Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Marţi[Fapte 12, 25; 13, 12; In. 8, 51-59]. Iudeii s-au mâniat pe Domnul pentru mustrare şi au luat pietre “ca să arunce asupra Lui”. Dar Domnul, « trecând prin mijlocul lor, s-a dus ». Domnului nu i-au făcut nimic, dar pe ei înşişi s-au pierdut, fiindcă urmarea necredinţei lor a fost înfricoşata osândă a Domnului : « Iată, se lasă casa voastră pustie », şi încă : « Să mergem de aici ». Şi s-a mutat Domnul în alt loc, alegându-şi alte popoare ca sălaş, în locul lui Israel cel iubit. Iată că şi acum, oameni de nimic, în amăgirea minţii lor trufaşe, care nu încape adevărul lui Hristos, iau pietre împotriva Domnului şi aruncă în El. Pe El nu-L vatămă, fiindcă El este, oricum, Domnul, iar adevărul Lui e adevăr nestrămutat, dar aceia se pierd. Domnul trece pe lângă ei, lăsându-i în voia cugetării deşarte care-i şi răsuceşte, cum răsuceşte viforul slabele firişoare de praf. Dar atunci când un popor întreg se lasă atras de filozofări mincinoase, el e lăsat, asemenea iudeilor, în voia soartei. Înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi Domnului