Istoria asasinatului preotului ortodox rus Daniil Sisoev

***

Preotul ortodox Daniil Sisoev a fost asasinat la Moscova în seara de 19 noiembrie. Crima a fost comisă foarte probabil din motive religioase. Preotul se pare că a căzut victimă islamicilor radicali sau sectari, declară investigatorii cazului.

 Asasinul neidentificat purta o mască de doctor când l-a atacat pe preot, relatează Interfax. Criminalul a intrat în biserica « Sf. Ap. Toma » din sudul Moscovei  pe la 10, 40 p. m. Era un bărbat înalt şi solid, spun martorii oculari. Ei precizează că era de origine caucaziană, deşi nu e clar cum au ajuns la această concluzie.

Omul s-a năpustit în biserică şi a strigat : « Care este Sisoev ? » Preotul de 35 de ani a ieşit în faţă, atacatorul a scos o armă silenţioasă şi l-a împuşcat în gât şi în cap. Atacatorul a părăsit locul crimei mergând – nu a luat-o la fugă.

Părintele Daniil a murit la spital o oră mai târziu. Preotul avea soţie şi trei copii. Daniil Sisoev s-a născut la 12 ianuarie 1974 în Moscova. A absolvit Academia Teologică din Moscova. Se ocupa mai ales cu activităţi misionare. A înfiinţat o şcoală de predicatori pe stradă în Moscova.

Sisoev era un oponent activ al Islamului. De exemplu, a condus două dezbateri publice cu fostul preot ortodox Viaceslav  Polosin, care s-a convertit la islamism. Sisoev a publicat o carte, « Căsătorie cu un musulman », în care a scris că Dumnezeu şi Biserica nu admit căsătoriile între creştini şi necreştini.

Grupuri religioase radicale  au început să-l ameninţe pe Părintele Daniil Sisoev cu patru ani în urmă.  Ii trimiteau email-uri ameninţându-l să-i « taie capul şi să-i scoată maţele ».  S-a anunţat de asemenea că grupuri islamice îl condamnaseră pe Părintele Daniil  la moarte. Anul trecut, un musulman a sunat la biserica unde slujea părintele şi a spus că preotul va fi ucis dacă va continua să-şi manifeste public atitudinea negativă faţă de Islam. Sisoev a fost silit să apeleze la Biroul Federal al Securităţii Rusiei de două ori, cerând ajutor.

Pe deasupra, Daniil Sisoev lupta şi împotriva sectanţilor. Comunica mult cu cei ce fuseseră afectaţi de secte. Preotul era un membru activ al centrului pentru reabilitarea victimelor sectelor totalitare şi ale mişcărilor pseudo-religioase.

Unul dintre cele mai controversate asasinate în rândul clerului a fost comis pe 9 septembrie 1990, când a fost ucis Alexander Men. Părintele Alexander a scris zeci de cărţi (incluzând opera sa cea mai valoroasă, Fiul Omului, care a servit drept introducere în creştinism pentru mii de cetăţeni ai fostei Uniuni Sovietice) ; a botezat sute, dacă nu mii de oameni ; a înfiinţat o Universitate Ortodoxă deschisă ; a deschis una dintre primele şcoli de duminică în Rusia şi un grup de caritate în spitalele ruseşti pentru copii. Influenţa lui este încă larg simţită şi moştenirea sa continuă să se extindă atât în Rusia, cât şi dincolo de graniţele ei. A fost ucis într-o duminică dimineaţă  de către un agresor înarmat cu un topor, chiar în faţa casei sale din Semkhoz, Russia

http://www.johnsanidopoulos.com/2009/11/orthodox-priest-murdered-in-moscow-for.html

Scrisoare Iuliei Sisoev, soţia preotului Daniil Sisoev, asasinat la Moscova pe 20 noiembrie 2009

“Vă mulţumesc, dragii mei, pentru sprijin şi rugăciuni. Nu-mi pot exprima durerea în cuvinte. E ca durerea de a sta lângă Crucea Mântuitorului. Dar este şi o bucurie pe care n-o poţi pune în cuvinte...e bucuria de a veni la mormântul gol. « Unde este, moarte, biruinţa ta ? » Părintele Daniil şi-a întrevăzut plecarea cu mulţi ani înainte de asasinarea sa.

Mereu a vrut să fie aflat vrednic de martiriu şi Domnul i-a oferit această cunună. Cei care l-a împuşcat a vrut să scuipe în faţă Biserica, aşa cum odinioară au scuipat în faţă pe Hristos, dar n-au obţinut ce-au vrut, fiindcă au dat greş în întinarea Bisericii. Părintele Daniil a urcat pe Golgota lui chiar în biserica pe care o construise şi  în care îşi pusese toată energia şi puterea. L-au ucis ca pe unul din vechii profeţi, între altar şi locul de sacrificiu, şi pe drept şi-a câştigat titlul de martir. El a murit pentru Hristos pe Care L-a sjujit cu toată inima.

De multe ori mi-a spus că se teme că nu va face faţă ; credea că nu e destul de bun. Ca om, avea excesele şi slăbiciunile lui, cădea şi făcea greşeli, dar nu a greşit în ceea ce era mai important, viaţa lui a fost cu totul închinată lui Hristos.

Nu înţelegeam de ce se grăbea. În ultimii trei ani, muncea susţinut, fără oprire în vacanţe sau la sfârşit de săptămână. Cârteam, aş fi vrut ca măcar uneori să am fericirea simplă de a-l avea pe soţul şi tatăl copiilor mei alături de mine şi de ei. Dar el era chemat pe alt drum.

A spus că va fi ucis. L-am întrebat cu ne lasă, pe cei trei copii ai lui şi pe mine. Mi-a răspuns că ne lasă în mâini bune. « Vă las cu Maica Domnului. Ea va avea grijă de voi”.

În timp, am uitat aceste cuvinte. El mi-a vorbit anume despre hainele cu care să fie înmormântat. Pe atunci, am glumit, că nu ar trebui să vorbim despre asta, pentru că nu ştim care va pleca primul. A spus că eu îl voi îngropa pe el. Odată vorbeam despre înmormântări şi i-am zis că niciodată n-am fost la o înmormântare de preot. Răspunsul lui a fost : « Nu-ţi face griji, poţi să vii la a mea ».

Îmi amintesc atâtea vorbe ale noastre şi-mi dau seama de înţelesul lor adevărat abia acum. Acum îndoielile mele s-au risipit.

Nu ne-am spus la revedere în această viaţă, nu ne-am cerut iertare unul altuia, nu ne-am îmbrăţişat. A fost o zi obişnuită...el a plecat să săvârşească sfânta Liturghie şi atunci l-am văzut pentru ultima oară viu.

De ce nu m-am dus în ziua aceea să-l întâlnesc la biserică ? Într-adevăr, am vrut să merg, dar am hotărât să pregătesc masa şi să culc copiii...trebuia să am grijă de copiii lui...ca şi cum o mână mă trăgea înpoi. Deseori înainte mergeam să-l întâlnesc la biserică. Simţeam că norii se îngrămădeau peste noi. În ultimele zile am încercat să fiu cu el cât de des posibil. »

În ultima săptămână m-am gândit numai la moarte şi la viaţa de dincolo de mormânt. N-am putut să mă concentrez la nimic altceva. În ziua aceea, gândurile treceau prin mintea mea : « moartea loveşte în cap ». Ultima săptămână a fost foarte dificilă pentru mine, ca şi cum o tonă de cărămizi ar fi căzut peste mine.

Nu m-am prăbuşit. Mă sprijină el; îl simt că este lângă mine. Cu atât de multe vorbe frumoase, de tandreţe spuse unul altuia, mai multe decât ne-am spus întreaga viaţă trăită împreună. Abia acum mi-am dat seama cât de mult ne iubeam unul pe altul.

Cea de-a 40-a zi a Părintelui Daniil va fi chiar în ajunul zilei sale onomastice, în ziua hramului viitoarei biserici, 29-30 decembrie,  la prăznuirea Sfântului Profet Daniel. Cum a prezis o bătrână, biserica se va construi, dar Părintele Daniil nu va mai fi acolo să slujească. Cea de-a doua parte a prezicerii s-a împlinit acum.»

23 noiembrie 2009

Matuşca Iulia Sisoeva

(Va urma)

http://www.johnsanidopoulos.com/2009/11/orthodox-priest-murdered-in-moscow-for.html

Sfânta Teodora Împărăteasa din Armenia

În urmă cu un an, în iunie 2008, paşii m-au purtat în oraşul Kerkyra, în căutarea binecuvântării şi a rugăciunilor Sfântului Spiridon, care cu prisosinţă a ascultat plângerile mele. Peregrinând prin necunoscutul(pentru mine) oraş din insula Corfu, am ajuns la catedrala în care se aflau moaştele unei sfinte Teodora, căreia m-am închinat cu dragoste, neştiind, însă, nimic despre ea. Nici nu-mi imnaginam despre cine este vorba. N-am avut ocazia să aflu nimic atunci. Am rămas cu o iconiţă a sfintei şi cu impresia celor câteva zeci de minute petrecute în biserica ei. Pe neaşteptate, citin un articol pe un blog în engleză(http://full-of-grace-and-truth.blogspot.com/2009/11/compendium-of-holy-relics-for-orthodox_24.html), am descoperit ale cui erau sfintele moaşte din Kerkyra: ale Sfintei Teodora Împărăteasa, restauratoarea icoanelor, cea care a pus capăt unor secole întregi de dramatic iconoclasm. Mărturisesc deosebita bucurie pe care o simt la gândul şi la amintirea apropierii de această sfântă femeie care a apărat chipul lui Dumnezeu zugrăvit cu har pe sfintele icoane. Toată dragostea faţă de chip şi prototip se revarsă acum asupra ei, pentru curajul de a-şi urma credinţa până la capăt.

Am căutat apoi să citesc depre viaţa ei şi am găsit un articol în engleză, pe care l-am tradus (cât am fost în stare), nu doar pentru necunoscătorii limbii engleze, ci pentru privilegiul de a petrece o vreme cu mintea şi inima alături de Sfânta Teodora. Cu ale cătrei rugăciuni, Doamne, mântuieşte-ne pe noi!

Theodora este reprezentată pe această monedă ca împărăteasă, împreună cu fiul ei, Mihail împăratul; fiica ei, Thecla, e reprezentată pe reversul monedei.

Theodora ( Θεοδώρα, c. 815 – după 867) a fost soţia împăratului Bizanţului, Teofil.

Familia – Originară din Paflagonia, Teodora descindea din aristocraţia armeană. Numele părinţilor ei(păstrate în Theophanes Continuatus, urmarea cronicii începute de Theophanes Mărturisitorul) erau Marin şi Teoktista Florina. Genealogii îi atribuie strămoşi Mamikonieni lui Marin; el era fiul lui Artavazd Mamikonian, care era conducătorul Casei în 770. Theodora era sora lui Bardas şi a lui Petronas. Avea şi trei surori : Kalomaria, Sophia şi Irene. Irene, căsătorită cu Sergios, fratele Patriarhului Fotie I al Constantinopolului.

Căsătoria – În 829 Teofil a urcat pe tronul Bizanţului. Avea 16 ani şi era necăsătorit. În anii ce au urmat, mama sa vitregă, Eufrosina, a organizat o alegere/selecţie a unei mirese pentru împărat. Posibile mirese din toate themele imperiului au călătorit din ţinuturile lor până la Constantinopol, Teodora aflându-se printre ele. Se spune ca a participat şi poeta Kassia.

Selecţia s-a desfăşurat în mai, 830, iar Teodora a fost aleasă să devină împărăteasă, probabil de soacra sa, Eufrosina. Nunta s-a săvârşit pe 5 iunie 830 în Biserica Sfânta Sofia. Curând Eufrosina s-a retras la o mănăstire şi Teodora a rămas singura Augusta.

Împărăteasă - Se pare că familia a urmat-o pe Teodora la curte. Fraţii ei au devenit demnitari şi surorile  s-au măritat cu aristocraţi de la Curte. În timpul căsătoriei sale, Teodora i-a dat  lui Teofil cinci fiice şi doi fii, cel mai tânăr devenind Mihail III.

Deşi Teofil era iconoclast, Teodora avea evlavie la icoane, venerând icoanele pe care le ţinea în odăile ei din palatul imperial. O poveste spune că o servitoare a văzut-o venerând icoanele şi a pârât-o împăratului. Când soţul ei a întrebat-o despre incident, ea a zis că “se juca cu păpuşile”. Două din icoanele ei sunt păstrate la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos până azi şi sunt cunoscute ca “Păpuşile Teodorei”. Ele sunt scoase în fiecare an în Duminica Ortodoxiei.

Se mai spune că Teodora a intervenit pe lângă soţul ei pentru salvare  de la tortură a lui Lazarus Zographos. Dacă opoziţia lor în privinţa convingerilor religioase a tensionat relaţia dintre soţi nu este clar. Dar sănătatea lui Teofil s-a deteriorat şi el a murit la 20 ianuarie 842, la 29 de ani.

Această icoană din sec. XIV-XV, care ilustrează Triumful Ortodoxiei din 843, o înfăţişează pe Teodora în partea superioară, cu fiul ei Mihail(Colecţia naţională de icoane 18, British Museum)

Regentă – După moartea soţului, Teodora a devenit regentă în timpul minoratului fiului ei Mihail. Ea a schimbat politica eclesială a lui Teofil şi a convocat sinodul sub patriarhul Metodie, în care venerarea icoanelor(imagini ale lui Hristos şi ale sfinţilor) a fost în sfârşit restaurată şi clerul iconoclast a fost depus.

Ea a guvernat  cu o mână fermă şi a umplut din nou tezaurul ; a respins încercarea de invazie a bulgarilor. O puternică persecuţie a Paulicienilor eretici a început în timpul guvernării ei.

Pentru a-şi menţine puterea, ea a neglijat intenţionat educaţia fiului ei[?], deci trebuie făcută responsabilă pentru caracterul voluptos al acestuia, dezvoltat sub influenţa unchiului său, Bardas, fratele Teodorei şi moştenitorul Mamikonilor.

Teodora a încercat în zadar să combată autoritatea lui Bardas; în 855 ea a fost înlăturată de la regenţă la intervenţia acestuia, fiind condamnată pentru intrigi împotriva lui şi trimisă la Mănăstirea Gastria. A murit după asasinarea lui Bardas de către Vasile I, asistând astfel la stingerea dinastiei pentru a cărei  salvare  trudise  mult. Împărăteasa Teodora a fost canonizată pentru zelul ei în restaurarea icoanelor ca obiecte ale veneraţiei credincioşilor. Se prăznuieşte la 11 februarie.

Copiii - Teodora şi Teofil au avut cinci copii, enumeraţi mai jos după Theophanes :

 - Constantin, co-împărat(c. 833 – c. 835);

 - Tecla(n. 831 – 867). Era numită Augusta şi chipul său apare pe monede în timpul regenţei mamei ei. Ulterior, a fost exilată la mănăstire de fratele ei Mihail. A fost rechemată.

 - Ana(n. C. 832). Exilată la M-rea Gastria pe viaţă.

 - Anastasia(n. 833). Exilată la M-rea Gastria pe viaţă.

 - Pulcheria(n. 836). Exilată la M-rea Gastria pe viaţă.

 - Maria(n. 838). Căsătorită cu Caersar Alexios Mouseles. Soţul ei a fost numit la conducerea Siciliei bizantine, dar a fost mai târziu acuzat de conspiraţie pentru obţinerea tronului. Silit să se retragă la mănăstire. Maria nu mai era în viaţă în anul 856, când surorile ei au fost exilate de la curte.

  - Mihail III(19 ianuarie 840 – 23/ 24 septembrie 867), care a succedat la tron. 

Sursa in engleză : http://en.wikipedia.org/wiki/Theodora_the_Armenian

A se vedea mai ales:

http://www.ziarullumina.ro/articole;1075;1;19228;0;Imparateasa-Teodora-darul-lui-Dumnezeu-pentru-apararea-icoanelor-si-a-Ortodoxiei.html

"Împărăteasa care a iubit buna podoabă a Bisericii lui Hristos

Împăratul Teofil a murit la 22 ianuarie 842. Hristos a rânduit ca să domnească peste bizantini o cucernică şi binecinstitoare împărăteasă, până când fiul ei de nici trei ani, Mihail al III-lea, avea să ajungă la vârsta potrivită conducerii imperiului. Împărăteasa era iconofilă, adică iubitoare a icoanelor, astfel că, odată cu moartea soţului, iconoclaştii şi-au pierdut influenţa şi au căzut în dizgraţie. După cum se spune în viaţa ei, atunci când Teofil era pe patul de moarte, Teodora a dat la iveală icoanele ascunse. În clipele de pe urmă ale soţului său, ea l-a înduplecat să mărturisească, să cinstească şi să sărute din tot sufletul icoanele. După ce şi-a ascultat soţia, Sinaxarul cel Mare ne spune că împăratul şi-a dat cea din urmă suflare. Imediat s-a instituit o regenţă în numele moştenitorului tronului, copilul Mihail, formată din împărăteasa văduvă Teodora, fraţii ei Vardas şi Petronas şi Teoctist logothetul. Acum au început demersurile privind restabilirea cultului sfintelor icoane. „Împărăteasa cea împodobită cu cunună, dorind adevărata împărăţie a lui Hristos“, dorea să aşeze din nou în toate bisericile „icoana Lui cea neîntinată şi chipurile sfinţilor“ (Triod, Duminica Ortodoxiei, Canon, Cântarea a 4-a). Ea a lucrat cu mare băgare de seamă. Mărturisitorii ortodocşi au fost rechemaţi din exil şi au avut o întrevedere cu împărăteasa, pentru pregătirea unui sinod. Acesta urma să restabilească cultul icoanelor şi, la dorinţa Teodorei, să se încredinţeze că fostul ei soţ nu va fi anatematizat.

Dorind să izbăvească Biserica de „negura eresului“ din trecut, în luna martie 843, Teodora a convocat un sinod în Palatul Kanikleion (sediul cancelariei imperiale) din Constantinopol. Episcopii au întărit din nou hotărârile Sinodului VII Ecumenic (787) cu privire la venerarea icoanelor. Patriarhul Ioan VII Gramaticul a fost depus, iar Teodora a recomandat Sinodului să-l aleagă patriarh pe Metodie. La prima vedere, s-ar părea că Metodie a fost numit prin hotărâre împărătească; de fapt Dumnezeu a fost Cel care l-a ales pe acest om, care a fost surghiunit de către împăratul Teofil. Astfel, prin alegerea Sfântului Metodie, s-a reaşezat pacea în Biserică. Deşi Sinodul a aruncat apoi anatema asupra iconoclaştilor, totuşi el a fost unul al reconcilierii. Drept-credincioasa Teodora, fidelă memoriei soţului ei, a cerut sinodalilor să-l cruţe pe acesta de anatemă şi să facă rugăciuni fierbinţi pentru iertarea lui, pretinzând că pe patul de moarte s-a închinat sfintelor icoane, căindu-se de greşelile sale. După rugăciuni fierbinţi şi privegheri săvârşite de patriarh împreună cu clerul şi poporul, împărăteasa şi patriarhul au primit în vis înştiinţare că Dumnezeu l-a iertat pe Teofil. Mai mult decât aceasta, îndurarea Domnului s-a făcut vădită şi printr-o minune: Patriarhul Teofil a depus pe masa altarului din Catedrala „Sfânta Sofia“ un tomos pecetluit cu numele tuturor împăraţilor iconoclaşti. Înştiinţat de înger de iertarea divină a lui Teofil, patriarhul, deschizând tomosul, nu a mai găsit numele acestuia, fapt care a umplut de bucurie inima Teodorei, ce a mulţumit fierbinte lui Dumnezeu."