« Cum se descoperă robia lăuntrică
Următoarele nevoinţe duhovniceşti descoperă unui nevoitor robia lăuntrică, care servaşte drept pricină ce deşteaptă războiul în gânduri şi simţiri :
1. Adevărata ascultare. În timpul ei, nevoitorul nou începător, tăindu-şi pentru Dumnezeu voia sa şi înţelegerile sale pentru ca să împlinească voia şi înţelegerea unui nevoitor sporit, care a dobândit o neabătută ascultare faţă de Dumnezeu, va trezi negreşit spre o lucrare potrivnică pe trufaşul înger căzut şi prin aceasta va descoperi prezenţa lui în sine. Dacă nevoitorul nu se va amăgi de înfăţişările vicleanului celui rău, care năzuieşte sub diferite pretexte să-l abată de la ascultare, şi va rămâne stăruitor în nevoinţă, atunci va trezi pe vrăjmaşul nevăzut spre zavistie şi spre o cumplită luptă ; va deştepta pe vrăjmaşul care nu se va lăsa până nu va ridica în nevoitor o cumplită împotrivire împreună cu diferite închipuiri păcătoase, cugetări, simţiri, distracţii şi prin aceasta va da pe faţă răul care se ascunde într-o neobişnuită lărgime în adâncul inimii şi care face impresia că nu există deloc.
2. Citirea, învăţarea şi împlinirea poruncilor evanghelice, care tăind păcatul făptuit, nimicesc îndeosebi păcatul din mintea şi din însăşi inima ta. Împlinirea acestor porunci, sau mai bine zis stăruinţa de a împlini poruncile în chip necesar, dezvăluie păcatul care trăieşte în noi şi deşteaptă o aspră luptă lăuntrică la care iau parte cu cea mai mare putere duhurile răutăţii.
3. Necinstirile şi alte scârbe, de asemenea descoperă păcatul ce se ascunde în adâncul sufletului. Tocmai de aceea necazul ce vine asupra noastră se numeşte ispită, pentru că el dă pe faţă starea ascunsă a inimii. Fireşte că în omul care se află sub stăpânirea păcatului, , ocara dezvăluie păcatul care trăieşte în adâncul sufletului, care se arată în afară prin amărăciunea inimii, prin mâhnire, prin gânduri de cârtire, prin indignare, prin îndreptăţirea de sine, prin răzbunare, prin ură. Lucrarea puternică a acstor patimi în suflet, mai ales năvala şi atacul gândurilor şi închipuirilor servasc drept un semn neîndoielnic despre lucrarea trufaşului înger căzut.
4. Rugăciunea făcută cu luare aminte, mai ales rugăciunea cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, în vremea stăruinţelor de a uni inima cu mintea, scoate la iveală balaurul ce se cuibăreşte în adâncurile inimii şi rănindu-l, îl trezeşte spre mişcare. Oh!”
Următoarele nevoinţe duhovniceşti descoperă unui nevoitor robia lăuntrică, care servaşte drept pricină ce deşteaptă războiul în gânduri şi simţiri :
1. Adevărata ascultare. În timpul ei, nevoitorul nou începător, tăindu-şi pentru Dumnezeu voia sa şi înţelegerile sale pentru ca să împlinească voia şi înţelegerea unui nevoitor sporit, care a dobândit o neabătută ascultare faţă de Dumnezeu, va trezi negreşit spre o lucrare potrivnică pe trufaşul înger căzut şi prin aceasta va descoperi prezenţa lui în sine. Dacă nevoitorul nu se va amăgi de înfăţişările vicleanului celui rău, care năzuieşte sub diferite pretexte să-l abată de la ascultare, şi va rămâne stăruitor în nevoinţă, atunci va trezi pe vrăjmaşul nevăzut spre zavistie şi spre o cumplită luptă ; va deştepta pe vrăjmaşul care nu se va lăsa până nu va ridica în nevoitor o cumplită împotrivire împreună cu diferite închipuiri păcătoase, cugetări, simţiri, distracţii şi prin aceasta va da pe faţă răul care se ascunde într-o neobişnuită lărgime în adâncul inimii şi care face impresia că nu există deloc.
2. Citirea, învăţarea şi împlinirea poruncilor evanghelice, care tăind păcatul făptuit, nimicesc îndeosebi păcatul din mintea şi din însăşi inima ta. Împlinirea acestor porunci, sau mai bine zis stăruinţa de a împlini poruncile în chip necesar, dezvăluie păcatul care trăieşte în noi şi deşteaptă o aspră luptă lăuntrică la care iau parte cu cea mai mare putere duhurile răutăţii.
3. Necinstirile şi alte scârbe, de asemenea descoperă păcatul ce se ascunde în adâncul sufletului. Tocmai de aceea necazul ce vine asupra noastră se numeşte ispită, pentru că el dă pe faţă starea ascunsă a inimii. Fireşte că în omul care se află sub stăpânirea păcatului, , ocara dezvăluie păcatul care trăieşte în adâncul sufletului, care se arată în afară prin amărăciunea inimii, prin mâhnire, prin gânduri de cârtire, prin indignare, prin îndreptăţirea de sine, prin răzbunare, prin ură. Lucrarea puternică a acstor patimi în suflet, mai ales năvala şi atacul gândurilor şi închipuirilor servasc drept un semn neîndoielnic despre lucrarea trufaşului înger căzut.
4. