Mănăstirea Crişan

Ţara Zarandului adăposteşte numeroase biserici şi mănăstiri, cum este cea de la Crişan, datând din secolele XIV-XV, Acceptarea Reformei religioase de către familiile nobiliare de origine româneasca de la Ribiţa, Nemeş, Ribiczei şi Brad, a obligat majoritatea covârşitoare a credincioşilor ortodocşi din satele Ribiţă şi Vacă( azi Crişan), rămaşi fără biserică, să-şi construiască propriul aşezământ religios. Ei au ridicat astfel, spre sfârşitul secolului al XVI-lea, Mănăstirea Vaca, fiind sprijiniţi material de unii domni ai Ţării Româneşti, în special de Mihai Viteazul, şi de obştea Mănăstirii Prislop, de care aparţinea. Viaţa monahală s-a desfăşurat continuu pe parcursul sec. al XVII-lea şi în prima parte a secolului următor, aşa cum atestă documentele şi cercetările arheologice. Deşi reparată în 1759, nu va mai supravieţui mult timp, o menţiune din 1772 o aminteşte doar ca obiect de patrimoniu imobiliar. Încetarea vieţuirii în mănăstire pare să fi avut legătură cu o alunecare de teren care a ruinat biserica. Reluarea vieţii monahale pe această vatră s-a petrect în 1992, cu sprijinul Protopopiatului Ortodox din Brad şi al locuitorilor din satul Crişan. Obştea a fost alcătuită de către câţiva monahi din Munţii Apuseni, sub conducerea Stareţului Visarion Neag.. În scurt timp a fost ridicată biserica de piatră cu hramul « Naşterea Maicii Domnului », altarul de vară cu hramul « Izvorul Tămăduirii », chiliile şi anexele gospodăreşti. Prin ctitorirea Mănăstirii Crişan, Ţara Zarandului şi-a sporit tezaurul ei spiritual.

Sursa imaginii :

www.episcopiaslatinei.ro/.../

Mai multe despre Mănăstirea Crişan la:

http://www.crestinortodox.ro/biserici-si-manastiri-din-romania/68016-manastirea-crisan-vaca

Dumnezeu şi neamul meu

Mănăstirea Crişan

Episcopia Aradului şi a Hunedoarei

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: "...Domnul trimite ostenitorului Său duhul răbdării..."

Miercuri[I Cor. 10, 12-22 ; Mt. 16, 20-24]. Atunci când Sfinţii Apostoli L-au mărturisit pe Mântuitorul ca Fiu al lui Dumnezeu, El a zis că « se cuvine... să pătimească... şi să fie ucis”. Lucrarea Sa era gata, rămânea numai să fie desăvârşita prin moartea pe cruce. Acelaşi lucru se întâmplă şi în privinţa sporirii duhovniceşti a creştinului. Câtă vreme el se mai luptă cu patimile, vrăjmaşul încă trage nădejde să-l mai ducă cumva în ispită ; însă când patimile se potolesc şi vrăjmaşul nu mai are de acum putere să le aţâţe, el stârneşte ispite din afară : tot felul de prigoniri nedrepte, şi încă dintre cele mai anevoie de îndurat ; se străduie să insufle gândul : « De ce să te osteneşti şi să te lupţi ? Oricum n-ai niciun folos din asta. ». Însă atunci când el se pregăteşte în acest chip să vină cu război din afară, Domnul trimite ostenitorului Său duhul răbdării, şi, mai înainte ca vrăjmaşul să reuşească a pricinui vreun necaz, însufleţeşte inima lui să fie gata a primi tot felul de patimi şi neplăceri, iar vrăjmaşului nu-i reuşeşte vicleşugul. După cum Domnul a spus despre Sine că « se cuvine să pătimească », şi aceştia încearcă o anumită însetare de patimi ; şi atunci când ele vin, le întâmpină cu bucurie ; le sorb aşa cum soarbe însetatul apa răcoroasă.

