« Dumnezeu mângâie pe cei ce ostenesc întru fapta bună..."

« Că de nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, puţin de nu s-ar fi sălăşluit

în iad sufletul meu »(Pslalmul 93, 17)

« Nimeni altul, zice, nu  mi-a ajutat mie împotriva vrăjmaşilor, decât Dumnezeu , pentru că de nu ar fi ajutat mie Dumnezeu, de multe ori primejduindu-mă eu,  puţin ar fi lipsit să mor, ori cu moartea cea trupească, ori cu cea sufletească ». Prin iad se poate zice şi mormântul cel gândit al păcatului.*

*Notă de subsol :

Zice însă Diodor :

« Dumnezeu mângâie pe cei ce ostenesc întru fapta bună, pe cei ce râvnesc pentru buna-cinstire, pe cei ce voiesc a isprăvi vieţuirea cea plăcută Lui, pe cei ce-şi omoară pornirile trupului şi se luptă împotriva voilor lui , până ce vor isprăvi lucrul la care se sârguiesc ».

Din « Psaltirea în tâlcuirile Sfinţilor Părinţi », volumul II ; autori : Cuviosul Eftimie Zigabenul – Sfântul Nicodim Aghioritul

Imaginea : http://cosmi.megablog.ro/

Cuviosul Părinte Justin Pârvu la 91 de ani!

La mulţi ani Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu ! 

Pentru întărirea dreptei credinţe şi sprijinul drept măritorilor creştini din România !
*** 
"A fi liber nu înseamnă trândăveală şi uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om. "

***

La 91 de ani !

http://www.youtube.com/watch?v=DAuRPmiYpN8&feature=player_embedded#

 ***

"Dumnezeu ne dă să alegem : să trăim pe pământ în aspiraţie  pentru cele  veşnice şi trainice."

"- A sosit vremea acelui 666...?

 - Vremea  lui 666 a venit pe lume odată cu păcatul.

 - Lumea este extrem de zbuciumată, de grăbită. Omul vrea să cucerească mai mult şi mai repede pe orizontală şi mai puţin pe verticală ; mai mult în afară decât înăuntru...

 - Depărtarea de valorile morale este pedepsită tocmai cu această goană şi rătăcire. Omul fuge de sine de frică ; îi e frică de judecata conştiinţei pentru tot ce s-a întâmplat în lumea noastră, în lume în general, în secolul trecut. Oamenii senini, care nu au pe conştiinţă păcate, care nu sunt datori nimănui, nu se grăbesc niciodată, se opresc şi vorbesc cu fiecare, cu vecini, cu frate, cu mamă. Aceştia au timp şi pentru un bolnav şi pentru un sărman şi pentru un semen care are nevoie de un sfat, de un ajutor. Pe când cei care au ceva pe suflet, care sunt cuprinşi de patima de a aduna continuu averi, fără măsură, aceia sunt bolnavii adevăraţi ai vremurilor noastre. Cu ei nu poţi vorbi normal, ei au ceva pe suflet mereu, ei evaluează  continuu, dar nu după măsura lui Dumnezeu, ci numai după măsura oamenilor. Omul a venit pe lume curat, sprinten, vesel. Singur îşi împovărează viaţa, singur se bagă în jugul patimilor, singur devine posac şi asta pentru că el nu se mai raportează la Dumnezeu, el se raportează numai la averea vecinului, la luxul nemăsurat pe care l-a văzut undeva. Vechii creştini se întreceau în virtuţi, în fapte bune, în rugăciunea inimii.  Creştinii de azi vor să fie şi cu un picior  în cer, dar şi cu unul bine înfipt pe pământ. Or, Dumnezeu ne dă să alegem : să trăim pe pământ în aspiraţie  pentru cele  veşnice şi trainice."

Interviu la aniversarea  a 90 de ani, în 2009 :
http://www.youtube.com/user/tooberme#p/u/127/KaLbizuOvn8
***

"Scopul nevoinţei noastre pe lumea asta, este această luptă pentru recuperarea duhului care animă lumea de la începuturile ei şi pentru a duce mai departe această bucurie a vieţii."

