Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

joi, 30 iulie 2009

Sfântul Sfinţit Mucenic Valentin şi cei împreună cu dânsul (prăznuiţi la data de 30 iulie)


Într-un hotar din părţile Italiei, care se numeşte Umbria, în cetatea care se cheamă Interamna, a fost episcop Sfântul Valentin, care luase de la Dumnezeu darul tămăduirilor şi, tămăduind toate neputinţele şi bolile oamenilor cu rugăciunea şi cu chemarea preasfântului nume al lui Iisus Hristos, îi întorcea pe cei necredincioşi de la păgânătatea închinării la idoli spre Dumnezeu, căci atunci credinţa idoleasca cuprindea înca multă lume şi împăraţii păgâni stăpâneau Apusul si Rasăritul şi prigoneau pe creştini. În acea vreme, trei scolastici din Atena cu neamul şi cu credinţa elini, cu numele Procul, Efiv şi Apolonie, au mers la Roma pentru învăţătură, vrând sa deprinda bine limba şi filosofia romană.

Şi, aflând pe un ritor preaînţelept şi iscusit în amândouă limbile – latină şi elină – cu numele Craton, s-au încredinţat aceluia spre învăţătură şi petreceau în casa lui. Şi unul din fiii lui Craton, cu numele Herimon, s-a îmbolnăvit foarte tare şi în boală i s-a gârbovit spatele, astfel că capul lui era între genunchi şi nu putea să se întindă deloc. Şi au chemat mulţi doctori şi nu au putut să-i aduca bolnavului niciun folos ; deci a pătimit trei ani, fără nădejde de la doctori. Dar s-a întâmplat de a mers la casa lui Craton un tribun cu numele Fronton. Acela, văzând pe bolnav, a zis : « O boală ca aceasta s-a întâmplat unui frate al meu şi l-a tămăduit un episcop creştin, care se numeşte Valentin şi care petrece în cetatea Interamna » .Tribunul spunând aceasta, sfătuia pe Craton să trimită pe fiul său bolnav la acel episcop. El a mai adăugat încă şi aceasta despre fratele său, că după primirea tămăduirii n-a voit să se despartă de episcopul acela, fiind atras de bunătatea aceluia; astfel s-a legat de el prin dragoste frăţească.

Craton, auzind acestea, a trimis nişte bărbaţi cinstiţi, prieteni de-ai săi la acel episcop, rugându-l să vină la dânsul, de vreme ce nu era cu putinţă să poarte atâta cale pe copilul cel bolnav. Dar, omul lui Dumnezeu nu s-a lenevit să meargă din cetatea sa în Roma, la omul care-l chema şi de care a fost primit cu cinste. Craton, arătând arhiereului pe Herimon, fiul său cel bolnav, l-a rugat să-l tămăduiască pe el, precum a tămăduit şi pe fratele tribunului. Sfântul Valentin i-a zis: "De vei vrea tu, fiul tău se va tămădui!" Craton a zis: "Jumătate din avuţia mea o voi da, de vei putea să tămăduieşti pe fiul meu".

Sfântul a zis: "Mă minunez de tine că eşti dascăl înţelept şi nu pricepi cuvintele cele zise de mine. Deci, iarăşi îţi spun, că de vei vrea tu, se va tămădui fiul tău; adică, de vei crede în Hristos, toate se vor putea da credinciosului, căci credinciosul este mai cinstit înaintea lui Dumnezeu decât cel necredincios. Necredinciosul îşi pune nădejdea sa în cele deşarte şi în lucruri proaste; iar pe idolii făcuţi din lemn, din piatră şi din alte materii, care au fost oameni răi, îi are ca pe nişte zei. Au, doar pot oamenii să creadă că aceia sunt zei, care se tăvalesc în lucruri necurate şi se îndeletnicesc cu păcate cumplite, neavând niciun ceas liber de fărădelegile cele urâte? De aceea, de vei primi credinţa la care eu te sfătuiesc, şi te vei lepăda de pagânătatea zeilor şi îţi vei pune nădejdea în singurul Dumnezeu, Cel nevăzut şi atotputernic, se va da sănătate fiului tău, precum doreşti. Jumătate din averea ta, pe care mi-o făgăduieşti, împarte-o săracilor, ca să se roage lui Dumnezeu pentru tine şi pentru fiul tău. Iar pe mine cu niciun chip nu mă vei putea îndemna să iau ceva de la tine pentru tămăduirea lui, decât numai singura credinţa ta îmi trebuie. Deci, să crezi că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este adevăratul Dumnezeu şi să te lepezi de toti idolii tăi şi atunci vei vedea sănătos pe fiul tău".

