Despre "veselia cea din unimea minţii"

“Iată acum ce este bun ori ce este veselitor, fără numai a locui fraţii împreună?”(Psalmul 132, 1)

“....împreună-locuirea fraţilor este totodată şi lucru bun şi lucru veselitor, căci multe lucruri sunt bune, dar nu sunt şi veselitoare şi, dimportivă, multe lucruri  sunt veselitoare, dar nu sunt bune, adică priincioase şi folositoare sufletului. Iar împreuna-locuire după Hrisostom, şi unirea fraţilor au amândouă aceste bunătăţi, care unire dintre ele nu e prea lesne, ci e lucru greu.

Notă de subsol

Pentru aceasta a şi zis Hrisostom :

« Întru împreună-locuirea fraţilor  au urmat amândouă acestea, şi îndulcirea, şi pe cea mai bună ; că dragostea pe aceasta o are cel mai mult ; împreună cu folosul are şi lesnirea, şi cu dulceaţă cu adevărat o laudă pe aceasta de aici ; că nu a zis simplu locuire, nici adunarea împreună într-o casă, ci locuirea împreună, adică cu conglăsuire şi cu dragoste, că aceasta face pe cei mulţi să fie un suflet. »

Zice însă şi Teodorit :

« Prin înseşi lucrurile ne-am învăţat că nimic nu e mai vrednic de iubire decât  frăţeasca conglăsuire. »

[...] După Nichita din Catenă :

« David a zis  stihul acesta prevestind şi despre monahii cei ce trăiesc în împărtăşire, adică cei din chinovii, că cu binele adică arată viaţa priincioasă, iar cu bucuria arată veselia cea din unimea minţii ».

Iar cel nenumit zice :

« Iată, vor fi de o credinţă, după ce vor fi avut şi o îndemânatecă minte, atunci iată binele, iar când şi cu lucrurile se vor conglăsui, iată şi bucuria ; însă prin fraţi locuind împreună să înţelegi cele trei puteri ale sufletului(adică mintea, cuvântul/ raţiunea şi duhul), ori sufletul şi trupul. Deci când acestea se conglăsuiesc după cunoştinţa celor dumnezeieşti, atunci este binele, iar când şi după fapte bune, atunci e bucurie ».

Din Psaltirea în tâlcuiri Sfinţilor Părinţi, volumul II.