KOINONIA

joi, 20 august 2009

Sf. Teofan: "Nu oricine rabdă se va mântui, ci acela care rabdă pe calea Domnului"

Joi[II Cor. 4, 1-6 ; Mt.24, 13, 28]. « Dar cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui ». Nu oricine rabdă se va mântui, ci acela care rabdă pe calea Domnului. Pentru asta e viaţa de aici, ca să răbdăm ; orice om rabdă ceva şi rabdă până la sfârşit. Răbdarea însă nu este de folos dacă omul nu rabdă pentru Domnul şi pentru Sfânta Lui Evanghelie. Păşeşte pe calea credinţei şi a poruncilor evanghelice ; prilejurile de a dovedi răbdare se înmulţesc, însă răbdarea începe să aducă cununi şi, fiind mai înainte stearpă, devine acum roditoare. Cu câtă orbire ne împresoară vrăjmaşul, încât ne face să socotim răbdarea pentru Dumnezeu grea şi de nesuferit, iar răbdarea cu care împresoară el pe cei robiţi patimilor o arată ca fiind uşoară şi necostând nimic, în vreme ce e mult mai grea şi mai lipsită de bucurie decât răbdarea celor ce se luptă cu patimile şi se împotrivesc vrăjmaşului ! Iar noi suntem orbi şi nu vedem asta...Ne ostenim, răbdăm şi ne sleim de puteri pentru vrăjmaşul, spre pieirea noastră.

Iată omul lui Dumnezeu ! - III -

Femeia care a vrut să-l încerce

O femeia, din cele ce au curiozitatea diavolească de a-i pune la incercare pe sfinţi, din dorinţa de a afla un motiv pentru a alcătui un pamflet la adresa preoţiei, atunci când a auzit de virtuţile Părintelui Nicolae, s-a hotărât să-l încerce. Într-o zi merse la biserica lui şi îi spuse : « Părinte, să vii acasă la mine şi să-mi faci patruzeci de Paraclise, deoarece am mari probleme familiale. Te voi aştepta în fiecare după-amiază ». « Cu plăcere, fiică », i-a răspuns Părintele. Apoi i-a luat adresa şi în ziua următoare a mers acolo. I-a făcut Paraclisul şi la sfârşit i-a dat zece drahme[o sumă de nimic, dat în bătaie de joc]. Părintele i-a luat fără să spună nimic. « Şi mâine te aştept », îi spuse femeia. « Cu plăcere », a repetat Părintele. A mers şi a doua oară, mort de oboseală şi bătrân cum era, şi a făcut iarăşi Paraclisul, iar ea i-a dat tot zece drahme. I-a luat si pe aceştia blândul şi nevinovatul Părinte. Lucrul acesta s-a repetat de patruzeci de ori. Aceea dădea de fiecare dată câte zece drahme, iar sfinţia sa nu înceta să mearga în fiecare zi. La sfârşit, femeia a căzut la picioarele lui cu zdrobire şi i-a cerut iertare pentru ispitire, spunându-i : « Sfinţia ta eşti cu adevărat preotul exemplar al ascultării şi al datoriei ». (pp.49-50)

Liturghiile lui

Timp de cincizeci de ani a liturghisit zilnic de la ora 8 dimineaţa şi până la ora 15, fie că era înzăpezire, fie că erau vremuri tulburate. Nici în timpul invaziei anglo-francezilor din 1917, n-a întrerupt şirul Liturghiilor. La ora 14 slujea în bisericuţele Acropolei, situate în locuri strâmte, care aveau numai o uşiţă, prin care intra soarele înăuntru, făcând sa curgă din belşug transpiraţia pe sfinţitele veşminte are adevăratului lucrător al viei lui Hristos.

Postirile lui

În fiecare zi mânca numai seara, iar în toate posturile mânca numai fără untdelemn. Ţinea şi postul Sfintei Cruci, pe care îl începea de la 1 septembrie şi îl termina la 14 septembrie. De asemenea, îl postea şi pe cel al Sfinţilor Arhangheli, de la 1 la 8 noiembrie. Cu prilejul sărbătorilor mari, cânta Paraclisele lor până în ziua Odovaniei. Ca duhovnic, nu era aspru în a da canon prin postire. Numai când era vorba de sine era foarte aspru. Într-o zi i-am dat o ciocolată şi i-am spus că nu este de dulce. A luat-o în mână, a privit-o cu atenţie şi apoi mi-a spus:

