În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.
Suntem acum în perioada dintre praznicul Înălţării Domnului şi Sfânta Treime ; şi aş vrea să spun ceva relevant pentru amândouă praznicele. Profetul Isaiia spune în capitolul 53 al cărţii sale că El – Hristosul care va veni – a fost rănit pentru păcatele noastre, că a luat toate slăbiciunile noastre pe umerii Săi şi că prin rănile Lui noi ne-am vindecat. Când ne gândim la Hristos înviat apărând înaintea ucenicilor Lui şi dându-le mâinile Sale să le atingă, invitându-l pe Apostolul Toma să probeze realitatea şi adâncimea rănilor pe mâinile Sale, pe picioarele şi coasta Sa, avem tendinţa să uităm că la Înălţarea Sa Hristos purta în trupul Său rănile provocate din cauza păcatelor noastre, că într-un mod de neînţeles, Hristos nu numai S-a sculat din morţi, ci S-a şi suit la ceruri şi stă în slavă de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, purtand în carnea Sa omenească rănile pe care i le-au provocat păcatele omeneşti. Încă poartă slăbiciunile noastre pe umerii Săi, atât Învierea Lui Hristos, cât şi Patimile Sale sunt acum păstrate cu evlavie în misterul Dumnezeului întreit, al Incomprehensibilei, Măreaţei, Sfinte Treimi. Toată suferinţa lumii, tot păcatul, toate ororile, sunt puse în Hristos şi nici prin Înviere, nici prin Înălţarea întru slavă nu le-a aruncat de la Sine. Hristos rămâne Mielul lui Dumnezeu, înjunghiat înainte de facerea lumii pentru salvarea lumii.
Când în ziua Pogorârii, pe care o prăznuim ca zi a Sfintei Treimi, El a trimis pe pământ Duhul Sfânt asupra ucenicilor Săi, asupra Apostolilor Săi, asupra Bisericii şi în lumea întreagă, l-a trimis în două moduri. Pe de o parte, noi suntem Trupul lui Hristos, trupuri vii, tremurătoare, torturate şi rănite prin vremuri, purtând asupra noastră, cum spune Sf. Ap. Pavel, rănile Domnului, împlinind prin noi înşine ceea ce a rămas suferinţă fizică şi sufletească neîmplinită în suferinţa pământească a lui Hristos ; pentru că, din veac în veac, Biserica este chemată să fie Trupul lui Hristos care a fost frânt pentru păcatele oamenilor, frânt pentru salvarea omenirii. Şi pentru că noi suntem Trupul acesta, oricât de nevrednici am fi, doar pentru că suntem ai lui Hristos, participăm la darul Sfântului Duh. Dar pe de altă parte, Duhul Sfânt pogoară asupra noastră nu numai pentru că, într-un mod de neînţeles/ tainic suntem deja uniţi cu Hristos, ci pentru că suntem slabi, suntem fragili, suntem păcătoşi şi numai puterea lui Dumnezeu, care se desăvârşeşte în slăbiciunile omeneşti, este în stare să ne salveze. Nu numai ca Trup al lui Hristos primim Duhul Sfânt, ci şi împreună, ca societate păcătoasă, şi individual, ca păcătoşi ,având o nevoie disperată de puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.
Din acest motiv trebuie să ne pregătim într-un mod special pentru praznicul de duminica viitoare, trebuie să îl întâminăm cu întreaga noastră slăbiciune, dar cu deplină deschidere, cu tot dorul nostru de Dumnezeu, cu foame şi sete de venirea Domnului pentru ca sufletele noastre să aibă viaţă, iar vieţile noastre să se schimbe, ca să se închidă prăpastia care desparte ce este dumnezeiesc în fiecare dintre noi de ceea ce este încă stricat, aparţinând corupţiei, păcatului şi morţii.
Să petrecem această săptămână în reculegere ; să petrecem această săptămână în aşteptare şi rugăciune, astfel încât, cântând împreună rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt : « Vino şi te sălăşluieşte întru noi », să nu fie doar o rugăciune de rutină, ci încununarea dorului nostru de Dumnezeu, a dragostei noastre de Dumnezeu, astfel încât slăbiciunea noastră să stea înaintea Lui, pe când sufletul se va deschide dragostei şi bucuriei. Şi atunci, oricât de slabi am fi, vom fi capabili să primim încă o dată o nouă măsură a harului care ne apropie de Dumnezeu şi ne face mai dragi Lui, Care a intrat în salvă cu trupul purtând rănile încă neînchise ale păcatelor noastre, fiindcă păcatele noastre persistă. Ce minunat este Dumnezeul nostru ! Cu ce fel de recunoştinţă putem să-L privim noi, care nu suntem decât pe jumătate credincioşi ; noi care trăim aşa de rău suntem iubiţi de El, Care crede în noi şi Care, prin puterea Sa , ne dă toate, doar dacă îi dăm Lui dreptul asupra noastră , puterea şi ocazia să lucreze liber în noi. Haideţi să ne pregătim cu smerenie pentru venirea Duhului Sfânt peste noi !(1986)
Mitropolitul Antonie de Suroj