«  - De câtă libertate are nevoie omul ? Omul s-a născut liber ? Uneori îmi apare ca o fiinţă care îşi aruncă jucăriile în cuşcă după care se bagă după ele şi se închide înăuntru...Libertatea pare să fie tocmai ceea ce pierde omul în fiecare zi.

 - Libertatea e preţioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puţin aşa pare să gândească omul nostru. Omul toată viaţa lui caută să fie liber, dar nu-şi dă seama de darul libertăţii decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup, dar şi în inimă. Libertatea este în  mişcare, dar şi în cuget, în inteligenţă. Omul este liber pe cât de deştept este, pe cât de sincer iubeşte, pe cât de ataşat este de valorile  cele înalte ale credinţei. Omul trăieşte în trup, dar trăieşte şi în cer. De aceea, omul are şi chipul îngeresc şi  chipul omenesc. El trăieşte în două lumi în acelaşi timp. Mintea în cer şi trupul pe pământ. Şi atunci când am ajuns la această stare, într-adevăr, suntem deopotrivă trăitori în prezent, trecut şi viitor. Scopul nevoinţei noastre pe lumea asta, este această luptă pentru recuperarea duhului care animă lumea de la începuturile ei şi pentru a duce mai departe această bucurie a vieţii. De asta suntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem treaba cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală şi uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om. »

Adrian Alui Gheorghe

« Părintele Justin Pârvu şi morala unei vieţi câştigate »

Foto :

http://atitudini.com/wp-content/uploads/2009/09/Parintele-Justin-Parvu-cu-Sf.-Cruce.JPG

Sihastria Putnei: Duminica Înfricoşatei Judecăţi – 7 februarie 2010 Ieromonahul Damaschin : Să vă spovediţi de fiecare dată ca şi cum ar fi ultima spovedanie, cu care veţi merge în faţa lui Dumnezeu.

Sfântul Iulian din Emesa / Sfântul Ellien din Homs – 6 februarie

“Apără mieluşeii Tăi împotriva lupilor !”

Pe 6 februarie, în fiecare an, sărbătorim Praznicul Sfântului Ellien din Homs/ Iulian din Emesa. El a primit credinţa crestină, chiar dacă tatăl său şi cei din familia sa nu erau creştini. Din această cauză, se aflau în relaţii încordate.

Când Sfântul Iulian a devenit creştin, el a început să-şi valorifice darurile pe care Dumnezeu i le dăduse. A auzit cuvântul Sfintei Evanghelii  a Domnului nostru despre pilda talanţilor şi a hotărât să îşi folosească darurile în beneficiul  semenilor săi.  Sfântul Iulian este descris de biografii săi astfel :

« Punându-şi nădejdea în Iisus Hristos, el nu s-a lăsat ispitit de slava  pieritoare a acestei lumi. Se ruga zi şi noapte, postea, îi vizita pe cei din închisori şi-i alina. Dădea milostenie din plin din ceea ce prisosa în casa tatălui său. Iulian a studiat şi a practicat medicina cu multă pricepere. . El se străduia să vindece atât bolile trupeşti, cât şi pe cele sufleteşti. Îi vindeca pe bolnavi prin harul lui Dumnezeu şi prin credinţa Apostolilor, în timp ce propovăduia cuvântul lui Dumnezeu şi îi îndemna să urmeze calea virtuţii. “Nu cu leacuri”, spunea el, “vă veţi vindeca de bolile voastre, nici cu ajutorul idolilor voştri care au dus la pierzare pe toţi cei ce au îngenuncheat înaintea lor, ci cu puterea Numelui lui Iisus Hristos Cel Care a fost răstignit de către evrei în vremea lui Pillat  din Pont, în Ierusalim, Cel Care a fost îngropat şi a înviat a treia zi.”

Din cauza priceperii lui în arta vindecării şi faptului că el nu vindeca doar trupul, ci şi sufletul, Sfântul Iulian a stârnit gelozia în inimile confraţilor săi necreştini. Era pe vremea aceea o mare prigoană şi ei s-au folosit de credinţa creştină a Sfântului Iulian împotriva lui.

Mai întâi au mers la tatăl său, care deţinea o poziţie însemnată în acea cetate. I-au cerut să-l oblige pe fiul său  să se oprească din lucrarea lui, să renunţe la practicarea medicinei şi să înceteze să mai vindece oamenii în numele lui  Iisus Hristos. Dar Sfântul Iulian a refuzat să-i asculte pe aceşti oameni sau pe tatăl său, ştiind că va trebui să dea socoteală înaintea Stăpânului său Ceresc de ceea ce a făcut cu multele daruri primite de la Dumnezeu. Când au aflat că nu are de gând să-i asculte nici pe ei, nici pe tatăl său, au cerut ighemonului cetăţii Emesa  să-l întemniţeze pe Sfântul Iulian împreună cu Episcopul Emesei, Silvanus, cu diaconul Luca şi citeţul Mocime.

Sfântul Iulian  se simţea nevrednic şi totodată plin de bucurie că  se afla alături de aceşti creştini şi le săruta lanţurile cu care erau legaţi.  Când aceştia urmau să fie daţi la moarte, Sfântul Iulian s-a rugat  lui Dumnezeu  şi i s-a arătat îngerul şi i-a zis :

« Nu plânge, o, Iuliane, o cunună a fost deja pregătită pentru tine. Vei înfrânge pe duşmanii tăi şi vei birui vicleşugurile diavolului. Nu te teme de chinurile la care te vor pune, eu sunt cu tine ! »

Sfântul Iulian a suferit multe încercări. A îndurat închisoare şi torturi, în toată vremea  propovăduind şi vindecând  pe cei bolnavi.

Apoi tatăl său a poruncit să-l lege de un cal şi să-l târască pe străzile cetăţii. Deşi stătuse în închisoare luni întregi, el nu s-a lepădat de credinţa creştină, dar i-a adus pe toţi chinuitorii săi la Hristos. În cele din urmă, a fost ucis chiar de mâinile tatălui său care i-a înfipt douăsprezece cuie lungi în cap.  

Dar n-a murit acolo. Când  călăii săi au plecat, el  a reuşit să se târască până la o peşteră a unui olar. Când olarul a venit şi a descoperit trupul Sfântului Iulian, l-a luat  la vreme de noapte şi  l-a dus la Biserica Sfinţilor Apostoli şi a Sfintei Varvara, unde a fost îngropat în partera de est a Sfântului Altar

Relicvariul de marmură al Sfântului Iulian, în Homs, Siria, redescoperit în urma excavaţiilor  făcute în biserica sa în  1970

 (http://homsonline.com/EN/Citeis/slides/Homs_MarElianOdChaple.htm, http://acrosssyria.blogspot.com/2006/02/st-elian-of-emesa-day-february-6th.html)

Mai târziu, o biserică a Sf. Iulian a fost înălţată pe locul peşterii unde el a murit şi trupul său a fost aşezat într-o raclă de marmură. Multe minuni prin mijlocirea Sfântului Iulian s-au petrecut după moartea sa şi continuă să se petreacă până în zilele noastre. Înainte de a fi ucis, Sf. Iulian i-a binecuvântat pe cei care vor prăznui ziua sa şi s-a rugat lui Dumnezeu aşa :

« O, Doamne, Iisuse Hristoase al meu, ascultă rugăciunea mea şi primeşte cererea mea în ceasul acesta. Dăruieşte pace oricui mă va pomeni în ziua martiriului meu  şi iartă păcatele lui. Ocroteşte-l de cursele vrăjmaşilor săi şi sfărâmă puterea diavolului. Apără mieluşeii Tăi împotriva lupilor ! »

