Arhimandritul Serafim Alexiev, „Trăire duhovnicească şi înşelare”:
„ …de aici începe mistica sănătoasă – din simţământul viu al prezenţei lui Dumnezeu, fără să se caute arătarea unor vedenii. Cel ce a pornit pe calea misticii sănătoase, acela în fiecare zi sporeşte în credinţa în Dumnezeu, creşte în ataşamentul lui către cer, se deprinde în legea lui Dumnezeu ziua şi noaptea(Ps. 1, 2), se căieşte pentru păcatele lui, se roagă adesea şi aceasta fără să-şi închipuie în vremea rugăciunii chipuri duhovniceşti, căci Sfinţii Părinţi au oprit categoric aceasta; îşi curăţă prin nevoinţă inima lui de păcate şi de patimi, se fereşte de sminteli şi de păcate, se îndeletniceşte cu postul şi cu metaniile, cu frângerea inimii, simţindu-se cel mai de pe urmă păcătos şi un mare nevrednic în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Poartă pe viaţă şi pe moarte o luptă cruntă cu toate înclinările lui păcătoase, se roagă lui Dumnezeu ca să-i vină în ajutor întru dezrădăcinarea patimilor şi a slăbiciunilor lui necurate, se răstigneşte în fiecare zi tainic, plânge înaintea Domnului pentru păcatele lui, face bine oricui, atât cât poate, şi asta…întreaga zi, toată viaţa. Dacă îi vine lui de undeva vreo ispită, îşi mobilizează voia sa şi, cu smerenie, rugăciune şi împotrivire duhovnicească, o biruieşte pe ea. Dacă este scârbit de cineva, îşi aduce aminte de Cel ce a pătimit pe Golgota şi se străduieşte fără de mânie să suporte insulta. Dacă procedează cineva cu nedreptate împotriva lui, cu toate puterile sufletului să u se străduieşte să rabde, socotind că pe bună dreptate i se întâmplă ispite, scârba şi neplăceri, îngăduite de Dumnezeu din pricina păcatelor lui. Astfel, cu smerenie, răbdare şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, el creşte duhovniceşte întru Dumnezeu şi, cu cât mai mult împlineşte voia lui Dumnezeu, cu atât mai mult simte prezenţa reală a lui Dumnezeu în viaţa sa.”
„ …de aici începe mistica sănătoasă – din simţământul viu al prezenţei lui Dumnezeu, fără să se caute arătarea unor vedenii. Cel ce a pornit pe calea misticii sănătoase, acela în fiecare zi sporeşte în credinţa în Dumnezeu, creşte în ataşamentul lui către cer, se deprinde în legea lui Dumnezeu ziua şi noaptea(Ps. 1, 2), se căieşte pentru păcatele lui, se roagă adesea şi aceasta fără să-şi închipuie în vremea rugăciunii chipuri duhovniceşti, căci Sfinţii Părinţi au oprit categoric aceasta; îşi curăţă prin nevoinţă inima lui de păcate şi de patimi, se fereşte de sminteli şi de păcate, se îndeletniceşte cu postul şi cu metaniile, cu frângerea inimii, simţindu-se cel mai de pe urmă păcătos şi un mare nevrednic în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Poartă pe viaţă şi pe moarte o luptă cruntă cu toate înclinările lui păcătoase, se roagă lui Dumnezeu ca să-i vină în ajutor întru dezrădăcinarea patimilor şi a slăbiciunilor lui necurate, se răstigneşte în fiecare zi tainic, plânge înaintea Domnului pentru păcatele lui, face bine oricui, atât cât poate, şi asta…întreaga zi, toată viaţa. Dacă îi vine lui de undeva vreo ispită, îşi mobilizează voia sa şi, cu smerenie, rugăciune şi împotrivire duhovnicească, o biruieşte pe ea. Dacă este scârbit de cineva, îşi aduce aminte de Cel ce a pătimit pe Golgota şi se străduieşte fără de mânie să suporte insulta. Dacă procedează cineva cu nedreptate împotriva lui, cu toate puterile sufletului să u se străduieşte să rabde, socotind că pe bună dreptate i se întâmplă ispite, scârba şi neplăceri, îngăduite de Dumnezeu din pricina păcatelor lui. Astfel, cu smerenie, răbdare şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, el creşte duhovniceşte întru Dumnezeu şi, cu cât mai mult împlineşte voia lui Dumnezeu, cu atât mai mult simte prezenţa reală a lui Dumnezeu în viaţa sa.”
