Sf. Terofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Luni[Rom. 12, 4-5; 15, 21; Mt. 12, 9-13]. „Se cade a face bine sâmbăta”Aceasta a spus-o Domnul după ce l-a vindecat în sinagogă pe cel cu mâna uscată, fiind zi de sâmbătă, pentru a-i mustra pe fariseii care mergeau până-ntr-acolo cu păzirea poruncii privitoare la sâmbătă încât măsurau până şi câţi paşi este îngăduit a dace în această zi. Dar întrucât faptele bune nu le poţi face fără să te mişti, ei se învoiau mai degrabă să lase deoparte faptele bune, decât să se mişte mai mult decât credeau ei că este îngăduit. Mântuitorul i-a osândit nu o dată pentru aceasta, întrucât sâmbăta presupunea odihna de grijile lumeşti, nu de faptele evlaviei şi iubirii de fraţi. În creştinism, se prăznuieşte duminica în loc de sâmbătă cu acelaşi ţel: odihna de lucrurile lumeşti şi închinarea acestei zile numai lucrărilor lui Dumnezeu. Cugetarea creştinească sănătoasă nu a ajuns niciodată la meschinăria fariseilor cu privire la nelucrarea în ziua de duminică; însă îngăduinţa de a lucra în această zi a fost împinsă dincolo de hotarele cuviinţei. Pe farisei, nelucrarea i-a lipsit de săvârşirea faptelor bune, iar pe creştini, făptuirea pe care singuri şi-o îngăduie. În seara de ajun de duminică, teatru, apoi o altă oarecare distracţie. Dimineaţa dorm până târziu, la biserică nu mai au când ajunge. Câteva vizite, prânzul; seara, iarăşi distracţii. Aşa este jertfită întreaga vreme pântecelui şi dezmierdării celorlalte simţuri; de Dumnezeu şi de facerea de bine nu mai au oamenii când să-şi amintească.