Un rol decisiv în acest proces l-au jucat organele de represiune(« Securitatea » - adânc infiltrată şi condusă de KGB – Miliţia, trupele speciale ale armatei, mână în mână cu aparatul de conducere al partidului, şi organele de justiţie), mult ajutate în munca lor de cei circa 450.000 de informatori ai securităţii, la o populaţie de 20.000.000 de locuitori în acel moment. Aparenţa de legalitate a unor acte juridice destinate a trimite la moarte « elita ţării », au asigurat-o teribilele « Tribunale ale poporului ». Sentinţele acestora nu aveau uneori niciuo valoare şi nu dădeau nicio certitudine condamnatului la închisoare, lichidarea lui fizică fiind posibilă ulterior, oricând !(n.a. – « trenul morţii » organizat de Nikolski şi Teleman Ambrus de la Timişoara, soldat cu 16 morţi, vorbeşte în acest sens). De o neomenie şi un sadism inimaginabil şi necomparabil în orizontul torţionar comunist românesc se înscriu experienţele de la Piteşti, Gherla, Suceava etc., despre care în 1995 s-au dat publicităţii unele documente privind aşa-zisa « reeducare », temă asupra căreia vom reveni.
Aprecieri cantitative şi semnificative statistic referitoare la această perioadă sunt puţine şi credibilitatea lor este discutabilă, date fiind « antecedentele » autorilor. Astfel, se afirmă că la cererea lui Ceauşescu, o estimare făcută de Securitate(n. A. Adică de făptaşi !) arată că numai în perioada 1948-1952, în închisorile şi în lagărele de concentrare ale securităţii au pierit peste 80.000 de arestaţi politici ». Urmând etapele operaţiei de sorginte KGB-istă « Gayaneh »(privind lichidarea opoziţiei autohtone), aceeaşi sursă citată dă câteva repere cantitative : 15.000 de arestări(15 mai 1948) din cadrul legionarilor, 3.000 ofiţeri ai Armatei Române, câteva zile mai târziu, 2.000 de membri marcanţi ai principalelor partide politice PNŢ, PNL, 400 preoţi catolici şi ortodocşi(la 1 ianuarie 1951), 350 de conducători evrei(ianuarie 1953). Vom reveni ulterior asupra ţăranilor şi deportaţilor.
Execuţiile au început prin uciderea aşa-zişilor « criminali de război », au continuat cu unele crime aparent izolate şi cu înăbuşirea în sânge a primei demonstraţii anticomuniste din ţările ocupate de sovietici, desfăşurate de ziua Regelui Mihai, la 8 noiembrie 1946, în Piaţa Palatului Regal din Bucureşti, după care au urmat nenumărate arestări, mai ales în rândurile elevilor şi studenţilor participanţi.
Simultan, a început şi acţiunea de arestare şi adesea de ucidere, prin executare sau ca urmare a condiţiilor îngrozitoare ale detenţiei, a membrilor partidelor politice democratice, iar din 1948 – după instaurarea republicii populare, deci după preluare în întregime a puterii – descinderile nocturne soldate cu arestarea, în cea mai mare parte a cazurilor, cu totul lipsită de temei, a mii şi mii de oameni, dintre care foarte mulţi nici măcar nu au fost judecaţi pentru vreo vină – fie ea şi înscenată -, ci au primit aşa-zisele « pedepse administrative » sau au putrezit luni şi ani în închisori, fără a li se spune de ce şi în baza cărei legi.
~ Un greu tribut de sânge l-a plătit şi ţărănimea României. Astfel, într-un document-studiu consacrat tragediei colectivizării în România( începută în 1949, şi care a lovit 12.000.000 de ţărani liberi şi proprietari de pământ şi a dus la mitralierea unor sate întregi, nimicite apoi cu tunurile şi prin atacuri de aviaţie), autorul estimează că, în rândurile ţărănimii, numărul morţilor s-a ridicat la 30.000, cifra referindu-se numai la cei lichidaţi în timpul colectivizării forţate, nu şi ulterior, prin deportare[...] Procentul înalt de colectivizare în România(90%, deci identic cu Bulgaria şi RDG, dar diferit de URSS – cu 100% -, şi mai mare faţă de Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia, cu cifre de 50-70%, explică şi amploarea operaţiei de deportare(precedată de arestări) estimată la un minimum de 50.000-200.000 pentru perioada 1949-1960, sau mai plauzibil a 2.000.000 de ţărani din rândul cărora 200.000 au murit în detenţie sau lagăre de muncă forţată.
Florin Mătrescu, Holocaustul roşu (Crimele comunismului internaţional în cifre), Bucureşti 2008, paginile 128-129.
Foto:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu