Sfântul Ioan Iacob Hozevitul : Săvârşirea Cuvioasei Maria Egipteanca

În vremea nopţii, lângă apă,
În lunca Sfântului Iordan
Aşteaptă căutând în zare
Un pustnic Calamonitean.

Ce ai, bătrânule Părinte,
De eşti aşa nerăbdător
Şi tot priveai în “ceea parte”
Cu ochiul tău iscoditor ?

Ai pus vreo undiţă în apă
Şi n-o găseşti la locul ei,
Sau loc mai bun de pescuire
De ceea parte vrei ?

Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi
Şi-i lucru de mirare, Avo,
Că-ţi vine dor a pescui!

Aşa s-ar fi mirat oricine
Văzându-l pe bătrân şezând
La miezul nopţii lângă apă
(Pescar pe el l-ar fi crezând).

Dar după cum se vede treaba
Nu-i este lui de pescuit
De stă aşa în nemişcare,
Rugându-se necontenit.

Privind mai bine, vom cunoaşte
Că este “Pustnicul Zosima”,
El poartă mantie în spate,
La piept: Epitrahil şi schima.

Un vas bisericesc în mână
El ţine prea cuviincios,
Având dumnezeescul Sânge
Cu Sfântul Trup al lui Hristos.

În vremea asta el aşteaptă
Din ceea parte de Iordan
Să vie spre împărtăşire
“Sihastra de neam Egiptean”

Un an de zile se-mplinise
De când s-a înţeles cu ea
S-aducă “Sfintele” bătrânul
Şi-acuma ea întârzia!

În mintea lui i se strecoară
O bănuială cu fior:
Dar poate nu mai sunt eu vrednic
Să văd acum acel “odor”!

Şi dacă vine ce voi face?
De luntre nu m-am îngrijit!
Acestea cugetând Bătrânul,
Un plâns amar l-a năpădit.

Dar numai iată că zăreşte
Pe sfânta pustnică venind,
Deasupra apei (ca pe gheaţă),
Mirat, o vede el păşind.

Pe trupul ei pârlit de soare
Şi ca o scândură uscat
Ea poartă doar o zdreanţă veche
Pe care Pustnicul i-a dat.

În ziua când era să moară,
Atuncea s-a împărtăşit
Şi pentru asta pe Zosima 
Mai înainte l-a vestit.

Căci vrând să moară neştiută
I-a zis să vie la un an
S-o afle ca mai înainte, 
De ceea parte de Iordan.

Cu multă nerăbdare Ava
În anul următor venind
Aflat-a trupul cuvioasei
De-un an de zile adormit.

Iar în nisip era scrisoare
Cu ziua săvârşirii ei:
Că-i este numele “Maria” 
S-o-ngroape după obicei.

Cântându-i cele cuvenite,
Şedea bătrânul cugetând, 
Că nu avea nici o unealtă 
Să-i facă groapă în pământ!

Dar, O! minune prea slăvită!
Venind un leu înfricoşat,
Cu ghiarele scobind îndată, 
Mormântul Sfintei l-a săpat!

Apoi, plecându-se cucernic,
În pace el s-a depărtat,
Iar pustnicul, cu multe lacrimi
Cinstitul trup l-a îngropat!
Icoana:
http://www.rostonline.org/blog/razvan/2009/04/la-duminica-sfintei-maria-egipteanca.html

"Luminii îi este propriu să nimicească întunericul, iar vieţii – să nimicească moartea. »

« Datorită dragostei  pe care o avea pentru noi, Domnul nostru Iisus Hristos, în acord cu dumnezeiasca voie, Şi-a dat Sângele Său pentru noi, trupul Său pentru trupul nostru, Sufletul Său pentru sufletul nostru »

(Sfântul Clement Romanul)

 « Cine poate să dezlege prin moartea Sa moartea celuilalt în afară de Fiul lui Dumnezeu ? »

(Tertulian)

« Doar Acela poate să dea iertare păcatelor săvârşite împotriva Lui, Care a luat păcatele noastre, Care a suferit pentru noi, pe Care Dumnezeu L-a dat pentru păcatele noastre »

(Sfântul Ciprian al Cartaginei)

« El ia firea noastră, însă fără de păcat, aduce pentru noi jertfă, Îşi pune trupul Său pentru păcatele noastre ca jertfă fără de păcat, ca să poată să moară după firea Lui omenească şi prin dreptatea Sa să-l curăţească. »

(Sfântul Grigorie cel Mare)

« Pentru că între El, Hristos, şi noi există părtăşie, Domnul împacă pe om cu Dumnezeu-Tatăl, împăcându-ne cu Sine Însuşi cu Trupul Său şi răscumpărându-ne prin sangele Său. »

(Sfântul Irineu al Lyonului)

« Prin întruparea Sa, Domnul ne-a întors către prietenie, făcându-se Mijlocitor între Dumnezeu şi lume şi cerând iertare Tatălui, faţă de Care păcătuisem, şi prin ascultara Sa a tămăduit neascultarea noastră, ne-a redat părtăşia cu Ziditorul nostru şi ascultarea. »

(Sfântul Irineu al Lyonului)

« Bunătatea se manifestă prin dorinţa de a mântui pe acela care a căzut...Înţelepciunea şi dreptatea se descoperă în mântuirea noastră, iar atotputernicia se vede în faptul că El Îşi ia asupra Sa chipul omului...şi dă morţii nădejdea că poate să-L stăpânească precum şi pe ceilalţi oameni. Însă fiind în puterea ei, El săvârşeşte ceea ce este propriu firii Lui dumnezeieşti : luminii îi este propriu să nimicească întunericul, iar vieţii – să nimicească moartea. »

(Sfântul Grigorie de Nyssa)

Din volumul Răscumpărarea, lucrare a iubirii şi a dreptăţii dumnezeieşti a Arhimandritului  Serafim Alexiev