Argument : Pentru că m-am întors seara trecută dintr-un scurt pelerinaj pe la mănăstirile vrâncene, începând cu locaşul care adăposteşte Sfintele Moaşte ale Sfântului Mucenic Teodosie de la Brazi şi încheind cu Mănăstirea Recea, având bucuria de a redescoperi povestea vieţii duhovniceşti a unei monahii pline de har, Iuliana Caragioiu, pentru că am simţit cu umilinţă de inimă că Domnul mi-a pus în faţă chipul ei îngeresc spre a-mi vedea chipul meu lumesc, a mă trezi şi a mă întoarce, redau mai jos un impresionant articol publicat în anul 2002 în « Formula As », articol consacrat personalităţii ei care domină încă viaţa monahală a obştii de la Recea vrânceană, cu autoritatea unei vieţi exemplare întru Hristos. Doamne ajută !
Spiritualitate
Viziunile Maicii Iuliana- Aşezată pe Dealurile Focşaniului, Mănăstirea Recea este locul unor experienţe mistice de mare forţă spirituală. Între zidurile ei a trăit o maică vizionară, ale cărei predicţii s-au împlinit.. Răpită "în duh", Iuliana Caragioiu primea porunci de la Maica Domnului. Caiete cu "visele" ei au văzut lumina tiparului de curând - "O vărsare de sânge va fi bucuria noastră şi a ţării întregi"
În 1947, pe Dealurile Cândeştiului (nu departe de Focşani) s-au aşezat trei călugăriţe: maica Iuliana Caragioiu şi două ucenice tinere. Nu aveau cu sine decât hainele lor cernite, o pâine şi un coşulet de paie. Primii care le-au zărit au fost copiii ieşiţi cu vitele la păscut. S-au speriat, alergând acasă să-şi anunţe părinţii. Maicile stăteau de mai multe zile sub un nuc, nemişcate, în genunchi, cu capul plecat şi mâinile împreunate în rugăciune. Aşa le-au găsit sătenii, care s-au grăbit să le aducă ceva de mâncare, îngăduindu-le fără prea multă iscodire să rămână pe acel loc, să ridice o cruce şi să-şi facă un bordei în via şi livada lor. Timp de trei ani, până şi-au construit o cămăruţă de nuiele şi chirpici, măicuţele şi-au făcut pravila şi slujbele la altarul nucului, sub clopotniţa cerului. Dimineaţa, când se sculau, ieşind din umezeala călduţa a pământului dădeau cu ochii de merele şi prunele pârguite, de gutuile şi strugurii pântecoşi. Nici o singură boabă nu au gustat măicuţele! Nici un măr nu au îndrăznit să ridice de jos! Ele trebuia să netezească drumul viitoarei mănăstiri prin aspră înfrânare, poruncă primită în vis de la Maica Domnului. Aşa a început Mănăstirea Recea - Vrancea. Aşa a pornit pe drumul lung al nevoinţei maica Iuliana Caragioiu, cea care vorbea cu Măicuţa Domnului, în minunate şi greu de explicat răpiri ,împlinind una din cele mai fascinante biografii, din care nu au lipsit prigoana, săracia cumplită, îndelungata răbdare şi, mai ales, credinţa.
Adunate în mai multe caiete (peste 50), aceste viziuni ale maicii au aşteptat mult timp după porunca Preasfintei Fecioare: "Să nu spui nimic nimănui în timpul vieţii. Nu-ţi fă griji, Iuliano! Toate vor fi cunoscute după, până dincolo de hotare". Au trecut zece ani de la moartea ei şi cele două bătrâne ucenice ale sale (maica Varvara şi stareţa Olimpiada) văd cu uimire împlinirea prorociei. Tot mai mulţi oameni încep să cunoască faptele şi trăirea maicii, iar de curând, Editura "Geea" a publicat primele 5 volume cu visele monahiei Iuliana Caragioiu, vise în care apăreau aceiaşi doi îngeri, sfătuind-o şi avertizând-o, aşa cum s-a întâmplat înainte de arestarea ei din 1949 sau cu puţin înainte de căderea lui Ceauşescu, când maica a zis: "O vărsare de sânge va fi bucuria noastră şi a ţării întregi". Vedenie, vis sau realitate, viziunile maicii Iuliana continuă să uimească şi astăzi.
Prorociri împlinite: cedarea Basarabiei, alungarea Regelui, execuţia lui Ceauşescu
Sinceri să fim, nu ştim prea bine cum am ajuns la mănăstire. Parcă cineva nevăzut ne-a arătat drumul, lipsit de indicatoare sau alte semne lămuritoare. Voit discretă şi retrasă din calea maşinilor, suită pe un vârf de deal, în inima unei livezi superbe de meri şi cireşi, Mănăstirea Recea e ca o curte de gospodar. O poartă modestă, de nuiele, dă spre fânarul şi acareturile simple ale mănăstirii. Chiliile, muzeul şi micul Paraclis formează o singură clădire, cu pridvor şi etaj, pe care varul alb şi strălucitor abia s-a zvântat. Pe partea opusă, închizând laturile unui patrulater domol, casnic, se afla arhondaricul şi bucătăria, cuhnia de vară şi sala de mese. Mănăstirea nu are curte. Tot spaţiul, până la ultima palmă de pământ, e o grădină viu colorată cu rânduri de ceapă, roşii, salată şi foarte multe flori.
E linişte şi multă tihnă la Recea. E vremea rugăciunii de seară. Ca nişte furnici harnice, măicuţele cele tinere păşesc mărunt spre chilie, grăbindu-se să-şi schimbe straiele prăfuite de muncă. Se opresc doar în faţa maicii Varvara. Cu capul plecat, cer binecuvântare, atingând pământul cu vârful degetelor, într-o metanie energică şi îndelung exersată. Bătrână şi abia sprijinindu-se în baston, maica urcă cu greu scările abrupte ce duc la biserică. Nu se supără că o oprim din drum şi nici nu se miră când aude cât de greu am găsit drumul mănăstirii. Se multumeşte doar să spună că maica Iuliana ne-a trimis, după care, căzând duios pe gânduri, îşi aminteşte cu lacrimi în glas: "Am visat-o astă noapte. Drăgălea o găină şi avea ochii umeziţi. De ce plângi, maică?", am întrebat. Si ea mi-a răspuns: "De mila voastră". Orice discuţie cu maica Varvara începe si se termină cu neasemuita şi de Dumnezeu iubita Iuliana Caragioiu. I-a fost ucenică şi soră de suferinţă în toate. La Mănăstirea Rogoz, unde a cunoscut-o, a dormit cu ea pe jos şi a postit aspru săptămâni la rând, pâna s-a îmbolnavit de plămâni. Uimind medicii, s-a vindecat cu ajutorul icoanei făcătoare de minuni de la Dălhăuţi şi cu rugăciunile cele puternice ale maicii.
