matei Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu şi toţi vajnicii noştri voievozi şi conducători?

Prin urmare, dintre posibilele alternative legale, îndemn poporul: Să cerem referendum! Este pământul ţării noastre, al strămoşilor noştri, care au luptat cu jertfă şi dăruire de sine ca să ne predea nouă acest testament al unei ţări creştine, libere. Avem dreptul să decidem asupra sorţii acestui pământ în care ne-am născut şi asupra acestui suflet, pe care ni l-a dat Dumnezeu şi nu omul. Aici, la mănăstirea noastră, s-au adunat în jur de patru sute de mii de semnături împotriva actelor biometrice. Oamenii vin disperaţi şi îmi cer sfatul. Să cerem de data aceasta referendum! Aşadar vom face tabele cu noi semnături, în care să cerem să ne împotrivim actelor electronice prin referendum! Să semnăm cu convingere sinceră, încercând să mai salvăm ceva din căderea în care ne aflăm. Anul acesta sunt alegeri şi campania electorală deja a început. Toate pregătirile pentru alegeri, toată maşinaţia aceasta în care se folosesc sume enorme de pe spinarea unui popor sărăcit şi minţit, nu este decât un alt scenariu pregătit după ani de cârdăşie murdară cu interese străine poporului nostru.

Cu toate că ne aflăm într-o situaţie anevoioasă, nimeni nu explică poporului – nici presa, nici televiziunea, nici predicile din faţa sfântului altar – adevărul care stă în spatele acestor lucruri. Toţi au ajuns la o tăcere asemenea unei trădări evidente, încât nu în zadar spune Psalmistul: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.” (Psalmi 13:3) Împingerea acestui popor spre păgânism, spre necredinţă, şi în acelaşi timp spre pierderea identităţii lui şi înstrăinare de obiceiurile şi tradiţiile lui, cât şi înrobirea faţă de nişte concepţii străine care nu ne-au aparţinut niciodată nouă, românilor, şi nici ortodocşilor, va aduce numaidecât judecata aspră a lui Dumnezeu asupra noastră. Şi cu cât vom fi noi mai laşi, cu atât şi mustrarea va fi mai aspră.


Aşadar, fiecare creştin botezat în numele lui Iisus Hristos este dator să îşi apere credinţa cu preţul vieţii, fără să aştepte dispoziţii oficiale. Ci, temându-ne mai cu seamă de judecata lui Dumnezeu decât de a oamenilor, să facă fiecare după puterea sa tot ce îi stă în putinţă, să lupte împotriva instaurării acestui nou sistem de dictatură!

Am spus-o şi o repet: Atunci când nu va mai fi cine să apere credinţa predată de însuşi Sf. Apostol Andrei, acea credinţă e moartă, după cum moartă va fi şi soarta acelui popor. Noi am încercat, aşa nevrednici cum suntem, să păstrăm neştirbită predania Sf. Apostol Andrei, care a sfinţit cu picioarele sale pământul acestei ţări, propovăduind Evanghelia păcii. Noi altă predanie nu vom primi decât aceasta. Şi înger din cer de ar veni să ne spună că Sf. Andrei s-a înşelat când ne-a învăţat creştinismul, noi nu îl vom primi, ci ca un lepădat şi spurcat îl vom socoti. Nu osândim pe nimeni care trăieşte paşnic în credinţa lui, chiar dacă este potrivnică Evangheliei lui Hristos, ci numai pe aceia care încearcă cu neruşinare să ne schimbe nouă credinţa pecetluită cu Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dacă alţii s-au spălat pe mâini de sfânt Sângele Lui, noi binevoim mai degrabă să ne spălăm în Sângele Lui şi să ne îmbrăcăm în cămaşa Lui, în care ne-am şi botezat.

Fraţi români, nu sfâşiaţi cămaşa lui Hristos! Nu vă spălaţi de Sângele cu care El ne-a pecetluit şi ne-a făcut moşteni Împărăţiei Lui.

Ci mai degrabă să ne rugăm ca prin rănile Lui să se tămăduiască rănile noastre; prin sângele Lui să se curăţească sângele nostru; ca prin capul Lui cel aplecat pe Cruce, să se înalţe capetele noastre pălmuite de cei potrivnici; ca prin sfintele Sale mâine pironite de cei fărădelege să ne tragă şi pe noi din prăpastia pierzării, precum Însuşi a făgăduit.

Aşadar nu prin forţele noastre stinse vom nădăjdui, ci în puterea Dumnezeului nostru, a Căruia este cinstea şi slava, în veci. Amin!

Arhim. Justin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă
1 aprilie, la prăznuirea Sf. Cuv. Maria Egipteanca

SEMNATI IMPOTRIVA ACTELOR CU CIP si luati picatura de har de la Dumnezeu pentru a marturisi mai departe.

Tabelele cu semnaturi pe care le sa le aduceti personal la : Manastirea Petru Voda, Comuna Poiana Teiului, Judetul Neamt.

Preluat de pe http://apologeticum.wordpress.com/