Tăcem din gură

Din tot, ne-a mai rămas aieve,
acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecaţi in piatra dură
cu pumnii strânşi, tăcem din gură.

Tăcem, parc 'am tăcea de veacuri
ca nişte funduri vechi de lacuri.
Şi ferecat în bezna sură,
de mii de ani, tăcem din gură.

Ei: ziduri, lanţuri, temnicerii,
noi, numai cremenea tăcerii.
Ei, biciuri cu bătăi si ură,
noi, uriaş inghet pe gură.

Deasupra vremii si genunii,
tăcem ca spinii si tăciunii.
Tăcem ca lama de custură,
tăcem mereu, tăcem din gură.

Ne linge frigul pe ciolane,
ei, foame, cuie si ciocane
si orice zi e-o muşcătură.
Scrâşnind din dinţi, tacem din gură.

Tăcem ca lacătul pe uşe,
tăcem ca focul sub cenuşe,
tăcem... dar noaptea sub celule,
vuiesc torente nesătule.

Un zgomot bubuie departe,
se dărmă parcă ziduri sparte
şi parcă lanţuri cad în zgură.
Noi asteptăm, tăcem din gură.

Radu Gyr