Joi[Fapte 8, 26-39 ; In. 6, 40-44]. Sfântul Filip l-a întrebat pe famen : « Înţelegi, oare, ce citeşti ? » Acela a răspuns : « Cum aş putea să înţeleg de nu mă va călăuzi cineva ? » Cât de adesea trăiesc acelaşi lucru cei ce citesc cuvântul lui Dumnezeu şi scrierile Sfinţilor Părinţi ! Cele citite nu intră în cap ; mintea nu poate să ia aminte la cele scrise acolo şi să le încapă, de parcă ar fi vorba de ceva străin, despre lucruri dintr-un tărâm necunoscut. Iată că aici este nevoie de un tâlcuitor deprins cu lucrurile despre care este vorba. Sf. Filip avea acelaşi duh care a dat şi proorociile şi nu i-a venit greu să tâlcuiască locul care îl frământa pe famen. Aşa e şi cu noi acum : trebuie să găsim un om care să stea pe acea treaptă a vieţii şi a cunoştinţei de care este legată scriptura care ne frământă, şi el o va tâlcui fără osteneală, căci fiecare are treapta sa de orizont duhovnicesc. Cel aflat pe o treaptă mai joasă nu vede tot ce vede cel aflat pe o treaptă mai înaltă, ci poate numai să ghicească. De se întâmplă ca scriptura pe care n-o putem noi înţelege să atingă o treaptă mai înaltă, iar tâlcuitorul întâlnit de noi stă pe o treaptă mai joasă, el nu ne va tâlcui aşa cum se cuvine, ci va adapta totul la orizontul său şi locul cu pricina va rămâne pentru noi la fel de întunecat ca mai înainte. Se cade să ne minunăm de uşurătatea cu care se apucă să tâlcuiască cele ale Scripturii oameni cu totul străini de tărâmul de care ţin aceste lucruri. Şi totul iese din ei pe dos decât cum trebuie ; însă a se făli cu tâlcuirile lor nicidecum nu uită.
joi, 7 mai 2009
Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu