Refuz

Îi felicit pe românii care încă mai cred în sistemul “democratic” şi participă conştiincios la vot, ori de câte ori li se cere. Nu încetez, însă, de a mă mira în faţa atitudinii mele : din anul 2002 nu am reuşit să mă mai conving sau constrâng pe mine însămi de a participa la vreo votare. Refuzul meu în privinţa politicii este total şi definitiv. Nimic în lume nu pare a-mi motiva participarea la nişte jocuri în care nu cred. Întotdeauna m-au mirat oamenii « serioşi » care se preocupă de lucruri « serioase » şi se iau în serios, încercând astfel să mă determine şi pe mine, cetăţeanul incredul sau sceptic, să-i iau în serios ! Totuşi, nu pot ! Uniunea Europeană îmi face rău, naivii care îşi fac iluzii în privinţa avantajelor pentru România venite dinspre UE. mă descurajează, cinicii care ştiu prea bine imensitatea preţului plătit pentru a purta un jug aurit şi totuşi ne îndeamnă să-l primim şi să-l purtăm cu mândrie, îmi repugnă.

Ce părtăşie poate fi între următorii lui Hristos şi « pomul acesta lăudat » care ascunde cea mai perfidă otravă a duhului creştin-ortodox(ecumenismul) şi naţional(globalismul) ?

Mă gândesc cu reală îngrijorare la tinerii români care, vrând-nevrând, suportă şi vor mai suporta atmosfera de teroare abia mascată şi degringoladă morală creată de această Uniune Europeană a forţelor antihristice/ demonice aflate la conducerea în această parte a lumii. Cum îşi vor păstra credinţa şi identitatea pe fundalul tenebros descris ? Vor şti ei să se întoarcă spre Hristos şi să spună « nu » tentaţiilor amăgitoare sau fricii, pentru a mărturisi şi a îmbrăţişa prigoana şi moartea martirică ?

Dar noi, veniţi atât de târziu la credinţă, vom găsi forţa mântuitoare de a prefera moartea apostaziei ?

Comedia aceasta ce şi-a desfăşurat încă un act astăzi nu are nimic de-a face cu mine. Nu cred în utilitatea alegerii unuia sau altuia ; jocurile sunt, oricum, făcute în altă parte. De vreme ce am avut inconştienţa să implorăm intrarea în această mascaradă europeană, oferindu-ne ca o prostituată ieftină, ce mai putem acum aştepta decât să fim dispreţuiţi şi înşelaţi ? Noi ne-am pierdut libertatea demult. Poate că ar fi cazul să ne concentrăm asupra unicului loc în care o putem recupera, în unirea cu Hristos, în Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, în comuniunea harului Duhului Sfânt.

Duminica Sfintei Cincizecimi

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi Te sălăşluieşte întru noi!

[Fapte 2, 1-11; In. 7, 37-52; 8-12]. Săvârşitu-s-a iconomia mântuirii noastre! Se arată de acum roada lucrării fiecăruia dintre Ipostasurile Preasfintei Treimi. Ceea ce Tatăl a binevoit, ceea ce Fiul a plinit în Sine, Duhul Sfânt a venit acum să dăruiasca credincioşilor; căci mântuirea noastră este „după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl. Şi prin sfinţirea de către Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos”(1Ptr. 1, 2). Drept aceea, ne botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, legându-ne să păzim”tot ce v-am poruncit vouă”(Mt. 28, 19-20). Cei care nu mărturisesc Sfânta Treime nu se pot împărtăşi de lucrările mântuitoare ale Ipostasurilor Ei şi, prin urmare, nu pot primi mântuirea. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimii celei deofiinţă şi nedespărţite, Care ne-a încredinţat mărturisirea despre Sine: „Părinte Atotţiitorule, Cuvântule şi Duhule, Fire unită în trei Ipostasuri, mai presus de fiinţă şi preadumnezeiască, întru Tine ne-am botezat, şi pe Tine Te binecuvântăm întru toţi vecii”.(Sf. Teofan, Talcuiri...)

