Sâmbătă[Rom. 14, 6-9 ; Mt. 15, 32-39]. Încă o dată a saturat Domnul, în chip minunat, poporul ce-L însoţea, ca să arate că El e gata întotdeauna să îndestuleze cu dărnicie poporul credincios. Ar fi putut să facă asta de fiecare dată, dar n-a vrut să îi dezveţe de felul obişnuit de viaţă, pe care tot El l-a rânduit, l-a întărit şi îl face să dăinuie. Lucrările de căpetenie, atotcuprinzătoare ale Proniei, au fost săvârşite la începutul lumii, prin întocmirea tuturor lucrurilor ; dar rânduind şi punând în mişcare totul, Dumnezeu nu s-a legat cu nimic prin legile firii, ci a rămas pe deplin slobod să se amestece, atunci când este nevoie, trimiţând ajutoare mai presus de fire. El lucrează ca un stăpân în gospodăria Sa, care întocmeşte rânduieli, însă, păzindu-le, nu este legat cu nimic de ele, ci are putere asupra lor, cârmuindu-le cu bunătate de gospodar. Potrivnicii credinţei nu înţeleg însemnătatea dumnezeieştii Pronii : o caută în gândurile lor dincolo de hotarele cuvenite şi, nevăzându-şi împlinite închipuirile, o tăgăduiesc. Pronia pe care o cer ei nu se află nicicum ; dar fiinţează, fără îndoială, cea pe care I-a plăcut să o rânduiască şi să o păzească Însuşi Domnului Dumnezeu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu