KOINONIA

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Singurul lucru necesar(II)

Nu se află nimic în om care să nu se manifeste în cele din urmă în exteriorul lui.

Apoi, exteriorul dă înapoi interiorului ceea ce a primit de la el.

Nu, aceasta nu explică problema, pentru că întrebarea încă rămâne: Cum intră tulburarea într-un grup de oameni? De ce există ea în familii şi în societate? Ceea ce este în afara omului este manifestarea a ceea se află înlăuntrul său. Neorânduiala intră în familie şi în societate din interiorul omului. Nu se află nimic în om care să nu se manifeste în cele din urmă în exteriorul lui. Apoi, exteriorul dă înapoi interiorului ceea ce a primit de la el. Apare din nou întrebarea: Cum a intrat această neorânduială în om?

Iarăşi, aş spune că tulburarea exterioară influenţează interiorul, şi se înmulţeşte acolo, pentru că sămânţa ei şi înclinarea spre ea este deja în interior.

Ai fost tulburată şi nu-ţi puteai găsi pacea. De ce? […] în timpul celor două zile când ai fost tulburată şi te-ai dus departe, inima ta a fost de acord, dacă nu cu totul, cel puţin cu multe lucruri. De la aceste stări ţi-au apărut tulburarea şi mâhnirea. Când ţi-ai revenit, ai observat ceva nou în tine. Conştiinţa ta ţi-a spus că acest lucru nou era fapta ta şi era greşită, şi a început să te mustre. Ţinând cont de acest glas, te-ai gândit cu grijă la tot şi ai evaluat corect acest fel de viaţă. După aceasta, dacă ţi s-ar întâmpla să cazi din nou în această tulburare şi dacă…îţi vei dezlipi inima, nelăsând-o să-şi facă voia, apoi ea va sfârşi prin a rupe cu simpatiile ei şi nu vei mai suferi ceea ce ai suferit[…] Dacă până acum ai trăit într-o anumită rânduială, s-ar putea să te atragă dezordinea. Gândeşte-te la aceasta şi vei constata că există atracţie, că a existat şi anterior în tine, dar era ascunsă, şi acum a ieşit la suprafaţă. Influenţele din afară nu creează nimic nou, ci numai acţionează asupra a ceea ce deja purtăm în noi. Îţi voi da un exemplu. Am văzut leproşi. Copiii lor se nasc sănătoşi, arată normal şi cresc sănătoşi. Dar vine timpul când lepra se manifestă şi în ei, şi încep să fie ca şi părinţii lor, leproşi. De unde a venit lepra? Din interior! Şi cum a ajuns acolo? Exista la naştere, prin moştenire de la părinţi.

De aici îţi va fi uşor să tragi concluzia că, dacă vedem în noi neorânduială şi tulburare – gânduri, simţăminte, dorinţe, fapte – şi dacă ne învârtim în jurul lor, este pentru că sămânţa tuturor acestora a intrat în interiorul naturii noastre, şi această sămânţă a neorânduielii, fiind slobozită împreună cu dezlănţuirea patimilor şi nevoilor noastre, introduce tulburarea în noi şi face ca viaţa noastră să fie confuză şi agitată.

Din volumul Sf. Teofan Zăvorâtul, „Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi”, Iaşi, 2006.

Sursa foto: http://www.bjvaslui.ro/tinart/pictura_fractalac.html

Singurul lucru necesar(I)

Am văzut că omul are trei(sau cinci, incluzând intermediarele) nivele de viaţă: duhovnicesc, sufletesc şi trupesc; că fiecare din ele îşi are nevoile sale fireşti şi specifice omului; că aceste nevoi nu sunt la fel de trebuincioase. În schimb, unele sunt superioare, iar altele inferioare. Împlinirea echilibrată a lor dă omului pace. Nevoile duhovniceşti sunt mai presus ca toate, şi când acestea sunt împlinite, chiar dacă celelalte nu sunt împlinite, există pace; dar, când nevoile duhovniceşti nu sunt împlinite, deşi toate celelalte nevoi sunt satisfăcute din plin, nu există linişte. De aceea împlinirea lor se numeşte singurul lucru necesar.

Când apar nevoi duhovniceşti, ele învaţă omul să armonizeze cu aceste nevoi împlinirea altor nevoi, în aşa fel încât nici nevoile intelectului, nici nevoile trupului să nu se amestece cu viaţa duhovnicească, ci să o ajute.[…] Există o armonie a gândurilor, sentimentelor, dorinţelor, faptelor, relaţiilor, plăcerilor. Şi acesta este raiul!

Dimpotrivă, când duhul nu este mulţumit şi se uită acest lucru necesar, atunci fiecare din celelalte nevoi aleargă într-o direcţie diferită, fiecare cere realizarea nevoilor sale proprii şi zăpăceala şi strigătul lor, ca zgomotul dintr-un bazar, asurzesc sărmanul om, iar el aleargă de colo-colo ca un nebun, încercând să le împlinească. Dar el nu are linişte, pentru că atunci când e satisfăcută o nevoie, celelalte nu sunt împlinite şi, neconsiderându-se mai prejos acelei nevoi care este din plin satisfăcută, ele cer stăruitor propria lor satisfacere[…] De aceea este gălăgie, larmă agitaţie în toate părţile şi dezordine peste tot în interiorul unei asemenea persoane. Aşa apare zona tulburătoare despre care am discutat în general, şi ea continuă să tulbure şi să îmbolnăvească tot ceea ce se află în interior. Un asemenea om nu este niciodată mulţumit de nimic, are întotdeauna greutăţi, este obosit, priveşte zăpăcit în jurul său, nu ştie de unde să înceapă şi se învârte ameţit de jur împrejur.

Şi acesta este punctul de pornire al problemei, cum trebuie să fie omul? Ce trebuie făcut, pentru ca aspectul duhovnicesc să devină predominant în noi şi, conducând totul, să ne facă ordine în viaţă?

Trebuie să-ţi spun că această întrebare nu ar mai avea nici un sens dacă viaţa noastră s-ar desfăşura aşa cum ar trebui. Pentru că atât nevoile trupeşti, cât şi cele sufleteşti, sunt fireşti pentru noi, tot aşa cum sunt nevoile duhovniceşti; şi împlinirea lor nu poate crea mai multă tulburare şi confuzie decât le creează împlinirea nevoilor duhovniceşti.[…] de ce nu vedem această desăvârşire în noi şi în alţii? Cum se denaturează vieţile noastre?

[…] ne-am putea explica neorânduiala noastră spunând că se datorează oamenilor nedisciplinaţi, de care ne simţim atraşi, molipsindu-ne de neorânduiala lor. Tu ai intrat abia acum sub influenţa acestei neorânduieli, pentru că educaţia ta s-a desfăşurat sub îndrumarea evlavioasă a familiei şi a rudelor tale credincioase. Totuşi, alţii, ale căror familii şi rude trăiesc în tulburare şi în neorânduială, primesc această neorânduială din copilărie şi cresc în ea. Poate că acesta este motivul pentru care vieţile noastre sunt deviate de la cursul lor natural şi tulburarea nefirească intră în ele.

Din volumul Sf. Teofan Zăvorâtul, „Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi”, Iaşi, 2006.

Sursa foto: http://www.bjvaslui.ro/tinart/pictura_fractalac.html

vineri, 23 octombrie 2009

Mesajul zilei de la Mănăstirea Vatoped

“The life and history of mankind will never be justified as long as in this world one child dies from hunger.” Fyodor Dostoevsky

“Viaţa şi istoria umanităţii nu-şi vor găsi niciodată vreo justificare, atâta timp cât un copil

moare de foame.”(Fiodor M. Dostoievski)

Foto: http://cristina13m.wordpress.com/2009/07/25/cateva-preferinte/

joi, 22 octombrie 2009

Adevăratul scop al vieţii(II)

„Cel mai bine şi mai încurajator este să acceptăm cu ascultare, recunoştinţă

şi iubire acea hotărâre pe care o rosteşte Dumnezeu

în cursul împrejurărilor vieţii noastre.”

„Scopul adevărat este dobândirea unei vieţi fericite dincolo de mormânt; mijloacele sunt lucrările potrivit poruncilor, care trebuie împlinite în fiecare împrejurare a vieţii. Mi se pare că toate acestea sunt clare şi simple; nu ai nici un motiv să te chinui cu probleme grele. Trebuie să-ţi scoţi din minte orice plan despre activitatea „foarte rentabilă, atotcuprinzătoare, obişnuită întregii omeniri”, cum ar fi vorbirea emfatică(bombastică) a progresiştilor. Atunci viaţa ta va fi privită ca fiind cuprinsă între limitele paşnice, şi care duce către scopul final fără piedici. Aminteşte-ţi că Dumnezeu nu uită nici măcar un pahar cu apă pe care îl vei da cuiva chinuit de sete.

Vei spune: „Totuşi, este necesar să alegi şi să hotărăşti felul de viaţă!”. Într-adevăr, cum să procedăm ca să hotărâm? Vom începe să ne gândim la problemă şi vom sfârşi printr-o totală confuzie în minţile noastre. Cel mai bine şi mai încurajator este să acceptăm cu ascultare, recunoştinţă şi iubire acea hotărâre pe care o rosteşte Dumnezeu în cursul împrejurărilor vieţii noastre. În cazul tău! Te afli acum sub protecţia părinţilor. Ce este cel mai bine să îţi doreşti? Căldură, siguranţă, libertate. Trăieşte, fără să pluteşti prea mult timp cu gândurile, ci să faci cu hărnicie fiecare lucru care îţi cade la îndemână. „Dar totuşi, gândiţi-vă că este imposibil ca întotdeauna să rămâi în felul acesta. La un moment dat trebuie să-mi încep propria viaţă. Cum ar trebui să fiu atunci? Şi cum pot să nu mă gândesc la asta?” Într-adevăr, acesta este cel mai bun mod de a gândi în această problemă. Lasă-te cu totul în mâinile lui Dumnezeu şi roagă-te ca El să-ţi hotărască locul pe care îl consideră cel mai bun, în aşa fel încât soarta ta să nu aibă piedici, ci să te ajute să dobândeşti acea viaţă fericită dincolo de mormânt, fără să visezi vreo soartă splendidă.

După ce ai hotărât în felul acesta aşteaptă, cu răbdare, până când Dumnezeu îţi va vorbi. El îţi va vorbi prin concursul de împrejurări şi prin voinţa părinţilor tăi. După ce ţi-ai întărit aceste gânduri şi ai găsit linişte în Dumnezeu, trăieşte fără să-ţi faci planuri deşarte şi fă lucrurile care îţi revin, cu respect faţă de părinţi, fraţi, surori şi alte rude şi faţă de toţi oamenii. Nu te gândi deloc că această viaţă este searbădă. Orice faci aici, indiferent ceea ce este, va fi o lucrare, şi dacă o faci cu conştiinţa că asemenea lucrare este potrivită poruncilor şi că Dumnezeu doreşte asemenea lucru, atunci lucrul va fi plăcut lui Dumnezeu. »

Din volumul Sf. Teofan Zăvorâtul, „Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi”, Iaşi, 2006.

În zare

http://newtowndailyphoto.blogspot.com/2009/10/inside-of-gods-kaleidoscope.html

marți, 20 octombrie 2009

Adevăratul scop al vieţii(I)

Ce ţi s-a întâmplat? Ce fel de întrebări sunt acestea? „Nu ştiu ce să fac cu viaţa mea. Ar trebui să fac ceva în mod deosebit? Ar trebui să-mi definesc un anumit scop pentru mine însămi?”. Am citit aceasta şi am rămas consternat ; de unde pot veni asemenea gânduri urâte? Într-adevăr, tu ţi-ai lămurit toate acestea când ţi-ai exprimat dorinţa de a te situa la nivelul demnităţii umane, în felul în care aceasta este stabilită de Dumnezeu. Despre ce am vorbit noi dacă nu despre aceasta? De unde vin aceste probleme? Aş crede că printre prietenii tăi se află gânditori progresişti sau ca ai intrat într-o societate în care există astfel de oameni şi ei te-au rătăcit de la bunul simţ. Asemenea oameni vorbesc aiurea. Expresii ca „binele omenirii” şi „binele oamenilor” sunt întotdeauna pe buzele lor. Probabil tu, după ce ai auzit atât de multe idei profunde, te-ai simţit captivată de ele, şi când ai revenit la viaţa reală, ai constatat cu regret că ai vegetat în cercul tău familial fără folos sau scop. Of! Numai acum ţi-a deschis cineva ochii.