- Ca să fiu mai sigur, ia-o înapoi! (pp. 39-40)

Sursa icoanei:

http://i41.servimg.com/u/f41/11/61/74/35/nikola11.jpg

miercuri, 19 august 2009

Iată omul lui Dumnezeu ! - II -

Vizitiul recunoscător

Din spusele unor creştini am aflat că, la marginea enoriei Sfântului Ioan, calul unui căruţaş sărac a păţit ceva şi a căzut la pământ, fiind gata să moară. Plângea sărmanul şi se întristase adânc. Întâmplându-se să treacă Părintele Nicolae pe acolo îl văzu şi, făcându-i-se milă de el, îi spuse: “ Taci, fiule, nu te mai mâhni! Numai să fac semnul crucii peste el şi se va face bine”. Într-adevăr, îndată ce l-a binecuvântat, animalul s-a ridicat bucuros şi şi-a continuat drumul. De atunci, pretutindeni vizitiul îl numea pe Părintele binefăcătorul său.

Familia care şi-a aflat fiul pierdut

O familie din Atena avea un fiu, pe care îl pierduse de trei ani, în timpul cunoscutului episod al trimiterii armatei greceşti în Rusia.[ În 1917, la apelul ţarului Nicolae, adresat mai multor suverani creştini ai Europei de a-i trimite trupe spre ajutor împotriva armatelor bolşevice, a trimis şi Grecia armată, în rândurile căreia s-a aflat şi tânărul ostaş, copilul familiei ateniene la care se referă autoarea.]. N-au putut afla dacă mai este în viaţă sau a murit. Au căutat pretutindeni pe unde trebuia, dar n-au primit niciun răspuns clar. Au auzit şi despre Părintele Nicolae, că ar putea să-i ajute în problema aceasta. Au mers la biserica lui şi i-au arătat durerea lor . Acela le-a spus : « Veniţi mâine şi va voi spune ». Le-a spus aceasta deoarece în asemenea cazuri şi împrejurări triste se ruga aproape toată noaptea. A doua zi s-au dus cu sufletul la gură să audă ce le va spune. El îi înştiinţă : « Copilul vostru trăieşte şi la sfârşitul acestei săptămâni veţi primi o scrisoare, iar luna următoare va veni şi îl veţi vedea. ». Într-adevăr, precum le-a spus aşa s-a şi întâmplat. Familia întregită a venit apoi sa-i mulţumească Părintelui Nicolae şi să-l ia acasă, să-i binecuvinteze şi să prânzeasca împreună cu ei. Ca să-şi îndeplinească dorinţa, l-au luat aproape pe sus pe Părintele.(pp. 66-67)

Apariţia îngerului

Odată, când încă nu era foarte în vârstă, a pornit spre o bisericuţă izolată din cartierul Peristeri, unde avea să fie săvârşită o priveghere. Mergând o bucată de vreme, a rătăcit drumul, luând-o pe nişte cărări, peste ogoare, şi nemaiştiind pe unde merge. Înaintând mâhnit şi rugându-se, deodată îl văzu înaintea lui pe un tânăr care îi spuse : « Ai pierdut drumul, Părinte ? Te voi conduce eu. ». Tânărul mergând înainte, iar Părintele Nicolae după el, au ajuns până la uşa bisericii. De aici, povesteşte el însuşi : « De îndată ce am ajuns până la uşă, m-am întors ca să-i mulţumesc, dar în aceeaşi clipă, acesta a strălucit şi a dispărut ».

Sursa icoanei : http://xrostiras.blogspot.com/2008/01/blog-post_9963.html

Iată omul lui Dumnezeu !

Cu negrăită bucurie şi sfială vă împărtăşesc o descoperire dătătoare de nădejde, viaţa unui sfânt pe care poate dumneavoastră, cititorii acestor rânduri, îl cunoaşteţi de mult, dar pe care eu l-am aflat abia ieri, în paginile vii ale cărţii Monahiei Marta, « Sfântul Nicolae Planas – ocrotitorul celor căsătoriţi », pe care îngerul cel blând şi înţelept mi-a scos-o în cale la pangarul Mănăstirii Dervent, unde tot el mi-a purtat paşii osteniţi de două zile de pelerinaj pe urmele celor ce au sfinţit pământul românesc prin curăţia desăvârşită a vieţuirii lor.

Mărturisesc surprinderea pe care am trait-o citind în prefaţă următoarele cuvinte:

“Inima vicleană şi necredincioasă să nu citească această carte”. M-am temut, în chip firesc: oare nu e prea mare îndrăzneala mea de a o citi?

Autorul acestui îndemn-interdicţie, Fotie Kontoglu, îşi justifică astfel cerinţă :

“Simplu a fost cel despre care se vorbeşte, simplă este istoria lui, simpli trebuie să fie cei care o vor citi. Pentru ca să nu se tulbure această armonie sfinţită care există întreBătrânul din istorioară, evlavioasa uceniţă care a scris câte şi-a adus aminte din viaţa lui plăcuta lui Dumnezeu şi cititor, trebuie ca toţi trei să fi trăit în « simplitatea inimii ».

Aş putea să pretind în faţa dumneavoastră, care nu mă puteţi verifica uşor, că am sau măcar înţeleg « simplitatea inimii » necesară, dar recunosc a nu şti aproape deloc ce implică ea. Nădăjduiesc, însă, în mila şi ajutorul lui Dumnezeu, ca să mă lumineze atât încât să pricep taina aceasta întrupată în părintele Nicolae.

Nu încep prin a transcrie biografia sa din carte, ci direct printr-una din întâmplările care i-au câştigat inima şi evlavia celor ce l-au cunoscut. Nu este nevoie să o aleg pe una anume ; toate sunt la fel de impresionante : străpung inima mea împietrită şi văduvită de sfânta simplitate, mişcând-o spre umilinţă.

Fiara domesticită

Curtea unei familii la care Bătrânul mergea foarte des, era închiriată unui cizmar comunist. Ura lui faţă de ceiualţi, şi mai ales faţă de preoţi, nu avea margini. Acolo unde lucra, - vorbind de unul singur - mereu bolborosea de unde va începe, împreună cu trupa lui, să-i omoare pe preoţi, spunând : « Întâi şi întâi îi vom omorî pe preoţii de la Izvorul Tămăduirii ». Precum v-am spus, acela lucra în curte. Bătrânul, în bunătatea lui, s-a dus aproape de el şi i-a zis : « Bună ziua, fiule ! ». Acela, fără să ridice capul, a murmurat ceva. A doua sâmbătă, Bătrânul a mers din nou şi i-a spus : « Bună ziua, Luca ! ». Acela i-a răspuns : “Bună ziua”, dar fără să-şi ridice capul. La a treia vizită, Bătrânul i-a spus din nou: « Bună ziua, Luca ! Ce faci, fiule? ». Atunci a catadicsit să spună : « Bine, Părinte ». Bătrânul a continuat să-l cerceteze acolo unde lucra până când s-a spart gheaţa. S-a ridicat de l a locul său, i-a sărutat mâna cu respect, iar nouă ne-a spus: “Atunci când îi voi omorî pe preoţi, eu voi pune vorbă bună ca sa nu-l omoare pe Părintele Nicolae. Şi nu numai că voi vorbi, ci îl voi şi apăra. » După aceea, de câte ori venea Bătrânul, se grăbea să-l întâmpine şi să-i sărute mâna. Bătrânul nici nu ştia ceva despre intenţiile lui, nici n-avea vreo idee despre comunism, nici despre schimbarea lui nu pricepea nimic – sau cel puţin aşa credeam noi. Cine ştie în ce fel vedea el – cu darul mai-înainte-vederii – sufletul aceluia ? Aşadar, comunistul acela, oricâte predici ar fi auzit şi oricâte sfaturi i s-ar fi dat, nimic din acestea nu ar fi putut îmblânzi în vreun fel sufletul lui cel împietrit, precum a făcut bunătatea acelui bătrânel cărunt, care îl cerceta şi stătea în picioare înaintea lui de fiecare dată, deşi la început i s-a arătat un dispreţ făţiş. Datorita rugăciunilor Bătrânului s-a pocăit. Iar când, după puţin timp, s-a îmbolnăvit(paralizia părţilor de jos ale picioarelor lui) şi a murit la vârsta de treizeci de ani, a adormit ca un bun creştin şi fără să omoare pe nimeni. Această influenţă o avea înfăţişarea Bătrânului asupra celor ce-l cunoşteau. De aceea, nu avea niciun duşman. Numai pe satana, dar şi pe acela l-a biruit prin harul Sfântului Duh, care sălăşăluia din belşug în sufletul sau sfinţit.

