Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Sursa : http://molonlabe70.blogspot.com/2009/08/beheading-of-holy-glorious-prophet.html

Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul

Sfinte Ioane Botezătorule, cel mai mare om născut din femeie, Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos, pustnic desăvârşit, înger în trup, postitor şi învăţător ales al săracilor, prooroc sfânt şi plin de îndrăzneală, ultimul prooroc al legii vechi, apostolul pocăinţei, prietenul îngerilor, ruda Maicii Domnului, întemeietorul monahismului, cel dintâi călugăr în legea harului, “Glasul care strigă în pustie: "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!", roagă-te Preasfintei Treimi pentru toate popoarele pământului, roagă-te lui Dumnezeu cu îndrăzneala ta de prooroc, de mucenic, de apostol, de Botezător şi Înaintemergător, pentru păstori şi turmă, pentru tineri şi bătrâni, pentru sănătoşi şi bolnavi, pentru săraci şi îndestulaţi, pentru cei curajoşi ca şi pentru cei fricoşi, pentru cei curaţi ca şi pentru cei desfrânaţi, pentru cei ce postesc ca şi pentru cei ce nu postesc, pentru cei ce se roagă ca şi pentru cei ce nu se roagă, pentru cei buni ca şi pentru cei răi – ca pe unii după dreptate să-i mântuiască, iar pe ceilalţi să-i miluiască. Roagă-te lui Dumnezeu pentru părinţii care nu au copii, pentru copiii fără de părinţi, pentru mamele doritoare de copii, pentru cele care îşi urăsc copiii, pentru cele care nu ştiu sa-şi crească copiii în frica lui Dumnezeu, pentru cele ce îşi blesteamă copiii, pentru părinţii care îşi smintesc sau îşi ucid copiii, pentru văduve şi pentru orfani.

Sfinte Ioane Botezătorule, roagă-te lui Hristos pentru sufletele noastre! Roagă-te să ridice păcatele noastre, să ierte nedreptăţile noastre, să mângâie inimile noastre, să sporească credinţa, nădejdea şi dragostea noastră, să înmulţească curajul nostru, să alunge frica de la noi şi să picure în sufletele noastre mai multă lumină, dragoste, înţelepciune, bucurie de viaţă, dor de Dumnezeu, milă de oameni şi grijă pentru mântuire. Învaţă-ne a ierta mai mult, a ne ruga mai mult, a posti şi a răbda, a ne smeri mai mult şi a mărturisi pe Hristos în toată viaţa noastră ! Amin.

Am primit această rugăciune în Sfânta Biserică de la sora Doiniţa. Doamne ajută!

Fresca este de la M-rea Turnu - Prahova

"Rugăciunea este întotdeauna expresia relaţiei noastre cu Dumnezeu."

Trebuie să staţi cu atenţia în inimă înaintea Domnului

Esenţa rugăciunii constă în a sta cu mintea înaintea Domnului şi a striga către El, având sentimente fie de mulţumire, fie de preamărire, fie de căinţă, fie de frică, fie de nădejde, fie orice alt sentiment, care să se îndrepte către Domnul. Dacă nu ar exista vreun sentiment către Domnul, rugăciunea nu ar fi rugăciune. Când cineva are simţire, nu are timp să dea atenţie la poziţia exterioară nici a întregului trup, nici a diferitelor lui mădulare[...]. În inimă trebuie să staţi cu atenţie, dar nu înaintea inimii, ci înaintea Domnului. Dacă Domnul nu este în atenţia voastră, nici rugăciunea nu există.(Scrisoarea 899. Seria 5. Pag. 169-170)

Cel mai mult să vă îngrijiţi de simţirea în rugăciune

Este rugăciunea în rânduială ? Rugăciunea este întotdeauna expresia relaţiei noastre cu Dumnezeu. Când rugăciunea este bună, fierbinte, plină de osârdie, atunci şi relaţia noastră cu Dumnezeu este bună. Atunci totul merge bine. Osteniţi-vă să vă întăriţi rugăciunea dacă ea a slăbit.

Când rostiţi rugăciunea, cel mai mult să vă îngrijiţi de simţirea în rugăciune : de credinţă, de nădejde, de mulţumire, de căinţă, de lăsarea în voia lui Dumnezeu şi de toate celelalte.

Când vă vizitează vreun simţământ la rugăciune, opriţi-vă la el şi înfierbântaţi-l cât timp vă rămâne în suflet. Iar când el pleacă, chemaţi altul. Şi aşa toată ziua. Aceasta va fi rugăciunea neîncetată. Simţirea uneori vine de la sine, iar alteori trebuie s-o provocăm. Cum ? Prin meditaţii dumnezeieşti sau cugetarea la toate tainele credinţei, mai ales la lucrarea mântuirii şi la sfârşitul tuturor lucrurilor. Treceţi mai des cu mintea prin toate aceste lucruri şi neapărat unul va ajunge în suflet. Şi iată simţirea. Domnul să vă binecuvinteze !(Scrisoarea 1025. Seria 6. Pag. 177-178)

Sf. Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Ed. Cartea Ortodoxă – Ed. Egumeniţa, 2008

Nu te măsura pe tine

Bine faceţi că nu daţi mare importanţă la ceea ce aveţi. Nimicuri... ce treabă aveţi cu ele ?! Şi, în general, nu trebuie să vă ocupaţi prea mult de propria persoană. Sfinţii Părinţi spun : « Nu te măsura pe tine ». Cea mai bună măsură pentru sine este : « Nu am nimic. Doamne, dă-mi să pun început bun ! Doamne, cu judecăţile pe care le ştii, mântuieşte-mă ! » Şi alungaţi orice gând care vă spune să vă măsuraţi şi, uitând cele ce sunt în urmă oricare ar fi ele, spre cele dinainte să tindeţi.(Comp. Filip. 3, 13). Vrăjmaşul va îndeamnă să vă măsuraţi pentru ca îngâmfarea să strice tot. Să spuneţi totdeauna în sinea voastră : « Nu am nimic, nu am de ce să mă măsor ». (Scrisoarea 256. Seria 2. Pag.93)

Sf. Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Ed. Cartea Ortodoxă – Ed. Egumeniţa, 2008

"Unora ca acestora li se îndeplinesc întotdeauna cererile, însă şi ei ştiu cum să ceară şi ştiu ce se cuvine să ceară..."

Sfânta Scriptură

“Şi plecând ei din Ierihon, mulţime mare venea în urma Lui. Şi iată doi orbi, care şedeau lângă drum, auzind că trece Iisus, au strigat, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David! Dar mulţimea îi certa ca să tacă; ei însă şi mai tare strigau, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David. Şi Iisus, stând, i-a chemat şi le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Zis-au Lui: Doamne, să se deschidă ochii noştri. Şi făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui. »(Mt. 20, 29-34)

***

Sâmbătă[I Cor. 1, 26-29 ; Mt. 20, 29-34]. Doi orbi din Ierihon strigă şi Domnul le dă înapoi vederea. Dar oare numai aceşti orbi erau în locurile acelea? Fireşte că nu . Dar de ce numai aceştia au primit vederea, iar ceilalţi nu? Fiindcă nu au strigat ; şi n-au strigat fiindcă nu aveau nădejde ; iar nădejde nu aveau fiindcă nu plăceau lui Dumnezeu ; iar lui Dumnezeu nu-I plăceau fiindcă erau puţin credincioşi. Omul la care vine credinţa începe din aceeaşi clipă să placă lui Dumnezeu ; plăcând lui Dumnezeu, începe să capete nădejde, iar din toate acestea se zămisleşte rugăciunea, care atrage tot ajutorul de sus. Unora ca acestora li se îndeplinesc întotdeauna cererile, însă şi ei ştiu cum să ceară şi ştiu ce se cuvine să ceară, pricep măsura cuviincioasă şi păstrează statornicia răbdătoare în rugăciune. Toate acestea sunt neapărat trebuincioase pentru reuşită ; altminteri, rugăciunea în sine are aripile slabe.

Din Tâlcuirile Sfântului Teofan Zăvorâtul.

Nedumeriri

Nu ştiu dumneavoastră, dar eu, practic, nu mai fac faţă lecturii blogurilor, chiar dacă numai pe cele ortodoxe le citesc de obicei. Nu mai am timp.

De fapt, nu ştiu dacă e cazul să dureze atâta timp trecerea lor în revistă şi citirea materialelor de folos – destul de multe, zilnic! Înclin să cred că nu. Când mai facem pravila zilnică şi când mai citim din Sfânta Scriptură şi când ne mai rugăm?

Dar activităţile inerente unei zile, cele casnice? Dar alte probleme lumeşti ivite pe neaşteptate?

E năucitor dacă nu eşti rece şi decis să tai în carne vie! Adică ? La ce anume să renunţi?

