Rememorare

19 iunie 2008 – Joi -  Kerkyra – am fost la Sfântul Spiridon. Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie! Un părinte grec şi un diacon au citit rugăciuni la racla Sfântului. Am primit şi binecuvântare de la părintele acela. Am sărutat picioarele Sfântului de două ori. Papucii săi erau roşii cu ţesături-flori aurii. Am atins cruciuliţă şi metania, apoi iconiţele cumpărate ca daruri, de picioarele sale (care au alergat într-ajutorul atâtor rugători ai săi!)şi de raclă. Am stat ceva timp într-o strană, unde m-am refugiat de privirile indiscrete M-am rugat pentru curăţirea de patimi, pentru mântuirea celor dragi, […]dar puţin timp, prea puţin .

Biserica e foarte mare şi frumos pictată, altfel decât pe la noi.  Sfântul e aşezat în dreapta, în Sf. Altar, în spatele uşii pe care e pictat de obicei Sf. Arh. Gavriil, într-o încăpere stil grotă. Nenumărate candele atârnă deasupra raclei. Nu se văd decât picioarele încălţate ale Sfântului Spiridon, restul raclei rămâne acoperit. A doua oară când am stat la raclă au venit doi părinţi călugări şi au cântat Acatistul Sfântului în ruseşte. A fost foarte frumos. L-am citit şi eu în româneşte, în gând, lângă uşă.

22 iunie 2008 – Duminică – Am fost în Corfu - Town, la Sf. Liturghie la „Sf. Spiridon” – erau măicuţe din Serbia, cu părintele lor şi s-au împărtăşit aproape toate. Slujba a fost frumoasă. Oamenii stăteau pe scaune – aşa e la ei. Am plecat înainte de Sf. Euharistie a credincioşilor, ca să prind deschis la Mitropolie, la Sf. Teodora. Am cumpărat o iconiţa a ei. Slujba era pe sfârşite. A ieşit părintele la predică. Un porumbel se plimba liniştit prin mijlocul bisericii. Era amuzant, aluneca pe marmură cu gheruţele.  Sfânta se afla tot în dreapta Sf. Altar, ca şi Sf. Spiridon. Era pusa într-o raclă de sticlă, se vedea toată, avea descoperită o mână, foarte maronie, dar nu se putea atinge nimic. Capacul era pus. M-am închinat, de 2 ori, şi am sărutat racla. Am atins metaniile şi iconiţele de raclă. Repet că nu ştiu nimic despre această sfântă, nici ziua în care se prăznuieşte. Apoi m-am întors la Sf. Spiridon şi iar am trecut pe la raclă. Am atins şalul, metaniile şi o iconiţă de piciorul sfântului. Să le ajute tuturor celor pentru care m-am rugat cu foarte slabele mele puteri.

Foto: http://www.kerkyrainfo.gr/corfuisland/corfuisland/corfusaintspyridon/index.html

Sfântul Spiridon al Trimitundei

Sfântul Spiridon al Trimitundei

http://www.stspyridon.org.au/ourFaith.php?articleId=83&subMenu=Saints

Apărătorului credinţei dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulţumitoare, toţi care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa, şi să-i cântăm : Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni, cu care împreună îţi cântăm : Aliluia !

***

Vecernia Sfântului Spiridon :

http://www.razbointrucuvant.net/vecernia-sf-spiridon/

Biserica « Sfântul Spiridon » din Kerkyra

http://www.panoramio.com/photo/10838274

http://www.holiday.gr/page.php?page_id=330

Concert de colinde

Concertul “Linu-i, Doamne, Dalbe flori în Ţara Colindelor” va avea loc la Sala Rapsodia, joi 17 decembrie de la ora 19:00 și va aduce în faţa publicului corul Psaltic Horevma al Mănăstiriea Turnu – Prahova, și corul Psaltic de maici de la Mănăstirea Diaconeşti – Bacău.

Alături de colinde tradiţionale, un moment important îl va constitui prezentarea albumului „Icoana Noilor Martiri ai Pământului Românesc” prin cele două dimensiuni esențiale pentru cultura noastră: unicitatea esteticii iconografice bizantine și paginile de istorie recentă a României de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Evenimentul va fi transmis live pe www.rostonline.org și va fi prezentat de Dan Puric și Răzvan Codrescu.
Sperăm că veţi putea fi alături de noi în prag de Sărbători, la acest eveniment deosebit.

Bilete și rezervări la Casa de bilete Sala Rapsodia, str. Lipscani 53.
Telefon 021 315 89 80, 0734 540 593

Adresa de contact: pr@passe-partoutdp.ro
Website: http://www.passe-partoutdp.ro/

Preluat de la : http://c-tarziu.blogspot.com/2009/12/un-concert-de-colinde-si-o-icoana.html

Iubirea aproapelui

“Iubirea aproapelui este o virtute atât de mare, încât pune margini libertăţii omului şi astfel o păstrează între hotarele moralităţii. Când trece peste anumite margini, libertatea devine abuz, anarhie, crimă, viaţă fără  reguli morale. Iubirea aproapelui nu numai ne opreşte să-i facem rău semenului, dar ne obligă să-i facem bine. Cel mai mare semn de libertate în creştinism, este renunţarea la propria libertate, din iubire faţă de om, ca şi Hristos Mântuitorul, Care şi-a arătat cea  mai mare libertate prin iubirea faţă de oameni.

Unde este milă şi iubire faţă de om, acolo viaţa e frumoasă, e veselă şi fericită, ca o grădina plină de îngeri, de copii, de crini şi de trandafiri. Acolo este şi dreptate şi fericire. Unde lipseşte mila şi iubirea faţă de om, acolo viaţa este ca şi o grădină plină de şerpi, de şerpi veninoşi, de fiare sălbatice. »(Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor)

 

Sursa imaginii: http://europeana.cimec.ro/detaliu.asp?

Pericolul alcoolismului

O cruce ortodoxă rusească marchează locul în care preotul Andrei Nikolaev şi familia sa au ars de vii în decembrie 2006, în Dalekushi,, Rusia.

Articol de Tom Lasseter / McClatchy Newspapers

Dalekushi, Rusia – Focul a mistuit trupul preotului, oase carbonizate şi carne vie, arzând ore întregi. Trupurile soţiei, Oksana, şi ale copiilor, de 10, 7 şi 5 ani, zăceau întinse lângă trupul lui Andrei Nikolaev în cenuşa rămasă de pe urma incendierii căsuţei  lor modeste dintr-o zonă rurală a Rusiei.

Un investigator guvernamental a suspectat o incendiere voită şi multe persoane au învinuit de moartea acestei familii pe alcoolicii din zonă care spărgeau bisericile în căutare de icoane  bune de vândut pentru a-şi procura bani de vodka. S-a zvonit că Nikolaev, îngrijorat ca biserica lui nu era destul de sigură, ţinea banii şi odoarele acasă, au declarat orăşenii.

La mai bine de doi ani şi jumătate de la incendiul din decembrie 2006, nimeni nu a fost arestat în acest caz. Oficialii ruşi, fără să ofere vreo probă, dau acum vina pe victime. Nikolaev era în misiune de salvare a acestui colţ îndepărtat al ţării sale din starea de declin, alcoolism şi alte rele.  Avea 32 de ani când a murit, cu vreo două săptămâni înainte de vacanţa de Crăciun din Rusia ortodoxă.

Cunoştinţele spuneau că Nikolaev, care sosise pe la mijlocul anilor `90 să slujească la Dalekushi şi în satele din împrejurimi, despărţite unele de altele prin fâneţe şi legate prin drumuri de ţară prăfuite, era hotărât să schimbe ceva. El crescuse în Kuvshinovo, la 16 mile înspre vest, unde muncitorii la fabrica de hârtie câşătigau câteva sute de dolari pe lună. Biserica lui, Sfânta Treime, cândva o clădire impunătoare, neoclasică, flancată cu şiruri de coloane albe, se prăbuşea. Ctitorită în 1836 pe o moşie boierească, cu peisaje luxuriante şi lacuri, biserica din Dalekushi a fost transformată, prin 1930,  într-o tabără de tineret a Partidului Comunist, apoi folosită ca fabrică pentru industrializarea laptelui, centru de recreere şi depozit pentru îngrăşăminte.

Nikolaev începuse să adune bani pentru repararea bisericii. În predicile sale îi implora pe săteni să nu mai bea. Nu era un mesaj popular. Cu mai puţin de două luni înainte de moartea sa, Nikolaev apăruse la un studio de TV din Moscova, cu pletele sale castanii până la umeri şi cu barbişonul, purtând veşmântul negru preoţesc şi o cruce mare de aur. TVTs, un canal controlat de conducerea oraşului Moscova, l-a invitat să vorbească despre pericolele alcoolismului. Nikolaev a spus atunci că se confruntase cu şapte tentative de jefuire a bisericii sale.