Dacă intuiţia mea este corectă, atunci îmi datorezi o scuză pentru că nu mi-ai spus nimic despre aceasta, deşi mi-ai promis că îmi vei scrie totul.[…] am să-ţi spun acum pe scurt un gând general, ca să vezi că viaţa pe care ai trăit-o până acum şi cea pe care o trăieşti acum este viaţă adevărată, şi nimic nu trebuie schimbat în ea.

Omul trebuie să cunoască scopul exact al vieţii. Totuşi, este înţelept acest lucru? Oare scopul nu e deja înţeles? Ipoteza generală constă în aceea că, existând o viaţă dincolo de mormânt, scopul adevăratei vieţi, fără excepţie, trebuie să fie acolo şi nu aici.[…] fă-ţ i o regulă pentru propria ta viaţă ca să urmăreşti acest scop cu toată tăria; vei vedea ce lumină va emana de acolo în scurta ta şedere pe pământ şi în problemele tale. Primul lucru care va apărea va fi convingerea că aici pe pământ sunt doar mijloacele pentru dobândirea celeilalte vieţi. Cu privire la aceste mijloace există o singură regulă: să foloseşti aceste mijloace în aşa fel ca să te conducă spre scopul tău şi să nu te abată de la el, şi să nu acţionezi împotriva lui. Aşadar, iată răspunsul la întrebarea ta: „Nu ştiu ce să fac cu viaţa mea”. Priveşte la Cer şi măsoară fiecare pas al vieţii tale ca şi cum ar fi un pas către el.”

Întrebi: „Ar trebui să fac ceva?”. Sigur că este necesar. Fă orice îţi cade la îndemână, în cercul şi în situaţia ta – şi crede că aceasta este şi va fi treaba ta cea adevărată; nu ţi se cere nimic mai mult. Este o mare greşeală să crezi că trebuie să faci lucrări importante şi mari , fie pentru cer sau, cum cred progresiştii, pentru a aduce o contribuţie umanităţii. Asta nu este deloc necesar. Este necesar doar să faci totul potrivit poruncilor lui Dumnezeu. Ce este de făcut precis? Nimic în mod special, numai ce i se prezintă fiecăruia potrivit împrejurărilor vieţii sale chestiuni care sunt cerute de evenimente individuale cu care venim în contact. Asta-i tot.

Dumnezeu aranjează soarta fiecărui om şi întregul curs al vieţii fiecăruia face parte, de asemenea, „din vistieria” tuturor bunurilor Sale, precum şi fiecare moment şi fiecare întâlnire. Să luăm un exemplu: Vine la noi un om sărac: Dumnezeu l-a adus. Ajută-L! Dumnezeu, Care ţi-a adus acest sărac, cu dorinţa, desigur, de a te purta cu acest om într-un fel care să-I facă Lui plăcere, se uită la tine ca să vadă cum ai reacţiona de fapt. El va fi mulţumit dacă îl vei ajuta. Îl vei ajuta? Tu vei face ceea ce Îi este plăcut lui Dumnezeu şi încă un mare pas spre scopul final: răsplata din Cer. Dacă generalizezi această întâmplare, vei ajunge la concluzia că în toate împrejurările şi în timpul fiecărei întâlniri, este necesar să faci ceea ce Dumnezeu doreşte ca noi să facem. În ceea ce priveşte ceea ce vrea El, noi ştim aceasta cu certitudine, din poruncile pe care ni le-a dat. Caută cineva ajutor? Ajută-l! Te-a supărat cineva? Iartă-l! Ai supărat pe cineva? Aleargă să-i ceri iertare şi împacă-te cu el! Te-a lăudat cineva? Nu te mândri! Te-a certat cineva? Nu te mânia! Este timpul de rugăciune? Roagă-te! Este timpul de muncă? Munceşte! Etc., etc., etc. Dacă după toate aceste explicaţii, începi să lucrezi în felul acesta în fiecare împrejurare, aşa ca lucrările tale să-I fie plăcute lui Dumnezeu, împlinindu-le potrivit poruncilor, fără nicio abatere, atunci toate problemele vieţii tale se vor rezolva complet şi satisfăcător.

Din volumul Sf. Teofan Zăvorâtul, „Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi”, Iaşi, 2006.