Apostolul

“ Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!”(Fapte 2, 1-11)

Sfânta Evanghelie

„Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. »(In. 7, 37-52)

"Biserica respiră prin rugăciune"(Sf. Teofan)

Sâmbătă[Fapte 28, 1-31; In. 21, 15-25]. Nimeni să nu se lenevească a-şi pomeni părinţii; însă trebuie pomeniţi şi toţi creştinii ortodocşi, şi nu doar în această zi, ci la orice vreme şi la orice rugăciune. Şi noi vom ajunge unde sunt ei acum, şi noi vom avea nevoie să fim pomeniţi în rugăciunile altora, aşa cum cel sărman are nevoie de o bucată de pâine şi de o cana cu apă. Adu-ţi aminte că rugăciunea pentru cei adormiţi este puternică fiindcă e obştească şi fiindcă vine din partea întregii Biserici. Biserica respiră prin rugăciune. Dar, aşa cum potrivit rânduielii fireşti, puterea respiraţiei mamei însărcinate trece şi asupra fătului, potrivit rânduielii harice, Biserica respiră prin rugăciunea obşteasca a tuturor, iar puterea rugăciunii se întinde şi asupra celor adormiţi, aflaţi în sânul Bisericii, care este alcătuită din vii şi morţi, cei care luptă şi cei care triumfă. Deci, nu te lenevi să pomeneşti cu osârdie, în orice rugăciune, pe toţi părinţii şi fraţii noştri, plecaţi de la noi. Aceasta va fi pentru ei milostenie din partea ta…

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Vineri[Fapte 27, 1-44; In. 17, 18-26]. „După cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una…Eu întru ei şi Tu întru Mine.” Iată ce lanţ de aur ne leagă cu dumnezeirea! Am căzut noi – S-a sculat Mijlocitorul Care este una cu Dumnezeu-Tatăl, şi a devenit una cu noi. Făcându-ne una cu El, ne unim cu El şi, prin El, cu Dumnezeu-Tatăl. Slavă nemărginitei Tale milostiviri faţă de noi, Dumnezeule în trei Ipostasuri, Care bine ai voit să rânduieşti pentru noi o cale atât de luminoasă spre îndumnezeire! La mare înălţime ne ridică Domnul; aşadar nu lepăda această binefacere, mărturiseşte mila Lui şi laudă-I bunătatea cea negrăită! Lepădând această înălţime, socoteşti că te smereşti, însă de fapt dovedeşti o grosolană nerecunoştinţă şi nepăsare faţă de înaltul dar. Să ştii că nu este cale de mijloc: sau totul sau nimic. Nu vrei această înălţime, vei rămâne într-o amară josnicie, vremelnică, precum şi veşnică.

Cuviosul Anuvie Mărturisitorul

Cuviosul Anuvie a fost de neam egiptean, avînd mare credinţă şi dragoste către Hristos Dumnezeu. Făcîndu-se prigonire mare contra creştinilor de păgînii închinători de idoli, acesta a mărturisit cu îndrăzneală păgînilor pe Hristos, şi pentru aceasta a fost muncit de ei. Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, el a fost eliberat şi s-a dus în pustia Egiptului, unde s-a nevoit şi s-a ostenit pentru Dumnezeu pînă la adînci bătrîneţi.

Iar sfîrşitul lui a fost astfel: "Lîngă malul rîului Nil, care adapă ţara Egiptului, s-au adunat la un loc trei părinţi pustnici, purtîndu-se de duhul lui Dumnezeu, care se chemau: Sur, Isaia şi Pavel. Deci, întrebîndu-se unul pe altul, care încotro merge, s-a aflat că toţi aceşti trei cuvioşi, aveau acelaşi gînd şi acelaşi scop. Fiecare dintre dînşii voia a merge la părintele Anuvie; iar de la locul acela de unde se adunaseră şi pînă la mănăstirea lui Anuvie era cale pe apă ca de trei zile.

[...] Mergînd ei spre mănăstire şi depărtîndu-se puţin de la rîu, iată că deodată venea întru întîmpinarea lor Cuviosul Anuvie. Deci, sărutîndu-i pe dînşii, le-a zis: "Bine este cuvîntat Domnul, Cel ce v-a arătat pe voi în trup viu şi mai înainte întru Duhul". Luîndu-i cu dragoste şi ducîndu-i în chilia sa, a început a le spune la fiecare dintre dînşii lucrurile cele bune ale lor, care nu se ştiau de nimeni altul, fără numai de Unul Dumnezeu; cum cineva se cunoaşte deosebi şi cum, săvîrşind fapta cea bună, este plăcut Stăpînului său, lui Hristos Domnul, şi ce fel de dar are fiecare de la Domnul.

Atunci, părintele Isaia a zis către dînsul: "O, părinte, şi nouă ne-a descoperit Domnul despre tine, că după trei zile te va lua la Dînsul din această lume trecătoare; de aceea mă rog ţie să ne spui nouă pustniceştile tale osteneli şi faptele tale cele îmbunătăţite. Deci, nu te teme de prihana deşartei slave, pentru că, ducîndu-te din lumea aceasta, le vei lăsa celor de pe urmă ai tăi, chip despre viaţa ta cea plăcută lui Dumnezeu, ca să-ţi fie ţie vrednici următori".

Atunci părintele Anuvie a început a zice: "Nu-mi aduc aminte să fi făcut vreun lucru mare şi cinstit, fără numai aceasta ce am păzit-o cu darul Dumnezeului meu: Din vremurile în care a fost prigonire împotriva creştinilor şi am mărturisit înaintea muncitorilor numele Mîntuitorului nostru, n-a ieşit cuvînt mincinos din gura mea. Pentru că, odată mărturisind dreptatea, n-am voit după aceea să zic ceva nedrept şi mincinos; odată iubind cele cereşti, n-am voit după aceea să mai iubesc ceva din cele pămînteşti. La aceasta mi-a ajutat mila Domnului; pentru că mi-a ajutat mie să nu mai am niciodată trebuinţă de ceva lucruri pămînteşti, ci tot felul de hrană de care doream, îmi aduceau sfinţii îngeri şi nimic n-a tăinuit de mine Domnul meu, din cele ce se fac pe pămînt; apoi niciodată nu s-a lipsit inima mea de dorirea Lui cea dumnezeiască. Nu m-am odihnit ziua şi noaptea, căutînd pe Cel ce L-a iubit sufletul meu, pe Stăpînul Hristos, ca să pot totdeauna să-L văd cu ochii mei cei sufleteşti şi să mă îndulcesc de vederea Lui. Eu văd totdeauna pe îngerul lui Dumnezeu, fiind de faţă cu mine şi arătîndu-mi pe toţi stăpînitorii veacului acestuia. Lumina minţii mele niciodată nu s-a stins; toate cîte le-am cerut de la Domnul, mi le-a dat mie. Am văzut de multe ori cetele îngereşti, stînd înaintea lui Dumnezeu. Am văzut cetele sfinţilor mucenici şi ale mărturisitorilor, soboarele monahilor şi ale tuturor sfinţilor şi, mai ales, ale celor care nu aveau altă osîrdie pe pămînt fără numai să slăvească totdeauna şi să binecuvînteze cu credinţă pe Domnul întru simplitatea inimii lor. Am mai văzut pe satana şi pe diavolii lui în focul cel veşnic şi am văzut iarăşi, împotriva acelora, pe cei drepţi care se îndulceau de veşnica bucurie".

Cuviosul Anuvie, spunînd acestea la părinţii ce veniseră la dînsul spre cercetare de trei zile, precum şi multe altele, nu o făcea aceasta pentru slava deşartă, ci pentru folosul celor ce le ascultă. El, fiind silit prin rugăminte de cei ce au venit la dînsul, le spunea toate din toată inima, cu ştiinţă curată şi cu multă smerenie.

După ce au trecut trei zile, şi-a dat sufletul său cu bucurie şi îndată s-au văzut sfinţii îngeri luînd sufletul lui şi ridicîndu-l spre înălţimea cerului, auzindu-se în văzduh dulci cîntări îngereşti. Astfel a trecut Cuviosul Anuvie de la cele pămînteşti la cele cereşti, el care a mărturisit numele lui Hristos înaintea păgînilor şi a suferit bătăi şi munci pentru aceasta. Iar acum se preamăreşte în ceata mărturisitorilor, înaintea îngerilor cereşti, în faţa lui Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste şi slavă în veci. Amin.

Din Vieţile Sfinţilor , 5 iunie

Sf. Teofan: "atunci când ceri ceva anume trebuie să fi stăruitor şi neobosit la rugăciune"

Joi[Fapte 25, 13-19 ; In. 16, 22-33]. « Adevărat, adevărat zic vouă : Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da », a grăit Domnul, ba încă a şi întărit : : « Adevărat, adevărat zic vouă ». Ce ruşine pentru noi că nu ştim să ne folosim de această nemincinoasă făgăduinţă ! Şi bine ar fi să fie numai asupra noastră ruşinea ;dar se aruncă o umbră asupra făgăduinţei înseşi, ca şi cum ar fi prea mare şi de neîmplinit. Nu, toată vina o purtăm noi şi în primul rând pentru faptul că nu ne ştim robi credincioşi ai lui Hristos, şi conştiinţa nu ne îngăduie să aşteptăm vreo milostenie de la Dumnezeu. Pe deasupra, dacă se şi apropie câteodată cineva ca să ceară ceva de la Dumnezeu, o face cu sufletul îndoit : pomeneşte acel lucru în treacăt, o dată, de două ori în rugăciunea sa, şi se lasă, iar apoi mai şi spune : « Dumnezeu nu aude ». Nu, atunci când ceri ceva anume trebuie să fi stăruitor şi neobosit la rugăciune, asemenea văduvei care până şi pe judecătorul cel lipsit de inimă bătându-l la cap, l-a înduplecat să-i împlinească cererea. Adevăraţii rugători, cerând ceva la rugăciune, adaugă postul, privegherile, lipsurile de toate felurile ; şi apoi cer nu o zi, nici două, ci luni şi ani, drept aceea şi primesc. Acestora să le fiţi următori, de vreţi să aveţi spor la rugăciune.

NOTICE

NOTICE:

Whosoever of the clergy, monks, nuns and the laity desires to participate in this small deposition of Orthodox confession may declare it, by writing:

"I agree with the Confession of Faith against Ecumenism, and subscribe to it"

They may send this declaration indicating their name and their ecclesiastic, monastic or professional status, to the following address:

Periodical "THEODROMIA", P.O.Box 1602, Thessaloniki 541 24, Greece - Fax +30 2310 276590 - email address: palimpce@otenet.gr

###

Oricare dintre clerici, monahi, monahii sau mireni doreşte să ia parte la această mică mărturie a credinţei ortodoxe poate declara : "I agree with the Confession of Faith against Ecumenism, and subscribe to it"/ “Sunt de acord cu Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului şi subscriu la ea.”

Ei pot trimite această declaraţie indicându-şi numele, statutul ecleziastic, monastic sau profesional, la următoarea adresă:

Periodical "THEODROMIA", P.O.Box 1602, Thessaloniki 541 24, Greece - Fax +30 2310 276590 - email address: palimpce@otenet.gr

Sursa:
http://oodegr.com/english/oikoumenismos/omologia_pistews.htm