Sâmbătă[Rom. 14, 6-9 ; Mt. 15, 32-39]. Încă o dată a saturat Domnul, în chip minunat, poporul ce-L însoţea, ca să arate că El e gata întotdeauna să îndestuleze cu dărnicie poporul credincios. Ar fi putut să facă asta de fiecare dată, dar n-a vrut să îi dezveţe de felul obişnuit de viaţă, pe care tot El l-a rânduit, l-a întărit şi îl face să dăinuie. Lucrările de căpetenie, atotcuprinzătoare ale Proniei, au fost săvârşite la începutul lumii, prin întocmirea tuturor lucrurilor ; dar rânduind şi punând în mişcare totul, Dumnezeu nu s-a legat cu nimic prin legile firii, ci a rămas pe deplin slobod să se amestece, atunci când este nevoie, trimiţând ajutoare mai presus de fire. El lucrează ca un stăpân în gospodăria Sa, care întocmeşte rânduieli, însă, păzindu-le, nu este legat cu nimic de ele, ci are putere asupra lor, cârmuindu-le cu bunătate de gospodar. Potrivnicii credinţei nu înţeleg însemnătatea dumnezeieştii Pronii : o caută în gândurile lor dincolo de hotarele cuvenite şi, nevăzându-şi împlinite închipuirile, o tăgăduiesc. Pronia pe care o cer ei nu se află nicicum ; dar fiinţează, fără îndoială, cea pe care I-a plăcut să o rânduiască şi să o păzească Însuşi Domnului Dumnezeu.
sâmbătă, 8 august 2009
vineri, 7 august 2009
Prăznuirea Cuvioasei Teodora de la Sihla
Viaţa şi minunile
Cuvioasa Teodora de la Sihla este cea mai aleasă călugăriţă sfântă pe care au odrăslit-o mânăstirile româneşti. S-a născut în satul Vânători-Neamţ, în prima jumătate a secolului XVII. Tatăl ei, Ştefan Joldea, era armaş al cetăţii Neamţului. După moartea surorii sale Maghiţa (Marghioliţa?), Teodora a fost căsătorită cu un tânăr din Ismail. Dar, neavând copii, s-au dus amândoi la mănăstire. Fericita Teodora a îmbrăcat haina călugărească la Schitul Vărzăreşti-Râmnicu Sărat, iar soţul ei s-a călugărit la Schitul Poiana Mărului, cu numele de Elefterie.
Continuare aici:
Rugăciune
O, preacuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos ai iubit şi pentru dragostea lui în toată viaţa ta te-ai nevoit; multe nevoinţe şi ispite ai suferit şi în viaţa cea pustnicească, cu darul lui Dumnezeu, ai sporit. Cu mulţimea înfrânării şi a lacrimilor celor duhovniceşti sufletul tău l-ai luminat, şi în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit; pustia Sihlei cu viaţa ta o ai sfinţit şi pilda sihaştrilor te-ai făcut. Iar Preabunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfinţenia vieţii tale a descoperit-o şi ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat. De aceea şi noi, nevrednicii, cu evlavie şi cu credinţă cerem sfintele tale rugaciuni şi te chemăm: Roagă-te Preaînduratului nostru Mântuitor ca şi noi, păcătoşii, în vremea vieţii noastre şi în vremea sfârşitului nostru să dobândim mila şi mântuirea Lui, spre a slăvi şi a ne închina în veacul de acum şi în cel viitor Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.
Cuvioasei Teodora :
Minunea crinilor feciorelnici ai Maicii Domnului
În insula Kefalonia, între satele Troghinanta şi Demutandata, lângă Argostoli, capitala insulei, se observă un fenomen minunat, care nu ţine de domeniul imaginaţiei, nici de cel al fenomenelor ciudate ale naturii, care de multe ori ne uimeşte.
Aşadar, între cele două sate amintite mai sus, într-un loc minunat, creştinii, din evlavie faţă de Maica Domnului, au zidit o bisericuţă în cinstea ei. Poporul i-a dat bisericuţei denumirea de « Maica Domnului cu crini » pentru că de această bisericuţă se leagă o minune care se repetă în fiecare an cu crinii albi şi bine mirositori ce sunt cunoscuţi în insulă sub numele de « crinii feciorelnici ». În ajunul marii sărbători a Maicii Domnului, Buna-Vestire, creştinii aşează în vaze înaintea icoanei făcătoare de minuni acest fel de crini.
Odată cu trecerea timpului şi din cauza caldurii verii, crinii se usucă. Când se apropie praznicul Adormirii Maicii Domnului(15 august), atunci într-un chip minunat, crinii înmuguresc şi înfloresc, cu toate că tulpina rămâne uscată şi zbârcită.
În nord-estul aceleiaşi insule exista satul Pastra. În acest sat se petrece aceeaşi minune cu crinii feciorelnici. În curtea Bisericii Adormirii Maicii Domnului şi în jurul ei, femeile satului plantează bulbi de crini feciorelnici. În luna mai, când crinii încep să înflorească, femeile îi taie şi, făcându-i buchete, îi aşeaza în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. După câteva zile, crinii se ofilesc, potrivit legilor fireşti.
De la 1 august, când încep Paraclisele Maicii Domnului şi până la 15 august, legile biologice se modifică şi odată cu mutarea Maicii Domnului, crinii morţi învie, primind în ei « suflare de viaţă »(Facere 2, 7). Şi astfel, înaintea ochilor credincioşilor, se petrece minunea cu crinii care revin la viaţă. Atunci parcă vine primăvara din nou. După Sfânta Liturghie din ziua praznicului, preotul împarte credincioşilor aceşti crini ca binecuvântare. Acest fenomen nu se explica ştiinţific, ci numai prin credinţă, deşi ea este mică « cât un grăunte de muştar »(Matei 17, 20).
***
În insulele Ciclade se petrece ceva asemănător. În insula Andros, în satul Apikia, « fetele şi femeile cultiva crinii Fecioarei, « crini sfinţi ai Maicii Domnului », aşa cum sunt numiţi ».
Îi îngrijesc cu multă migală ca să se desfăteze de minune. Şi locul unde voiesc să planteze crinii îl aleg cu grijă. Crinii îi udă cu apă curată şi cu agheasmă, căutând şi ele să fie « curate ». Astfel o cinstesc femeile pe Maica Domnului., iar ea le răsplăteşte această credinţă a lor. Crinii înfloresc în luna mai - de aceea li se mai zice şi crini de mai - şi fac nişte flori mici care răspândesc o mireasmă puternică, « ce reprezintă curăţia nepătată şi binemirositoare a Pururea Fecioarei ».
Când crinii sunt înfloriţi, femeile îi taie cu tot cu tulpină şi îi duc în Biserica Maicii Domnului « Katasitisa », unde îi aşează în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului care se află acolo. După câteva zile crinii se usucă, cum este şi firesc, le cad frunzele şi le rămâne numai tulpina uscată şi sensibilă, care, dacă este atinsă cu mâna, se sfărâmă. Aşadar, într-o asemenea tulpină nu poate exista viaţă.
Atunci când se apropie zilele Postului Maicii Domnului, crinii uscaţi încep să prindă viaţă într-un chip minunat. La 15 august, când este hramul bisericii, crinii sunt deja înfloriţi şi seamănă cu nişte mărgăritare mari care răspândesc viaţă. Lucrul minunat este că aceştia « se păstrează înfloriţi până în primăvara anului următor, când sunt înlocuiţi » cu crini noi. Aceşti crini, care sunt aşezaţi între geam şi icoană, stau puţin aplecaţi, de parcă s-ar legana, neţinând cont de legile greutăţii şi ale staticii. Cel care a creat legile naturii, într-o clipă le poate desfiinţa cu dreapta Sa cea atotputernică.
Uneori aceşti crini minunaţi nu înfloresc şi atunci creştinii aşteaptă un semn rău. Atunci ei prevestesc nenorociri. În august 1940 ei nu au înflorit. După două luni, Italia a declarat război Greciei.
Patericul Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2008