"Dumnezeu ne-a poruncit să răbdăm mustrările şi supărările de la orice om prin care va îngădui să vină acestea asupra noastră"

Aproapele

Îmi scrii, stimată E. A., că este bolnavă C. şi îţi este frică să nu se îmbolnăvească şi mai mult. Boala trupească nu înseamnă nimic, ci trebuie să ne păzim să nu rămână netămăduite neputinţele sufleteşti, iar tu nici măcar nu vrei să-şi primească leacul prin doctorii menite acelor boli. Tu eşti mândră şi pe ea vrei s-o întăreşti întru aceeaşi ; nu vrei ca ceilalţii să se poarte grosolan cu dânsa şi te îngrijorezi că o vor conduce nişte bădărani neciopliţi, care, după părerea ta, sunt mai prejos decât dânsa. Dacă ai şti cât m-ai mâhnit prin aceasta! Ucenica cui eşti tu? Hristos a fost smerit şi nouă ne-a poruncit să ne învăţăm de la Dânsul a fi smeriţi şi blânzi, iar tu socoteşti pe alţii mai prejos decât dânsa ; aceasta este învăţătura potrivnicului şi iată că tu singură îi dai mândria ca şi chezăşie. Trebuie să-i inspiri faptul că este mai rea decât alţii şi, dacă s-ar socoti aşa, atunci ar fi mai mare înaintea Domnului. Dumnezeu ne-a poruncit să răbdăm mustrările şi supărările de la orice om prin care va îngădui să vină acestea asupra noastră, iar tu judeci : că aceştia sunt mai prejos decât ea, că sunt bădărani, dar poate că ei sunt mari înaintea lui Dumnezeu ? Văd că nu ai nicio idee despre viaţa duhovnicească, dacă îi vezi pe ceilalţi în felul acesta. Aici nu sunt nici nobili, nici negustori, nici ţărani, ci toţi sunt fraţi şi surori întru Hristos şi ultimul va fi cel dintâi, iar cel dintâi, ultimul.(Cuviosul Macarie, 24, Vol. 6, pp. 309-310)

Din Filocalia de la Optina, paginile 34-35.

Icoana Cuviosului Macarie:

http://tainacasatoriei.wordpress.com/2007/08/24/sfantul-macarie-de-la-optina-copiii/

Iată oglindă nemincinoasă în care să ne privim chipul sufletesc şi apoi să ne întrebăm dacă avem ceva duhovnicesc în noi ! Ca să sporim în smerita cugetare. Pe câţi dintre semenii noştri nu îi socotim cu trufie « mai prejos » decât noi sau decât prietenii noştri ? Ce fel de răspuns Îi vom da lui Hristos, care ne-a învăţat să fim blânzi şi smeriţi cu inima, nu plini de sine şi aroganţi ?

"atunci celor credincioşi, care nu vor dori alte bunătăţi, le vor fi gătite cununi doar pentru răbdarea în credinţă"

Anatolie cel Tânăr – autorul profeţiei

Anatolie cel Bătrân

Erezia(II)

Monahii vor suferi o mare prigoană de la eretici şi atunci viaţa monahicească va fi pângărită. Se vor împuţina mănăstirile şi călugării; cei care vor rămâne, vor fi asupriţi. Aceşti urâtori ai vieţii monahiceşti, care poartă doar la suprafaţă chipul cuvioşiei, se vor sili să atragă călugării de partea lor, promiţându-le ocrotire şi bunătăţi vremelnice, iar cei ce nu se vor supune, vor fi ameninţaţi cu izgonirea. Din cauza acestor ameninţări, cei slabi cu duhul vor fi foarte umiliţi. Dacă vei ajunge acele timpuri, fiul meu, bucură-te, pentru că atunci celor credincioşi, care nu vor dori alte bunătăţi, le vor fi gătite cununi doar pentru răbdarea în credinţă, după cuvântul Domnului: Tot cela ce va mărturisi pre Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pre dânşii înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri(Matei 10, 32)

[...] Dimpreună cu erezia va intra în mănăstire şi dracul, şi atunci aceasta nu va mai fi sfântă mănăstire, ci simple ziduri.

[...]Să nu vă fie frica de scârbe, ci de obrăznicia ereticilor, ce se înverşuneaza să despartă pe om de Hristos, fapt pentru care Hristos a poruncit să-i socotim drept păgâni şi vameşi.

Aşadar, fiul meu, întăreşte-te prin harul lui Iisus Hristos. Cu bucurie grăbeşte-te spre nevoinţele mărturisirii dreptei credinţe şi rabdă suferinţele, ca un bun ostaş al lui Iisus Hristos, Care a zis : Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii(Apoc. 2, 10). Căci Lui, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt li se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.(Cuviosul Anatolie)

Filocalia de la Optina, pagina 186.

Sursa fotografiei:

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/01/16/ereticii-vor-pune-mana-pe-biserica-isi-vor-numi-peste-tot-slugile-si-i-vor-prigoni-pe-pastori-si-monahi/

Cuviosul Anatolie de la Optina: "ereziile se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor amăgi"

Erezia(I)

« Ereticii vor prinde putere asupra Bisericii, vor pune peste tot slujitori de-ai lor şi buna cuviinţă va fi nesocotită. »

Fiul meu, să ştii că, în zilele din urmă, precum zice Apostolul, vor veni vremuri grele. Şi aşa, din cauza împuţinării bunei cuviinţe, în Biserica vor apărea erezii şi dezbinări, şi nu vor fi atunci, după cum au prezis Sfinţii Părinţi, oameni cu experienţă şi iscusiţi în viaţa duhovnicească nici pe prestolurile arhiereşti, nici în mănăstiri. De aceea, ereziile se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor amăgi. Vrăjmaşul neamului omenesc va lucra cu viclenie, ca să atragă în erezie, dacă este cu putinţă, şi pe cei aleşi. El nu va respinge cu grosolănie dogma Sfintei Treimi, cea despre Dumnezeirea lui Iisus Hristos, despre Născătoarea de Dumnezeu, ci pe neobservate va începe să strâmbe predanisirile Sfinţilor Părinţi, primite de la Duhul Sfânt – învăţătura Bisericii înseşi. Uneltirile vrăjmaşului vor fi observate doar de puţini, de cei mai iscusiţi în viaţa duhovnicească. Ereticii vor prinde putere asupra Bisericii, vor pune peste tot slujitori de-ai lor şi buna cuviinţă va fi nesocotită. Dar Dumnezeu nu va lăsa pe robii Săi fără apărare şi în neştiinţă. El a spus : « După roadele lor îi veţi cunoaşte »(Matei 7, 16). La fel şi tu, după roadele lor, adică după faptele ereticilor, să te străduieşti a-i deosebi pe aceştia de păstorii cei adevăraţi. Aceştia sunt hoţi duhovniceşti care fură turma duhovnicească şi « nu intră prin uşi în staulul oilor, ci sar pe aiurea »(Ioan 10, 1), precum a zis Domnul, adică intră pe căi fără de lege, nimicind prin silnicie rânduielile lui Dumnezeu. Domnul îi numeşte pe aceştia tâlhari...(Cuviosul Anatolie)

Filocalia de la Optina, pagina 185.

Sursa icoanei: http://www.pravmir.com/article_159.html

" Mucenicia este veşnic actuală" - Cei trei noi martiri de la Mănăstirea Optina

Cei trei noi martiri de la Mănăstirea Optina - 16 aprilie 1993

În anul 1993, trei vieţuitori ai Mănăstirii Optina au fost omorâţi în mod brutal, chiar în noaptea de Înviere a Sfintelor Paşti. Aceşti trei mărturisitori - ieromonahul Vasile Roslyakov, călugărul Ferapont Pushkarev şi călugărul Trofin Tatarinov - sunt cunoscuţi sub numele colectiv de "Martirii noi de la Optina".

În ziua de 16 aprilie 1993, în dimineaţa Învierii Domnului, după Sfânta Liturghie, călugării Trofin şi Ferapont au primit binecuvântare să tragă clopotele. Curtea era deja pustie, aproape toţi pelerinii plecaseră. Acesta a fost momentul în care ucigaşul, un satanist, i-a injunghiat pe la spate pe cei doi monahi.

În acele momente, ieromonahul Vasile se îndrepta către porţile care deschid drumul către Schitul Optina, ca să spovedească. Probabil, auzind că bătăile clopotului s-au înterupt brusc, s-a îndreptat către clopotniţă şi, la scurtă vreme, a fost de asemenea înjunghiat pe la spate. Ucigaşul a fugit apoi, aruncând mantaua soldăţească cu acte străine şi cuţitul făcut cu mâna sa, lung de 60 de centimetri şi pe care gravase numerele 666 şi inscripţia "satana". Cei trei călugări fuseseră ucişi doar pentru faptul că aleseseră să Îl slujească pe Hristos, pe calea monahală!

Înainte de marea sărbatoare a Învierii Domnului, toţi cei trei călugări, ieromonahul Vasile, Trofin şi Ferapont, şi-au dat lucurile dragi fraţilor din mănăstire, cu bucurie, spre marea mirare a acestora (cruci, icoane, cărţi), ceea ce ulterior a făcut dovada faptului că fiecare dintre cei trei ştia şi îşi acceptase deja jertfa mântuirii sale.

Călugării fraţi mărturiseau: "După slujbă am plecat la mănăstire. Atunci am văzut acel cuţit înfricoşător. Fraţii ucişi erau acoperiţi cu o stofă neagră. Ştiam că cei ce zăceau acolo erau mucenici, însă atunci eram în stare de groază... În ziua înmormântării a început dintr-o dată să ningă. Ningea cu fulgi mari, plini de apă.. La prohodire, au venit la Optina sute de oameni, printre care mulţi cu copii.. Când sicriele au fost scoase din biserică, ninsoarea s-a oprit, cerul s-a limpezit şi a ieşit soarele. Înmormântarea s-a săvârşit după rânduiala pascală. Tocmai de aceea sicriele au fost căptuşite cu material roşu.. Clopotele au răsunat, vestind bucuria Învierii.. Am pierdut oameni, dar am dobândit îngeri în Cer.. am pierdut călugări, am pierdut părinţi slujitori, însă am dobândit noi mucenici în Cer.. Rugăciunile lor vor acoperi neamul nostru, vor acoperi Biserica noastră, vor acoperi tot poporul lui Dumnezeu, care tinde spre curăţia vieţii şi sfinţeniei."

Ieromonahul Vasile - Igor Ivanovici Rosliakov - s-a născut pe 23 decembrie 1960, într-o familie simplă din Moscova. Foarte importante sunt ultimele două însemnări din jurnalul său: "Doamne, Tu mi-ai dăruit iubire şi m-ai schimbat întru totul, iar eu acum nu mai pot face altceva decât numai să merg la chinuri spre mântuirea aproapelui meu. Suspin, plâng, mă îngrozesc ş nu pot face altceva, căi iubirea Ta mă călăuzeşte şi nu voiesc să mă despart de ea, pentru că în ea îmi găsesc nădejdea mântuirii şi nu deznădăjduiesc până în sfârşit, văzând-o pe ea în mine."

Părinţii de la Optina mărturisesc cu o adâncă tăcere: "În anul 1993, în noaptea de Paşti, Mănăstirea Optina îi aduce lui Hristos câţiva părinţi, ucişi de un satanist." Mucenicia este veşnic actuală, iar cei ce nu dau sângele trupului, vor trebui să dea sângele duhului: "Nu toţi suntem chemaţi la mucenicia sângeroasă, dar toţi suntem chemaţi la mucenicia nesângeroasă, care are loc prin purtarea crucii pe care Dumnezeu ne-a trimis-o spre mântuire."

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/biserica-in-lume/88123-manastirea-optina

Mai multe aici:

http://logos.md/2008/04/16/16-aprilie-1993-15-ani-de-la-mucenicia-parintilor-de-la-optina/#more-1400