Sunt doar două biserici consacrate acestui mare sfânt : biserica originară a  Sfântului Iulian din Homs/ Emesa, Siria şi Biserica Sfântului Ellien din Brownsville, PA.  Sfântul Ellien este pomenit deseori ca Sfântul Iulian din Homs. Astăzi mulţi îi poartă numele în ambele forme. Sfântul Iulian/ Ellien este considerat  Doctor fără de Arginţi. Mulţi bolnavi continuă să ceară mijlocirea sa şi se ung cu ulei sfinţit printr-o rugăciune specială de praznicul său. În această zi a prăznuirii lui, să ne rugăm lui prin cuvintele  Troparului său:

« O, Sfinte, îmbrăcat în haine de luptă şi doctor tămăduitor, Iuliane, mijloceşte la Domnul nostru cel Multmilostiv, ca să dea iertare de păcate sufletelor noastre. »

                                                                     Articol de Reverendul George Alberts

Sfinte Iuliane, mijloceşte pentru noi toţi şi ajută-ne nouă ! Amin

Troparul Sfântului Ellien din Holms :

http://www.youtube.com/watch?v=JNYUS9Lz5sE

***

Fragment din Paraclisul său :

http://web.orthodoxonline.org/index.php?option=com_content&view=article&id=721:saint-elian-of-homs&catid=207:saints-akathist&Itemid=253

***
Sursa: http://full-of-grace-and-truth.blogspot.com/2010/02/st-julian-elian-martyr-and-unmercenary.html

Mântuitorul Hristos(Altarul Catedralei Episcopale din Slobozia)

Sursa: http://ortodoxia-in-baragan.blogspot.com/2009/12/altarul-catedralei-episcopale.html

Grija de multe(Descurajarea)

„Atâta timp cât ne împotrivim cu îndrăzneală, nicicum nu vom pieri.

Pentru că Dumnezeu în chip nevăzut Se află lângă noi şi ne ajută tainic.

 Dacă pierim cu duhul, noi singuri

deschidem porţile sufletelor noastre vrăjmaşului.

Grija de multe este predare de bună voie.”

În al doilea rând, Sfântul Efrem ne previne asupra duhului grijii de multe. Ce este grija de multe? Sfântul Nil  Sinaitul răspunde:

„Grija de multe este o istovire a sufletului”.

Ea este o stare de plictiseală, tristeţe, apăsare duhovnicească, o împuţinare a inimii însoţită uneori de o mare scârbă. Grija de multe este înainte mergătoare a deznădejdii. Aşa cum zilele de toamnă  întunecate şi ceţoase sunt  prevestitoare ale iernii, tot astfel grija de multe cea de nebiruit , dacă prinde putere, conduce către deznădejdea cea ucigătoare. Orice stare întunecată este primejdioasă pentru suflet. În întuneric şi în ceaţă, lupul se apropie cel mai  uşor de stână. În mijlocul grijii de multe , vrăjmaşul mântuirii noastre năvăleşte cu foarte mare izbândă. „Sufletul care este descurajat(de grija de multe) – continuă Sfântul Nil Sinaitul – nu va  sta cu bărbăţie împotriva ispitei.”  De aceea Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc mereu să ne păzim în chip deosebit şi cu multă stăruinţă  de duhul grijii de multe. Ei ne însufleţesc cu încredinţarea că Dumnezeul nostru este bun, iubitor de oameni şi Atotputernic, fiind întotdeauna pregătit să ne ajute în lupta noastră împotriva  năvălirilor celui rău.

După Sfântul Ioan Gură de Aur, „grija de multe exagerată este mai vătămătoare decât orice acţiune demonică, pentru că şi demonul, atunci când stăpâneşte pe cineva, îl stăpâneşte prin grija de multe. Dacă nimiceşti grija de multe, nici demonul nu va putea să-ţi pricinuiască ceva vătămător.”

Noi avem marea datorie de a ne păzi de vrăjmaşul demon. Diavolii ne asaltează din toate părţile: dintr-o parte năvălesc cu ispitele trupeşti, din cealaltă cu lăcomia şi îmbuibarea pântecelui. Din al treilea loc cu  slava deşartă şi ura, din al cincilea cu nehotărârea şi răcirea cea întru credinţă, din al şaselea cu diferite neplăceri din partea oamenilor celor răi şi  altele asemenea. Din toate părţile ne pândesc diavolii –aceşti vrăjmaşi ai sufletului nostru. Noi trebuie să ne îmbărbătăm, dacă dorim să ne luptăm cu izbândă. Dacă vom cădea în descurajare, suntem pierduţi!

Un oraş poate să reziste şi unui asalt de lungă durată. Însă dacă se răceşte în el duhul de luptă, va fi sortit pieirii. Dacă rabdă cu bărbăţie muncile asaltului şi se împotriveşte cu eroism, el poate să se aştepte la ajutorul cel din afară, prin care îi va pune pe fugă pe vrăjmaşi. Însă dacă se descurajează, dacă se predă în mâinile vrăjmaşilor, devine el însuşi pricină de a fi jefuit şi ruinat.

Tot astfel este şi viaţa duhovnicească. Atâta timp cât ne împotrivim cu îndrăzneală, nicicum nu vom pieri. Pentru că Dumnezeu în chip nevăzut Se află lângă noi şi ne ajută tainic. Dacă pierim cu duhul, noi singuri deschidem porţile sufletelor noastre vrăjmaşului. Grija de multe este predare de bună voie.

 Nimeni dintre aceia care au stat fără preget de strajă şi au apărat cetatea sufletului lor de vrăjmaşii demoni nu a căzut sub stăpânirea lor. Un oraş chiar de se împotriveşte, poate să nu primească ajutor din afară, dacă Dumnezeu a hotărât să-l pedepsească pentru mulţimea nelegiuirilor lui. Însă sufletul, oricât de păcătos ar fi, fără tăgadă va primi ajutor; ajunge numai să nu se descurajeze(să cadă în grija de multe) şi cu bărbăţie să se lupte cu vrăjmaşii săi. Dacă el doreşte din toata inima să se izbăvească de demoni, Dumnezeu va înfăptui aceasta. Căci El nu doreşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă nelegiuitul de la calea lui cea rea şi să fie viu(vezi Iezechiel 33, 11). Întreaga taină a mântuirii  constă în dorinţa noastră puternică şi în hotărârea fermă de a ne mântui. Din partea lui Dumnezeu totul este înfăptuit şi ceea ce este necesar  pentru mântuirea noastră se va face. Chestiunea constă  doar într-un singur fapt: dacă noi săvârşim cele necesare mântuirii noastre. Căci Dumnezeu mântuieşte pe aceia care însetează după mântuire şi care se nevoiesc să o capete.

În Psaltire, chiar Duhul Sfânt a mărturisit cu tărie  şi cu limpezime aceasta. Acolo citim:

Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr, voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi îi va mântui pe dânşii(Psalmul 144, 18-19).

 Dacă iubeşti pe Domnul şi cu rugăciune fierbinte ziua şi noaptea strigi către El, poate El să nu te izbăvească de asalturile diavolului(vezi I Ioan 3, 8), Dumnezeu a trimis pe Unul -Născut Fiul  Său, Care din  dragoste pentru mântuirea noastră a murit pe Cruce! Cum este cu putinţă ca să-ţi refuze ajutorul, când El însuşi jinduieşte să ţi-l dea  şi aşteaptă numai să strigi din toată inima către El?  Pentru cei ce  nădăjduiesc cu adevărat în Domnul sunt potrivite  cuvintele Psalmistului: Ridicat-am ochii mei la munţi de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel Ce a făcut cerul şi pământul. Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici nu va dormita Cel Ce te păzeşte... Domnul te va păzi  pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău. Domnul va păzi intrarea ta şi ieşirea ta de acum şi până în veac(Psalmul 120).

...”atâta timp cât ne împotrivim , noi vom fi nebiruiţi. Putem fi răniţi,

căci aceasta este greu de evitat de orice luptător.

 Se poate chiar pentru puţină vreme chiar să cădem.

Însă, dacă ne ridicăm, Dumnezeu nu va socoti căderea

noastră ca un păcat de neiertat.”

 Despre mulţi plăcuţi ai lui Dumnezeu se cunoaşte că, la cruntele năvăliri ale demonilor, când lor li se părea că Dumnezeu îi părăsise, tocmai atunci – în momentul cel mai critic – El intervenea în mod direct şi li se descoperea că în toată vremea luptei lor pline de bărbăţie  a fost neîncetat lângă ei, bucurându-Se de împotrivirea lor şi ajutându-i  în chip nevăzut. El ne ajută şi nouă când ne împotrivim demonilor şi numai atunci Se retrage de la noi, când începem singuri să facem în conştiinţa noastră compromisuri  ticăloase cu vrăjmaşii demoni, în ciuda sincerelor noastre relaţii cu Dumnezeu. Iar dacă Dumnezeu nu se amestecă în lupta noastră mai vădit, aceasta se întâmplă ca să vadă El  cât suntem noi de tari în bine şi până unde Îi suntem Lui credincioşi, până unde ne vom păzi cu sinceritate sufletele de demoni şi dacă nu cumva ne aliem tainic cu aceştia.

Fiecare dintre noi trebuie să ia aminte: demonii nu au putere să ne biruiască decât dacă noi singuri ne predăm lor. Ei pot doar să ne ispitească şi nimic mai mult! Şi chiar şi atunci când ne ispitesc ne sunt folositori, deoarece devin pricină a slăvitei noastre încununări dacă ne împotrivim lor până la capăt. Căci atâta timp cât ne împotrivim , noi vom fi nebiruiţi. Putem fi răniţi, căci aceasta este greu de evitat de orice luptător. Se poate chiar pentru puţină vreme chiar să cădem. Însă, dacă ne ridicăm, Dumnezeu nu va socoti căderea noastră ca un păcat de neiertat. Asemenea sunt „căderile” celui drept, despre care s-a spus: Căci dacă cel drept cade de şapte ori şi tot se scoală...(Pilde 24, 16). Dacă însă cădem în îngrijorarea de multe, dacă ne pierdem bărbăţia, această stare va deveni foarte primejdioasă. Demonii tocmai o astfel de atitudine aşteaptă – să arătam slăbiciune şi sa pierim cu sufletul – ca să ne lovească. Ei devin puternici prin slăbiciunea noastră.

Veţi spune însă: „Ce om nu este slab? Cum poate  el să se lupte cu demonii cei puternici?” – Da, vom recunoaşte cu toţii că suntem slabi, şi încă foarte slabi, Însă puterea noastră este Hristos!... Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat(Galateni 3, 27). Iar a te îmbrăca în Hristos înseamnă să primeşti armura lui Hristos şi, prin urmare,  să dobândeşti puteri.  Asaltat de demoni, un astfel de om  nu va fi rănit. Căci demonii ies la luptă împotriva  omului şi văd înaintea lor pe neaşteptate pe Hristos şi armele Lui, dintre care cele mai puternice sunt credinţa şi smerenia. Ei năvălesc cu neruşinare, însă nu pot să facă nimic împotriva sufletului smerit care crede în Dumnezeu. Unor astfel de suflete Însuşi Sfântul Duh le ajută, cum este scris: ...Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre(Romani 8, 26) Astfel că nu noi ne luptăm  şi biruim pe demon, ci Însuşi Dumnezeu-Tatăl întu noi, Însuşi Hristos, în Care ne-am îmbrăcat prin harul Botezului, Însuşi Duhul Sfânt, Care ne face de neînfrânt! Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întăreşte(Filipeni 4, 13)

Arhimandritul Serafim Alexiev - Izbăvirea de păcate – Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, Bucureşti, 2008.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă !

Cineva m-a rugat să traduc un curs din engleză în română pentru Academia de poliţie.  Am acceptat pentru a-i uşura munca, dar m-am trezit într-o situaţie aproape traumatică.  Este vorba despre  alcătuirea profilului unui violator de către un analist chemat să ajute în investigarea unor astfel de cazuri. Mărturisesc groaza de a descoperi  urâţenia şi violenţa acestor oameni care îşi înjosesc uneori victima până la condiţia de obiect al unor plăceri bestiale, torturând-o şi ucigând-o, în final, fără scrupule.  

Am citit materialul şi am stat să mă gândesc dacă n-ar trebui să mă dezic de promisiune şi să-l restitui, declinându-mi competenţa sau recunoscând că mă  întristează şi mă sperie această traducere şi ceva din adâncul meu refuză să  treacă prin această experienţă până la capăt. Apoi mi-am zis că dacă Domnul a îngăduit, înseamnă că trebuie să primesc şi să mă silesc să nu mă tulbur. Dar sunt tentată în permanenţă să-i judec pe cei responsabili de violurile expuse în materialul amintit şi îmi stăruie în minte întrebarea : La ce vor fi ei supuşi în adâncul iadului unde vor sfârşi ? E teribil ; asta înseamnă că eu deja i-am « trimis » acolo ! Urmează doar să le stabilesc felul torturii ! Apoi mi-e cu neputinţă să nu sufăr citind despre umilinţele şi chinurile prin care au trecut acele persoane devenite victime ale unor oameni  bolnavi şi decăzuţi din umanitatea lor. Nu am de gând să vă dau niciun fel de amănunte, de ajuns că eu le ştiu, sperând să nu mă obsedeze sau să mă urmărească. Înainte de a începe să merg la biserică eram pasionată de  programele de pe Discovery intitulate Forensic Detective ! Se pare că « m-a ajuns » din urmă această patimă, cerându-mi acum "nota de plată".

Dar am început să vă mărturisesc acestea nu doar spre a-l pârî pe diavolul care încearcă să mă tulbure pornind de la această situaţie creată fără voia mea, ci pentru că m-a preocupat  o altă întrebarte: Oare victimele au reuşit să-i ierte pe cei care le-au distrus psihic şi, de multe ori, fizic?

Ca să încerc să pun în practică sfatul Stareţului Tadei de la Vitovniţa, îmi induc acum o serie de gânduri bune, urmând doar să  le menţin, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca arme de apărare împotriva acestui atac agresiv şi perfid al vrăjmaşului :  

 - Numai Domnul ne poate apăra şi izbăvi de astfel de experienţe cumplite, deci rugăciunea către Domnul  să-mi fie mai stăruitoare, mai fierbinte, ca nu cumva, luând harul său de la mine şi de la cei dragi mie, să ne aflăm în acest « iad » pământesc !

 - Slavă Domnului că le luminează mintea celor chemaţi să-i descopere şi să-i facă inofensivi pe acesţi oameni periculoşi pentru semenii lor !

 - Numai mila lui Dumnezeu mă ţine să nu cad şi eu în astfel de comportamente şi acte violente şi subumane ; cât trebuie, dar, să-I mulţumesc Domnului, că are grijă de mine ?

 - Dumnezeu este puternic, dacă este voia Lui cea sfântă, să facă din drac înger de lumină, să aducă iertare tuturor păcătoşilor, oricât de groaznice ar fi păcatele şi crimele lor, de ce i-aş judeca înainte de sfârşit ? De ce i-aş judeca vreodată, de vreme ce nu sunt eu judecător, ci Domnul Iisus Hristos ?

 Nu ştiu dacă am reuşit cu gândurile bune.  Ajutaţi-mă şi dumneavoastră cum vă va lumina Domnul ! Maica Domnului să îndepărteze cu puternicele sale rugăciuni tot răul ! Iertaţi-mă !

Foto:

http://www.qmagazine.ro/articole/1272/Soarele-credintei-straluceste-sub-pamant.html