Monahia Marta, « Sfântul Nicolae Planas – ocrotitorul celor căsătoriţi », Editura Evanghelismos, 2008, pp 78-79

Sursa imaginii :

http://www.libertaspublishing.ro/carti/11691/sfantul-nicolae-planas-ocrotitorul-celor-casatoriti

Despre Sfântul Nicolae Planas :

http://www.razboiulnevazut.org/capitol.php?id=1307

http://www.ziarullumina.ro/articole;991;1;10141;0;Sfantul-Nicolae-Planas-pustnicul-Atenei.html

http://www.gorgani.ro/buletin/80.pdf

luni, 17 august 2009

Sf. Teofan Zăvorâtul – " De la şcoală nu e de aşteptat nimic"

Luni[II Cor. 2, 4-15; Mt. 23, 13-22]. Vai vouă, ... că închideţi Împărăţia Cerurilor înaintea oamenilor . Acest lucru s-a zis către arhiereii care nici ei nu învaţă poporul calea mântuitoare, şi nici pe preoţi nu-i pun să facă acest lucru ; şi s-a zis şi către preoţii care nu au grijă de popor, neostenindu-se a le lămuri cele trebuincioase pentru mântuirea sufletului. Aceasta e pricina pentru care poporul rămâne în neştiinţă şi o parte rămân cu încredinţarea că totul merge aşa cum se cuvine, iar ceilalţi, deşi bagă de seamă că ceva e putred, nu merg încotro ar trebui, fiindcă nu ştiu cum şi unde să meargă. Aceasta e pricina pentru care au rămas în popor atâtea credinţe deşarte ; aceasta e pricina pentru capătă trecere la el şi rascolniciii, şi molocanii, şi hlâştii[ Molocanii şi hlâştii : secte răspândite în Rusia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea] ; aceasta e pricina pentru care se prinde de ei orice învăţătură rea. Îndeobşte, preotul crede că la el în parohie totul merge ca pe roate şi se apucă de treabă numai atunci când răul s-a întins deja şi iese deasupra. Atunci însă e greu să mai faci ceva. Preotul trebuie să socoată ca prima îndatorire a conştiinţei sale desăvârşirea maturilor în cunoaşterea credinţei creştine şi pregătirea tinerilor în primii ani de dezvoltare a conştiinţei lor, lămurindu-le lucrurile pe care ei pot şi trebuie să le ştie. De la şcoală nu e de aşteptat nimic. Această muncă trebuie făcută prin viu grai, adunând copiii în biserică şi acasă în serile de duminică, sau când şi cum va fi mai la îndemână.

vineri, 14 august 2009

Acatistul Sfinţilor Brâncoveni

Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei;

împreună cu ei şi sfetnicul Ianache - Sfinti Martiri !

(16 august)

Condacele şi Icoasele

Condacul întâi, glasul al 3-lea

Veniti, binecinstitorilor creştini, să aducem cuvioase laude şi cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăţia cerurilor şi pentru neam acesta moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucuraţi-vă, mult-pătimitorilor martiri Braâcoveni, care pentru dreapta credinţă mult v-aţi nevoit!

Icosul întâi

Intregind lanţul de aur al noilor martiri, cu neasemănare mai curat decât cel de Ofir, în cetatea marelui Constantin cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu l-aţi mărturisit şi lepădarile pentru bunătăţile vremelnice ale acestui veac trufaş şi nestatornic, desăvârşit le-aţi zdrobit. Drept aceea, minunându-ne de mărimea voastră de suflet, vă aducem cu umilinţă graiuri ca acestea:

Bucuraţi-vă, că avuţia cea stricăcioasă aţi defăimat.

Bucuraţi-vă, că bogăţia cea gândită aţi aflat.

Bucuraţi-vă, că de frumuseţea materialnică nu v-aţi biruit.

Bucuraţi-vă, că pentru dragostea lui Hristos toate gunoaie le-aţi socotit.

Bucuraţi-vă, preaînţelepţilor, voi partea cea bună aţi ales.

Bucuraţi-vă, că roadele blagocestiei cu bucurie aţi cules.

Bucuraţi-vă, că vitejească răbdare împreună până în sfârşit aţi aratat.

Bucuraţi-vă, că biruinţă deplină asupra lumii, a trupului, şi a diavolului aţi câştigat.

Bucuraţi-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credinţă bine v-aţi nevoit!

