Sfânta Muceniţă Valentina (prăznuită pe 16 iulie)
Sfânţii Mucenici Aleutina(Valentina), Pavel şi Chione), Pavel şi Chione erau din Egipt. În vremea persecuţiilor împotriva creştinilor de sub domnia lui Maximian(303-313), ei au fost duşi în Cezareea Palestinei şi fără cea mai mică teamă s-au mărturisit drept creştini.
Sursa:
http://www.oca.org/FSlives.asp
Când perşii au luat Cartagina, slăvita cetate africană, au dus în robie şi o mulţime de robi. În acel timp, împreună cu alţi robiţi, a fost luată o fecioară mică, fericita Iulia, de care ne este nouă vorba, fiica unui bărbat vestit cu numele Analson, şi au dus-o în Siria Palestinei. Acolo au vîndut-o unui oarecare negustor, care era de credinţă păgîn. Fecioara, deşi era la stăpîn necredincios, însă ţinea cu tărie la sfînta credinţă cea întru Hristos în care se născuse şi la obiceiurile cele bune creştineşti, cu care se învăţase de pe cînd era în scutece. Ea adeseori se ruga şi postea. Ajungînd la anii desăvîrşiţi, îşi păzea foarte mult curăţia sa cea feciorească, petrecînd în înţelepciune şi în multă înfrînare. Ea slujea stăpînului său cu credinţă, după cuvîntul Apostolului: În curăţia inimii slujind, nu numai înaintea ochilor, precum fac cei ce caută să placă oamenilor. Ea, ca înaintea lui Dumnezeu făcea cu bună înţelegere toate lucrurile ce i se porunceau şi care nu erau potrivnice lui Dumnezeu şi vieţii ei celei înţelepte; iar cele ce erau potrivnice, la acelea nimeni nu putea s-o silească pe dînsa.
Stăpânul ei o îndemna mult să se lepede de Hristos şi să vieţuiască în necurăţie, după obiceiul lor cel păgînesc. Dar cu nici un fel de îngroziri nu putea s-o înduplece, pentru că Iulia era gata mai bine să moară, decât să se lepede de Hristos şi să se lipsească de înţelepciunea Sa. Stăpînul ei de multe ori a voit să o piardă, dar, văzînd slujba ei credincioasă, o cruţa. El se mira de obiceiul ei cel bun, de blândeţea şi răbdarea ei, de smerenia şi de postirea ei cea mare. Fiindcă el o vedea postind în toate zilele, afară de sâmbătă şi Duminică. Vremea care-i prisosea din slujbe, nu o petrecea în deşert şi în odihnă, ci, uneori în rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, iar alteori în citirea cărţilor pe care le învăţase din copilărie. Numai câteodată se odihnea în timpul nopţii şi totdeauna era galbenă la faţă şi trupul îi era slab şi obosit de osteneală şi de înfrânare. De acest lucru stăpînul ei se mira foarte mult. Deci, văzînd-o că petrece neschimbată în această hotărîre, a început a-i fi milă de dînsa, a o iubi şi a o cinsti. Căci Dumnezeu, privind cu milostivire spre Sfînta Iulia, plăcuta Sa, înduplecă spre milă inima cea înăsprită a omului celui necredincios.
Cînd era ea mai mult de 20 de ani, stăpînul ei, fiind negustor, a voit să plece cu multă marfă în Galia, pe mare. Deci, a luat cu sine şi pe Iulia, credincioasa roaba sa, de vreme ce vedea că averea lui se înmulţeşte prin mîinile ei, pentru că Dumnezeu a binecuvîntat pentru dînsa casa acelui negustor, ca altădată în Egipt casa lui Putifar, pentru Iosif. De aceea, cu negustoria sa cea de mult preţ, a luat şi pe roaba sa, care era mai scumpă decât toată negustoria, şi a pornit pe mare. Plutind pe lîngă insula care se numea Corsica, a stat acolo unde erau cetăţi creştineşti şi păgâneşti. Deci, negustorul acela, cînd s-a oprit pe insulă, a văzut aproape de liman o adunare de cei de o credinţă cu el, făcînd prăznuire şi jertfe zeilor. Atunci s-a dus la ei cu toţi slujitorii lui şi, cumpărând un viţel gras, l-a adus împreună cu ei jertfă zeilor şi au început a se veseli mâncând, bând şi dănţuind. Iar Sfânta Iulia a rămas în corabie, suspinînd din adîncul inimii şi plîngînd pentru rătăcirea şi pierzarea acelor oameni.
Unul din adunarea aceea, mergând la corabie şi văzând pe fecioara Iulia plîngând şi suspinând, şi aflând că este creştină, s-a dus şi i-a spus mai-marelui acelei adunări, zicându-i deosebi: "În corabia care a sosit aici este o fecioară, care huleşte pe zeii noştri şi defaimă jertfele făcute de noi pentru ei". Atunci, îndată, mai-marele acelei adunări a zis negustorului ce venise din Palestina: "Pentru ce n-au ieşit din corabie la jertfe şi la prăznuirea noastră toţi ai tăi?" Negustorul i-a spus că au ieşit toţi, dar mai-marele acela i-a zis: "Aud că în corabia ta este o fecioară, care batjocoreşte pe zeii noştri şi huleşte numele lor". Negustorul a răspuns: "Zici oare de roaba mea? Pe aceea, cu nici un chip n-am putut s-o întorc de la înşelăciunea creştinească şi s-o aduc la credinţa noastră, nici cu îmbunări, nici cu îngroziri, şi, de nu mi-ar fi fost mie credincioasă şi de foarte mare trebuinţă în slujbe, de mult aş fi pierdut-o cu diferite chinuri".
Mai-marele acela a zis: "Acum s-o sileşti ca, împreună cu noi, să se închine zeilor şi să se îndulcească de jertfă. Pentru aceasta, sau îţi voi da în locul ei patru roabe de ale mele sau să-ţi dau pentru dânsa preţul de argint, numai să mi-o dai mie şi eu o voi sili să fie închinătoarea zeilor noştri". Negustorul i-a răspuns: "Ţi-am spus că este cu neputinţă a o sili pe dânsa la aceasta, căci mai degrabă va voi să moară, decît să se depărteze de credinţa sa. Iar să ţi-o vînd, nici aceasta nu este cu putinţă; căci, chiar de ai voi să-mi dai mulţi bani pentru dânsa, tot nu se aseamănă cu slujba ei, pentru că este foarte credicioasă, şi averile mele se înmulţesc prin mîinile ei; de aceea i le-am încredinţat ei pe toate".
Atunci mai-marele adunării, sfătuindu-se în taină cu ai săi, au rânduit să dea pentru oaspeţi o masă mai mare. Şi astfel au îmbătat foarte tare pe acel negustor care era stăpânul Iuliei. După ce acela s-a îmbătat şi a adormit şi asemenea s-au îmbătat şi toţi cei ce erau cu el, atunci nelegiuiţii păgîni ai acelei insule, alergînd la corabie, au scos pe Sfânta Iulia la mal şi au pus-o înaintea mai-marelui lor. Acela a zis către dînsa: "Fecioară, jertfeşte zeilor, căci eu voi da stăpânului tău pentru tine preţul, cât va voi, şi-ţi voi da şi ţie libertatea". Sfânta a răspuns: "Libertatea mea este ca să slujesc lui Hristos, Căruia-I slujesc cu conştiinţa curată, iar de rătăcirea voastră mă mâhnesc".
Atunci, mai marele acela a poruncit s-o bată peste obraz, dar muceniţa zicea: "Dacă Domnul meu Iisus Hristos a răbdat pentru mine lovire peste obraz şi scuiparea feţei Sale, apoi oare nu voi răbda şi eu aceasta pentru El? Să se lovească pentru El obrazul meu, iar în loc de scuipări, lacrimile să curgă pe faţa mea!" Atunci muncitorul a poruncit s-o tragă de păr şi, dezbrăcînd-o, s-o bată cu amar peste tot trupul. Muceniţa, fiind bătută, striga: "Pe Acela Îl mărturisesc, Care a fost bătut pentru mine. Dacă Stăpînul meu a răbdat cununa de spini şi răstignirea pe Cruce, se cade ca şi eu, roaba Lui, să fiu părtaşă şi următoare a Patimilor Sale ca să mă preamăresc cu El întru împărăţia Sa".
Apoi muncitorul a poruncit să-i taie feciorescul ei piept, iar ea a răbdat cu vitejie, pentru dragostea lui Hristos, toate acele cumplite chinuri. Muncitorul, vrând s-o piardă mai înainte de a se deştepta din somn stăpînul ei, a poruncit să se facă îndată o cruce şi să răstignească pe muceniţă, ca altădată evreii pe Hristos. Sfânta Iulia, în pătimirea sa pentru Hristos, era de o închipuire cu Însuşi Domnul Hristos Cel răstignit, învrednicindu-se a fi răstignită pe cruce pentru El.
Fiind spânzurată pe cruce şi apropiindu-se de sfîrşit, stăpânul ei s-a deşteptat din somn şi, văzând-o răstignită, s-a umplut de mare jale. Dar nimic n-a putut să-i ajute pentru că mireasa lui Hristos era în cele din urmă răsuflări. Cînd sfântul ei suflet s-a dezlegat din legăturile trupeşti, s-a văzut de toţi zburând pe deasupra capului ei o porumbiţă mai albă ca zăpada, înălţîndu-se spre cer. S-a văzut încă la dînsa, de către cei ce o munceau, şi o arătare îngerească. Acea mare frică căzând peste ei, au fugit de acolo, rămânînd numai trupul sfintei, spânzurat mort pe cruce. Dar Domnul Hristos nu a lăsat trupul singur, pentru că a poruncit îngerilor Săi ca să-l păzească, până ce a rânduit să fie cinstita ei îngropare în chipul acesta.
Nu tocmai aşa departe de acea insulă, ce se numea Corsica, este o insulă mai mică, care mai de mult se numea Mărgărit, iar acum se numeşte Gorgon. Acolo era o mânăstire de călugări, cărora, arătându-li-se îngerul, le-a spus despre Sfânta Muceniţă Iulia şi le-a poruncit să meargă repede cu corabia la acea insulă şi să coboare de pe cruce mult chinuitul trup al sfintei muceniţe şi, aducându-l în mînăstirea lor, să-l îngroape cu cinste. Monahii, intrând în corabie şi ridicând pânzele, au pornit. Ajungând la liman, au găsit astfel după cum le-a spus îngerul Domnului. Deci, coborînd de pe cruce sfântul trup, l-au învelit cu pânze curate, iar pieptul ei cel tăiat l-au găsit lepădat puţin mai departe de ea, lîngă o piatră şi, luîndu-l, l-au lipit la locul lui.
Ducând-o în corabie, s-au întors cu bună sporire în mânăstire şi au depus-o cu cinstită îngropare în biserică, slăvind pe Hristos Dumnezeu, Cel ce a grăit prin roaba Sa, spre o nevoinţă mucenicească ca aceea. De la mormântul ei se dădeau tămăduiri de toate neputinţele; asemenea se făceau minuni şi la locul unde a pătimit. Înştiinţîndu-se creştinii acelei insule de pătimirea sfintei, au zidit o biserică în numele ei, în locul unde a fost răstignită. Biserica era mică pentru că şi acel loc era mic. Din locul unde a fost aruncat pieptul ei, curgea de sub o piatră apă vie şi dătătoare de tămăduiri; căci toţi neputincioşii cîţi beau din această apă sau se spălau cu ea, câştigau sănătate.
Această minune se făcea din piatra aceea, de sub care a curs izvorul în vremurile acelea. În toţi anii, la ziua pomenirii ei, izvora din ea nişte sudori şi picături de lapte şi sânge, întru mărturisirea fecioriei şi a muceniciei Sfintei Iulia, care s-a albit ca un lapte de curăţia fecioriei şi s-a roşit cu sângele cel vărsat pentru Hristos. Unele din acele picături ce ieşeau din piatră, curgeau toată ziua, de dimineaţă pînă seara. Cei ce se ungeau cu acele picături, asemenea câştigau tămăduire. După ce au trecut mulţi ani, biserica aceea, care era zidită în numele sfintei muceniţe pe locul unde a fost răstignită, s-a învechit şi începuse a cădea. Drept aceea, oamenii, pentru că acel loc era strâmt, voiau să zidească pe un alt loc mai larg, nu departe de cel dintâi, o biserică nouă şi mai mare. Deci, ei au gătit pietrele, cărămizile, varul şi toate celelalte spre zidire, ca a doua zi să pună temelia. Dar dimineaţă au aflat tot materialul acela, pietrele, cărămizile şi celelalte la locul dintâi, unde fusese biserica cea veche, şi zidarii nu se pricepeau ce înseamnă această minune.
