Rugăciunea dragostei pentru Avva Justin

Obştea mănăstirii Petru Vodă: Apel la rugăciune pentru Părintele Justin Pârvu

04/07/2010 de admin

Mul­ţumită rugăci­u­nilor cred­in­cioşilor, starea Păr­in­telui Iustin este mult mai bună. Astăzi, 7 Aprilie 2010, este deja a doua zi când nu mai are oscilaţii de tem­per­atură şi medicii con­firmă că reac­ţionează foarte bine la med­ica­ţia pe care i-au prescris-o. Cu aju­torul lui Dum­nezeu, în câteva zile Par­in­tele Iustin se va întoarce din nou acasă, aşa cum a promis. Tex­tul de mai jos este alcă­tuit de păr­in­ţii din mănă­s­tire pen­tru cred­in­cioşii care între­abă ce poate face fiecare din noi pen­tru a ajuta în sit­u­a­ţia de faţă.

Iubiţi ucenici ai Păr­in­telui Justin Pârvu,

Cu toţii sun­tem îngri­jo­raţi de starea sănătăţii Păr­in­telui nos­tru iubit. Ştim că sunt multe per­soane în întreaga ţară sau în afara gran­iţelor care ar vrea să faca ceva să-l ajute. S-ar cuveni deci să facem şi noi o mică jertfă pen­tru dân­sul aşa cum şi el o viaţă întreagă s-a jert­fit pen­tru nea­mul nos­tru românesc şi pen­tru fiecare din­tre noi în parte.

Cre­dem cu toată convin­gerea în cuvin­tele Mân­tu­itoru­lui redate de Sfân­tul Apos­tol şi Evanghe­list Matei în cap. 18: Dacă doi din­tre voi se vor învoi pe pământ în priv­inţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de la Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18, 19–20).

Pen­tru aceea să ne învoim şi noi să facem o mică rugăci­une cu toţii pen­tru sănătatea sufletească şi tru­pească a Păr­in­telui nos­tru Justin. Să ne întâl­nim cu toţii în rugăci­une, indifer­ent de locul unde ne aflam şi să cerem mila lui Dum­nezeu. Intâl­nirea aceasta, în duh, ne-am gân­dit să o facem în fiecare zi la ora 21⁰⁰(ora Bucureştiu­lui), citind primul Par­a­clis al Maicii Dom­nu­lui, iar la sfâr­şit să adăugăm şi rugăci­unea de înţelegere de mai jos:

Doamne Iis­use Hris­toase, Fiul lui Dum­nezeu, Tu ai spus cu preacin­sti­tele Tale buze: Dacă doi din­tre voi se vor învoi pe pământ în priv­inţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi in numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. Neschim­bate sunt cuvin­tele Tale, Doamne, fără de mar­gini eşti în iubirea Ta faţă de oameni, iar milostivirea Ta nu are sfârşit.

Pen­tru rugăci­u­nile Preacu­ratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfin­ţilor, Bunule, nu trece cu ved­erea rugăci­u­nile robilor Tăi, pe care după porunca Ta le facem pen­tru Păr­in­tele Justin, ci le plineşte pe ele, dăruindu-i sănătate, mân­tuire şi îndelun­gare de zile.

Iar cine vrea să mai adauge şi alte rugăci­uni să nu pregete. Fiecare să se roage după put­erea şi dragostea sa, şi după tim­pul ce-l are la dis­poz­i­ţie: unul 5 minute, altul 15, altul o ora, iar altul chiar şi un minut.

Obştea Măn­ă­s­tirii Petru Vodă, Mier­curea Lumi­nată, 7 aprilie 2010

http://apologeticum.wordpress.com/2010/04/07/obstea-manastirii-petru-voda-apel-la-rugaciune-pentru-parintele-justin-parvu/

Duminica Învierii la Aşezământul Românesc din Ierusalim ! Inimi româneşti dăruite lui Hristos !

După experienţa lovirii de zidurile tuturor intereselor străine de duhul dragostei creştine, grupul pelerinilor români în Ţara Sfântă a hotărât fără ezitare ca Slujba Învierii să o trăiască la Aşezământul Românesc, nu în Biserica Sfântului Mormânt, unde ne puteau aştepta surprize neplăcute şi nedorite pentru cea mai sfântă noapte a anului 2010. Denia celor 12 Evanghelii ne adusese deja bucuria de a pătrunde în acest spaţiu românesc binecuvântat din  Ierusalim. Cunoşteam locul şi pe Părintele David, întâlnit la porţile Mănăstirii Sfântului Sava, unde femeile sunt oprite să pătrundă, dar unde sunt întâmpinate şi mângâiate de către un ieromonah ştiutor de limba română sau rusă sau greacă, după împrejurare.  Paranteza aceasta o închid spre a reveni la Noaptea Paştelui, la Ziua Învierii, a cărei sfântă lumină ne-a surprins în curtea Aşezământului ctitorit de Cuviosul Ilarion Argatu în Ierusalim.  Am găsit biserica şi curtea plină de credincioşi români, pelerini ca şi noi sau oameni angajaţi în diverse posturi în Israel, veniţi să se bucure împreună de Invierea Domnului şi să uite pentru ceva timp dorul de casă. Soborul de preoţi slujitori abia încăpea în Sfântul Altar al bisericii care fremăta de  aşteptare. 

Superiorul Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă, Arhimandritul Ieronim,  a condus Sfânta Liturghie, impresionând prin frumuseţea glasului şi blândeţea privirii părinteşti. La strană, tineri absolvenţi ai Teologiei din Bucureşti, alături de călugări, dintre care unul  ne însoţise în Egipt, la « Sfânta Ecaterina ».  Cel mai tânăr pelerin, Arsenie, un puşti de 5 ani din Sibiu, aflat a doua sau a treia oară aici, pentru că este bolnav şi nădejdea vindecării şi-a pus-o la Domnul, uimeşte pe toţi monahii şi credincioşii din biserică prin închinăciunile, metaniile şi gesturile sale de evlavie. Micuţul trăieşte cu intensitate toate slujbele, stă în strană cu părinţii, ia binecuvântare de la fiecare preot întâlnit – a  primit-o şi pe cea a Patriarhului Ierusalimului, de care s-a apropiat cu nevinovăţia pruncului îngeresc -, este binecunoscut la Sfântul Mormânt şi iubit de toţi ! Arsenie primeşte Sfânta Euharistie tămăduitoare cât mai des cu putinţă. Mioara, mama lui, pe care o aşteaptă acasă, în ţară, încă cinci copii, spune că el vede lucruri duhovniceşti de noi nebănuite şi nu mă îndoiesc de adevărul spuselor ei. Soseşte momentul Sfintei Liturghii. Întreaga comunitate este impregnată de harul ce se pogoară în aceste momente liturgice unice. Cântă nu numai cu glasuri pătrunse de emoţie, ci şi cu inimile străpunse de bucurie.  Nu mai simţim oboseala, nu mai trăim pe pământ. Domnul ni se împarte, se uneşte cu noi şi ne uneşte, îmbrăţişându-ne şi  deschizandu-ne braţele să ne cuprindem unii pe alţii. Maica Domnului ne vegheză din icoana care ne aminteşte că suntem români şi legaţi intim cu neamul. Strigăm din toate puterile răspunsul la  bunavestire :  Hristos a înviat ! Adevărat a înviat !

De altfel, toate aceste zile am cântat pe unde am fost tot ceea ce am ştiut din cântările bisericii, făcându-ne simţită prezenţa ca români  şi creştini în Israel, în Egipt şi în Palestina.

Luăm Sfântul Paşte pregătit de măicuţele românce pentru credincioşi, ducem şi acasă, aşa ca toţi să luăm parte la aceeaşi bucurie. Sentimentul comuniunii nu poate fi explicat, doar trăit. Câtă bucurie să auzi graiul românesc, să auzi cuvântul dumnezeiesc în limba română ! Tot răul a fost uitat. Ieşim din Sfânta Biserică. Încă întuneric afară, nu este nici 5 dimineaţa, dar avem inimi luminate. Româncele din Ierusalim împart  de mâncare ; o agapă sui generis, la lumina lunii şi a Învierii. Gustăm din cozonac şi ciocnim ouă roşii, bem puţin vin şi mâncăm peşte ; totul este atât de binecuvântat. Am rămâne acolo, dar urmează să fim luaţi cu autocarul şi duşi la Nazaret, locul Casei Maicii Domnului. Nu avem timp de dormit, nici nu ne este somn. Bucuria a alungat somnul şi a biruit oboseala.  Din ceea ce am primit, dăm şi celor care, lipsiţi de experienţă, au rămas la hotel să recupereze nopţile extenuante din  timpul pelerinajului nostru. Pentru fiecare va veni vremea apropierii temeinice şi definitive de Hristos, a cărui chemare n-au înţeles-o pe deplin acum. Mulţumim lui Dumnezeu  că ne-a dat să ajungem aceste ceasuri dumnezeieşti, rugându-l să le dea tuturor celor care îl roagă cu stăruinţă şi evlavie, bucurii duhovniceşti.

« Hristos a înviat din morţi!

O, dumnezeiescul, o iubitul, o preadulcele Tău glas

Căci cu noi Te-ai făgăduit să fii cu adevărat,

Până la sfârşitul veacului, Hristoase!

Pe care întărire de nădejde, credincioşii avându-l,

Ne bucuram.

Hristos a înviat din morţi!

O, Paştile cele mari şi preasfintite, Hristoase

O, înţelepciunea lui Dumnezeu şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea,

Dă-ne nouă mai adevărat să ne împărtăşim cu Tine,

In Ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale.

Hristos a înviat din morţi! »

Hristos a înviat !

Iată că a binecuvântat Domnul să revenim de la Sfintele Locuri, din Ierusalimul Răstignirii şi Învierii lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru din robia iadului şi a morţii. Am pătruns cu teamă şi cutremur în Mormântul de unde a ţâşnit viaţa întregii creştinătăţi dreptmăritoare. Am sentimentul familiar şi copleşitor că locul Sfintei Învieri este de acum  parte din inima şi viaţa mea. Numai privindu-l lacrimi se preling din belşug pe obraz. Am văzut oameni care nu-şi puteau conteni şuvoiul lacrimilor, prăbuşiţi, în sens propriu , pe piatra Sfântului Mormânt sub povara  încărcăturii duhovniceşti a momentului. Da, cine a călcat vreodată pe pietrele multimilenare ale Ierusalimului îşi doreşte cu negrăită intensitate să revină. În Biserica Sfântului Mormânt îţi găseşti plinătatea inimii ; nimic nu te cheamă afară, nimic nu te atrage în altă parte. Acolo este un alt timp, un timp fără de timp, care anulează tot ceea ce este în exteriorul său.  Acolo Împărăţia Cerurilor se oferă ca pregustare fiecărui pelerin sosit în căutarea harului care inundă orice fragment de spaţiu şi impregnează aerul  care învăluie locurile odată strabătute în ceasul greu de Domnul şi Mântuitorul nostru. Am urcat Drumul Crucii şi am simţit spinii ce au străpuns fruntea Domnului, L-am închipuit căzut sub povara Crucii, L-am vegheat cu Maica Sfântă şi L-am prohodit cu femeile Mironosiţe şi cu Sfinţii Ucenici, toate aceste printre nesfârşite valuri de pelerini de toate limbile şi neamurile, într-o tumultoasă şi nerăbdătoare curgere spre inima Ierusalimului şi a lumii : Sfântul Mormânt ! « De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea ! ».

Domnul cu dragoste se dăruieşte fiecărui ostenitor, cu dragoste îşi deschide braţele şi te cuprinde la sânul Său, smulgându-te din lume şi din timp,  vărsând lacrimi şi sânge numai să nu te depărtezi de la El, Izvorul vieţii şi al mântuirii. Domnul trimite Sfânta Lumină care să te călăuzescă prin întunecul veacului spre limanul izbăvitor. Dar oamenii, atunci ca şi acum, înalţă stavile din ce în ce mai greu de trecut în calea celor ce vor să se apropie cu credinţă de Lumină şi Adevăr. Bucuria Învierii nu poate s-o întineze nicio mârşăvie omenească, dar amărăciunea curge ca un râu subteran în inimile ortodocşilor care au aşteptat în spatele Porţii Jaffa ore chinuitoare să fie primiţi în cetate şi în Sfântul Mormânt, aşa cum ar fi fost firesc să se întâmple, dar nu s-a întâmplat. 

Pelerinii din tările ortodoxe ale lumii, grecii, românii, ruşii, gruzinii, sârbii şi toţi ceilalţi cu care nu am avut atingere directă, au participat vineri seara la Prohodul Domnului în Biserica Sfântului Mormânt, oficită de Patriarhul Ierusalimului, Teofil, toţi cu nădejdea că vor putea rămâne în preajma Sfântului Mormânt pentru a se împărtăşi de Sfânta Lumină şi de Sfânta Euharistie, după binecuvântarea duhovnicilor. Slujba s-a încheiat sâmbătă noaptea, pe la ora 3.  Conform aşteptărilor celor care nu se aflau pentru prima oară acolo, gărzile au început să alunge pelerinii cu o insistenţă din ce în ce mai mare, până ce i-au scos din Cetate şi i-au împins dincolo de porţi.  Grupul nostru românesc s-a retras la Poata Jaffa, Părintele Lucian, îndrumătorul ales nouă de Domnul în acest crucial pelerinaj, aflând că este singura poartă ce se va deschide  sambătă la ora zece. Urmând să slujească în sobor, Părintele a plecat în Cetate, iar noi am rămas în aşteptare orei la care să ne croim drum spre Sfânta Lumină. După mai multe nopţi nedormite, dintre care una petrecută urcând şi coborând Sinaiul, nu ne-a fost deloc uşor să stăm acolo, în picioare sau pe jos, în timp ce grupuri din ce în ce mai mari veneau să se alăture şi, pierzându-şi răbdarea, îi împingeau fără contenire din spate pe cei ce se aşezaseră mai devreme în rând. Orele s-au scurs teribil de greu. A răsărit soarele peste Ierusalim. Căldura a devenit rapid insuportabilă. Oamenii au început să se simtă rău, unii au leşinat şi au fost duşi cu greu la loc deschis. Binevoitori din mulţime au început să stropească împrejur cu apă, uşurând puţin chinul. Mulţi dintre pelerini, fiind postitori şi aşteptând Sfânta Euharistie, nu puteau să bea nici măcar apă, dar dragostea şi râvna pentru primirea lui Hristos îi ţinea în picioare fără mâncare şi fără apă.  A sosit, în sfârşit, şi ora aşteptată. Dar poliţiştii din spatele barierelor ne-au dezarmat spunându-ne că, până  ce nu se termină slujba catolică nu vom fi admişi în cetate. Tensiunea creştea clipă de clipă. Trecuse de ora 11 şi oamenii erau la capătul puterilor omeneşti. Toate rugăciunile înălţate la Dumnezeu şi la Maica Domnului din inimi disperate au ajuns, în cele din urmă, să deschidă porţile şi să permită mulţimii să intre pe străzile  cetăţii, în drum spre Sfântul Mormânt. Nădejdea, însă, a fost spulberată curând de poliţiştii din spatele altor bariere, care închideau toate căile. Promisiunile nefondate că  se vor ridica barierele şi oamenii vor avea o şansă de a vedea momentul pogorârii Sfintei Lumini, şi-au arătat goliciunea când pe la ora două, venind ea, nici unul dintre pelerinii din afară nu a fost lăsat în incinta sau în preajma Mormântului.  Cu o capacitate de aproximativ zece mii de oameni,  Biseica Sfântul Mormânt a găzduit abia 1500 sau 2000 de oameni. De ce ? Nu ştiu. Lumina a fost adusă şi afară, pe străzi, am strigat « Hristos a înviat ! »  sau “Hristos anesti!”, am simţit focul nearzător primit de mănunchiul de 33 de lumânări pregătit cu grijă, dar tot nu ni s-a îngăduit să mergem în Sfântul Mormânt.  Nu pot spune când s-au ridicat barierele. Noi am plecat spre autocarul care urma să ne ducă la hotel pentru că se apropia ora întâlnirii.

Vai celor prin care vine sminteala! Milă mi-a fost de popor, că a stat acolo cu răbdare şi nădejde, dar a fost oprit să se apropie. Atât a îngăduit Domnul pentru păcatele şi nevrednicia noastră. Se pare că din ce în ce mai multe restricţii se vor impune creştinilor în Ţara Sfântă, până la a nu le mai îngădui deloc să vină.  De n-ar fi o sursă de venituri importantă pentru Israel, bănuiesc că nici nu ar călca vrun creştin pe acolo.  Bineprimiţi sunt nereligioşii de toate neamurile sau ecumeniştii, dar ortodocşii...Să mă ierte Dumnezeu dacă greşesc în aprecierile mele ! Toleranţa israelienilor nu este decât înşelăciune, ademenire spre stricarea curatei credinţe lăsate nouă de Mântuitorul Hristos, sau negoţ !  Acum ca şi atunci pe treptele templului te întâmpină zarafii, iar străzile Sfântului Mormânt sunt ca străzile unui uriaş bazar, în care totul se vinde la cele mai mari preţuri cu putinţă. Pelerinajul a devenit o întreprindere foarte scumpă şi riscantă. Dacă nu mai ai un euro, poţi muri de sete pe străzile Cetăţii ! Peste tot evrei, arabi şi chiar greci fac afaceri în Casa lui Dumnezeu, care  numai de rugăciune nu este ! Nicio evlavie, niciun respect pentru Jertfa Mântuitorului. Este dureros că batjocorirea lui Hristos  continuă până azi şi parcă se amplifică pe zi ce trece.  Se aruncă acum cu gunoaie şi fum de ţigară în obrazul Său sfânt, sub privirile indiferente sau chiar satisfăcute ale celor de alte credinţe sau fără de credinţă  care ţin toate dughenele şi barurile din Cetate. Domnul îndură, Lumina nu poate fi înghiţită de întuneric. Dar inimile oamenilor se afumă cumplit şi se fac mai negre decât tăciunii. Iartă-ne, Doamne, că nu ştim ce facem, nici acum ! Ridică-ne din groapa acestei lumi putrede şi dă-ne viaţă prin Slăvită Învierea Ta cea de a treia zi. Ziua Învierii ! Să ne luminăm, popoare ! Păştile, Paştile Domnului ! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer ne-a trecut Hristos !

Hristos a înviat !

Nichifor Crainic - Noaptea Învierii

« Tot omul lumină, tot pomul o floare, » !

Din spuma de vişini răsare conacul
Sub nemarginitul safir înstelat.
Aprins de-aşteptare, pândeşte buimacul
Strângându-şi toporul sub braţu-ncordat.

Troianul de floare l-ascunde ca norul
Ce-ar sta să se spargă în trăsnet cumplit.
Din sânge rachiul, din minte amorul
Străpung cu duhoare văzduhu-nflorit.

E noaptea-nvierii. Tresaltă făptura;
Tămâie e-n codri şi smirnă-n grădini,
Spre marea minune se-nalţă natura
Cu ierburi şi arbori schimbaţi în lumini.

Un clopot răsună, răspund celelalte,
Talazuri rotind în eter,
Se umplu se vuiet tăcerile-nalte
Şi sufletul lumii se suie spre cer.

Buimacul înjură păruta zăbavă
Cu care creştinii se duc spre altar
Pur, crinul credinţei se leagană-n slavă
Să-l miruie roua cerescului har.

Conacul e singur. Ai casei plecară.
Zăvoarele astăzi pe uşi nu se pun,
Deschisă e poarta oricărui de-afară.
În noaptea-nvierii tot omul e bun.

Acasă rămâne bunica oloagă.
Iisus înviatul luceşte-n iatac.
Bătrâna-n fotoliu, sub candeli, se roagă
Când intră navală tâlharul buimac.

Alături e lada crezută cu-o suma
Ce face un diavol din omul mărunt,
El strânge toporul de parcă-l sugrumă
Smuncindu-l în aer sălbatic şi crunt.

Bătrâna se uita la el fără frică
Cu chipu-n văpae de candeli nimbat,
Ea crede că omul o cruce ridică
Şi glasul ei cântă: “Hristos a-nviat!”

Ce caldă blândeţe, ce miere cerească
E-n glasul bătrânei că omu-a-mpietrit?
Se nărui braţul ce vru să lovească,
Toporul îi cade cu zgomot icnit.

Se mişcă năluca Iisus în icoană
Şi-nvăluie-n aur tăcutul iatac,
Podeaua răsună de stranie zvoană
De parcă-n adâncuri ar geme un drac.

Atât a fost totul. Acum se frământă
Ca noru-ntre vânturi de nord şi de sud;
Cu mintea trezită şi-asupra-şi răsfrântă,
Se vede deodată nemernic şi crud.

Cu spaimă zăreşte, surprinse-n trezie,
Dihănii de beznă ce-n suflet s-ascund
Precum într-o apă când e străvezie
Vâscoase jivine târându-se-n fund.

Sub bolta-nstelată, ce stă-n sărbătoare,
Pământul se-ntinde smălţat ca un preş,
Tot omul lumină, tot pomul o floare,
Doar el, pângăritul, se simte un leş.

