Primele impresii

În seara colindelor fiilor neamului crucificat alături de Domnul răstignit, am simţit duhul maicilor, curat şi luminos, împărtăşindu-se nouă, cu nădejde că vom veni alături de ele în lucrarea pentru care au, desigur, binecuvântare de la Pr. Justin şi la care trudesc cu atât de multă  dragoste. Doamne, poartă-le de grijă ! Avem nevoie de râvna lor, avem nevoie de rugăciunea de foc a Pr. Amfilohie, de colindele care ne refac legătura de dragoste cu rugătorii noştri din ceruri.

Aiudul martiric este puterea noastră, temelia de acum a neamului ameninţat cu prăbuşirea de postmodernitatea descompusă. Mărturisesc sentimentul datoriei şi al responsabilităţii pe care mi l-au insuflat în această seară de comuniune, la care au fost prezenţi nu doar cei din sala Rapsodia. Trebuie să fi fost deasupra noastră duhurile mărturisitorilor din Aiud, Gherla, Târgu Ocna, Piteşti, Sighet, Jilava... pentru că ele veghează mereu asupra mireselor lui Hristos de la Mănăstirea Diaconeşti. Va fi fost şi duhul Părintelui Calciu, legătura ce s-a format înspre sfârşitul vieţii sale cu obştea de la Diaconeşti perpetuându-se dincolo de hotarele morţii. 

Glasul monahiilor în chip de icoană a ortodoxiei noastre, alături de icoanele mărturisitoare, în alt chip, ale dragostei de Dumnezeu dusă până la primirea crucii mântuitoare.

S-a săvârşit o împărtăşire  în sensul în care spunea Pr. Rafail Noica într-o conferinţă:

“Nu împărtăşania deasă, ci împărtăşirea des”.

(Vezi: http://calindragan.wordpress.com/2009/12/16/pr-rafail-noica-nu-deasa-imparta%C8%99anie-ci-imparta%C8%99ania-des/)

Am înţeles mai adânc de ce spunea Părintele Amfilohie în conferinţa sa « Căsătoria şi Călugăria – două căi spre mântuire »( http://www.trilulilu.ro/gheorghe312/c3a0658d6c5be2):

 

 « Dacă Dumnezeu a rânduit ca noi astăzi să existăm, astăzi vrea să ne mântuim. Prin noi lucrează Dumnezeu. Prin tine, omule, frate, prin sufletul tău... De aceea avem nevoie de un creştinism autentic, viu care să facă mai mult pentru Evanghelie, mai mult pentru Hristos, mai mult pentru sănătatea familiei, mai mult pentru un monahism într-adevăr autentic. Nu există altă cale. Şi încă îşi recrutează Dumnezeu oamenii şi în familie şi în viaţa monahală, din tineretul acestui popor. Încă suntem o putere din care se resursează întreaga Europă. Şi o văd mai bine ăştia din afară decât noi.

Nu vă  slăbănogiţi cu firea, nu vă împuţinaţi cu inima,  nu căutaţi numărul, căutaţi esenţa, căutaţi adevărul. Unul singur pe scara blocului dacă se roagă, să se roage, şi contează pentru toţi. Unul singur din familie, unul din şcoală, doi din mănăstire, şi tot contează. »

Ceea ce se face prin obştea de la Diaconeşti contează !

Icoana Noilor Martiri ai neamului românesc

Un mărturisitor neaşteptat

De multe ori lucruri care în aparenţă nu au nicio legătură, se adună într-un tot, într-o suită de consecinţe surprinzătoare, completându-se ca prin miracol.

Aşa mi s-a întâmplat cu  descoperirea acestui segment din viaţa lui Vică Negulescu. În nopţile de veghe din timpul aşa zisei revoluţii, când eram nelipsit din Piaţa Universităţii, am remarcat un bărbat binefăcut, cam de 50 de ani, care era un pachet de energie şi de forţă de luptă contra comunismului. Nu numai atât, era şi un apărător al Mişcării Legionare dând dovadă că ştia o mulţime de lucruri din istoria legiunii, dezarmându-i pe toţi denigratorii, dar mai mult decât orice, dovedea un ataşament la această idee. M-am apropiat într-o seară de el şi l-am întrebat ce îl determină să fie atât de vehement.

 - Păi, domnule dragă, eu sunt legionar şi lupt în contra duşmanilor ţării şi din toţi aceşti duşmani cel mai rău este comunismul, care m-a făcut să fiu marcat de domnia lui şi să nu pot să mă dezvolt după măsura posibilităţilor mele.

L-am întrebat, făcându-mi socoteala, că prin 1957-1958 ar fi putut să aibă cam 18-20 de ani, dacă a făcut parte din « Frăţia de Cruce ».

 - Am citit despre această frăţie, dar eu nu am făcut parte din ea, căci omul care m-a făcut legionar acum 30 de ani nu mi-a spus nimic de ea. Mi-a vorbit de idealurile de  luptă legionare, de câţiva din eroii acestei lupte. Eu m-am informat apoi din ziare, citind invers ce scriau comuniştii, încercând, fără încetare, să denigreze această mişcare. Am mai citit câte ceva de la un unchi la care am locuit şi în podul casei lui avea ascunsă, de către vechiul chiriaş, o adevărată bibliotecă legionară.

Am găsit şi am buchisit bineînţeles : Pentru legionari a Căpitanului, Cranii de lemn a lui Moţa, articole de Puiu Gârniceanu, de Nae Ionescu, Crez de generaţie a lui Vasile Marin, în fine, toată presa până în 1938 care era plină de tot felul de teme cu privire la mişcare şi luni întregi le-am învăţat aproape pe dinafară.

 - Dar omul care te-a făcut legionar cine era şi în ce împrejurări s-au întâmplat toate ?

 - Domnul meu, am respectat până acum toate sfaturile pe care le-am primit de la el şi de aceea am rămas liber, iar acum este prima dată când le încalc, dar am nădejde că s-a terminat comunismul şi nu mai trebuie să mă feresc.

 - Nu fi prea sigur de asta, poate va continua, dar sigur sub alte forme, mai puţin violente şi mascat, dar la fel de periculos.

 - Dar dumneata cine eşti de îmi pui atâtea întrebări ?

 - Eu am făcut mulţi ani de puşcărie începând din 1948 ca membru al Mişcării Legionare.

 - Iată că am avut norocul să întâlnesc un astfel de om ! şi eu am fost închis la Jilava nevinovat la 17 ani, pentru că aveam acelaşi nume cu un legionar urmărit, anume Guran Gheorghe.

După vreo trei luni şi jumătate a fost arestat cel urmărit şi eu eliberat după încă vreo două săptămâni.

Însă în acest timp am încasat bătaie noapte de noapte, pentru cel urmărit,  fiind considerat fanatic, pentru că nu recunoşteam nimic din cele ce-mi puneau în cârcă.

Aveam nişte răni la tălpi până la os care nu mi s-au vindecat decât târziu după ce am fost  eliberat  şi două coaste rupte care mi-au dat dureri groaznice până ce s-au sudat din nou. Căpitanul care mă anchetase în 1957 trebuie să fie acum general sau ministru.  Nu l-am mai văzut ! Aş vrea acum să-l întâlnesc şi să-i mulţumesc pentru că datorită acestei arestări ale mele, am cunoscut un om dintr-o lume de luptători, care m-a umplut de admiraţie şi ale cărui sfaturi le-am urmat cu sfinţenie şi astfel am putut ajunge liber, până acum când comunismul s-a prăbuşit, cum mi-a spus ca un profet Nea Vică.

Am înţeles atunci de cine îmi vorbea.

I-am spus :

 - După ştiinţa mea Nea Vică Negulescu s-a stins în închisoare la Jilava, în secţia specială de exterminare, despre care nu ştiu dacă ai auzit.

 - În adevăr, nu ştiam acest lucru, dar daca ar fi trăit ar fi avut poate 84 sau 85 de ani. Si cu atâta suferinţă strânsa i-ar fi fost greu să supravieţuiască.

 - Dragă domnule Guran, şi eu am avut fericirea să-l cunosc în blestemata închisoare a Aiudului, la secţia aşa-zisă Zarcă. Era într-adevăr un om greu de întâlnit, se ridica puternic deasupra propriei sale cenuşe, pentru a trăi într-o lume exemplară compusă din oameni care îşi sacrificau trupul propriu, propria viaţă pentru izbânda neamului. Tot ce făcea era ca, respectând regulile moralei creştine, să spargă zidul de ură şi de mişelie de care mişcarea legionară era înconjurată.

Nu mi-a fost dat să întâlnesc un om mai neclintit în faţa oricărei primejdii şi atât de calm şi de încredinţat că până la urma binele şi adevărul vor triumfa.

 - Pentru mine, ce să va spun, a fost un moment crucial din viaţa mea, întâlnirea cu acest om mi-a schimbat, în cele câteva zile şi mai ales în orele de sfat în şoaptă, după stingere, drumul vieţii, au trecut atâţia ani şi am şi acum în minte tot ce mi-a spus.

 - Dacă ai putea să-mi povesteşti şi mie, mi-ai face un serviciu, pentru că vreau să scriu o carte monografică despre el.

 - Desigur, dar eu am prins foarte puţin din viaţa lui şi acum după ce au trecut anii şi am citit tot ce am găsit despre mişcare, lucrurile în mintea mea s-au sedimentat poate oarecum haotic, dar vi le voi reda cum le am. .

Din volumul :Vică Negulescu – monografie de Gheorghe Jijie

 

                                                     

NEGULESCU, Valerian Vică A. Născut la 15 aprilie 1905, în Bucureşti. Ajutor de primar al Municipiului Bucureşti în tim-pul guvernării legionare. După rebeliunea legionară a plecat în Germania (Rostok), unde a lucrat cu N. Petraşcu, Nistor Chioreanu, Eugen Teodorescu ş.a. În iulie 1945 a revenit în ţară, ca locţiitor al lui Petraşcu. Arestat în octombrie 1945 şi dus la M.A.I., unde i s-a propus colaborarea. A refuzat pe moment, invocând necesitatea de a discuta cu Petraşcu. I s-a dat drumul dar a fost urmărit şi, după două ore, au fost amândoi arestaţi şi duşi la M.A.I. Au continuat discuţiile cu Teohari Georgescu şi Nicolschi, iar Negulescu a fost lăsat să plece (Petraşcu rămânând zălog) pentru a lua legătura şi cu Nistor Chioreanu. La 6 decembrie 1945 s-a semnat pactul cu M.A.I.-ul ("pentru salvarea existenţei fizice a legionarilor"), în care se stipula că vor fi eliberate acte tuturor legionarilor care vor să intre în legalitate depunând armele, vor fi încadraţi în muncă şi nu vor mai fi interogaţi. Pactul a fost considerat drept o trădare din partea unor conducători legionari, în special de George Manu, care începuseră să colaboreze cu Mişcarea de Rezistenţă Popp- Bujoiu. În iulie 1947, Negulescu, Petraşcu, Chioreanu şi Aurel Călin s-au întâlnit la cabana Bâlea pentru a discuta înfiinţarea unui serviciu de informaţii al mişcării legionare care să adune date şi să le transmită americanilor. Serviciul a fost înfiinţat şi, prin Dragoş Hoinic, se transmiteau informaţii şi în Germania. La al treilea drum Hoinic a fost arestat la Budapesta şi predat autorităţilor române. La 15 mai 1948 Negulescu şi Petraşcu au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare (octombrie). O parte din detenţie la penitenciarele Jilava şi Aiud. În 1954, la procesul torţionarilor, M.A.I. a încercat să se disculpe afirmând că liderii legionarilor, printre care şi Negulescu, au fost cei care au dat dispoziţie deţinuţilor legionari să accepte şi să aplice "reeducarea". Prin sentinţa 32 /10 noiembrie 1954, dintr-un lot de 22 deţinuţi politici, au fost condamnaţi la moarte 17, acuzaţi de torturile din "reeducare". În cadrul aceluiaşi dosar, prin sentinţa 101/16 aprilie 1957, au fost condamnaţi la închisoare 5 anchetatori ai Securităţii (Sepeanu Tudor, Dumitrescu Ales, Sucigan Gheorghe, Avădanei Constantin şi Bărbosu Viorel), care au fost eliberaţi în 1958; iar prin sentinţa 155/1957 au fost condamnaţi la moarte Negulescu Vică, Caziuc Gheorghe şi Bordeianu Virgil (pedeapsă comutată la muncă silnică pe viaţă- sentinţa 459/1957) şi la 15 ani închisoare Calciu Gheorghe Dumitreasa şi Hoinic Dragoş. Negulescu Valerian a murit la penitenciarul Jilava, într-o izolare completă, la 19 mai 1959.

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/dictionar_no/no/dictionarno_5.html

Vremea mărturisirii

Încă din 1948 Mănăstirea Tismana a intrat în atenţia autorităţilor comuniste ca un focar de rezistenţă creştină şi naţională. În 1949, stareţul mănăstirii, Arhimandritul Gherasim Iscu, este arestat şi condamnat la ani grei de temniţă, murind în închisoarea de la Târgu Ocna.

Zece ani mai târziu, încep anchetele pentru procesul mănăstirilor din nordul Olteniei, Tismana şi Polovragi, acuzate de a fi oferit găzduire şi  hrană luptătorilor anticomunişti  din munţi. Între timp Tismana fusese transformată în mănăstire de maici. Stareţa Tatiana Răduleţ, Maica Nicodema Vasilache şi Părintele Veniamin, duhovnicul obştii, sunt arestaţi, trecând prin calvarul anchetelor şi temniţelor comuniste.

„În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!”…

Maica Tatiana Răduleţ, stareţa Mănăstirii Tismana

Cea de-a treia locatară a  celulei de la Securitate era Maica Tatiana, stareţa Mănăstirii Tismana. Acuzată că a oferit hrană şi ajutor fugarilor şi luptătorilor anticomunişti din munţi, a fost supusă la o anchetă deosebit de dură, la presiuni şi şocuri de lungă durată, care împing spre limita de ruptură psihică şi firile cele mai tari.

Nu se terminase bine cu investigarea delictelor politice, când a survenit o nouă problemă: unde este aurul mănăstirii? Anchete lungi, ziua şi noaptea, confruntări cu Maica Nicodema, care era şi ea arestată, deplasări la mănăstire pentru percheziţii şi săpături, toate o afectaseră adânc pe biata femeie. Colegele de celulă o înconjuram discret cu dragoste şi înţelegere, căutând să nu o lăsăm pradă deznădejdii.

Săptămâna Patimilor fusese pentru ea o săptămână de supliciu. Avea momente când vorbea tare singură. În dimineaţa zilei de Paşti a părut a fi mai liniştită. Deodată, în pacea acelei dimineţi sfinte, ca împinsă de un resort, fără să mai dea nicio explicaţie, Maica Tatiana alergă spre uşă şi începu să lovească cu pumnii, strigând cât o ţineau puterile:

 - Deschideţi, deschideţi uşa, vine Împăratul Măririi! Deschideţi uşa până mai aveţi timp, că altfel va fi vai de voi!

O priveam uimite, neputincioase. După scurt timp pe sală se aude zgomot de paşi şi zvon de glasuri. În prag apare ofiţerul de serviciu. Maica Tatiana se linişteşte şi-l întâmpină cu „Hristos a înviat!”. Ofiţerul priveşte întrebător spre noi, care aşteptam speriate urmările. O vor târî sub duşul rece?  O vor pune în cămaşa de forţă? O vor snopi în bătaie?...

Ofiţerul pune mâna la cap în semn că a luat-o razna şi o lasă să iasă pe culoar, înconjurată de grupul de caralii. Uşa se închide şi noi rămânem cu urechile ciulite să prindem o informaţie. Încercăm să facem o rugăciune. Linişte…Apoi, deodată, de undeva  nu departe, se aude glasul puternic, plin, al Maicii Tatiana, cântând „Hristos a înviat!”. Melodia pătrunde dincolo de ziduri şi zăbrele, topind atmosfera sumbră a celularului într-o cerească binecuvântare.

L-a repetat de trei ori, aşa, ca la mănăstire în ziua de Paşti, de a răsunat Securitatea!

După scurt timp au adus-o în celulă, liniştită, cu faţa luminoasă. Din ochi îi dispăruse deşertul animalului prins în capcană. Groaza anchetei care nu se mai termina, teama care nu o lăsa să doarmă până spre miezul nopţii, când era chemată la anchetă, cutele amărăciunii, amprenta deznădejdii dispăruseră.

Uşa s-a închis şi zăvoarele au fost trase. Stareţa s-a aşezat pe marginea patului. Chipul îi radia de mulţumire. Plutea în altă lume.

Securitatea nu va întârzia să-şi plătească poliţa cuvenită. Şi totuşi, Maica Tatiana va supravieţui. Într-o zi va reveni la mănăstire, unde îşi va încheia în linişte viaţa.

(Viorica Stănuleţiu Călinescu, Lacrima prigoanei)

Crâmpeie din volumul „Fericiţi cei prigoniţi”, în memoria martirilor creştini

ai secolului trecut

„Fericiţi cei prigoniţi”

Crâmpeie din volumul „Fericiţi cei prigoniţi”, în memoria martirilor creştini

ai secolului trecut

Sfântul Patriarh Tihon

Patriarhul Tihon al Moscovei şi al întregii Rusii  a fost profund zguduit de uciderea Ţarului, crimă pe care a condamnat-o pe faţă, ameninţând pe asasini cu pedeapsa lui Dumnezeu. În toţi anii de după Revoluţie, ruşii au avut în Patriarh un adevărat părinte, care ştia să sufere împreună cu turma sa. Cuvintele sale erau adesea sabie de foc ce despărţea lumina de întuneric. Într-o Pastorală din anul 1918 spunea:

„Ne întoarcem cu profundă durere spre aceşti monştri şi le adresăm un avertisment de care să se teamă: Smintiţilor! Reveniţi-vă! Terminaţi masacrele! Purtarea voastră nu e numai crudă, ci cu adevărat satanică, vrednică de focul cel veşnic în viaţa viitoare şi de un blestem înfricoşător asupra urmaşilor voştri aici pe pământ! În numele puterii pe care ne-a dat-o Dumnezeu, vă excomunicăm, aruncând asupra voastră anatema, dacă purtaţi încă numele de creştin, căci prin naştere aţi aparţinut Bisericii Ortodoxe!

Aţi schimbat patria pe o Internaţională lipsită de suflet. Aţi împărţit naţiunea în tabere duşmane, aţi aruncat-o într-un război fratricid, de o cruzime nemaiîntâlnită.

Aţi înlocuit iubirea creştină prin ură. În loc să aduceţi pacea, aţi stârnit în chip artificial lupta între clase, folosindu-vă de muncitori şi ţărani…

Aţi promis libertatea, dar fiecare se simte ameninţat şi trăieşte cu groaza percheziţiei, a jafului, a arestării, a deportării, a execuţiei.

Încălcaţi această libertate cu atât mai mult în ceea ce priveşte credinţa creştină, victimă a blasfemiilor şi nelegiuirilor…

Vă va fi cerut tot sângele celor drepţi vărsat de voi şi veţi pieri voi înşivă de sabia pe care aţi scos-o!”

Patriarhul Tihon a fost arestat în 1922 şi n-a fost ucis doar pentru că Lenin nu voia să facă din el „un nou Mucenic Ermoghen”. Slăbit trupeşte în urma  anchetelor nenumărate, cu sufletul plin de durere pentru suferinţele Bisericii şi ale păstoriţilor săi, dar şi pentru pierzarea sufletească a multora din fiii Rusiei, Patriarhul s-a stins din viaţă pe 25 martie 1925. Întâistătătorul Bisericii însângerate a Rusiei deschidea astfel calea noilor mucenici ce vor umple sinaxarul secolului XX.”

***********

Rugăciunea Familiei Imperiale

(trimisă de Sf. Behtiev Ţarului prizonier la Tobolsk şi

 găsită recopiată de către prinţesa Maria)

În aceste zile de întuneric şi zbucium,

 Doamne, dă-ne răbdare

să îndurăm cu vitejie asuprirea poporului
fără de Dumnezeu şi chinurile călăilor!

Dă-ne puterea, o, Dumnezeule drept,

să ajungem să iertăm nedreptatea aproapelui

şi să primim cu blândeţe această cruce însângerată şi apăsătoare.

Stăpâne al lumii, Dumnezeule nemărginit,

Te rugăm să ne binecuvintezi în acest ceas cumplit şi neîndurător,

sufletelor noastre smerite dându-le pacea Ta! Şi când ne vor duce la moarte, 
întăreşte sufletele robilor Tăi cu puterea Duhului Tău Celui Sfânt,

ca să se roage cu blândeţe

pentru toţi prigonitorii lor.

Homo sovieticus

Comunismul nu vrea o reformă parţială şi provizorie. El vrea să transforme pe om cu totul, să-i schimbe mentalitatea, firea, năzuinţele, să facă un om nou, un „erou”, care n-ar mai fi sclavul lui Dumnezeu şi al capitalismului. „Acest om este eliberat prin ştiinţă de orice mister, pe deplin încrezător în puterile sale şi în ale partidului”; el nu are decât dispreţ şi batjocură pentru „poveştile religioase”.

Ateul bolşevic este şi se vrea nu om, ci bestie. Pentru el nu există şi nu înseamnă nimic legăturile sfinte şi sentimentele umane; el a pierdut şi afinităţile cu omul normal. Familie, părinţi, copii, prieteni, iubire, milă, blândeţe, compătimire, bunătate, dreptate – toate acestea nu preţuiesc nimic în registrul valorilor comuniste.

În schimb ura, cruzimea şi teroarea sunt ridicate la rangul de dogme comuniste, de legi şi metode ale statului proletar. (Tudor M. Popescu)

Icoane:

http://www.sfnectariecoslada.ro/wp-content/uploads/2009/03/image33.png

http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/sfintii-inchisorilor/mucenicia-familiei-imperiale-%E2%80%9Cfericiti-cei-prigoniti%E2%80%9D/

Concert de colinde

Grupul psaltic al maicilor de la Mănăstirea Diaconeşti

 

Concertul “Linu-i, Doamne, Dalbe flori în Ţara Colindelor” va avea loc la Sala Rapsodia, joi 17 decembrie de la ora 19:00 și va aduce în faţa publicului corul Psaltic Horevma al Mănăstiriea Turnu – Prahova, și corul Psaltic de maici de la Mănăstirea Diaconeşti – Bacău.

Alături de colinde tradiţionale, un moment important îl va constitui prezentarea albumului „Icoana Noilor Martiri ai Pământului Românesc” prin cele două dimensiuni esențiale pentru cultura noastră: unicitatea esteticii iconografice bizantine și paginile de istorie recentă a României de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Evenimentul va fi transmis live pe www.rostonline.org și va fi prezentat de Dan Puric și Răzvan Codrescu.
Sperăm că veţi putea fi alături de noi în prag de Sărbători, la acest eveniment deosebit.

Bilete și rezervări la Casa de bilete Sala Rapsodia, str. Lipscani 53.
Telefon 021 315 89 80, 0734 540 593

Adresa de contact: pr@passe-partoutdp.ro
Website: http://www.passe-partoutdp.ro/

Preluat de la : http://c-tarziu.blogspot.com/2009/12/un-concert-de-colinde-si-o-icoana.html

Foto:  

http://sfantaecaterinaprintesamucenita.blogspot.com/2009/09/icoana-noilor-martiri-ai-pamantului.html

Amintire :

http://www.youtube.com/watch?v=8XY1V1V0H6Y&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=JX7tYuXdScE&feature=related

Tot concertul maicilor:

http://video.google.fr/videoplay?docid=7568739420569785650&hl=fr#

"Domnule, problema mântuirii este foarte serioasă! "...numai fapta bună săvârşită întru Hristos şi pentru Hristos are valoare mântuitoare.!"

 «Cine vreţi voi să promoveze valorile creştine şi naţionale?

Alte popoare ? să vină în mijlocul nostru să vorbească ?

Să vina alte popoare să ne facă nouă propaganda Evangheliei ? ... Cine vreţi voi, dacă noi nu suntem păstrătorii şi continuatorii acestor tradiţii de viaţă şi de credinţă? Cine vreţi să o facă ?

E o laşitate cum n-a mai fost niciodată.

Am zis, măi, o să bată dracii la noi de o să li se rupă bocancii şi o să li se umfle pumnii  bătând la noi, că am tăcut când trebuia să vorbim.