Mă necăjeşte în mod deosebit faptul că am început să citesc din cărţile mele dragi duhovniceşti, care altădată mă hrăneau efectiv, într-un stil aproape "criminal", profesionist. Să dau un exemplu: „Asta ar merge pe blog! Asta ar fi interesantă! Asta se potriveşte zilei”etc. Şi s-a spulberat folosul lecturii! Prin gânduri, planuri, proiecte, opriri pentru a transcrie şi a posta, a căuta imagini şi linkuri. Nu vreau să fiu pesimistă şi, pe lângă acestea, să mă mai întreb şi:

„Cine are timp şi râvnă să citească toate câte le postez eu pe blog?”

Elimin această perspectiva descurajantă, dar tot planează deasupra capului meu sabia pierderii vremii cu prea puţin folos. Şi mă mai întreb, în final, oare înainte de a le descoperi( aceste bloguri) cum trăiam fără ele şi nu le simţeam lipsa? Şi dacă nu îmi trebuiau atunci, oare acum îmi trebuie cu adevărat? Sunt necesare pentru mântuire?

Răspundeţi dumneavoastră, dacă aveţi bunăvoinţă şi timp!

http://simplulgand.wordpress.com/2008/03/03/ganditorul/

Pătrunzându-te de rugăciune şi cugetare la Dumnezeu din primele clipe ale zilei, mai apoi vei petrece întreaga zi cu evlavie şi frică de Dumnezeu...

Sfânta Scriptură

“Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu. Faceţi-ne loc în inimile voastre! N-am nedreptăţit pe nimeni; n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni. Nu o spun spre osândirea voastră, căci v-am spus înainte că sunteţi în inimile noastre, ca împreună să murim şi împreună să trăim. Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie! Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă, necăjiţi fiind în tot felul: din afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, Cel ce mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat pe noi cu venirea lui Tit. Şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorinţa voastră, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, ca eu mai mult să mă bucur. Că, chiar dacă v-am întristat prin scrisoare, nu-mi pare rău, deşi îmi părea rău; căci văd că scrisoarea aceea, fie şi numai pentru un timp, v-a întristat. Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre pocăinţă. Căci v-aţi întristat după Dumnezeu, ca să nu fiţi întru nimic păgubiţi de către noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte ».(II Cor. 7, 1-10)

***

« Ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor posteau şi au venit şi I-au zis Lui: De ce ucenicii lui Ioan şi ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc? Şi Iisus le-a zis: Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească. Dar vor veni zile, când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile. Nimeni nu coase la haină veche petic dintr-o bucată de stofă nouă, iar de nu, peticul nou va trage din haina veche şi se va face o ruptură şi mai rea. Nimeni, iarăşi, nu pune vin nou în burdufuri vechi, iar de nu, vinul nou sparge burdufurile şi vinul se vară şi burdufurile se strică; încât vinul nou trebuie să fie în burdufuri noi. « (Mc. 2, 18-22)

***

Joi[II Cor.7, 1-10; Mc. 2, 18-22]. “Sculându-Se foarte de dimineaţă, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo ». Iată ce lecţie : dimineaţa să ne sculăm devreme şi cele dintâi ceasuri ale zilei să le închinăm rugăciunii în însingurare. Sufletul, înnoit prin somn, este proaspăt, uşor şi pătrunzător ca văzduhul proaspăt al dimineţii ; ca atare, el însuşi cere să fie lăsat acolo unde e bucuria lui, înaintea feţei Părintelui Ceresc, în tovărăşia îngerilor şi a sfinţilor. Acum îi este mai uşor să facă asta decât mai târziu, când îl împovărează toate grijile zilei. Domnul rânduieşte toate. Trebuie să luăm de la El binecuvântare pentru lucrările noastre, povaţa trebuincioasă şi întărirea fără de care nu o putem scoate la capăt. Şi grăbeşte-te să te înalţi cât mai repede către Domnul, cu mintea şi cu inima, cât nu apare nicio piedică, mărturisindu-I nevoile tale, hotărârile tale, şi cerându-I ajutorul. Pătrunzându-te de rugăciune şi cugetare la Dumnezeu din primele clipe ale zilei, mai apoi vei petrece întreaga zi cu evlavie şi frică de Dumnezeu, cu minţile adunate. Astfel vei dobândi chibzuinţă, măsură şi bună întocmire în faptele tale şi în legăturile cu oamenii. Aceasta va fi răsplata pentru osteneala la care te vei sili în însingurarea dimineţii. Ar trebui ca şi oamenii care trăiesc înconjuraţi de griji lumeşti să socoată asta ca o măsură înţeleaptă, nu ca pe un lucru străin de ţelurile lor.

Din Tâlcuirile Sfântului Teofan Zăvorâtul.