Craton i-a zis: "Deşi nu ştiu în ce fel de rânduială se cuprinde credinţa voastră, însă am auzit, că fiecare se mântuieşte cu credinţa sa. Căci, credinţa unuia nu poate să ajute altuia, nici credinţa cuiva să vatăme pe a altuia". Sfântul Valentin a răspuns: "Sunt cazuri în viţtile omeneşti, care altuia nici nu pot să ajute, nici să-l vatăme; pentru că necredinţa tataăui nu poate să vatăme credinţa fiului, dar la nevoie şi la trebuinţa sănătăţii, credinţa cuiva poate să ajute altuia. Prin aceasta, tatăl ajută fiului, sora, fratelui şi stapânul, slugii. Noi citim că sutaşul, pentru credinţa lui, a luat sănătoasă pe sluga sa, care murea. Mai-marele sinagogii a văzut întoarsă la viaţă pe fiica sa, care murise. Şi surorile care plângeau pe Lazăr, fratele lor, care murise şi-l îngropaseră, prin glasul Domnului l-au văzut înviat a patra zi şi s-au bucurat. Sunt şi alte multe în Scriptura veche şi nouă. Iar acestea le-am arătat ca dovezi că credinţa unuia poate să ajute altora. Se întâmplă încă şi aceasta, ca necredinţa cuiva să aducă vătămare asupra altora; căci şi necredinţa unui om ca a lui Faraon, a adus diferite pedepse asupra Egiptului, încât şi pe el însuşi l-a pierdut cu toată oastea".

Acestea şi mai multe altele zicând sfântul episcop, ritorul Craton a căzut la picioarele lui şi a zis:

"Cred că Cel propovăduit de tine este adevăratul Dumnezeu si nu este altul afară de El. El porunceşte bolilor şi morţii să fugă. El porunceşte vieţii şi vine".

Sfântul episcop Valentin i-a zis: "Credinţa creştinească se cădea a o arăta nu numai prin cuvinte, ci şi cu faptele".

Ritorul a zis: "Care sunt faptele prin care poate să se arate credinţa?" Episcopul a zis: "Să te lepezi de idolii cei făcuţi de mâini şi să primeşti Sfântul Botez, ca să te rânduieşti între fiii lui Dumnezeu!" Craton a zis: "Apa care spală întinăciunea trupească, cum poate să spele şi păcatele?" Arhiereul a răspuns: "Apa, când se va chema asupra ei numele Preasfintei Treimi, primeşte într-însa pe Sfântul Duh, Care curăţeşte toate păcatele omului, ce se botează în apa aceea".

Craton a zis: "Lungindu-se vorba noastră, se scurtează viaţa fiului meu Herimon".

Sfântul Valentin a zis: "De nu vei crede acestea pe care niciodată nu le-ai putut auzi şi vedea, fiul tău nu va putea să fie sănatos".

Craton a zis: "Ce este aceea, pe care eu niciodată n-am putut auzi şi nici vedea?"

