Ion Ţuculescu

Peisaj din Grecia

Pădure cu ţărănci

Autoportret

1910- La 19 mai se naşte la Craiova Ion Ţuculescu, fiul lui Ioan şi al Verginicăi Ţuculescu.

1917- 1922 Urmează gimnaziul la şcoala « I.H.Rădulescu » din Craiova.

1923- Asistă în atelierul lui Eustaţiu Stoenescu din Craiova la şedinţa de poza a lui C.D. Fortunescu.

1923-1927 Urmează cursurile liceale în Craiova.

1925 - Vara, călătoreşte în Italia.

1927 - Lucrează în atelierul pictorului Th. Romanati.

1928 - Se înscrie la Facultatea de ştiinţe naturale din Bucureşti.

1929- Se înscrie la Facultatea de medicină din Bucuresti, urmând, concomitent, cursurile celor două facultăţi.

1930- Călătoreşte în Grecia împreună cu Gala Galaction şi fiicele acestuia.

1933- Călătoreşte în Turcia, Grecia, Palestina şi Egipt împreuna cu Maria Fotiade, logodnica sa.

1934- Călătoreşte însotit de Maria Fotiade în Turcia şi Grecia. In timpul călătoriei se dedică din nou picturii, fiind influentat de peisajul mediteranean.

1935- 5 mai, se căsătoreşte la Craiova cu Maria Fotiade.

1936- Îşi încheie studiile la Facultatea de ştiinte naturale şi este numit profesor la seminarul teologic de la mănăstirea Cernica, unde predă timp de un an. Il cunoaste pe pictorul Octav Angheluţă. Trimite la Salonul oficial lucrarea intitulată « Crapul ».

1939- Îşi încheie studiile la Facultatea de medicină cu menţiunea Magna cum laude. Călătoreşte în Grecia. Pictează în insula Corfu.

1940- Moartea bunicului său, preotul Papinian, îl afectează profund.

1943- Este trimis pe front, în calitate de medic.

1950- Activeaza la Academia Româna în calitate de cercetător ştiinţific.

1951- Este numit şef de lucrări la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti, unde lucrează pâna în 1954.

1961- Se îmbolnăveşte brusc.

1962- Starea sănătăţii sale continuă să se agraveze. Pictează « Testamentul meu plastic ». Suferă o intervenţie chirurgicală pe data de 8 martie.

In ziua de 27 aprilie picteaza ultimul tablou.

Moare la 27 iulie în vârsta de 52 de ani, la Bucureşti.

Este înmormântat în cimitirul mânăstirii Cernica, în cavoul familiei Galaction.

Sursă informaţii : http://www.itcnet.ro/tuculescu/intro.htm

Sursă imagini : www.cimec.ro/scripts/PCN/clasate/detaliu.asp?...

www.mnar.arts.ro/muzsatelit/EN_lucrare-muzee....

http://museum.ici.ro/oltenia/dolj/romanian/muzeul_de_arta_craiova.htm

Despre îndoială

Daniel Larison, one of today's most astute political commentators and an Orthodox Christian (he attends this parish), has an interesting post commenting on President Obama's recent speech at Notre Dame, in which Mr Obama spoke on questions of faith and doubt. An excerpt from Daniel's post: Everyone is stricken with doubt at times, but it has to be understood that doubt, like an illness, is something from which one may suffer but which is something that needs to be remedied rather than perpetuated or celebrated. Physical illness can have a humbling effect, but a proper understanding of theological anthropology tells us that illness, like death, is part of our fallen state. Doubt is a function of a mind clouded by the passions–it is the result of confusion. It does not teach us anything, but rather prevents us from learning. It is important to see the difference between doubt and apophatic theology: one is the function of human confusion, the other is the necessary recognition of the unknowability of God in His essence. Obama misleadingly lumps the two together. As Obama would have it, because we cannot know God in Himself and cannot always understand what He wills for us we must therefore abandon all claims of certainty, even when these are founded in what God has told and revealed to us about Himself. Obama said, “It is beyond our capacity as human beings to know with certainty what God has planned for us or what he asks of us,” but only for the first part of this is true. What God asks of us is well-known. In the Psalms, for example, He tells us, “Be still and know that I am God.” He has not said, “Be ironically detached and suppose that I might very well be God, depending on how the mood strikes you.” We hide behind doubt and any number of other convenient shields to protect our little selfish empires from the demands that we know God makes of us. He has said, “Love the Lord thy God with all thy heart, and all thy soul and all thy mind and all thy strength.” What He asks of us is quite clear. Indeed, if there is anything we can say that we know with certainty, it is this.

Daniel Larison, unul dintre cei mai abili comentatori şi un creştin ortodox, a făcut un comentariu interesant despre discursul preşedintelui Obama la Notre Dame, în care dl Obama vorbeşte pe tema credinţei şi a îndoielii. Un pasaj din articolul postat de Daniel :

« Fiecare are îndoieli câtedată, dar trebuie înţeles că îndoiala, ca şi boala, este ceva de care unul poate suferi, însă de care e nevoie să se vindece, mai degrabă decât să perpetueze situaţia sau să se bucure de ea. Boala fizică poate avea un efect benefic, de smerire, dar o înţelegere corectă a antropologiei teologice ne demonstrează că boala, ca şi moartea, este o componentă a stării noastre căzute. Îndoiala este o funcţie a unei minţi întunecate de patimi – e rezultatul confuziei. Nu ne învaţă nimic, ci mai degrabă ne împiedică să învăţăm. E important să vedem diferenţa dintre îndoială şi teologia apofatică : una este rodul confuziei umane, cealaltă, necesara recunoaştere a incognoscibilităţii lui Dumnezeu în esenţa Sa. Obama le amestecă pentru a ne induce în eroare. În viziunea lui Obama, deoarece nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu în esenţa Lui şi nu putem întotdeauna şti care este voia Lui cu noi, noi trebuie să abandonăm orice pretenţie de certitudine, , chiar când acestea se întemeiază pe ceea ce Dumnezeu ne-a revelat despre Sine.. Obama a spus : « Este mai presus de puterile noastre omeneşti să ştim cu siguranţă ceea ce Dumnezeu vrea pentru noi sau cere de la noi », dar numai prima parte a spuselor lui este adevărată. Ceea ce Dumnezeu ne cere este bine cunoscut. În Psalmi, de exemplu, El ne spune : « Taci şi cunoaşte că Eu sunt Dumnezeu ». El nu a spus : « Fii degajat în mod ironic şi presupune că Eu aş putea foarte bine să fiu Dumnezeu, depinde cum ai tu chef ! » Ne ascundem în spatele îndoielilor şi al unui număr de scuturi protectoare convenabile ca să apărăm micile noastre imperii egoiste de cererile pe care Dumnezeu ni le adresează. El a spus : « Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi mintea ta, şi din toate puterile tale. » Ceea ce El ne cere este foarte clar. Dacă putem spune că ştim ceva mai presus de îndoială, aceasta este. »

Sursa materialului:

http://ishmaelite.blogspot.com/2009/05/doubting-obama.html

Gândul bun

Uneori sufletul îmi este atât de greu încât nu găsesc puterea de a ieşi la lumina rugăciunii odihnitoare. Şi atunci, îmi zic, poate că s-ar cuveni să iau o decizie înţeleaptă. Aleg să sper în mai bine; aleg să nu mă tem; aleg să am încredere în cuvântul lui Hristos, Dumnezeul nostru, Care spune: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi”.

Cu ultimele resurse de voinţă, aleg să alung şi să ignor gândurile negre, sugestiile rele, stările de tristeţe. Îmi impun să ţin în minte gândul blând că Domnul nu mă lasă, nu mă părăseşte, că se află chiar lângă mine, privind la lupta mea sau ţinându-mă în braţe când mă prăbuşesc. Imi spun că realitatea este cu totul altfel decât mi-o arată vrăjmaşul neamului omenesc, care nu încearcă decât să mă descurajeze şi să mă transforme într-o dezertoare.

Unii vor gândi că nu este decât autosugestie, dar eu ştiu că e un remediu recomandat de părinţii ortodocşi. Cuviosul Paisie Aghioritul îndeamnă să punem gândul bun drept pavăză în faţa vrăjmaşului.

Un singur lucru nu reuşesc să mi-l impun, fiind al celor desăvârşiţi, nu al celor pătimaşi, în luptă cu patimile lor viclene: să nu mă mai gândesc deloc la mine, să fac abstracţie de persoana mea, să mă consacru aproapelui şi lui Dumnezeu. Iubirea de sine mă împiedică să trăiesc pentru Dumnezeu. Dar când va fi voia Lui lucrurile se vor schimba. Până atunci, gândul bun întreţine nădejdea, susţine credinţă şi sporeşte dragostea creştină. Să ne dea Domnul gândul cel bun în toată clipa cea rea a vieţii noastre!

Tablou de George Ştefănescu: "Peisaj la Balcic"

COMUNICAT DE PRESĂ: MARŞUL PENTRU FAMILIE.

Bucureşti, 18 mai 2009

MARŞUL PENTRU FAMILIE.

PĂSTRAŢI VALORILE TRADIŢIONALE! NU NE UCIDEŢI VIITORUL!

Mai multe organizaţii nonguvernamentale, între care Federaţia Pro-Vita, Alianţa Familiilor din România şi Forul Ortodox Român organizează vineri 22 mai, ora 17, în Piaţa George Enescu (lângă Ateneul Român) un Marş pentru Familie. Scopul acestuia este de a afirma valorile tradiţionale ale familiei, de a trage un semnal de alarmă referitor la presiunile tot mai puternice la care sunt supuse familiile şi copiii lor, de a spune NU libertinajului, încurajării avorturilor şi propagandei homosexualităţii.

Pentru noi, oamenii, familia şi copiii sunt dintotdeauna elemente esenţiale ale vieţii sociale. Ele conferă stabilitate socială, un sistem de raportare în care ne-am găsit mereu echilibrul şi singura posibilitate de a ne continua existenţa ca fiinţe omeneşti.

În ultimii ani însă, sub pretextul unor „valori alternative”, suntem asaltaţi de tendinţele sinucigaşe ale speciei.

Nu ne recunoaştem în ele, nu ne regăsim în ele, sunt străine de spiritul românesc, sunt împotriva firii şi militează pentru dispariţia omenirii. Propaganda împotriva vieţii duce la pervertirea deprinderilor, la disoluţia reperelor noastre, la anarhie şi beznă. Mineriadele avorturilor, ale homosexualilor şi ale libertinajului nu plantează panseluţe în viaţa noastră!

Veniţi, aveţi curaj, militaţi pentru viaţă.

E timpul să proclamăm împreună firescul, normalitatea, viaţa. E marşul împotriva morţii. E marşul pentru familie. E marşul pentru copii. E marşul pentru nepoţi şi strănepoţi. Pentru ca ei să apuce să mai existe...

Nu lăsa lumea să se termine odată cu tine!

Vă invităm să participaţi la un eveniment pentru afirmarea valorilor în care credem, care ne-au făcut posibili până aici şi de aici încolo: familia formată din bărbat şi femeie, familia în firescul ei, familia zămislitoare de copii, dreptul la viaţă al fiecărui copil, din prima clipa a concepţiei.

Pentru că suntem prea mulţi cei care stăm deoparte, pentru că propaganda morţii e din ce în ce mai puternică, vă invităm vineri, 22 mai, ora 17:00, în faţa Ateneului Român, din Piaţa George Enescu să spunem DA vieţii, împreună!

Împreună la „Marşul pentru familie”.

Organizatori:

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Provita din România reuneşte asociaţiile care promovează valorile familiei şi dreptul la viaţă de la concepţie până la moartea naturală, conform cu învăţăturile de credinţă ortodoxe.

Alianţa Familiilor din România este o asociaţie civică dedicată promovării valorilor vieţii şi familiei conform cu tradiţiile social-culturale şi religioase ale poporului român

Forul Ortodox Român (F.O.R.), o structură federativă fără personalitate juridică, fondată la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural şi social, care au participat la Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român.

F.O.R. este coordonat de liderii organizaţiilor: Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, A.R.T.R.I., Asociaţia „Christiana” şi Asociaţia „Rost”.

Persoane de contact:

Claudiu Târziu

tel. 0740.103.621

http://c-tarziu.blogspot.com/

Rafael Udrişte

tel. 0748.034.951

http://rafaeludriste.blogspot.com/

www.protejarea-familiei.com

Pentru ploiesteni: este asigurat un autocar (sau chiar doua, daca este nevoie), pentru a se pleca in mod organizat la manifestatia din Bucuresti.
Plecarea - la ora 15.00, din parcarea de langa Biserica Maica Precista.

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Luni[Fapte 12, 12-17 ; In. 8, 42-51]. Pe seama cărei pricini credeţi că a pus Domnul faptul că iudeii nu L-au crezut ?Pe seama aceleia că le spusese adevărul : « Dar pe Mine, fiindcă vă spun adevărul, nu Mă credeţi. ». Minciuna le intrase, cum se spune, în trup şi în sânge, nemailăsând niciun loc în ei pentru adevăr. De ce nu cred nici în ziua de azi ? Din aceeaşi pricină : Domnul spune adevărul, de aceea nu-L cred. “Dar cum aşa? Doar sunt toţi învăţaţi şi nu vorbesc decât despre adevăr? ” Vorbele lor sunt multe, dar faptele lipsesc.Urzeala sistemelor pe care ei le împletesc este aidoma cu urzeala pânzei de păianjen, numai că ei nu bagă de seamă această şubrezenie. Principiul pe care se bazează sistemele lor nu are fundament, întorsăturile acestor sisteme nu au niciun fel de dovezi; dar eri sunt oricum mulţumiţi de ele. S-a format un asemenea apetit pentru ipoteze, încât s-ar părea că ei îşi alcătuiesc singuri tot conţinutul minţii lor; şi totuşi, asta trece drept “formaţie intelectuală solidă”. Ei învăluie cu ceaţă de fantezii puţinele date concrete pe care le-au obţinut; iar acestea din urmă apar prin ceaţa cu pricina în cu totul alt chip – şi totuşi această ceaţă pare de domeniul adevărului indiscutabil. Uite aşa a devenit mintea putregăioasă, şi uite aşa s-a stricat gustul ei! Cum va încăpea în ea adevărul? Iată că oamenii nu-L cred pe Domnul, Care grăieşte numai adevărul.

De ce ?

A participa la banchetul claselor a XII-a în calitate de profesor este o experienţă duhovnicească ? Este un eveniment profan fără nicio tangenţă cu ortodoxia ? Sau este un păcat ? De ce îmi pun aceste întrebări după ce am luat decizia de a lua parte la amintitul eveniment şi am pus-o în practică ? Deoarece mi-a perturbat pravila zilnică, m-a pus în imposibilitate de a participa la Sfânta Liturghie de duminică, mi-a desfăşurat dinainte spectacolul deşertăciunilor omeneşti şi m-a ispitit cu judecarea aproapelui sau cu părerea că eu aş fi mai bună sau scutită de anumite căderi !!! Deja s-au adunat suficiente probe care să condamne fără drept de apel amintita experienţă. În materie de banchete sunt « recidivistă » : am fost şi anul trecut, a patra oară în decurs de 22 de ani de profesorat. Concluzia de acum, aceeaşi cu precedenta : pierdere de vreme, plictis, sentimentul de a mă afla într-un loc nepotrivit, în care nu este nimic util de făcut şi mai nimic duhovnicesc.

Atunci, mă întreb, de ce ? Care sunt resorturile interioare ce m-au împins pe drum ? Încerc să înţeleg : am vrut să văd Balcicul, pământ românesc pierdut în conjunctura nefavorabilă creată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. M-au atras domeniul şi castelul(în fapt, o vilă de vacanţă) Reginei Maria. Controversată personalitate ! Dar pe mine nu mă preocupă ceea ce i-ar putea fi reproşat, ca om, acestei Regine căreia românii îi datorează atât de mult. Tot ce ştiu şi admir este dăruirea sa, manifestată în acţiuni concreze în sprijinul Reîntregirii României. Păcate săvârşim toţi, dar nu ne facem toţi datoria faţă de neam, aşa cum şi-a făcut-o Regina Maria, deşi nu era româncă prin naştere.

Dar nu vreau să insist asupra subiectului. Intenţia mea este de a desluşi cauzele care m-au determinat să mă aventurez în această călătorie de 3 zile în Bulgaria. Ştiam că sunt prea puţine şanse de folos duhovnicesc şi multe ocazii de a păcătui şi totuşi...

Problema e, în esenţă, aceea a gradului de implicare în lume. Trăind în lume, câte ale lumii le poţi face fără să-l mânii pe Dumnezeu, fără să-L întristezi pe Hristos ? Dar, ca profesor creştin, care ţi-e datoria în contextul în care elevii tăi duc o existenţă lumească, iar viaţa duhovnicească le este cvasi necunoscută? E corect să-i eviţi, să-i comdamni în tot ceea ce pentru ei are importanţă ? Este util cuiva să te dai deoparte, salvându-te pe tine şi preţioasa ta linişte închipuită? Sau este preferabil ca, rămânând printre ei în momentele dificile în care sunt asaltaţi de toate aceste ucigătoare tentaţii ale vârstei, să încerci să-i moderezi cât de cât şi să-i ţii sub control ? Unii vor gândi, poate, că ar fi fost mai bine să stau acasă şi să mă rog pentru ei. Dar nu ar fi fost o dezertare de la datorie ? Şi apoi, rugăciunea se face oriunde, dacă este râvnă pentru ea.

Mărturisesc a nu fi lămurit problema, dar nu-mi pierd speranţa că Domnul îmi va ajuta s-o lămuresc spre folosul tuturor.

Surse imagini: http://miscarea.net/balcic.html; http://doru.wordpress.com/category/munte/

Recomandare

Am descoperit cu bucurie imagini din vechiul Bucureşti pe blogul "Bucureşti: fotografii"
Adresa:

http://bucurestiivechi.blogspot.com/2009/05/fotografii_2843.html