O pauză forţată, dar binevenită de NET. Prilej minunat de a mă smulge « tiranului » şi a citi. Ce bucurie ! Un fragment dintr-o carte fără egal pentru mine:
« Maica Arsenia – Calea spre vindecarea inimii » !
« Un singur lucru trebuie să ştie sufletul, afirma schimnica[ Ardaliona], că doar în Dumnezeu îşi găseşte liniştea şi hotarul căutărilor. De aceea, el trebuie să iasă la desăvârşita slobozenie nu doar de patimi, ci şi de propriile simţăminte, la slobozenie de tot ce este trecător, şi să intre în Dumnezeu. O astfel de libertate se numeşte « pruncia sufletului », « necunoaşterea răului ». Într-o astfel de libertate sufletul aparţine omenirii întregi, însă nu-i robit de nimic, ; trăieşte viaţa lumii întregi, nu se îngreţoşează de nimeni, nu înjoseşte pe nimeni, însă nu este legat în ce-l priveşte de nimic, nu e închis în nimic, de parcă ar muri pentru viaţa proprie. El a ieşit din sine la libertate şi a fost cuprins de Dumnezeul cel Veşnic. Şi ceea ce viază în el şi cuprinde totul în el este Hristos, care a devenit plinătatea inimii, îndrumătorul minţii. Anume la această stare duce slobozirea de tot ce este al omului căzut. »
***
Alte două fragmente capitale :
« Calea luptei împotriva patimilor...este cea mai grea. A fost arătată de Iisus Hristos şi numită de El îngustă şi dureroasă. O altă cale, mult mai uşoară, pe care o aleg mulţi, este viaţa împătimită. Vezi, multe surori nici nu ştiu, nici nu înţeleg altă cale decât aceasta pe care o urmează. A venit la biserică, a citit rânduiala cuvenită, a bătut un anumit număr de mătănii şi e sigură că a îndeplinit totul. Ele nu vor să lucreze asupra propriu eu lăuntric, nu caută, nu încearcă să smulgă patimile din rădăcini. În tinereţe, am căutat mult, făceam multe nevoinţe trupeşti şi duhovniceşti, însă nu am înţeles principalul până când nu am auzit cuvintele schimnicei. Ele mi-au deschis ochii, mi-au luminat calea ».
« Scopul de căpetenie al căutării trebuie să-l constituie virtuţile. Iar pentru a le dobândi trebuie să dezrădăcinăm patimile şi toată necurăţia trupească : nu este uşor, trebuie să ne ostenim până la moarte, să ne nevoim cu nevoinţa cea bună chiar până la lepădarea de propriul suflet ».