Şi trebuie să vorbim şi cu fapta şi mai ales cu cuvântul. »

 

 

Nu mă apuc să vorbesc mai mult de viaţa monahală că nici noi nu mai ducem, dar dorinţa este. Totdeauna e un pas înainte faţă de oameni : măcar nu televizorul, slujba de noapte, vrei nu vrei, te spovedeşti mai des, te lupţi cu tine, ai nişte mângâieri, că dacă n-ar fi dulceaţă în viaţa monahală nici noi n-am sta. Plus că sunt şi nişte taine pe care nu le discutăm noi aici şi dintotdeauna a fost aşa, ca dacă n-ar fi n-am mai sta nici noi acolo. Viaţa monahală este o viaţă mai aspră cu daruri mai bogate, sufleteşti. Le-ai spus, le-ai pierdut. Fapta bună dată în vileag, zero !!! Ai pierdut-o. Şi sunt, într-adevăr, nişte daruri, că altfel n-am putea să rezistăm în mănăstire dacă n-ar fi ceva mai mult decât banul şi decât femeia şi decât maşina şi decât orice altceva. Dumnezeu ne dă această dulceaţă, că altfel n-am putea să rezistăm. Omul nu poate sta prin puterile lui în mănăstire şi nici prin puterile lui nu poate duce căsnicie. Tot cu darul lui Dumnezeu. De aceea, comparaţi familia creştină cu restul familiilor şi comparaţi viaţa duhovnicească cu cealaltă şi atunci veţi vedea diferenţa. Ce alegem noi astăzi ? Eu n-am să vă vorbesc de ce voi găsiţi în cărţi, deja sunt o grămadă de cărţi..eu numai v-am trezit aşa, câteva aspecte pe care le cunoşteaţi să vă aduceţi aminte cum putem noi astăzi duce viaţa de familie ca să ne mântuim şi cum intrăm într-o mănăstire, dar ca să ne mântuim, nu să mă întrebe pe mine acum câte limbi străine cunoşti şi dacă ai permis auto Că acuma cam asta este, că restul...Nu mai e monahism centrat pe rugăciune şi pe isihie. Nu înseamnă că nu mai e monahism ! Ceasul de faţă cheamă la o mare misiune: să luptăm din toate puterile noastre, după puterile noastre ca Dumnezeu să ne dea mila şi să ne dea harul să rezistăm în condiţiile astea, efectim de mare ispitire, să menţinem cât se poate duhul acesta de evlavie şi de frică de Dumnezeu în noi şi din puţinul ăsta o să vedeţi că o să răsară mai mult. Trebuie să veghem la fiinţa bisericii în ceea ce priveşte viaţa ei duhovnicească şi a neamului nostru. Monahismul la noi a fost în mijlocul satului, la marginea satului. N-am avut pustnici pe care i-a durut în cot de ce se petrece în lume. Marii domnitori, marii voievozi cereau sfat la duhovnici şi divanul cuprindea arhierei, erau unşi de Biserică domnitorii noştri. Astăzi nu-ţi pune şcoala de...la noi n-a fost aşa : Biserica era centrul de viaţă creştinească şi românească. Astăzi ce rămâne de făcut ? Nu observaţi un atac la familie şi la monahism ? Nimeni nu se mai ocupă de educaţia noastră, în primul rând.

Marea problemă : Cine se ocupă în ţara asta concret de familia creştină ? Pe ici, pe colo...

Există un organism puternic de protecţie a familiei ? Nici pomeneală, frate ! Îs zeci de mecanisme şi de instituţii care să distrugă şi mai ales îţi vin din afară cu sila finanţările astea îmbătrânite de păcat...Sărmanii noştri tineri,  la ce sunt supuşi.

Sau concret, să se ocupe cineva de formarea unor călugări buni sau să scoată duhovnici ? Nici pomeneală, frate ! Ne luptăm şi noi cum putem. Nu-i o critică, e o realitate. Dar de ce să o ocolim ? În condiţiile astea ne mişcăm noi. Cea mare criză în educaţie.

Cine se ocupă de educaţia noastră în familie sau în viaţa duhovnicească ? De asta se văita şi Paisie Velicikovski, de aceea a scos un volum mare de carte, ca să fie sprijin duhovnicesc în vremuri  grele celor ce vor căuta să se mântuiască. Puneţi mâna şi citiţi ! Şi încă mai avem unde să ne închinăm, mergeţi şi întrebaţi ! Dumnezeu va lucra. E nevoie de lucrători, fraţii mei, mari creştini, tineri creştini capabili. Aţi văzut ce a însemnat un Petre Ţuţea în mijlocul intelectualilor creştini ? Le-a rupt gura la toţi !

Avem nevoie de intelectuali creştini activi, avem nevoie de mame creştine, de călugări buni, misionari şi lucrători Şi depinde acum, n-am luat monahismul la începuturi cum a fost. Problemele de   circumstanţă, că şi astea-s importante ... Alexandria, Antiohia, Tebaida, Valea Nilului, şi mai apoi Ierusalimul, Athosul, n-am luat astea ... am zis să vă aduc în prezent. Ce-i monahul astăzi ? Mers la oraş, vorbit la telefon, plimbat la bancă, dacă noi n-avem statut juridic si acte, te dă afară, nici nu exişti ! Ne  fondăm o instituţie laică şi-i cea mai mare pagubă a noastră şi nu avem protecţia pe care ar trebui s-o avem. Stai, măi frate !

Viaţa monahală e altceva. Nici pomeneală : scrie sponsori, scrie cu totul altceva acolo, nici măcar... Slab de tot, slab de tot, vă spun ! Şi câte altele ! Dar nu mă plâng vouă. Deci nimeni nu se mai ocupă concret, să ştiţi, nu se mai ocupă concret nici de viaţa de familie, nici de viaţa monahală. Rezultatele se văd. Ne zbatem noi să ne mai strecurăm. De aceea este atâta laşitate astăzi şi-n popor, şi-n mănăstire, adica şi în viaţa bisericească. E o mare laşitate.

Caracteristica ceasului de faţă e laşitatea, măi, care o să ne coste foarte scump.

 Păi, cine vreţi voi să promoveze valorile creştine şi naţionale? Alte popoare ? să vină în mijlocul nostru să vorbească ? Să vina alte popoare să ne facă nouă propaganda Evangheliei ? ... Cine vreţi voi, dacă noi nu suntem păstrătorii şi continuatorii acestor tradiţii de viaţă şi de credinţă? Cine vreţi să o facă ? E o laşitate cum n-a mai fost niciodată. Am zis, măi, o să bată dracii la noi de o să li se rupă bocancii şi o să li se umfle pumnii că o să tragă în noi, că am tăcut când trebuia să vorbim. Şi trebuie să vorbim şi cu fapta şi mai ales cu cuvântul.

Există tineretul acestei ţări care poartă pe umeri viitorul naţiei româneşti ; aidoma, la ora actuală este într-un mare semn de întrebare. Voi nu observaţi treaba aceasta, că nu mai decidem asupra noastră ? Şi ori America, ori Comunitatea Europeană. Voi nu observaţi treaba asta ? Şi ce ne vor mântuirea? Da` nici pomeneală, frate! Şi să gândim foarte bine ! Deci, stai domnule, nu criticaţi !

Eşti chemat să spui public : E un atac la credinţă şi la fiinţa neamului nostru. Nu vedeţi Ardealul invadat, nu vedeţi alte şi altele câte rele vin peste noi, fuga asta la ecumenism ! Şi noi trăim dezbinaţi în mijlocul nostru. Deci, domnule, nu critic, dar mai întâi să fim noi uniţi între noi şi pe urmă mă ocup eu  şi cu alţii ! Eu întâi să mă îngrijesc de familia mea şi pe urma să mă îngrijesc şi de alţii !

 « Ni se cere  iar o jertfă, fratele meu ! »

« ...adevărata iubire cheamă la martiraj, la suferinţă ! »

« ...în momentul în care iubeşti o persoană, se naşte în tine nevoia de a te sacrifica pentru ea, dar în sens creştin.

N-ai cum să nu munceşti, n-ai cum să nu te rogi, n-ai cum să nu cânţi,

n-ai cum să nu nădăjduieşti. »

 

 

Deci, voi nu vedeţi lucrurile acestea ? Şi dacă nu le dăm noi, cine vreţi să ne dea soluţii ? Tineretul la ora actuală are vreo formaţie care are vreun cuvânt de spus? Există vreo tipăritură care să-i definească? Nici pomeneală! ASCOR.! ASCOR, nu spun eu ce este! ASCOR-ul e aşa... e frişca aia de post pe la prăjiturile alea, care nici gust de frişcă, nici nimic, ...există şi atât ! Ce ? Hai, măi, să fim serioşi ! La marile probleme cu care ne confruntăm, trebuia să fie meeting în toată ţara atunci! Nu acceptaţi prostia asta, nu votaţi asta! Nu vrem conducători străini, nu vrem banii ... sau constituţia, să nu mai vorbim!

Păi, ce amestec are sărbătoarea religioasă cu “votaţi constituţia”? ...Mai întâi să punem mâna de la mână să înţelegem bine creştinismul, şi pe urmă să ne vindem comunismului. Nu mai avem ! O să culegem consecinţele. Ăştia-s anii, fraţii mei ! Ăştia-s anii! Şi atunci, şi atunci, ce? Ori vitejia aceasta ca să iei iniţiativă – n-o avem, n-o avem, din păcate – ori atunci o mare răbdare să avem, dar tot pe fond creştin.  

Suntem chemaţi la un exerciţiu sau la un examen de mare răbdare. Dar pe fond de rugăciune, de post, numai asta mai poate să schimbe. De ne vom pune în genunchi la icoanel, de vom zăbovi la altare.

Din care poziţie Hristos l-a învins pe drac ? Când a potolit furtuna ? Când a tămăduit demonizaţii? Când era răstignit pe cruce. Din poziţia răstignit l-a făcut praf pe drac şi a biruit moartea!

Să ne ştim însuliţaţi şi noi de tot felul de patimi. Să nu cedăm nici din poziţia asta de crucificaţi. Şi abia când te crucifici, te asemeni celui crucificat, şi abia atunci când te răstigneşti cu Hristos, vei învia cu Hristos ! Ni se cere  iar o jertfă, fratele meu, nu cu furca, nu cu parul ; ar trebui să fie un pic cu stiloul, cu cuvântul, cu tot...Nu este, nu este, măi ! Nu este !

Comoditatea aceasta, lipsa de educaţie, lipsa de iniţiativă ne omoară sufleteşte pe toţi. Ne ia somnul şi-n biserică, pentru că tu nu ai exerciţiul rugăciunii de acasă, măi ! D-aia   stai îmbrăţişat cu nevasta pe stradă, că tu te pupi cu ea când nu trebuie acasă, măi ! D-aia nu mai este. Şi consecinţele cine să le vadă ? A doua oară nu Se mai întrupează Hristos. E prezent în Duhul Sfânt şi prin poruncile Sale se caută ; nu mai vine cu altă Evanghelie ! Deci trebuie să revenim la repere. De vom îngenunche, de ne vom ruga, vom birui din poziţia de răstigniţi. Economic, financiar, militar, şi aşa mai departe, pe toţi cei ce vor să năvălească peste biserica şi ţara aceasta. De nu vom proceda aşa, dispar şi familia creştină, şi monahismul ! E uşor să faci teoria monahismului şi a familiei, dar noi trebuie să asigurăm sănătatea acestei familii şi acestui monahism, prin faptele şi prin viaţa noastră.

Domnule, am cunoscut un călugăr, l-am văzut eu, domnule, efectiv avea gura uscată, de trei ore făcea rugăciuni ! L-am văzut eu, domnule, am mers eu la ei. Am văzut ce mănâncă, am văzut cum stau, am văzut. Am fost la ei la Sihla. Am văzut cum se roagă. Era ud aici, că s-o rugat pentru bolnavi, pentru ţară, pentru neam, pentru deşteptarea acestui popor sădit pe moaşte de eroi şi sfinţi şi de martiri. S-a rugat...l-am văzut eu acolo.

Am văzut, săraca femeie, nu piere creştinismul la noi în ţară, şi soţ beţiv şi vai de capul ei ! Nimic, săraca, în genunchi, şi lovită, şi bătută, şi a căzut cu copilul. N-a avortat, bolnavă să moară! N-a vrut să cedeze. Prin ăştia rezistă ţara şi prin ăştia , într-adevăt, a rezistat întotdeauna, prin oamenii de faptă. Hristos n-a intrat tuns, frezat, ras şi bărbierit în rai, ci cu rugăciune!

Sluga nu-i mai mare ca Stăpânul ! Dacă nu ne pregătim şi nu avem dragoste pentru Hristos – mă, adevărata iubire cheamă la martiraj, la suferinţă ! « Nu, eşti cam revoluţionar. Eşti cam virulent. » Nu! Nu în sensul ăsta de răzvrătit, ci în sensul dragostei de Hristos: în momentul în care iubeşti o persoană simţi nevoia, se naşte în tine nevoia de a te sacrifica pentru ea, dar în sens creştin. N-ai cum să nu munceşti, n-ai cum să nu te rogi, n-ai cum să nu cânţi, n-ai cum să nu nădăjduieşti.

Puterea iubirii naşte în suflet astfel de lucruri.

