Arbori

Subiect de meditaţie

“La a doua întrebare, cum i-a mulţumit sau i-a răsplătit Europa lui Hristos, răspunsul nu este lumină, ci întuneric, nu e bucurie, ci jale. I-a mulţumit si i-a răsplătit precum acesi gadareni pe care Hristos i-a slobozit de legiuni de duhuri viclene şi care L-au rugat apoi să plece de la ei[...]. Şi El a plecat. Nu le-a spus niciun cuvânt, ci a plecat. S-a dus, dar blestemul a rămas pe acele meleaguri. Si acel ţinut, odinioară roditor si bogat, se înfăţişează astăzi ochilor omeneşti ca un pustiu uscat, mohorât si blestemat. Gadarenii L-au rugat pe Hristos să plece de la ei. Europenii nu L-au rugat, ci L-au izgonit. Îl izgonesc prin tot ce le stă la îndemână : prin şcoli, prin presă, prin politică, prin filme, prin ghicituri ştiinţifice şi prin toată trufia lor culturală ; Îl izgonesc prin gânduri, prin cuvinte şi prin fapte – fiecare în parte, în grup şi toţi laolaltă.

Dacă acestea s-au întâmplat Gadarei, care, în prostia ei, L-a rugat pe Hristos să se depărteze, cum îi va fi oare Europei, care nu Îl roagă, ci, în răutatea ei, Îl alungă de la ea ? Cum îi va fi oare Europei ? Europei care s-a lepădat de Hristos şi s-a întors la păgânismul ei străvechi, întunecat, absurd şi rău-mirositor ? »

( Sf. Nicolae Velimirovici)

" Cât a făcut Hristos pentru Europa şi cum i-a mulţumit Europa lui Hristos ?"

"Mai mult decât totul. Căci totul ar fi însemnat ceea ce oamenii pot aştepta. Dar Hristos a făcut pentru Europa cu mult mai mult decât s-ar fi putut aştepta oamenii.

În Europa, Hristos a împrăştiat întunericul păgânismului şi absurditatea închinării la idoli[...] Păgânismul şi închinarea la idoli europeană au fost tot atât de întunecate şi de absurde precum păgânismul şi închinarea la idoli a triburilor din Africa zilelor noastre. Dar mult mai necruţătoare, într-atât de necruţătoare încât sângele urmaşilor lui Iafet a alungat oamenii pe meleaguri mai îndepărtate decât sângele lui Ham.

Religie fără Dumnezeul cel adevărat, căsătorie fără morală, societate fără milă, stat fără o raţiune mai înaltă decât cea a răpirii tâlhăreşti- într-un cuvânt : viaţă fără rost şi moarte fără nădejde. Pe lângă acestea, frica neîntreruptă de înfricoşătorii dumnezei, care trebuiau îmbunaţi cu jertfe sângeroase, umane şi animale, apoi ghicitorile, vrăjitoriile şi cele fără de sens ceremonialuri din noapte si din zi. Întuneric şi prostie în bordeiul ţărănesc, întuneric şi prostie în casa boierească, întuneric şi prostie la curtea împărătească, şi în poezie, şi în toate. Satana a ţinut legată omenirea europeană până când s-a arătat Hristos. Şi tot organismul omenirii europene, tot trupul şi sufletul au fost nu bolnave, ci însăşi boala[...] Şi dintr-o dată Europa s-a îndreptat, şi-a venit în fire, s-a luminat, s-a curăţit şi s-a cultivat. Ca şi când cineva ar deschide ferestrele temniţei şi ar curăţa, ar face ordine şi ar tămâia. Pe lângă acestea, Hristos a dat popoarelor botezate ale Europei stăpânirea asupra întregii feţe a pământului, pentru ca, botezaţi fiind, să-i boteze şi pe alţii; sfinţiţi fiind, să-i sfinţească şi pe alţii; învăţaţi fiind, să-i înveţe şi pe fraţii lor mai întunecaţi şi mai slabi. Iată această minune a minunilor a făcut-o Domnul Iisus Hristos cu Europa.”

« Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa ! »

« Despre ce cale întrebaţi ?

[...] Dacă întrebaţi despre calea sfântă, atunci întrebaţi-l doar pe Domnul şi El vă va arăta calea sfântă. Iar dacă întrebaţi despre calea nesfântă, atunci întrebaţi-vă pe voi înşivă, întrebaţi-i pe tovarăşii voştri de drum, care ştiu la fel de puţin cât ştiţi şi voi, întrebaţi-i pe ghicitori şi pe vrăjitori, care învaţă de la cel ce s-a lepădat de Dumnezeu şi stă în întunericul adânc şi veşnic ca să înşele lumea.

Cu adevărat, fraţii mei, generaţia noastra se aseamănă unor călători căzuţi sub o vrajă. Oare nu e firesc ca acei ce călătoresc pe un drum necunoscut să întrebe care e drumul pe unul ce ştie, adică a mai mers pe această cale de la un capăt la altul ?

[...] O, fraţii mei, pentru ce a lăsat Europa calea cea dreaptă şi a rătăcit în pustia de nestrăbătut ? Pentru că s-a îndepărtat de la Hristos cel călăuzitor şi a început să întrebe de cale pe filosofii săi, pe căpeteniile sale, pe politicienii săi, pe cărturarii săi, pe toţi ceilalţi neştiutori ai săi şi pe ghicitori.

Europa nu-L mai întreabă calea pe Cel ce s-a pogorât din cer şi s-a înălţat din nou la cer, pe Cel ce şi-a vărsat pentru Europa sângele pe crucea evreiască – ci s-a învăţat să întrebe care e calea pe cei care se întrec să fie călăuze ale căror sfaturi se plătesc.

[...] De mult s-a despărţit Europa de acea cale sfântă - s-au făcut o mie de ani.Nu se poate întoarce uşor la acea cale, căci acea cale sfântă e numai a lui Hristos, iar ea, din ură pentru evrei, Îl leapădă şi pe Hristos.

Una singură e calea cea sfânta, dar sute sunt căile nesfinte. Mâna Domnului loveşte toate căile, însă o miluieşte doar pe una singură. Pe toate căile satana îl întovărăşeşte pe om, însă Hristos o face doar pe o singură cale, pe calea sfântă ».

(Sf. Nicolae Velimirovici)

“Călător şi oaspete sunt pe acest pământ”

Sf. Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniţei

21.

“Călător şi oaspete sunt pe acest pământ”. Aşa ziceau bătrânii. Aceasta era concepţia lor limpede, simţul drept al vieţii acesteia. Această concepţie s-a înceţoşat în vremurile noastre; acest simţ al realităţii a slăbit. Vai nouă, fraţilor! Acestea sunt lucrurile de căpătâi – cu adevărat de căpătâi. Cum de le-am lăsat să se înceţoşeze, ca un geam prin care nu se mai vede nimic ?[...] Am uitat că suntem călători şi nu mai întrebăm pe nimeni calea, ci ne-am făcut vatră în mijlocul drumului, ca pentru mii de ani....Am uitat că suntem oaspeţi , că ne-am desfăcut bagajele în casă străină, într-un han, şi ne purtăm ca şi cum noi am fi zidit hanul. Din această pricină ne bate mâna nevăzutei Gazde, şi ne doare, ne tot doare. Dar, plângând din pricina lui Dumnezeu, urmăm totuşi jocului nostru. »

« Dar noi întrebăm care e calea !

Pe cine întrebaţi?

Când doi călători merg întâia oară pe un drum şi se întreabă unul pe celă lalt care este calea, veţi spune că au înnebunit.

Aşa se întâmplă cu popoarele aşa-zis moderne, acele popoare care vor mai degrabă să se numească moderne decât creştine. Pentru ele, calea sfântă e un loc de plimbare, iar această lume, acest sfânt lăcaş al Domnului, este un han de beţivi, pentru aşa-zise petreceri – de fapt, pentru un dans înainte de moarte.

Cine ne va arăta calea ? »

Român şi ortodox

Celor ce s-au simţit incomodaţi de poezia lui Vasile Voiculescu şi de izul ei autohton sau de sensibilitatea ei ortodoxă le dedic aceste versuri. Poate îşi vor reaminti astfel că sunt români, nu doar ...europeni !!!

Crucea-Jug

Tu, Cruce, dulce jug al lui Hristos,

De Tine-n veci acuma nu mai fug,

Adânc cerbicea inimi-mi plec jos

Şi sub povara Ta cerească mă înjug.

Stau să mă mâne Domnul unde-o vrea

Cu biciul Său de Duh atât de drag;

Şi nici o munca nu-mi mai pare grea

Când ştiu că brazda mântuirii trag.

Doamne

În vârful copacului Tău sunt o floare...

Pe cea mai înaltă ramură a lumii

Mă leagăn în talazul de azur şi soare.

Slavă Ţie că n-am rămas în temniţa humii,

Ci slobodă, spre cer, înfloritoare

Inima mea nu mai întârzîie:

Zbucneşte afară în limpezi petale

Să lege rod tainic, bob de poezie

Hrana zburătoarelor împărăţiei Tale.

Petala mi-e cu aripa rudă,

Miresme, cântec gata să s-audă.

Zâmbesc sub luceafar visarile-mi grele,

Beau apele lunii, se umflă în ele

Păunii nopţii cu cozile-n stele.

...Scuturaţi-mă vânturi mladii ori haine,

Singură moartea e o dincolo de fire

Prăpastie cu adânc de fericire.

Furtuna extazului mă va urca, poate,

Peste vamile şi stavilele toate,

Într-o pală de parfum, Doamne, pâna la Tine,

Cerul arunce-mi înapoi jos ruina.

Floarea căzută din împărăţie

A vazut Cerul şi a sărutat Lumina.

Grai valah

Grai tamâiat, cătuie de petale,

Gândul mi-a ciobănit pe plaiurile tale.

Umblă singur pe munţi de sare,

Vânt bătrân cu miere-n spinare.

Şerpi de răcoare verde-n pârâie,

Cărări de bucium lung te stretaie.

Granguri de aur boabele-ţi ciugul',

Şesul ţi-l ară dorul cu plugul.

Calc des cu sufletul arsu-ţi coclaur,

Din fund oftează srămoşii de aur.

De piscul tău, unde se-mbină

Pale de nori cu limbi de lumină,

Buzele-mi razăm fremătătoare,

Slavit pristol de piatră şi floare.

Clarificare :

Din şirul textelor furnizate de către ministerul de resort ca variante pentru examenul de bacalaureat din 2009 au fost extrase şi tacit înlăturate poeziile lui Vasile Voiculescu. Probabil că onorat ministerul a considerat ponderea literaturii tradiţionaliste prea mare( ?!) în contextul unui examen naţional, hotărând să o reducă la....Ion Pillat ! Poate nu se bagă de seamă ! Poate nu-şi dă seama cine nu trebuie că mai avem încă simţul tradiţiei şi cultul valorilor naţionale ! Un pastelist trece neobservat, dar un poet creştin, mai greu. Bate la ochi ! Pe când eliminarea disciplinei limba română din curriculum, domnilor ?