"Ar trebui să ne uităm cu atenţie la aproapele nostru, care este cineva a cărui existenţă a fost voită de Dumnezeu, cineva pentru care Dumnezeu a murit."

Mitropolitul Antonie de Suroj

“A fi sărac material este, într-un fel, mult mai uşor decât a fi sărac lăuntric, în sensul de a nu fi legat de nimic. Acesta este un lucru foarte greu de învăţat şi care se petrece treptat, de la un an la altul. Înveţi cu adevărat să apreciezi lucrurile, să-i priveşti pe oameni şi să constaţi frumuseţea lor strălucitoare – fără a dori să te înstăpâneşti peste aceşti oameni. A smulge o floare înseamnă a intra în stăpânirea ei, înseamnă şi a o ucide. Votul sărăciei mă face să apreciez lucrurile mult mai mult. Dar în primul rând trebuie să învăţăm să fim liberi în noi înşine. Sunt momente în care  trebuie să te retragi în mod fizic pentru a învăţa ce înseamnă pentru ceva sau cineva să existe în felul  lui propriu şi nu doar ca o oglindă a emoţiilor tale.

Se întâmplă atât de des ca, atunci când spunem « eu te iubesc », să o spunem cu un mare « eu » şi  cu un « tu » mititel.  Folosim iubirea ca pe o conjuncţie în loc să ne raportam la ea ca la un verb care implică acţiunea. Nu este de ajuns să stăm cu privirea aţintită spre orizont, sperând că astfel îl vom vedea pe Domnul ; mai curând ar trebui să ne uităm cu atenţie la aproapele nostru, care este cineva a cărui existenţă a fost voită de Dumnezeu, cineva pentru care Dumnezeu a murit. Orice persoană pe care o întâlnim are dreptul de a exista pentru că are o valoare în sine, iar noi nu suntem obişnuiţi cu lucrul acesta. Acceptarea deosebirii dintre mine şi celălalt este un pericol pentru noi, ceva ce ne ameninţă. A recunoaşte dreptul celuilalt de a fi el însuşi poate însemna recunoaşterea dreptului său de a ma ucide. Dar dacă stabilim o limită dreptului celuilalt de a exista, lucrul acesta devine nedrept. Iubirea este dificilă. Hristos a fost răstignit pentru că ne învăţa un fel de iubire care îi îngrozeşte pe oameni, o iubire care cere abandonare totală – aducătoare de moarte. [...] Dacă ne întoarcem la Dumnezeu şi-L întalnim faţă către faţă, trebuie să fim pregătiţi să plătim preţul. Dacă nu suntem pregătiţi să plătim acest preţ trebuie să mergem prin viaţă ca nişte cerşetori, sperând că altcineva va plăti în locul nostru. Dar dacă ne întoarcem la Dumnezeu vom descoperi că viaţa este adâncă, vastă şi extrem de  vrednică de trăit. »(« Şcoala rugăciunii »)

Amintiri de suflet hrănitoare: Hozeva!

Un rugător şi mult ocrotitor drag : Sfântul Ioan Iacob Românul ! Întru sfinţenie nu există graniţe : Sfântul Gheorghe Hozevitul şi Sfântul Ioan  Hozevitul !

Rugul lui Moise - Icoana Maicii Domnului cu Sfanta Ecaterina - Sfintele ei Moaste

La Mănăstirea Sfintei Ecaterina de lângă Sinai

Parintele Serafim Rose: "...gândirea trebuie filtrată prin suferinţă, altfel nu va trece proba acestor vremuri vitrege."

« În privinţa canoanelor : avem de-a face cu o sminteală întâlnită adesea la cei convertiţi, o dată pentru că sunt stăpâniţi toţi de fariseism, a doua din cauza canoanelor care, ca unele ce formează « legea » Bisericii, nu pot fi înţelese şi aplicate decât în interiorul  tradiţiei bisericeşti şi în Duhul acesteia care o şi călăuzeşte. O mare parte a tradiţiei bisericeşti  este « necodificată », fiind conţinută în Vieţile Sfinţilor, în scrierile  patristice...şi în tradiţia orală a Bisericii. Canoanele sunt partea cea mai vizibilă a tradiţiei bisericeşti, de aceea, atunci când le cercetează, unii convertiţi au parte de un naufragiu încercând să le aplice, fără să-şi dea seama de întreaga tradiţie,  din care ele constituie doar o parte.

Canoanele au fost făcute pentru oameni, şi nu oamenii pentru canoane. Unele canoane nu pot şi nu ar trebui, în anumite vremi sau circumstanţe, să fie aplicate cu stricteţe, de aici şi « iconomia » Bisericii. De asemenea, ca o regulă, aplicarea canoanelor(şi « iconomia » lor) este treaba episcopilor, şi ei se ocupă de ele atât cât este posibil, prin consultare reciprocă. În acest caz, cu atât mai mult noi ceilalţi trebuie să ne abţinem  a ne încrede în judecata noastră atunci când ne referim la ei. [...] în general, canoanele sunt accentuate  cu deosebire în polemici, iar dacă noi vrem într-adevăr să rămânem în  Biserică  în aceste vremuri dificile,  în primul rând trebuie să o facem în virtutea faptului că suntem credincioşi Duhului Bisericii şi nu canoanelor.

Cât despre chestiuni mai subtile precum ascultarea şi autoritatea în Biserică, există « legi » asemănătoare pe care fiecare trebuie să ştie cum să le aplice în interiorul  tradiţiei şi Duhului Bisericii[...] Dacă vreuna din aceste « legi » este absolutizată, Ortodoxia devine Fariseism. »

« ..sunt mai multe tipuri distincte de « ascultare » şi « autoritate » în Biserică şi confruntarea lor poate  aduce multă vătămare duhovnicească. Bătrân-ucenic, părinte duhovnic-ucenic, preot-turmă, episcop-credincioşi, bătrâni-tineri etc. – toate aceste relaţii implică diferite feluri de trepte de  ascultare şi autoritate, nu pot fi « codificate », ci se pot învăţa numai prin experienţă. »

« Nu putem înţelege mare lucru, ci numai prin experiere şi suferinţă până la capăt, pe măsură ce creştem în Biserică şi în tradiţia ei. Dumnezeu îţi va trimite pricini pentru a înţelege cu inima.

Nu te încrede prea mult  în inima ta ; gândirea trebuie filtrată prin suferinţă, altfel nu va trece proba acestor vremuri vitrege. Nu cred că cei « raţionalişti » vor fi cu Hristos şi Biserica Sa în zilele ce vor veni peste noi ; vor exista prea multe raţiuni împotriva lor, iar cei ce se vor încrede în cugetele lor  se vor lepăda de Biserică[...] Poţi obţine multe prin cărţi ...(să nu te laşi influenţat de nimeni să renunţi la ele !), din ce în ce cărţi de mai bună calitate  sunt acum pe cale să apară[...] Dar a treia şi deplina dimensiune[« de gândire în Biserică »] se va apropia de tine numai pe măsură ce o experiezi continuând să păstrezi legătura cu şi să iei sfat de la  cei înrădăcinaţi  mai mult în tradiţia Bisericii...nu cădea totuşi în ispita de a te încrede numai în tine însuţi sau în convertiţii cu cuget asemănător. Noi, americanii, trebuie să ne aflăm în viitorul anticipabil, într-o oarecare măsură în dependenţă practică atât faţă de greci cât şi faţă de ruşi , de preferat în ambele izvoare  şi într-o cât mai bună măsură. Aceasta este calea care a existat din vechime în Biserică şi astfel tradiţia va putea fi sădită într-un nou pământ. Depinde de noi ca să mergem şi să lucrăm(sau nu) la ţarină ! »(5/ 18 iunie 1972)

« Ne vorbeşte Părintele Serafim Rose – Scrisori », Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa.

În biserica Aşezământului Românesc de la Ierihon

Maica Mariam Skorda de Florii la Biserica Invierii

Gherontissa Mariam ! Una dintre bucuriile de neconsumat în timp, oferite de Domnul slavei credincioşilor sau curioşilor aflaţi la Sfântul Mormânt sâmbătă, 27 martie. Nu pot descrie surpriza şi încântarea pe care le-am trăit recunoscând această voce unică a muzicii psaltice  în spaţiul binecuvântat din Biserica Învierii. Văzând-o în strana din stânga pe Maica Stareţă Mariam Skorda, am simţit cerul coborând pe pământ şi în suflete. Am încercat mai multe fotografii, dar de emoţie şi din cauza mulţimii care umplea biserica, una singura mi-a reuşit. O preţuiesc nespus, ca pe un dar nemeritat şi nesperat. Slavă lui Dumnezeu, care i-a dăruit talanţii acestei voci impresionante !

Două dintre puţinele înregistrări de pe net :

http://www.youtube.com/watch?v=0WT6S_1dwco&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=4R1zqxKNltQ&NR=1