Văzând că noi nu suntem  nebuni, [...] ne vor considera pe noi nebuni şi ne vor ucide chiar. Trăim în vremurile acestea în care lumea a cam înnebunit. Ori de câte ori omul se îndepărtează de Dumnezeu, înnebuneşte, pentru că nu are harul Duhului Sfânt în el, ci duhul satanei, şi atunci asta este problema. Iată ce avem de făcut: să nu uităm cumva, cât trăim, să străpungem veacul acesta cu credinţa aceasta că numai în Hristos putem să ne mântuim. Şi închei! Ceea ce v-am spus până acum e numai o provocare. Vă spun: familia nu este doar o temă pe care am învăţat-o şi am luat nota zece. E numai o provocare!

 

"Domnule, problema mântuirii este foarte serioasă."

 "Care este scopul vieţii creştine ? 

Dobândirea Duhului Sfânt, şi în căsnicie, şi în viaţa monahală. 

Desăvârşirea asta înseamnă : dobândirea harului Duhului Sfânt. 

 Sfântul Serafim de Sarov, ştiţi ce viaţă deosebită a avut, sfânt din viaţă, făcator de minuni,  mare Stareţ făcător de minuni;  de 12 ori a văzut-o pe Maica Domnului în timpul vieţii sale, astea-s mari mângâieri, fraţilor! Şi spune el:  Dar, vai, nici toţi cei din mănăstiri nu se vor mântui ! Ca să vezi că problema mântuirii e foarte serioasă. Citeşte viaţa Mântuitorului Hristos din Evanghelie, citeşte viaţa Maicii Domnului, la trei ani a intrat în Sfânta Sfintelor... Citeşte vieţile Sfinţilor Apostoli, măcelăriţi, bătuţi, sfârtecaţi, cum au trăit şi cum au murit ! Citeşte vieţile tuturor sfinţilor ca să vezi cât de serioasă este problema mântuirii. La mine nu e chiar aşa ! Domnule, problema mântuirii este foarte serioasă. Citiţi viaţa lui Hristos şi a Maicii Domnului şi a sfinţilor ca să vedeţi cât de serioasa este problema mântuirii ! Câtă luptă a monahilor şi a monahiilor şi aşa mai departe. Cât de serioasă este problema mântuirii sufletului ! Noi credem că n-o să fie chiar aşa. Nu-i de glumit. Serafim de Sarov, marele nevoitor, mare văzător cu duhul, mare Stareţ, sfântul spune chiar şi ce mănăstiri – şi ce viaţă era la 1800... nu motorul cu aburi, nu pompa cu injecţie, nu video, nu... viaţa aia alb-negru. Dar vai, nici cei toţi din mănăstiri nu se vor mântui ! Păi el punea problema : şi chiar aşa printre orfanele mele de la Diveev nu se vor mântui toate. Păi cum, dacă tu eşti duhovnicul meu şi ştii nu intervii ? Nu intervine cu sila. Până şi Hristos n-a intervenit direct :  Iuda, pune punga la loc, ce, nu ţi-e ruşine, măi ? Pune punga acolo ! N-a intervenit. Dar ce, nu-i ştia gândul? Nu face silă. Şi nici cu păgânii n-a făcut silă. A înviat Hristos, a umblat prin cetăţi, L-au văzut cinci sute ...Citiţi Evanghelia, au înviat morţii...Nici atunci n-a făcut silă. Ce-ai zis, măi jidane, că dacă nu cobor de pe Cruce... ?   Îţi trag una acuma! Nici nu i-a băgat în seamă. Niciun gând de răzbunare n-a avut. Domnule, vreau sa înţelegeţi bine maniera creştină, maniera ortodoxă de abordare ! Nici nu i-a băgat în seamă pe ăştia, nici atunci. Unde s-a dus? La ai Lui. N-a făcut silă

N-a făcut silă. Nici sfântul Serafim de Sarov!... Dar vai, veţi vedea, la nuntă nu intră nimeni cu sila. Dar a spus ce e de făcut, a stat ore întregi, L-au avut viu şi lucrător. Iată, fratele meu, şi spune El, în pilda celor zece fecioare – şi cu asta vreau să închei – cinci erau înţelepte, cinci erau nebune ! Referitor la comentariul ei, majoritatea au spus că untdelemnul din candelă însemna, de fapt, faptele bune. Nu-i adevărat ! Eu, sărmanul Serafim spun ca fecioria pe care o aveau – că erau fecioare – e o mare faptă bună ! Atenţie ! Eu cred – zice – că n-au avut harul Duhului Sfânt ! Că el asta spune : Care este scopul vieţii creştine ? Dobândirea Duhului Sfânt, şi în căsnicie, şi în viaţa monahală. Desăvârşirea asta înseamnă : dobândirea harului Duhului Sfânt. De nu l-ai dobândit, degeaba în mănăstire, degeaba în familie !

Şi fiţi atenţi ce interesant ! Cam cum vine asta, l-a întrebat chiar ucenicul. Fratele meu, numai fapta bună săvârşită întru Hristos şi pentru Hristos are valoare mântuitoare. Celelalte fapte bune rămân bune în sinea lor, dar nu-s mântuitoare. Fecioarele aveau, într-adevăr,  votul fecioriei, dar nu pentru Hristos şi de aceea nu le-a fost lor de folos. Fiţi atenţi ce lucru interesant ! Şi vine şi-l citează pe Sfântul Antonie cel Mare. Ştiţi că spune că nu începutul căii îl mântuieşte pe om, că mulţi încep bine şi la sfârşitul căii lor de nevoinţă pierd, termină în pierzare. Trei voinţi sunt în om.

 Voia lui Dumnezeu, cea desăvârşită, care una este să faci binele de dragul lui Dumnezeu şi sa ai şi plata lui. Dumnezeu vrea să faci binele pentru El – asta-i fapta desăvârşită : pentru El să săvârşeşti binele. Ai Lui suntem. Tot darul desăvârşit şi toată darea cea bună de sus este, pogorând de la Tine, Părintele Luminilor ! E conştiinţa mea. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava ! Deci, bun, înaintea Ta mă mişc. Asta-i voia cea dumnezeiască. Pururea lauda Lui în gura mea. Nu există bine făcut decât cu harul lui Dumnezeu. Fără Tine noi nu putem să facem nimic. Noi ne conformăm. Tot binele pe care îl fac, cu voia Ta şi spre slava Ta şi spre lauda lui Dumnezeu fac, spre măririle Tale !