Condacul al 2-lea

Luminaţi fiind dintru înălţime, aţi primit a pătimi şi a muri pentru Ziditorul tuturor, că de El să fiţi şi proslăviţi; iar mai dorită decât toată lumea văzută v-a fost cununa mucenicească, pentru care aţi mers la jertfă având pe buze cântarea îngerească: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Din fragedă pruncie ai înţeles, voievodule Constantin, că "frica Domnului este începutul înţelepciunii" şi te-ai adăpat din izvorul cel nesecat al dumnezeieştilor Scripturi. Apoi la vreme cuviincioasă invrednicindu-te tainei Sfintei cununii, cu unsprezece odrasle domneşti Dumnezeu te-a blagoslovit, pe care de asemenea în frica şi în certarea Lui crescându-i, patru au ajuns mucenici măriţi. De aceea de la noi acum auziţi:

Bucuraţi-vă, că dumnezeiasca pronie din nefiinţă în această lume v-a adus.

Bucuraţi-vă, că începutul cel bun, al fricii de Dumnezeu, cu toţii l-aţi pus.

Bucuraţi-vă, căci dulceaţa cea negraită a Sfintelor Scripturi aţi aflat.

Bucuraţi-vă, căci cu osârdie, ziua şi noaptea, din izvoarele lor v-aţi adapat.

Bucuraţi-vă, căci cunoştiinţei fapta cea bună aţi adus.

Bucuraţi-vă, căci râvna voastră nu v-a dat clipa de repaos.

Bucuraţi-vă, căci zilele cele rele ale acestei vieţi bine le-aţi chivernisit.

Bucuraţi-vă, căci călătoria aţi săvârşit şi la limanul ceresc aţi sosit.

Bucuraţi-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credinţă bine v-aţi nevoit!

Condacul al 3-lea

Nu ai voit domnie şi stăpânire pământească, fericite Constantine, ştiindu-te domn în casa şi pe moşia ta, ci mai vârtos ai dorit să domneşti, prin sfinte nevoinţe şi sfinte virtuţi, peste patimi. Iubit-ai puterea cerească a harului Sfântului Duh mai vârtos decât pe cea lumească, şi acum Domnului strigi împreună cu pruncii tăi şi cu sfetnicul Ianache: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Silit ai fost de sfatul cel mare al Ţării Româneşti să primeşti a fi domnitor, căci în vremuri mult tulburate prin înconjurări de oşti şi de vrăjmaşi, blândeţea şi înţelepciunea ta au adus buna ocârmuire. Fericiţi suntem noi că ţi-ai tăiat voia ta şi ai primit greul sceptru domnesc, căci spunând şi tu întru sine-ţi: "eu şi neamul meu vom sluji lui Dumnezeu", ne îndemnaţi pe toţi cu dorire a vă striga:

Bucură-te, noule Moise al Ţării Valahiei şi a ei propăşire.

Bucură-te, că împreună cu tainicul Ianache îi urzeşti buna sporire.

Bucură-te, feciorule Constantin, al lui Hristos viteaz oştean.

Bucură-te, bine urmându-l, tu, minunatule Ştefan.

Bucură-te, Radule, cel vrednic de laude multe.

Bucură-te, micule Matei, dar desăvârşitule la minte.

Bucuraţi-vă, podoabe nepreţuite ale Ţării Româneşti.

Bucuraţi-vă, mărgăritare şi binecuvântări ale oraşului Bucureşti.

Bucuraţi-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credinţă bine v-aţi nevoit!

Condacul al 4-lea

Lăcaşuri ale Sfântului Duh aţi ajuns prin mucenicie, căci şi voi mult aţi ajutat poporul lui Dumnezeu să se zidească în duh, ridicând mănăstiri, biserici, şi tipărind cărţi cu aleasă hrană duhovnicească. Cum dar nu vom cânta Stăpânului tuturor, Celui Ce a binevoit a lucra prin voi, cântarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Întunericul necredinţei şi al neştiinţei ai izgonit, şi lumina cunoştiinţei dumnezeieşti a strălucit peste ţară, căci, ca şi Solomon, ai iubit, mărite Constantine, podoaba casei lui Dumnezeu. Din tiparniţe au ieşit sfinte cărţi, comori de vindecări, bucuria creştinilor evlavioşi, pentru care vă bucurăm pe voi zicând:

Bucuraţi-vă, iubitorilor de sfinte lăcaşuri şi altare.

Bucuraţi-vă, ctitori de mânăstiri şi dăruitori de odoare.

Bucuraţi-vă, căci tipăriturile voastre din popor întunericul risipesc.