«  Am fost nevoit să mă apăr – iertaţi-mă ! – cu puşca în mână », a spus el.  Reportajul îl arată mergând printre ruinele vechii sale locuinţe de lânga Dalekushi, care arsese până la pământ cu un an înainte – incendiu pus de către beţivi, le spusese Nikolaev atunci prietenilor săi. Dacă nu şi-ar fi scos afară soţia şi copiii în noaptea aceea, ar fi fost morţi, a mărtrisit el. « E foarte dificil să trăieşti în satul acesta », a mărturisit el auditoriului. « E greu mai ales dacă eşti preot şi ai familie...Mereu am fost foarte îngrijorat pentru familia mea. »

Un inspector federal – şef a declarat că familia Nikolaev  a pierit într-un incendiu premeditat. După ce media naţională şi occidentală a relatat întâmplarea şi a adus la cunoştinţa publicului opiniile preotului despre declinul Rusiei, oficialii au început să vorbească despre o problema electrică sau despre o crimă şi un suicid în cazul Nikolaev.

Când un reporter de la publicaţia McClatchy a vizitat Dalekushi, guvernatorul Alexander Volkov i-a declarat : « Preotul a dat foc din interior casei sale ». Vera Davidova, o vecină a spus că în seara dinaintea morţii sale Nikolaev era afară, în stradă, aşteptându-şi copiii să se întoarcă de la piaţă. Purtătoarea de cuvânt a comitetului regional de investigare al Procuraturii, Karina Beketova, nu are niciun comentariu de făcut. Ea nu spune dacă este vreo anchetă în desfăşurare.

Ca mulţi alţi localnici, nici Davidova nu vrea să facă ipoteze despre potenţialii ucigaşi. Ea menţionează, însă, că mulţi oameni săraci au nevoie de bani pentru alcool. O femeie care îl cunoştea pe Nikolaev de pe vremea când era student la teologie a declarat că acesta îi mărturisise că familia sa primise ameninţări. Întrebată cine ar putea fi responsabil de campania de intimidare şi cine l-ar fi putut ucide pe preot, Zinaida Zhirnova a spus : « Toţi aici se îmbată, deci e greu să ştii li cine anume îl ameninţa ».

Sursa materialului : http://www.johnsanidopoulos.com/2009/08/russian-priest-family-burned-alive.html

Cuviosul Paisie Aghioritul despre Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana

 - Cuvioase, spuneţi-ne despre Sf. Ioachim şi Sf. Ana, strămoşii Mântuitorului. La un moment dat începuseţi să  ne spuneţi ceva.

 - Din tinereţe am multă  evlavie pentru strămoşii lui Dumnezeu. Într-adevăr, am spus cuiva că, pe când m-au călugărit, îmi doream să-mi dea numele de Ioachim. Cât de tare le sunt îndatorat ! Sf. Ioachim şi Sf. Ana sunt cei mai despătimiţi sfinţi căsătoriţi care au existat vreodată. Nu au manifestat nicio atitudine carnală/ trupească. Aşa l-a făcut Dumnezeu pe om şi aşa a vrut El ca omul să vină pe lume, fără patimă. Dar după căderea în păcat, patima a pătruns în relaţia dintre bărbat şi femeie. Imediat ce s-a găsit o pereche lipsită de patimă, aşa cum l-a creat Dumnezeu pe om şi cum şi-a dorit să se nască omul, s-a născut Panaghia (Preasfânta), această făptură pură, şi apoi Hristos s-a întrupat. Gândul îmi spune că Hristos ar fi venit mai curând pe pământ, dacă ar fi existat o pereche de oameni puri, aşa cum au fost Sf. Ioachim şi Sf. Ana.

Catolicii săvârşesc eroarea de a crede, aparent din pietate, căPanaghia s-a născut fără păcatul originar. În timp ce Panaghia nu era liberă de păcatul originar, ea totuşi a dat naştere lui Hristos aşa cum a dorit Dumnezeu să se nască omul după creaţie. Era întrutotul curată, pentru că a fost concepută fără pofta trupească. Sfinţii strămoşi ai lui Dumnezeu, după rugăciuni fierbinţi înălţate la Dumnezeu ca să le dăruiască un copil, au conceput nu din poftă trupească, ci din ascultare faţă de Dumnezeu. Acest fapt l-am experimentat pe Sinai(Bătrânul a trăit viaţă ascetică pe Muntele Sinai, la Sf. Epistem şi Galaction din 1962 până în 1964. Această apariţie nu ne-a descoperit-o şi nouă.