Bătrâna-l priveşte de parcă-l răsfaţă,
Străină cu totul de zbuciumul lui;
Ea pare bunica lui însuşi de faţă
Ca-n vremea când, fraged, era doar un pui.

Mergea împreună cu sfânta bătrână
În nopţi ca şi asta la Domnu Hristos,
Râdeau ghioceii în chita din mână
Şi inima floare s-o ducă prinos.

O, glasuri de clopot şi ropot de toacă,
Odraslă de înger rămasă-napoi,
Cascada de munte căzută-n băltoacă,
Zăpadă de suflet topită-n noroi !

Zdrobit îngenunche şi geme: “Iertare,
Iertare, iertare” , cu grai sugrumat.
Bătrâna-l priveşte cu-adâncă mirare,
Iar glasul ei cântă: “Hristos a-nviat !”

Cele patru cuie ale răstignirii de sine

Sfântul Teofan Zăvorâtul

« Iată patru cuie pentru cele care vor să se răstignească pe sine : râvna neadormită pentru mântuire, îndepărtarea oricărui lucru lumesc de grădina mănăstirii, lepădarea de voia proprie şi stârpirea tuturor grijilor lumeşti cu scopul de a trăi numai cu Dumnezeu !

Străpungeţi-vă cu aceste cuie mâinile şi picioarele sufletelor. În felul acesta veţi putea spune împreună cu Apostolul : « M-am răstignit împreună cu Hristos ; şi nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăieşte în mine ».(Galateni 2, 20)

Icoane :

http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=6068

http://www.rostonline.org/blog/razvan/

Pastorala de Paşte a Mitropolitului Antonie de Suroj

9 aprilie 1972

Hristos a înviat!

Când Hristos s-a ridicat din mormânt şi s-a arătat prima oară ucenicilor Săi şi femeilor mironosiţe, El le-a salutat cu vorbele : “Bucuraţi-vă!”. Şi după aceea, când le-a apărut Apostolilor, primele Lui cuvinte au fost: “Pace vouă!”; pace, pentru că erau în mare confuzie – Domnul murise, părea că orice speranţă a pierit în privinţa victoriei lui Dumnezeu asupra slăbiciunii omeneşti, a victoriei binelui asupra răului.  Ar fi părut că viaţa însăşi fusese ucisă şi lumina dispăruse. Tot ce le mai rămânea  discipolilor  care crezuseră în Hristos , în viaţă, în dragoste, era să găsească puterea să trăiască în continuare, pentru că simţeau că nu mai pot trăi. Gustând viaţa adevărată, ei erau acum condamnaţi  să aştepte crude persecuţii şi moarte din mâinile duşmanilor lui Hristos. “Pacea să fie cu voi”, a proclamat Hristos. “Am înviat din morţi, sunt viu, sunt cu voi, deci nimic – nici moartea nici persecuţia – nu ne va mai despărţi vreodată, nici nu vă va lipsi de viaţa veşnică, cucerită de Dumnezeu”.

Şi atunci, convingându-i de învierea Lui fizică, redându-le pacea pierdută şi o nezdruncinată certitudine credinţei lor, Hristos a rostit cuvinte care în vremurile actuale pot părea ameninţătoare şi înfricoşătoare multora: “Aşa cum Tatăl M-a trimis pe Mine, vă trimit şi Eu pe voi”. La numai câteva ore de la moartea  lui Hristos pe cruce, nu mult după cumplita noapte din Grădina Ghetsemani, trădarea lui Iuda, în urma căreia Hristos  a fost luat de vrăjmaşii Săi şi condamnat la moarte, dus dincolo de porţile cetăţii şi a murit pe cruce, aceste cuvinte sunau ameninţător.  Şi numai credinţa, certitudinea dobândită că Hristos a înviat din morţi, că Dumnezeu a învins, că Biserica a devenit o forţă invincibilă au transformat aceste vorbe ale lui Hristos în cuvinte  pline de speranţă şi victorie.

Şi ucenicii au ieşit la propovăduire; nimic nu-i putea opri. Doisprezece oameni au înfruntat Imperiul Roman. Doisprezece oameni lipsiţi de apărare, doisprezece oameni fără drepturi legale, porniseră la propovăduirea celui mai simplu mesaj, că dragostea dumnezeiască intrase în lume şi că ei erau dornici să-şi dea viaţa de dragul acestei iubiri, pentru ca şi alţii să creadă şi să vină la viaţa adevărată şi ca o viaţă nouă să înceapă pentru aceştia prin moartea lor. [ I Cor. IV ; 9-13].

Moartea le-a fost într-adevăr promisă lor ; nu este un singur Apostol, cu excepţia Sfântului Ioan Teologul, care să nu fi suportat moarte martirică. Le-au fost făgăduite moartea, şi persecuţia, şi suferinţa pe cruce(II Cor. VI 3-14).

Dar credinţa, credinţa în Hristos, în Dumnezeul întrupat, credinţa în Hristos crucificat şi înviat, credinţa în Hristos Care a adus dragostea de nestins în lume, a învins. « Credinţa noastră care a cucerit lumea este adevărata victorie. »

Această propovăduire a schimbat atitudinea omului faţă de om ; fiecare persoana a devenit preţioasă în ochii altei persoane.  Destinul lumii s-a lărgit şi s-a adâncit ; au explodat graniţele pământului şi s-a unit cerul cu pământul. Iar acum noi, creştinii...în persoana  lui Iisus Hristos, am devenit poporul căruia Dumnezeu i-a dat în grijă alte popoare ; ei ar trebui să creadă în ei înşişi  deoarece  Dumnezeu crede în ei ; ei ar trebui  să nădăjduiască în toate  pentru că Dumnezeu Şi-a pus nădejdea în noi ; ei ar trebui să poată purta credinţa noastră victorioasă prin cuptorul oroarei, judecăţii, urii şi persecuţiei – acea  credinţă care a cucerit  deja lumea, credinţa în Hristos, Dumnezeu crucificat şi înviat din morţi.

Aşa că, haideţi să susţinem această credinţă, haideţi  să o mărturisim fără frică, haideţi să o propovăduim copiilor noştri, să-i aducem pe copii la Biserică, să-i facem părtaşi Sfintelor Taine, care, înainte ca ei să înţeleagă, îi unesc cu Dumnezeu şi însămânţează în ei viaţa veşnică.

Fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, vom sta înaintea Judecăţii lui Dumnezeu şi va trebui să dăm răspuns dacă am fost în stare să iubim pe toată lumea – credincioşi şi necredincioşi, buni sau răi -  cu dragostea jertfelnică, răstignită, atotbiruitoare cu care ne-a iubit  Dumnezeu pe noi.

 Fie ca Domnul să ne dea curaj de neînfrânt, credinţă biruitoare, iubire plină de bucurie, astfel încât Împărăţia pentru care Dumnezeu S-a făcut om să se instaureze, iar noi cu adevărat să devenim dumnezei după har, pământul nostru să devină cu adevărat cerul în care iubirea biruitoare să trăiască şi să stăpânească. Hristos a înviat !

Sursa icoanei

http://prgabriel.wordpress.com/2009/04/

Pelerin la Sfintele Locuri

Se apropie cu paşi repezi dimineaţa de 26 martie, care în viaţa mea marchează un eveniment cu totul deosebit: plecarea în pelerinaj la Sfintele Locuri, acolo unde Mântuitorul sufletelor noastre s-a pogorât în precuratul pântece al Preasfintei Fecioare, unde a luat chip de om şi a dus viaţă omenească, a binevestit Împărăţia Cerurilor, Şi-a adunat secerători pe Sfinţii Apostoli, a făcut minuni, a vindecat de neputinţe, a iertat de păcate, a dat vedere trupească orbilor şi vedere duhovnicească celor chemaţi, a înviat din morţi, a urcat Golgota purtând crucea păcatelor neamului omenesc, a îndurat batjocură, palme peste preacuratul Său obraz, cunună de spini pe fruntea Sa luminată de har, cuie în sfintele şi blândele Sale mâini, piroane în preacuratele Sale picioare unse cu mir şi şterse cu părul capului ei de către femeia păcătoasă, a murit răstignit între tâlhari şi huiduit de către ai Săi – neamul ales al iudeilor, iar la ceasul hotărât dinainte de veac, a înviat, aducând bucurie negrăită tuturor creştinilor care Îl cinstesc, Îl iubesc, Îl recunosc drept Fiul lui Dumnezeu şi, botezându-se şi împărtăşindu-se cu trupul şi sângele Său, află viaţa veşnică.

Totul s-a întâmplat atât de repede încât nu am ajuns încă să conştientizez importanţa acestei călătorii în urma căreia, din mila lui Dumnezeu, ar trebui să nu mai fiu niciodată aceeaşi persoană. În ultimii ani tot auzeam diferite persoane mărturisind despre transformarea pe care au suferit-o ei sau apropiaţii lor în timpul pelerinajului în Tara Sfântă şi mă gândeam cu bucurie că mare şi minunat este Domnul. Îmi doream – cine nu şi-ar dori! – ca într-o zi, când se va putea, să merg şi eu la Ierusalimul cel de jos, dar mai ales visam Ierusalimul cel de Sus – Casa Bucuriei şi a Harului. Dar nu mi-aş fi imaginat că voi hotărî dintr-o dată să fac acest pas, chiar dacă situaţia materială nu-mi permite. Cunosc o creştină care, de dorul Ierusalimului, s-a împrumutat de toată suma necesară şi a plecat, dar n-a regretat niciodată hotărârea luată. Iată-mă acum aproape în aceeaşi situaţie, dar fără să mă preocupe câtuşi de puţin cum voi descurca , pe viitor, problema. Altceva mă preocupă fără încetare de vreo două săptămâni de când am primit binecuvântarea Părintelui Duhovnic să merg în patria pământească a Domnului Iisus Hristos. Tare mă tem să nu fiu absentă de la marea întâlnire la care mă aşteaptă Domnul. Tare mă tem să nu  ratez prilejul unic şi rar de a fi cu inima deschisă şi mintea receptivă la harul Său, din belşug oferit tuturor celor ce-L caută. 

Oare cum te poţi pregăti pentru aceasta ? Aş fi fost vreodată mai pregătită ca acum ? Îmi vine în minte Sfânta Maria Egipteanca : o singură dată a văzut Ierusalimul şi a sărutat Crucea, apoi 17 ani s-a nevoit în pustie pentru a-L primi pe Hristos.

A merge la Ierusalim este o răspundere cutremurătoare. Nu poţi călca pământul acela fără să iei în inima ta hotărâre tare de a nu mai greşi Domnului, de a face voia Lui şi numai a Lui în toate şi până la sfârşit, de a-I consacra Lui toata viaţa Ta.  Dacă hotărârea este luată de pe acum, dinainte de a pleca, ducerea ei la îndeplinire până la sfârşit mă face să îmi pierd graiul şi să păstrez cea mai gravă tăcere.

Îmi cer iertare dacă în ultima vreme am fost mai puţin prezentă pe blog, dar gândul meu nu a putut decât silit să se desprindă de Ierusalim şi de pelerinajul acesta. Oare condiţia de pelerin o înţeleg corect ?

Am ezitat îndelung să scriu despre toate acestea, dar nu ştiu cum aş fi putut să le ascund la întoarcere, când bănuiesc şi nădăjduiesc să se facă văzută schimbarea interioară. Domnul să-mi ajute ! Plecând la drum cu îngerul pe cale, îmi cer iertare  de la dumneavoastră, toti cei ce veţi citi aceste rânduri, rugându-mă să mă pomeniţi şi pe mine, aşa ca Domnul, pentru rugăciunile voastre bineprimite – rugăciunile dragostei de aproapele – să  mă miluiască. Tuturor Sfânta Înviere să vă umple inimile de har şi casele de bucurie, să primiţi Lumina şi să o ţineţi până la sfârşit !

 Reluând întrebarea « Cum te poţi pregăti pentru Ţara Sfântă ? », poate că numai într-un singur chip : smerindu-te până la pământ, înţelegând cât de nevrednic eşti de aşa mare milă şi recunoscând că sunt alţii cu mult mai vrednici de duhovniceasca întâlnire decât tine, amintindu-ţi că n-au nevoie de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi, că Mântuitorul stă la masă cu vameşii şi cu păcătoşii, că la El sunt chemaţi cei osteniţi şi împovăraţi de păcate şi de patimi. De aceea ai fost ales tu să mergi acolo unde şi pietrele, şi pământul ,şi apa şi aerul sunt sfinte, acolo unde respiri mai aproape de Împărăţia lui Dumnezeu prin plămânii rugăciunilor, lacrimilor de pocăinţă şi ai frângerii inimii.

Imagini :

http://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/pelerinaj-tara-sfanta-19-28-71282.html