După o vreme, le-au mutat iarăşi pe locul celălalt, unde voiau să zidească biserica. Dar iarăşi noaptea s-au mutat de acolo la locul cel dintâi. Păzitorii de noapte au văzut o fecioară luminoasă, într-un car cu boi albi, punând materialul cel pregătit spre aceea zidire şi ducîndu-l la locul cel dintâi. Atunci ei au cunoscut că sfânta voieşte ca biserica să se ridice pe locul său cel dintâi. Deci au făcut după bunăvoinţa ei. Se făceau însă şi alte minuni în amândouă insulele, la Corsica şi la Gorgon, până ce nu se luaseră de acolo cinstitele ei moaşte şi nu se mutaseră la Brizia.
Dar, după mutarea moaştelor, poporul din Corsica, alergând cu credinţă la biserica sfintei, nu se lipsea de ajutorul ei şi oamenii se păzeau de năvălirile vrăjmaşilor nerisipiţi, cu sfintele ei rugăciuni şi cu milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, I se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Surse:
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiul/07-16-sf_iulia_fecioara.html
http://logos.md/2007/07/29/sfanta-mucenita-iulia-fecioara/
« Aşa I-a plăcut Domnului să rânduiască, pentru ca libertatea pe care omul o are din fire să crească şi să se întărească în bine prin lupta cu răul »
Joi[I Cor. 3, 18-23 ; Mt. 13, 36-43]. « Şi îi vor arunca pe ei (adică pe cei ce săvârşesc sminteli şi nelegiuiri) în cuptorul cu foc ; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinâşnirea dinţilor ; atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor » Aşa se va săvârşi despărţirea binelui de rău, a luminii de întuneric. Acum este vremea în care ele petrec amestecate. Aşa I-a plăcut Domnului să rânduiască, pentru ca libertatea pe care omul o are din fire să crească şi să se întărească în bine prin lupta cu răul ; răului îi este îngăduit să facă război cu omul şi dinăuntru, şi din afară. El nu hotărăşte soarta omului, ci ispiteşte. Cel ce simte ispita nu trebuie să cadă,,, ci să păşească la luptă. Cel ce biruieşte, se eliberează de o ispită şi se mişcă înainte şi în sus, pentru a întâlni acolo o altă ispită – şi tot aşa până la sfârşitul vieţii. O, de-am pricepe acest tâlc al răului care ne ispiteşte, ca să ne rânduim viaţa având ca temei această cunoştinţă ! Luptătorii se încununează în cele din urmă, trecând în cealaltă viaţă, unde nu sunt nici dureri, nici întristări în afara lor şi unde se vor face asemenea îngerilor lui Dumnezeu prin curăţia ce se va revărsa dinăuntrul lor, fără amestecul vreunor mişcări sau gânduri de ispită. Astfel se pregăteşte triumful luminii şi al binelui, ce se va arăta întru toată slava sa în cea din urmă zi a lumii.
Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri
Mănăstirea Vărzăreşti(comuna Urecheşti) a fost înfiinţată în anul 1644 de către boierul Radu Vărzaru – mare dregător al domnitorului Matei Basarab. Prima biserică, dăinuind până în prezent, are hramul « Adormirea Maicii Domnului » ; a fost pictată în interior, cel mai recent, în 1947. Pictura de pe catapeteasmă datează din 1877. A doua biserică are hramul « Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, sfinţită în anul 1900. Şi M-rea Vărzăreşti a fost desfiinţată în 1959, fiind reorganizată în 1990, ca mănăstire de călugări, transformată apoi, în 2006, în mănăstire de maici.
La Vărzăreşti a sihăstrit, pe la 1700, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla:
“fericita Teodora a îmbrăţişat cinul monahal la Schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar dupa doi ani,soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, sub numele de Eleodor. Aşa a binevoit Dumnezeu să-i povăţuiască pe amandoi pe calea sfinţeniei şi a mântuirii.
După câţiva ani, năvălind turcii în părţile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzăreşti. Atunci toate surorile din obşte s-au risipit în pădurile seculare din partea locului, aşteptând să treacă primejdia şi mânia lui Dumnezeu. La fel a făcut şi Cuvioasa Teodora, care s-a retras în munţi împreună cu stareţa ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenica era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mânia lui Dumnezeu, în post şi rugăciune, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig şi tot felul de încercări.
Dupa ce a trecut la Domnul stareţa ei, fericita Teodora, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, a părăsit munţii Buzăului şi s-a retras în patria ei mult iubită din părţile Neamţului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihastria şi Sihla. »
Mai mult la : http://www.crestinortodox.ro/vietile-sfintilor/73026-viata-sfintei-teodora-de-la-sihla
Chiar în incinta mănăstirii, în dealul din apropiere, se află paraclisul subteran în care se ruga Sfânta Teodora.
Mai multe pe site-ul Mănăstirii Vărzăreşti :
http://www.manastireavarzaresti.ro/
O zi extrem de obositoare, dar nu fără folos duhovnicesc pentru cei 33 de pelerini moderni, mai mofturoşi, mai gălăgioşi şi mai comozi, dar încă dornici să experimenteze ceva din viaţa duhovnicească a monahilor şi monahiilor care, prin rugăciunile şi nevoinţele lor nevăzute, atrag mila lui Dumnezeu asupra noastra, a păcătoşilor atât de afectaţi de duhul lumesc ucigător al veacului şi atât de greu de purtat de către adevăraţii plăcuţi ai lui Dumnezeu. Prin grija părinţilor şi a educatorilor noştri, iată că se mai află prilejuri de a cinsti pe Sfinţii acestui pământ binecuvântat acolo, la ei acasă, unde ne-au lăsat mângâiere Sfinte Moaşte şi sfinte locaşuri ortodoxe, spre păstrarea credinţei strămoşeşti în toată curăţia ei. Mulţumim lui Dumnezeu, Atoatedătătorul, şi Maicii Domnului, Mângâierea şi Bucuria noastră în toate zilele vieţii noastre !
Icoana din categoria celei de la Mănăstirea Coteşti
Mănăstirea Coteşti
Al doilea popas : Mănăstirea Dălhăuţi – una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale româneşti, situată la 20 de km de Focşani. Este renumită datorită icoanei Maicii Domnului şi vieţuirii vremelnice în mănăstire a Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului(prăznuit la 25 aprilie). « Tradiţia ne spune că Sfânta Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost primită de stareţul acestei sihăstrii, Anufie monahul, de la episcopul Ierusalimului şi adusă, în chip minunat, la Dălhăuţi. » .
Despre Sfânta Icoană puteţi citi la :
Sursa imaginii:
http://www.tourism.info.ro/index.php?a=md&j=Vrancea&t=Manastiri&id=77
***
La Mănăstirea Coteşti, din comuna vrânceană Coteşti, am fost primiţi de Maica Domnului Hrănitoare de Prunc. Iniţial schit de călugări, a devenit în 1815 mănăstire de maici.În 1959, monahiile au fost alungate şi mănăstirea închisă de regimul comunist. Viaţa monahală a fost reluată din 1990, având în prezent un sobor de 20 de vieţuitoare.
“Ansamblul Mănăstirii Coteşti, monument istoric, este alcătuit din Biserica „Sfânta Treime”şi turnul clopotniţă.
Din istoricul Mănăstirii Coteşti reiese că localitatea a fost stăpânită în urmă cu 450 de ani de căpitanul Stan Cotea. În 1470 Radu al-III-lea cel Frumos dăruieşte prin hrisov capitanului Cotea, sate din judeţ, iar de-a lungul timpului urmaşii acestuia au ocupat dregatorii pe care le-au exercitat în mod efectiv.