(Source: Elder Paisios the Athonite, Book IV: Family Life, Holy Hesychasterion of “St. John the Evangelist the Theologian”, Souroti, Thessaloniki 2007; amateur translation of Greek text from: http://orthodox-world.pblogs.gr/2008/05/o-gerontas-paisios-gia-thn-oikogeneiakh-zwh-g.html,

Sursa: http://full-of-grace-and-truth.blogspot.com/2009/12/elder-paisios-on-sts-joachim-and-anna.html

« Iubirea creştinească e largă cât lumea şi frăţească »

“În locul iubirii umanitariste, visătoare, îndepărtată, nehotărâtă, neprecisă,

creştinismul aşează şi practică iubirea de frate, de vecin, de neam,

iubirea care se întinde şi creşte de la familie şi de la omul cel mai apropiat, de la vecin şi semen, până la neam

şi până la omenirea întreagă.”

« Iubirea aproapelui constă întâi de toate în cinstirea persoanei şi în respectarea demnităţii lui şi a drepturilor lui la viaţă, la libertate şi la bunurile lumii. În fiecare om este întipărit chipul lui Dumnezeu şi de aceea niciun om nu trebuie jignit, nici supărat, nici batjocorit, nici înjurat, nici blestemat.. Asupririle, batjocurile, vicleşugurile, minciunile, înjurăturile, lovirile, judecăţile  nedrepte şi chiar smintelile şi glumele sunt nedemne şi imorale[...].

Iubirea aproapelui constă în ajutorarea şi învăţarea lui, să se ridice, să se cureţe, să se lumineze şi să se îmbunătăţească. Faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti sunt tot dovezi şi semne ale iubirii frăţeşti pe care e dator să le împlinească omul şi mai cu seamă fiecare creştin.

Iubirea aproapelui constă în răbdarea neajunsurilor(defectelor) şi în iertarea greşelilor lui(Mt. 5 : 23 ; 18 : 21-22) şi în grija şi bunăvoinţa frăţească pentru mântuirea sufletului său. Împărtăşindu-i cu drag iubirea şi adevărul, harul şi pacea lui Dumnezeu, va cunoaşte, va iubi şi va servi şi el cu toată inima pe Dumnezeu.

Dragostea evanghelică nu face niciun rău aproapelui(Rom. 13 : 10). Dragostea este numai bunătate, numai blândeţe, numai binefacere, în cuvinte şi în fapte, faţă de toţi oamenii, şi faţă de cei răi şi vrăjmaşi. De aceea învaţă Mântuitorul :

« Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,  ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.  Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?  Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?  Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. »(Mt. 5 : 44-48 ; Lc. 6 : 27-31)

Iubirea evanghelică este o lege morală universală şi internaţională : cuprinde pe toţi oamenii de toate culorile, religiile şi naţiile. Creştinul nu face deosebire între oameni, între evrei şi elini, între buni şi răi, între prieteni şi vrăjmaşi. Iubirea creştinească e largă cât lumea şi frăţească, pentru toţi şi faţă de toţi oamenii, chiar şi faţă de duşmanii care ne urăsc şi ne blesteamă sau ne prigonesc. Iubirea « cu fapta şi cu adevărul »(1 In. 3 : 18) este calea cea mai bună de a converti, împăca, îmbunătăţi şi înfrăţi vrăjmaşii.

 « De flămânzeşte vrăjmaşul tău, dă-i să mănânce pâine ; dacă însetează, dă-i să bea apă, căci facând aşa grămădeşti cărbuni aprinşi pe capul lui şi Domnul îţi va răsplăti ţie »(Pilde 25 : 21-22).

Iubirea vrăjmaşilor nu e zadarnică : are de o parterăsplată şi în sine şi de la Dumnezeu, ca orice virtute şi faptă morală ; iar de altă parte îmblânzeşte firea sălbatică a duşmanilor ; îi înmoaie şi-i întoarce la sentimente mai bune. Păgânii convertiţi la creştinism prin puterea armelor, n-au fost niciodată creştini în inima şi în purtarea lor. Păgânii învinşi prin bunătate şi iubirea creştinilor au devenit cei mai buni creştini şi cei mai aleşi vestitori ai Evangheliei.

Iubirea vrăjmaşilor pune frâu şi capăt urii, trufiei şi răzbunării. Iubirea vrăjmaşilor vede şi însuşirile, nu numai defectele oamenilor ; recunoaşte mai presus de vinovăţie valoarea oamenilor şi de aceea întrece cu totul aşa numita iubire umanitaristă(umanismul), care nu numai n-a împiedicat, dar chiar a favorizat uneori decăderea şi devalorizarea omului. »

Preot Ilarion Felea – Spre Tabor, vol. III(Luminarea)

Foto: http://atitudini.com/wp-content/uploads/2009/09/Spre_Tabor_3_Luminarea.-coperta_1_2.jpg