« Dumnezeu a făcut dintr-o inimă de piatră una omenească. »
« Unde înainte a stăpânit dorinţa de subjugare, de nimicire şi întunericul, acum, prin mila Sa, au intrat dragostea, înţelegerea, părtăşia şi mila. Îngâmfarea mea a lăsat tot mai mult loc smereniei – cel mai bun leac împotriva mândriei. Dintr-o singură lovitură, s-a schimbat tot felul meu de a privi lumea – încă mă mai mir că acest lucru a fost cu putinţă atât de uşor şi de repede. Iertarea a luat locul urii şi căutării răzbunării. Curând după aceea l-am întâlnit pe pedofilul romano-catolic care m-a violat vreme de şapte ani şi i-am întins mâna spre iertare – mărturisesc, însă, că n-a fost un lucru uşor. Începând de atunci am mers des la mama, în Germania, iar mai târziu l-am reîntâlnit şi pe tatăl meu, la Stuttgart. Pe amândoi i-am iertat fără rezerve, înainte ca ei să moară.
Mi s-a luat o negură de pe ochi când am descoperit pe parcursul anilor, adevăratele valori ale vieţii. Dumnezeu a făcut dintr-o inimă de piatră una omenească. Vechiul meu “maestru”, diavolul, îmi preschimbase viaţa într-o ruină mâncată de vreme: un lăcaş murdar, noroios, năpădit de buruieni, fără acoperiş, cu duşumeaua găurită, putrezit şi fără ferestre. Prin faptul că L-am primit pe Mântuitorul Hristos ca Domn şi Stăpân al vechii mele case nu s-au schimbat prea multe, la început – doar “proprietarul”. Dar noul proprietar îşi iubeşte casa, se îngrijeşte de moşia sa, o ţine curată şi o ocroteşte. El a reparat acoperişul, a scos apa din pivniţă, a pus ferestre noi, a zugrăvit-o şi a împodobit-o, până când casa a ajuns să fie din nou locuită. Pe scurt : El are dragoste, El este dragoste. Această curăţire s-a făcut prin Duhul Sfânt, fiind opusul meditaţiei asiatice, ale cărei efecte narcotice ascund nimicirea prin faptul că dau sufletului un obiect neimportant care să îi abată atenţia. Adevărata luminare, pe care unii, din nefericire, o caută în religiile asiatice, îşi găseşte împlinirea în recunoaşterea luptelor pierdute, în lupta împotriva păcatelor şi a patimilor. Lucrează apoi harul, mila şi iertarea lui Hristos, Care tocmai pentru aceasta Şi-a vărsat sângele pe Cruce, într-un mod foarte personal, pentru mine însumi ! Cine ar fi gândit aşa ceva ? !
Multe taine ale vieţii ne vor rămâne ascunse, întrucât ele nu sunt făcute pentru a fi înţelese. Doar cel care este pregătit să îşi asume « riscul » credinţei va învăţa să « vieţuiască ». Doar cel ce se deschide spre a parcurge lungul drum de la minte la inimă(acest lucru nefiind o trădare a inteligenţei sale) Îl va întâlni pe Dumnezeu în sine , în alţii, pretutindeni – poate cândva chiar şi în vrăjmaşi. Cel ce are curaj, precum Socrate, ca « nimic să ştie », adică să se lepede de pasiuni, de prejudecăţi, de carieră, de cunoaşterea dobândită, pentru a le preda pe toate acestea lui Dumnezeu, ca El să stăpânească şi să le aşeze pe un făgaş mai bun, acela va învăţa să audă şi să simtă de unde bate vântul. [...] Doar de vom lepăda bogăţia noastră, adică de vom renunţa la egoism, de ne vom despărţi de patimile noastre, de dragostea de bani, de putere, de sex, atunci ni se vor deschide cerul şi adevărata dragoste – chiar aici pe pământ. Atunci nu ne vom mai reveni din uimire. »
Klaus Kenneth – Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului
Editura Agnos, Sibiu, 20009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu