Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

duminică, 11 aprilie 2010

Turlele Bisericii ruseşti a Sfintei Maria Magdalena



2/ 3. În fundal, un cimitir evreiesc aşezat in faţa Porţii de Aur a Ierusalimului, pe unde poporul Israel încă aşteaptă să vină Messia, nădăjduind zadarnic în altă înviere!

1/ 4. Sfânta Maria Magdalena

Sfântul Mormânt, în spatele Moscheii lui Omar

Ierusalimul sub nori

Taina pietrei


Trecerea Mântuitorului Hristos prin lume a lăsat urme de neşters, atât în materie, cât şi în suflete. Poate că aţi observat un lucru impresionant: evenimentele din istoria mântuirii neamului omenesc prin venirea Fiului Intrupat al lui Dumnezeu pe pământ sunt legate în chip uimitor de ... pietre!
La Naşterea sa, Hristos se afla într-o peşteră de piatră din Betleemul Iudeii. După Botezul Său  a fost ispitit la Muntele Carantaniei. La slăvită Schimbarea Lui la Faţă s-a urcat în Muntele Taborului. Minunea învierii din morţi a lui Lazăr din Betania s-a petrecut în taina mormântului de piatră. Rugăciunea cu sudori de sânge din Grădina Ghetsemani a înălţat-o tot de pe o piatră, rămasă până azi. Drumul Crucii e drum de piatră, bucăţi imense păstrându-se încă încrustate în pavajul străzii din vremea Sa până la noi. 
Golgota este o stâncă înfricoşătoare, în care sângele ce a curs pentru răscumpărarea păcatelor noastre s-a îmbibat ca în burete, drept mărturie. Înainte de punerea Sa în mormânt, Domnul a fost aşezat pe Piatra Ungerii, unde Trupul său cel Sfânt a fost pregătit după tradiţie. Mormântul în care l-au pus este de piatră şi deschizătura mormântului s-a pecetluit cu stâncă. Pe piatră a stat îngerul vestind Învierea Sa din morţi.
Care este taina pietrei?
Poate că, de-a lungul veacurilor ce au trecut, Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti vor fi explicat această taină, dar eu nu am cunoştinţă şi nici nu am citit vreodată despre ea. Doar mă gândesc,  cu mirare, că nu poate fi întâmplător totul. Între materiile de pe pământ, aşa cum le-a lăsat Dumnezeu, piatra este cea mai tare, sfidând veacurile şi intemperiile. Piatra este măcar simbolic fără de moarte, cum fără de moarte este dragostea lui Hristos pentru oameni, fără de moarte mila lui faţă de păcătoşi, fără de moarte cuvintele Sale mântuitoare, fără de moarte făgăduinţele Lui.  Pe oriunde am trecut prin Ţara Sfântă, m-au întâmpinat pietrele  mărturiei că Fiul Dumnezeului celui Viu a pătruns în lume şi a  schimbat definitiv cursul ei. Iar lucrarea Lui mai tare este şi decât piatra! Şi mai tare ca piatra trebuie să fie credinţa, nădejdea şi dragostea creştinilor, după cuvântul Apostolilor lui Hristos.
Desigur sunt şi ape sfinte sau sfinţite de prezenţa lui Hristos; este Râul Iordanului, deasupra căruia s-au deschis cerurile la Theofanie; este Marea Galileii, pe care Domnul a umblat cu picioare sfinte ca pe piatră.  Apa sub lucrarea Duhului Sfânt devine sfinţitoare în Taina Botezului sau în sfânta aghiasmă. Dar aceste realităţi duhovniceşti sunt binecunoscute drept măritorilor creştini şi nu are sens să insist asupra lor. Pe mine atât m-a uimit: că Domnul şi-a ales piatra ca „mărturisitor” al său în lume mai înainte a-i chema pe oameni să-L mărturisească.
„tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.”(Matei 16, 18).
De vom pătrunde taina Pietrei din capul unghiului, ea nu ne va zdrobi, ci ne va mântui, căci Piatra este Hristos. A căruia slava în veci. Amin.

Scandalul "Danion"!


Protosinghelul Valentin, stareţul Mănăstirii Turnu(Prahova), în cuvântul de învăţătură pe care – contrar obişnuinţei sale – l-a ţinut spre folosul credincioşilor din biserică, a intenţionat să ne pună în temă în mod corect în legătură cu ultimul scandat mediatic: cazul Danion Vasile şi acuzele aduse bisericii pe stil nou pentru îndreptarea calendarului.

Călăuzit numai de  dorinţa de a pune în lumină, fără patimă, adevărul, Părintele Stareţ a început prin a evoca istoria Bisericii, precizând contextul în care a survenit trecerea la calendarul îndreptat. Fără să ia în discuţie cauzele care au determinat Sinodul de atunci al BOR să ia această decizie, Cuviosul Părinte Stareţ a pus accent pe câteva dovezi incontestabile că  schimbarea calendaristică nu a afectat plinătatea harului şi succesiunea apostolică din BOR, în ciuda afirmaţiilor contestatare ale stiliştilor. Iată la ce argumente a recurs Părintele Valentin:
 - BOR a dat sfinţi şi sfinte moaşte după schimbarea  calendaristică produsă în deceniul al treilea: Cuv. Ilarion Argatu, Sf. Ilie Lăcătuşu sau sfinţii Aiudului, ale căror sfinte moaşte izvorăsc mir şi fac minuni;
 - La vremea respectivă, Stareţul M-rii Sihăstria, Ioanichie Moroi, contrar opiniei Pr. Ilie Cleopa, nu primea să treacă la calendarul cel nou, dar somat fiind de superiorul său ierarhic să înceteze opoziţia ca să nu fie caterisit, Stareţul a cerut îngăduinţa de a posti şi a se ruga 40 de zile, ca Dumnezeu să-l lumineze în privinţa adevărului. Primind binecuvântare, a stat închis în chilia lui mai bine de 20 de zile, timp în care nimeni n-a îndrăznit să-l cerceteze; mai puţin ucenicul său iubit, care, temându-se ca bătrânul să nu fi murit, a spart uşa şi a pătruns în chilie, în a 21-a zi de postire. L-a găsit pe Stareţ aproape mort şi, după ce i s-a dat ajutor, el le-a povestit ce-i descoperise Domnul: Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan, i s-au arătat şi l-au îndemnat să facă ascultare fără să se mai îndoiască, pentru că acela care a hotărât schimbarea va da socoteală, iar cei ce ascultă, nicidecum nu sunt răspunzători. De atunci, Părintele Ioanichie Moroi cu mâna lui a îndreptat calendarul liturgic şi lucrurile s-au liniştit.
 -Schisma credincioşilor roomâni din cauza calendarului schimbat a fost amplificată de factorul politic, având pretenţia să conduca Biserica şi să impună nişte măsuri cu forţa; din ordinul Primului Ministru I. C . Brătianu, la încheierea Postului Naşterii Domnului, ce a urmat îndreptării calendarului(1 octombrie/ 14 octombrie 1924), jandarmii au fost trimişi prin casele creştinilor să controleze ce mănâncă oamenii, iar pe cei ce i-au găsit postind după calendarul vechi i-au silit să mănânce carne! Transformaţi în victime de nechibzuiţii guvernanţi ai vremii, aceştia s-au crezut martiri pentru credinţă şi s-au întărit în schisma lor. 

 - Reputaţi intelectuali interbelici, printre care filosoful Nae Ionescu şi discipolul său Noul Mărturisitor Mircea Vulcănescu, alături de alţi jurnalişti, au susţinut în presă justeţea schimbării calendarului şi au reuşit să impună opiniei publice punctul de vedere  cel mai rodnic în această problemă.
_ Schismaticii stilişti au ieşit din succesiunea apostolică, episcopii lor fiind hirotoniţi necanonic( de către cel puţin 2 sau 3 episcopi), de către un episcop caterisit.

 - Patriarhia Ierusalimului a păstrat calendarul vechi numai pentru a nu da apă la moară catolicilor care murmurau contra ortodocşilor, deşi iniţial acceptase schimbarea calendarului.
 - Numeroşi părinţi greci şi atoniţi au scris despre problema calendarului, explicând că noul calendar nu afectează dreapta credinţă şi nu justifică schisma.
Afirmaţia lui Danion că Părintele Justin Pârvu ar susţine opiniile stiliştilor este falsă.  Raţiunea golită de credinţă şi lipsită de discernământ poate să îl arunce pe fratele Danion în iadul cu care el ameninţă pe cei ce ţin noul calendar. Dumnezeu să-l lumineze şi să-i arate adevărul!
P.S. Atât am reuşit să reţin din predica Părintelui Stareţ, cu ale cărui rugăciuni să ne binecuvinteze Domnul şi pe noi! Amin. 

joi, 8 aprilie 2010

Să nu contenim a ne ruga unii pentru alţii!