Arhiereul a zis: "Oare ai auzit vreodată de Fecioara cea neîntinată care a zămislit, adică, fiind fecioară, a născut şi după naştere a rămas tot fecioară? Oare ai văzut cândva pe cineva umblând pe apele mării ca pe uscat şi cu cuvântul să fi schimbat valurile mării în alinare? Auzit-ai oare pe Hristos, Care mai în urma a fost răstignit, mort şi ingropat şi a treia zi a înviat din morţi şi apoi S-a înălţat la cer? Şi la a Cărui înălţare îngeri în vederea ochilor arătându-se oamenilor, au mărturisit că iarăşi va veni din cer ca să judece viii şi morţii? De le crezi acestea că sunt aşa, apropie-te şi te boteaza, ca să câştigi sănătatea fiului tău şi singur să te învredniceşti vieţii veşice".

Ritorul a zis: "Toate câte mi le grăieşti le voi face, numai fiul meu să se facă sănătos". Atunci episcopul a zis: "Deoarece înţelepciunea lumii acesteia se pare că este nebunie la Dumnezeu, dă-mi cuvânt că dacă fiul tău, prin credinţa mea va câştiga sănătate, tu împreuna cu toată casa ta te vei întoarce spre Hristos şi te vei boteza".

Atunci ritorul Craton, chemând pe femeia sa şi pe toţi casnicii săi, s-au aruncat înaintea picioarelor lui, făgăduind că toţi se vor face creştini, dacă se va tămădui Herimon. Acolo erau şi tinerii cei mai sus zişi: Procul, Efiv şi Apolonie, care şi ei dorind sănătatea fiului dascălului lor, au făgăduit că se vor face creştini. De aceea, episcopul Valentin a poruncit să se pregătească o cameră deosebită şi în ziua aceea şi în noaptea viitoare să fie tăcere. Apoi, luând pe bolnav în camera aceea, s-a închis singur cu dânsul. Deci, bolnavul îşi strânsese tot trupul ca un ghem, având capul între genunchi şi picioarele pe umeri, încât nici o parte nu avea liberă între încheieturile trupului. El nu putea vorbi cu limba, ci numai gemea. Deci, nici unul dintre doctori nu putea să cunoască şi sa vindece neputinţa lui. Dar Sfântul Valentin episcopul a aşternut pe pământ rasa de păr, pe care obişnuia a se ruga, şi punând pe dânsa pe bolnav, mai mult mort decât viu, s-a rugat toata noaptea lui Dumnezeu. Iată, la miezul nopţii a strălucit în camera aceea o lumină cerească, încât celor ce erau afară li s-a părut că s-a aprins camera.

Iar după ce a trecut miezul nopţii, copilul s-a sculat sănatos cu trupul şi a început cu glas mare a lauda pe Dumnezeu. Atunci, părinţii lui şi toţi care erau cu dânşii în casa aceea, auzind glasul lui Herimon, s-au bucurat foarte mult, că de trei ani nu-l mai auziseră pe el vorbind, decât numai gemând. Deci, apropiindu-se, au bătut în uşă, rugând pe sfânt să le deschidă si să vadă pe Herimon. Însă sfântul le-a răspuns lor: "Pâna ce nu voi săvârşi obişnuitele mele rugăciuni şi cântări de laudă, nu va voi deschide". Deci, aşteptând ei până la ziuă, sfântul episcop le-a deschis uşa şi scoţând pe copil sănătos cu trupul, ca şi cum niciodată n-ar fi fost bolnav, l-a dat pe el părinţilor lui. Atunci, ritorul Craton, cu toată casa sa, a crezut în Hristos şi s-a botezat, veselindu-se cu duhul întru Dumnezeu Mântuitorul lor.