Aşezământul religios căruia fondatorii i-au dat numele de Coteşti, este o ctitorie a veacului al XVIII-lea. O dată precisă a întemeierii mănăstirii nu se cunoaşte, dar din istoricul întocmit de B.P. Haşdeu, reiese că în 1959 se păstra în biserică un pomelnic al ctitorilor Mănăstirii Coteşti, din 1720 transcris după textul chirilic în 1941. Prezenţa pomelnicului poate fi atribuită lui Ştefan episcopul Buzăului, care la venirea lui Vodă Nicolae Mavrocordat la Buzau, în 1728, a transformat şcoala înfiinţată de fostul episcop, într-una greco-slavonă. Mănastirea a posedat hrisoave domneşti, acte, zapise privitoare la fondare, precum şi pentru toate daniile avute, însă toate au fost distruse în timpul războiului din 1916-1918. În prezent monumentul nu are decât o pisanie din 1947, scrisa în interior, în pronaos, pisanie ce cuprinde numele celor care au contribuit la refacerea bisericii în 1947.
Planul bisericii este de tip navă,compartimentat în altar, naos, pronaos si este o construcţie din cărămidă pe o fundaţie din piatră, cu turla pantacrator peste naos care a fost afectată, pierzându-se turla din zidărie din care s-a păstrat doar baza, partea superioară fiind executată din lemn. Pictura murală interioară originală, din sec.XVIII, s-a realizat în tehnica fresco în tradiţia bizantină şi s-a păstrat prin retuşarea realizata de catre Ad. Cantini. Pictura exterioară reprezinta icoana hramului[« Sfânta Treime »], flancată de doi arhangheli şi de sfinţi apostoli. »
http://www.vrancea.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=469
Miercuri[I Cor. 2, 9 ; 3, 8 ; Mt. 13, 31-36]. Împărăţia se aseamănă cu un grăunte de muştar şi cu drojdia. Micul grăunte de muştar creşte şi se face un pom mare ; drojdia pătrunde întreg aluatul frământat şi îl dospeşte. Aici este închipuită, pe de o parte, Biserica, ce era alcătuită la început doar din Apostoli dimpreună cu alţi câţiva oameni, iar apoi a crescut şi a devenit numeroasă, pătrunzând întreaga omenire ; iar pe de alta, viaţa duhovnicească, aşa cum se înfiripă ea în om. Primul ei grăunte e hotărârea omului de a se mântui, plăcând lui Dumnezeu, după îndreptarul credinţei în Domnul Mântuitorul. Această hotărâre, oricât ar fi de puternică, seamănă cu un grăunte mic. La început, ea cuprinde numai conştiinţa şi voinţa omului ; pornind de aici, se dezvoltă mai apoi întreaga lucrare a vieţii duhovniceşti. Ea sporeşte în mişcări şi în putere, iar cu privire la suflet, începe să pătrundă toate puterile acestuia – mintea, voinţa, simţirea -, pe care le umple, « dospindu-le » în duhul său ; pătrunde, de asemenea, întreaga alcătuire a firii omului – şi trupul, şi sufletul, şi duhul, în care se zămisleşte.
Mulţi vizitatori ai Sf. Munte nu ştiu că în Karyes, în Chilia Skourtaion este adăpostit Sfântul său Cap, şi din neştiinţă, ei sunt lipsiţi de binecuvântarea ce vine prin această comoară. Sfântul Cap al Sfântului Nicodim este păstrat de Fratele Anania, în vârstă de peste 90 de ani, în opinia noastră.. Mai ales prin eforturile Fratelui Anania se va ridica o biserică închinată Sf. Nicodim. Există o mănăstire dedicată lui în Goumenissa, şi o biserică în Chora, pe insula Naxos, unde s-a născut el,care au relicve ale sale
On the relics of St. Nikodemos
"Many visitors to the Holy Mountain don't know that in Karyes, the Cell, of the Skourtaion, houses the relics of his Holy Skull, and due to this ignorance they are deprived of the blessing of this treasure...The Holy Skull of Saint Nikodemos is kept by Father Ananias, over 90 years old in our opinion. Furthermore it is Father Ananias' efforts to erect a church in Saint Nikodemos' name. " (taken from: http://www.saintnicodemos.org/articles/saintnikodemoshagioritearticle.php). In addition, there is a monastery dedicated to St. Nikodemos in Goumenissa, along with a church dedicated to him in the Chora of the island of Naxos, where he was born, both of which have relics of him.
Reliquary with relics of St. Nikodemos, from the island of Naxos, his place of birth )
Sursa: http://full-of-grace-and-truth.blogspot.com/2009/07/st-nikodemos-of-holy-mountain.html