 Icoana Ierusalimitisa
7 aprilie 2010 – Însoţitorul nostru în pelerinajul făcut prin Ţara Sfântă ne repeta insistent că noi am fost aleşi, că avem acum o misiune, o lucrare ; nu ezita să ne povestească despre creştinii care veneau să se atingă măcar de pelerinii întorşi de  la Sfintele Locuri, spre a se sfinţi şi ei. Ce să vă spun ? Nu simt nicidecum că aş fi aleasă sau sfinţită în vreun fel special. Toată bucuria pe care am trăit-o, eu o atribui Sfintelor Sărbători de Paşte, mai curând decât trecerii prin locuri sfinte şi atingerii de sfintele icoane, de pietrele şi pământul pe care odinioară s-au petrecut dramaticele evenimente ale vieţii Mântuitorului în lume. Oriunde te poţi închina lui Dumnezeu, în duh şi în adevăr, oriunde poţi fi cu Hristos, în Sfintele  Taine şi în rugăciune, la fel de bine precum nicăieri nu eşti cu Domnul dacă nu ştii să te smereşti şi să-I primeşti darul.
Cine nu s-a aflat în situaţia mea îşi imaginează, probabil, că trăiesc nişte stări extraordinare şi că o duc tot într-o exaltare şi încântare. Dacă aşa ar trebui să fie, nu ştiu, dar altfel resimt eu pelerinajul ce s-a încheiat de numai 2-3 zile. Încerc să vă descriu trăirile pentru a-mi clarifica mie însămi nişte lucruri.
Întâi, dorul de Ierusalim s-a instalat în mine imediat ce m-am întors acasă, urmat de dorinţa puternică a revenirii cât mai apropiate şi în alt context/ în alt ritm la sânul Cetăţii Sfinte.
Apoi, sentimentul dificultăţii de a relua cursul vieţii obişnuite şi de a reface legătura cu propria viaţă, părăsită pentru a mă integra în ritmul ameţitor al programului duhovnicesc al săptămânii anterioare. Dezmeticirea grea !
Vine la rând golul, senzaţia acută a pustiirii, de parcă am dat şi lăsat tot ce era mai bun  în mine acolo şi m-am întors cu mâinile şi inima goală.  Atâta m-am adunat în mine spre a primi ceea ce avea de dăruit Ţara Sfântă, încât trebuie să se fi consumat întreaga energie acumulată anterior, lăsându-mă acum epuizată. De altfel, mi-e  mai mereu somn !
Urmează o neplăcută, dar salutară vedere a păcatelor şi limitelor proprii, sintetizate în recrudescenţa egoismului, care m-a însingurat şi m-a făcut să mă izolez în mine însămi. Nu ştiu dacă să spun lucrurilor pe nume sau să mă exprim voalat : iată, aş fi vrut să mă întorc cu sentimentul că eu nu contez şi nu exist şi nu are importanţă nici ce spun, nici ce cred ceilalţi despre mine, nici dacă mă tratează bine, nici dacă se poartă rău cu mine. Dar nu am reuşit, nu s-a putut. Iubirea de sine a reacţionat prin tristeţi, nemulţumiri, dorinţe neîmplinite, umilinţe mai mici sau mai mari, temeri şi tot cortegiul care însoţeşte omul cel vechi. Poate că ar fi trebuit să mă îngrijoreze mai degrabă o bucurie necontrolată şi o exaltare nefirească decât această lucidă vedere de sine cu care mă confrunt de la sosirea acasă.  Nu prea înţeleg, însă, de ce nu mai pot zâmbi, poate pentru că mi-am regăsit mama în spital, casa  pustiită şi prietenii plecaţi.
Toate vor trece, experienţa se va decanta. Toţi spuneau că Pelerinajul acesta înseamnă că am mai urcat o treaptă duhovnicească. Nu zic nici da, nici ba ; aştept să văd în ce constă urcuşul, dacă el se va produce. Un lucru mi-e clar : trebuie să mă pregătesc de ispite, pentru că harul vine înainte şi încercarea îi urmează. Tare aş dori să aflu cum au trecut alţii prin această experienţă importantă, ca să mă pot verifica şi să am la ce să mă raportez.  Până atunci :
Hristos a înviat ! Şi ne-a dăruit nouă viaţă veşnică ! Să ne închinăm sfintei Învierii Lui celei de a treia zi !
***
P.S. Nu v-am scris încă nimic despre Cuviosul Ioan Iacob Românul, Sfântul nostru Ioan de la Hozeva, cea mai mare bucurie şi împlinire a pelerinajului acestuia, pe care  nu l-aş mai fi părăsit, de ar fi fost cu putinţă, că mult m-a durut inima să-l văd rămas acolo singur, în racla lui de sticlă rece, vegheat doar de Monahul Ioan, singurul român din Mănăstirea « Sf. Gheorghe Hozevitul » de lângă Ierihon. O, Doamne, sângele apă nu se face ! Cât de sfântă ar fi Ţara Sfântă, tot urmele româneşti mi-au fost cele mai sfinte pe unde am trecut. Pomeniţi-l pe Monahul Ioan, că este greu printre străini, chiar creştini fiind ei ! Pomeniţi-l şi pe adormitul Monah Ioanichie, ucenicul Sfântului Ioan Iacob, care îşi are mormântul acolo, la Hozeva, alături de iubitul său Părinte. Fraţilor, la Judecata lui Dumnezeu vom merge împreună, toţi românii. Să nu contenim a ne ruga unii pentru alţii, că nimic nu este mai plăcut inimii noastre decât apropierea celui de un neam cu noi. Pomeniţi-le şi pe măicuţele de lerihon, şi pe părinţii şi maicile de la Aşezământul Românesc din Ierusalim, pe toţi românii din Ţara Sfântă, monahi sau mireni. Avem nevoie unii de alţii. Domnul aşa ne vrea : uniţi în El, prin El. Domnul să ne bucure şi să ne lumineze ! 