Voia a doua : voirea, voia omului, care îndeamnă pe om să facă binele de dragul binelui.[...]

Voia satanei – să nu faci deloc fapta bună – ascultaţi aici, cu faptele ne mântuim, credinţa fără fapte e moartă ! Şi la faptele astea se refereau. Deci voia Domnului care este ? Să faci binele de dragul Lui, voia omului, să faci binele de dragul binelui, asta-i voia lui libersă faci bine sau nu , iar voia satanei, să nu faci binele deloc sau să faci fapta bună, dar cu îngâmfare. Sau să faci fapta bună din dragul binelui şi atât, pentru fapta în sine. Exact ca Diogene Laertes care  urmărea virtutea de dragul virtuţii, el nu credea în înviere, nu ştia nimic de Dumnezeu, el făcea schema aia de dragul virtuţii cu  să n-am treabă cu nimeni... Mă împac pentru binele omenesc, nu o faci pentru mântuire. Măi, pentru Hristos o faci. Deci numai fapta buna săvârşită întru numele lui Hristos are valoare mântuitoare. Restul ...nu mă cert cu tine, o faptă bună, da nu pt Histos că tu eşti om întru Hristos şi eşti făcător de pacela mântuire nu-mi ajută.

Deci, fapta bună rămâne bună în sine, dar   n-are valoarte mântuitoare decât dacă este săvârşită pentru Hristos. Iată de ce fecioria nu le-a ajutat, că nu era feciorie pentru Hristos. Nici căsătoria, nici monahismul, dacă nu e trăit pentru Hristos, n-are valoare mântuitoare. Poţi să faci minuni ; toţi guru, toţi profesorii, toţi deştepţii în sine... Dar pe urmă au picat. N-au valoare mântuitoare. Dar cât bine fac, dar şi aceştia, sunt fraţii noştri întru Hristos, sectarii, nici ei nu beau, nu fumează, nu vorbesc urât... Ce rău vezi tu la ei ? Dar tu nu vezi binele pe care ar trebui să-l vezi la ei..

D-aia vreau să vă spun şi frăţiilor voastre : noi pentru Hristos trăim, prin El ne împlinim şi dorim să ne unim cu El ! Asta este esenţa  vieţii în familie şi în mănăstire. Deci din dorinţa unirii cu Hristos. De-asta nici păgânii nu se mântuiesc. Îmbătrânesc şi nu cunosc lucrurile elementare şi nu trăiesc. Mulţi vin or de frica iadului, alţii se duc ori că n-au ce mânca pe-acasă, alţii, văzând că le-a trecut vârsta de măritat se duc : Ştiţi, părinte, eu sunt fecioară, sunt cutare ... E darul lui Hristos să săvârşeşti binele. Ai lui suntem, ne-a răscumpărat cu scump sângele Său ! Cu conştiinţa acestei apartenenţe şi a acestei destinaţii noi străpungem viaţa aceasta.

Singurii care pot să se bucure de darul Duhului Sfânt sunt creştinii dreptmăritori. Ştiţi ce înseamnă credinţă dreaptă ? Măi, dreaptă nu înseamnă aşa(sinuoasă) ! Nu te abaţi de la linia dreaptă. Nu te abaţi ! Păi dacă este dreapta credinţă, să rămână în doctrina şi în dogma bisericii noastre şi în Sfinţii noştri.

Dar sunteţi cam mult pentru ecumenism. Sunt pentru Biserica Apostolică Sobornicească. Aici să ne întâlnim şi să ne unim în ecumenicitate, nu cu alte intervenţii. Deci nu suntem respingători, ci venim la tradiţie. Şi eu trebuie să mă silesc, lasă-mă, nu mă bat cu dogma, că nu asta mântuieşte, sau doctrina, ci modul nostru de viaţă creştinesc. Iată cu ce trebuie să ieşim noi în faţă : cu răbdarea creştină, cu rugăciunea creştină, era bine şi cu curaj creştin, cu martiraj creştin, era frumos cu câte alte şi alte virtuţi creştine. Harul nu se pogoară cu sila[...] Siliţi-vă cât se mai poate într-o ţară unde încă mai este icoană, cât încă nu se incinerează la scară largă morţii noştri, cât încă nu s-au pus restricţii. D-aia vă spun şi nu mi-e frică să vă spun. Dacă mi-ar fi frică să vă spun, la ce  mai ţin căpăţâna asta pe umeri, să văvestesc ce ?

S-a acceptat. Aţi văzut foarte bine, luna asta, în conducerea ţării,   un management străin, străin şi de neam, şi de lege şi de credinţă! Şi-o să vină şi cu sinagoga lui şi cu moscheea lui şi cu ce mai vine el acolo. Să veghem până nu vin! Să ne rugăm la Dumnezeu să-i înţelepţească şi p-ăia de sus, din toate părţile, şi pe noi, cei de jos, ca nu cumva să vedem ce nu s-a mai văzut niciodată. Va mai fi un război, profeţit, măi. Nu poţi să dai tu profeţia laoparte. Sunt ani grei. Nu vreau să vă sperii, dar greu [...]

Dacă Dumnezeu a rânduit ca noi astăzi să existăm, astăzi vrea să ne mântuim. Prin noi lucrează Dumnezeu. Prin tine, omule, frate, prin sufletul tău... De aceea avem nevoie de un creştinism autentic, viu care să facă mai mult pentru Evanghelie, mai mult pentru Hristos, mai mult pentru sănătatea familiei, mai mult pentru monahism într-adevăr autentic. Nu există altă cale. Şi încă îşi recrutează Dumnezeu oamenii şi în familie şi în viaţa monahală, din tineretul acestui popor. Încă suntem o putere din care se resursează întreaga Europă. Şi o văd mai bine ăştia din afară decât noi.

Nu vă  slăbănogiţi cu firea, nu vă împuţinaţi cu inima, căutaţi numărul, căutaţi esenţa, căutaţi adevărul. Unul singur pe scara blocului dacă se roagă, să se roage, şi contează pentru toţi. Unul singur din familie, unul din şcoală, doi din mănăstire, şi tot contează.(Min. 60.00)

Fragment din conferinta cu tema: “Căsătoria şi Călugăria – două căi spre mântuire”, în care invitat este Ieromonahul Amfilohie Brânza de la Mănăstirea Diaconeşti, Bacău.

http://www.trilulilu.ro/gheorghe312/c3a0658d6c5be2

Foto de la : http://hristosesteortodox.wordpress.com/