Există oameni care cred că este posibil să împletească două moduri de viaţă diametral opuse. Viaţa lui Hristos şi viaţa lumii îndepărtate de Dumnezeu, adică viaţa păcatului pe care o insuflă diavolul cel ucigaş de oameni.
Însă cât de inaceptabilă şi rătăcită este această teorie, ne-o proclamă Sfântul Duh prin Apostolul Pavel.
Este atât de semnificativ cuvântul apostolului, încât nu ne lasă locuri de răstălmăcire.
Omul care se întoarce de la viaţa păcătoasă la lumina vieţii creştine trebuie să devină o existenţă nouă şi luminoasă. Să omoare pe „omul cel vechi” şi să-şi transforme întreaga existenţă, aşa încât să se asemene cu Hristos.
Dar să vedem în continuare, într-o traducere simplă, această surprinzătoare lectură apostolică şi apoi să ne oprim asupra ideii ei centrale: „Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă. Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, în care păcate aţi umblat şi voi odinioară, pe când trăiaţi în ele. Acum deci vă lepădaţi şi voi de toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră. Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit, unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos”.
Orice om se va minuna pe lângă altele şi de avântul cu care Apostolul Neamurilor dezvoltă această tema, atât din punct de vedere negativ, cât şi din punct de vedere pozitiv! Şi cuvântul lui este întotdeauna temporal şi actual. Pentru că „omul cel vechi”, din nefericire, este o realitate vie pentru fiecare dintre noi. Vedem cât de vii sunt înăuntrul nostru chemarea şi înclinaţia spre păcat, cu toate acestea la care se referă apostolul numindu-le…
Şi totuşi, n-ar trebui să se întâmple asta. Nu poate să existe vreo justificare, pentru ca un creştin de atâţia ani să se afle în astfel de situaţii de păcătuire.
Dacă acum va întreba cineva: Dar de ce se întâmplă aceasta?
Răspunsul este: Deoarece am căzut într-o narcoză duhovnicească şi nu luăm în calcul ameninţarea lui Dumnezeu, adică faptul că pentru păcatele acestea, „vine urgia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”.
Oare trebuie să subliniem cât rău a adus teologia denaturată şi predicile pompos-culturaliste din care, printre altele, este absent cuvântul despre groaznica realitate a iadului?
Însăşi realitatea o demonstrează… Desigur, unii care au deraiat din cele ale credinţei, au ajuns până în punctul de a proclama că iubirea lui Dumnezeu exclude iadul. Adică învăţături eretice pe care Biserica noastră le-a condamnat în persoana lui Origen.
Pentru că oricine este în pericol de a fi târât de diavolul cel ucigaş de oameni şi de uneltele lui „teologice”, Apostolul propovăduitor-de-Hristos trâmbiţează: „De aceea, omorâţi mădularele voastre cele de pe pământ…”.
Dar fiul credincios, fiul râvnitor, nu se va opri aici. Adică nu doar va respinge ceea ce este negativ în viaţa sa, ci se va îngriji şi pozitiv să ajungă la viaţa în Hristos.
Şi devine atât de frumoasă această binecuvântată luptă a „hristificării”, a „hristoformizării” credinciosului.
În această strădanie credinciosul îşi găseşte destinaţia, îşi află scopul şi se aseamănă cu Modelul nostru desăvârşit, care este Domnul nostru Iisus Hristos.
Fără îndoială între aceşti oameni tineri ai harului, care experiază conştient spiritualitatea ortodoxă, desigur nu în izolare, ci cu toată pleroma Bisericii noastre Luptătoare, „împreună cu toţi sfinţii”, nu există deosebiri de naţionalitate, de origine, de poziţie, de educaţie sau de rang. Nu, în această viaţă binecuvântată prin Sfântul Duh, pentru credincioşi Hristos este totul. Toate diferenţele din modul de viaţă zilnic, care tind să se impună, dar nu reuşesc, au o importanţă foarte secundară (nesemnificativă). Acestea sunt alungate şi de acum Hristos se face Alfa şi Omega al vieţii noastre. Comuniunea şi Capul nostru, Centrul şi Fericirea noastră. O mare binecuvântare, care începe în această viaţă şi care ne trece prin moarte în desăvârşita, unica, veşnica şi negrăita Împărăţie a Cerurilor, pe care, în ciuda greşelilor şi a lipsurilor noastre, o dorim şi o aşteptăm.
Fraţii mei, considerăm o mare binecuvântare să încheiem astăzi gândurile noastre împreună cu Marele Cuvios sârb contemporan, Mărturisitor, luptător şi autentic teolog ortodox, părintele Iustin Popovici, care, printre altele, scria referitor la această temă despre care am vorbit:
„Dacă nu-L ai pe Hristos înăuntrul tău, nu eşti nimic, eşti o nulitate, un zero, eşti un cadavru, eşti ceva ce nu există. Dacă nu există El şi în univers, atunci şi universul este un cadavru, este o non-„existenţă”. Hristos este „atotexistenţa” şi „atotunitatea” tuturor. El pe toate le „desăvârşeşte” şi pe toate le leagă împreună, le armonizează. El armonizează şi uneşte pe toate şi pe toţi. Fără El toate sunt „goale”, deconectate şi fără continuitate. Dacă Hristos va fi îndepărtat din om, din univers, atunci toate se vor dărâma şi se vor afunda în haos, în nimic, în non-existenţă, în moarte”.
Dacă omul devine mădular în trupul dumnezeiesc-omenesc al lui Hristos, el „se umple” de simţământul atotexistenţei şi al atotunităţii.
Pentru el nu mai există moarte, ci pretutindeni există evanghelica „atotunitate”, nemurire şi „veşnicie”.
Fie ca rugăciunea Cuviosului Părintelui Iustin să ne însoţească pururea în această unică luptă a hristoformizării noastre. Amin.
Traducere din elină de monahul Leontie