VIDEO: Aşezământul Românesc de la Ierusalim – 3 părţi:


Rugăciunea dragostei pentru Avva Justin

Obştea mănăstirii Petru Vodă: Apel la rugăciune pentru Părintele Justin Pârvu

Mul­ţumită rugăci­u­nilor cred­in­cioşilor, starea Păr­in­telui Iustin este mult mai bună. Astăzi, 7 Aprilie 2010, este deja a doua zi când nu mai are oscilaţii de tem­per­atură şi medicii con­firmă că reac­ţionează foarte bine la med­ica­ţia pe care i-au prescris-o. Cu aju­torul lui Dum­nezeu, în câteva zile Par­in­tele Iustin se va întoarce din nou acasă, aşa cum a promis. Tex­tul de mai jos este alcă­tuit de păr­in­ţii din mănă­s­tire pen­tru cred­in­cioşii care între­abă ce poate face fiecare din noi pen­tru a ajuta în sit­u­a­ţia de faţă.
Iubiţi ucenici ai Păr­in­telui Justin Pârvu,
Cu toţii sun­tem îngri­jo­raţi de starea sănătăţii Păr­in­telui nos­tru iubit. Ştim că sunt multe per­soane în întreaga ţară sau în afara gran­iţelor care ar vrea să faca ceva să-l ajute. S-ar cuveni deci să facem şi noi o mică jertfă pen­tru dân­sul aşa cum şi el o viaţă întreagă s-a jert­fit pen­tru nea­mul nos­tru românesc şi pen­tru fiecare din­tre noi în parte.
Cre­dem cu toată convin­gerea în cuvin­tele Mân­tu­itoru­lui redate de Sfân­tul Apos­tol şi Evanghe­list Matei în cap. 18: Dacă doi din­tre voi se vor învoi pe pământ în priv­inţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de la Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18, 19–20).
Pen­tru aceea să ne învoim şi noi să facem o mică rugăci­une cu toţii pen­tru sănătatea sufletească şi tru­pească a Păr­in­telui nos­tru Justin. Să ne întâl­nim cu toţii în rugăci­une, indifer­ent de locul unde ne aflam şi să cerem mila lui Dum­nezeu. Intâl­nirea aceasta, în duh, ne-am gân­dit să o facem în fiecare zi la ora 2100(ora Bucureştiu­lui), citind primul Par­a­clis al Maicii Dom­nu­lui, iar la sfâr­şit să adăugăm şi rugăci­unea de înţelegere de mai jos:
Doamne Iis­use Hris­toase, Fiul lui Dum­nezeu, Tu ai spus cu preacin­sti­tele Tale buze: Dacă doi din­tre voi se vor învoi pe pământ în priv­inţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi in numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. Neschim­bate sunt cuvin­tele Tale, Doamne, fără de mar­gini eşti în iubirea Ta faţă de oameni, iar milostivirea Ta nu are sfârşit.
Pen­tru rugăci­u­nile Preacu­ratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfin­ţilor, Bunule, nu trece cu ved­erea rugăci­u­nile robilor Tăi, pe care după porunca Ta le facem pen­tru Păr­in­tele Justin, ci le plineşte pe ele, dăruindu-i sănătate, mân­tuire şi îndelun­gare de zile.
Iar cine vrea să mai adauge şi alte rugăci­uni să nu pregete. Fiecare să se roage după put­erea şi dragostea sa, şi după tim­pul ce-l are la dis­poz­i­ţie: unul 5 minute, altul 15, altul o ora, iar altul chiar şi un minut.
Obştea Măn­ă­s­tirii Petru Vodă, Mier­curea Lumi­nată, 7 aprilie 2010