Bucuraţi-vă, căci cărţile Sfântului Ierarh Antim în ţară lumina sporesc.

Bucuraţi-vă, căci voi tipărirea primei Biblii în română aţi continuat.

Bucuraţi-vă, căci apoi Psaltirea, cărţi de slujba şi zidire sufletească ne-aţi dat.

Bucuraţi-vă, căci cărţile voastre şi până astăzi se doresc.

Bucuraţi-vă, Treimea Sfânta în ctitoriile voastre toţi o blagoslovesc.

Bucuraţi-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credinţă bine v-aţi nevoit!

Condacul al 5-lea

Făclii luminătoare pentru Ţările Române şi pentru toată Ortodoxia s-au arătat tiparniţele înfiinţate sau restaurate de voi la Snagov şi Bucureşti, Râmnicu Vâlcea şi Târgovişte, Buzau, Tiflis, şi Alep, făcând pe creştinii români şi greci, iviri şi arabi, să cânte cu toţii într-un glas: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Slava nepieritoare ţi-ai dobândit, evlaviosule domn Constantin, şi după dreptate ai fost socotit în vremea ta apărătorul întregii creştinătăţi ortodoxe, căci cine a năzuit către tine şi l-ai trecut cu vederea sau către cine nu s-a revărsat milostivirea ta mai presus de nădejde? Iată pentru ce limbi, seminţii, şi popoare îţi cântă ţie, Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, şi împreună pătimitorilor tăi, unele ca acestea:

Bucuraţi-vă, vajnici apărători a toată Ortodoxia.

Bucuraţi-vă, căci ne sunteţi tăria, slava, şi bucuria.

Bucuraţi-vă, stâlpi de foc ceresc, voi cerul şi pământul uniţi.

Bucuraţi-vă, că pentru ţara voastră şi întreaga lume mijlociţi.

Bucuraţi-vă, că români şi greci cu graiuri alese va heretisesc.

Bucuraţi-vă, că iviri şi arabi din inimi recunoscătoare vă mulţumesc.

Bucuraţi-vă, că lucrarea voastră mană cerească pentru multe ţări a însemnat.

Bucuraţi-vă, că roade cereşti aţi cules după ce cu lacrimi aţi semănat.

Bucuraţi-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credinţă bine v-aţi nevoit!

Condacul al 6-lea

Dar cum oare vom putea lăuda noi, nevrednicii, râvna voastră pentru Sfintele lui Dumnezeu lăcaşuri? Căci unde nu aţi zidit sau reînnoit biserici, mănăstiri, paraclise, schituri, bolniţe, trapeze? Pentru toate acestea, din toate părţile miluite de voi, oraşe şi sate Româneşti, mănăstiri din Sfântul Munte al Athonului, ca şi din Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania, din ostroavele mării greceşti şi de peste tot Răsăritul Ortodox, până la muntele Sinai şi Ierusalim răsuna cântarea: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Precum Binecredinciosul voievod Ştefan cel Sfânt în Moldova, şi voi multe şi alese lăcaşuri de închinăciune aţi ridicat, preafericiţilor, iar daniile voastre pretutindeni au ajuns. Bine aţi înmulţit talanţii voştri, turnul faptelor voastre cele bune desăvârşit l-aţi înălţat, pentru care auziţi:

Bucuraţi-vă, că Marelui Mucenic Gheorghe, lăcaş luminat în Bucureşti i-aţi cladit.

Bucuraţi-vă, că şi Mitropoliei muntene frumoasă clopotniţă i-aţi zidit.

Bucuraţi-vă, strigă vouă mănăstirile de la Sâmbăta de Sus, Râmnicu Sărat, şi Viforâta.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, vă spun cele de la Brâncoveni, Bistriţa-Vâlcea, şi Arnota.

Bucuraţi-vă, tainic şoptesc cele de la Gura Motrului, Strehaia, şi Sadova.

Bucuraţi-vă, auziţi dinspre Govora, Dintr-un lemn, Mamul, şi Tismana.

Bucuraţi-vă, vă spun bisericile voastre din Făgăraş, Scheilor din Braşov, şi Ocna Sibiului.

Bucuraţi-vă, vi se cântă în cea a Sfântului Mucenic Dumitru din Târgovişte, de la Mogoşoaia, şi Potlogi.

Bucuraţi-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credinţă bine v-aţi nevoit!

Continuare la : http://www.crestinortodox.ro/acatiste/67104-acatistul-sfintilor-brancoveni