Deci, Herimon, copilul cel tămăduit, dupa primirea Sfântului Botez nu mai voia să se despartă de doctorul său, de Episcopul Valentin. Asemenea şi cei trei tineri, pomeniţi mai sus, după botez, lăsând filosofia cea din afară, s-au alăturat cu toată osârdia de duhovnicescul învăţator, de Valentin, arhiereul lui Dumnezeu şi s-au făcut ucenicii lui, fiind următorii vieţii lui cele sfinte şi căutători ai mântuirii lor. Pentru că pe şcolarii cei tineri şi de o vârstă cu dânşii, prin îndemnările lor si cu chipul vieţii celei cinstite şi înţelepte îi aducea la credinţa în Hristos şi la Sfântul Botez. La dânşii se adunau mulţime de şcolari, care, ascultând învăţătura lor cea insuflata de Dumnezeu, se învăţau la cereasca înţelepciune şi se povăţuiau la calea cea adevarată. Dupa ce şi fiul eparhului cetăţii, cu numele Avundie, a crezut în Hristos şi s-a botezat, s-a aprins de dragoste dumnezeiască şi mărturisea înaintea tuturor că este robul lui Hristos.

Atunci, tatăl lui şi ceilalţi senatori, umplându-se de mânie, au prins pe învăţătorul credinţei creştine, pe Sfântul Valentin şi bătându-l fără cruţare, îl sileau la închinarea de idoli. Dar el, nevrând să le facă voia, a fost muncit cumplit, apoi l-au dus la închisoare în temniţă. Dar sfântul se bucura că s-a învrednicit a pătimi pentru Hristos Domnul său, rănile cele suferite, căci se înfrumuseţa ca şi cu nişte podoabe scumpe si se lăuda apostoliceşte, zicând: Rănile Domnului meu pe trupul meu le port. Acelea împlinesc patimile lui Hristos în trupul meu. Iar pe ucenicii săi care veneau la dânsul, pe când şedea în temniţă, îi întărea în sfânta credinţă. De acest lucru înştiinţându-se eparhul, s-a mâniat foarte mult si, trimiţând noaptea, l-a scos din temniţă şi i-a tăiat capul.

Astfel şi-a sfârşit nevoinţa sa cea mucenicească Sfântul Episcop Valentin; iar ucenicii lui, Procul, Efiv şi Apolonie, luand cinstitul lui trup, l-au dus în cetatea Interamna şi acolo, înaintea cetăţii, cumparând o parte mică de pământ, l-au îngropat cu cinste. Ei au petrecut lângă mormânt ziua si noaptea în post şi rugăciuni, lăudând pe Dumnezeu. La dânşii se adunau toţi credincioşii câţi erau în cetate şi mulţi din cei necredincioşi veneau si ascultau cuvintele lor cele mântuitoare de suflet şi la propovaduirea lui Hristos, luminându-se cu credinţa.

După o vreme oarecare, ajungând toate acestea la cunoştinţa lui Leontie, dregătorul cetăţii, a poruncit de a prins pe cei trei sfinţi si i-a băgat în temniţă. Dar, de vreme ce a văzut pe popor făcând zgomot pentru prinderea lor, pentru ca tuturor erau iubiţi, a poruncit să-i ucidă pe dânşii noaptea, pentru că se temea ca să-i osândească pe dânşii la moarte ziua, ca să nu fie liberaţi de mâinile poporului.

Deci, sfinţii mucenici au fost tăiaţi noaptea şi s-au dus la lumina cea neînserată a cereştii împărăţii. Iar Sfântul Avundie, cel mai sus pomenit, fiul eparhului Romei, care mersese acolo la iubiţii săi prieteni, când a auzit de uciderea lor, i-a fost jale de aceasta foarte mult. Deci, luând cinstitele lor trupuri, le-a îngropat cu cinste lângă mormântul Sfântului Valentin, învăţătorul lui, slăvind pe Domnul Iisus Hristos, Care viază şi împărăţeşte împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin."

"Vieţile Sfinţilor pe luna iulie", retipărită şi adăugită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după ediţia din 1901-1911, Editura Episcopiei

Sursa : http://www.deleanoua.ro/valentin.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu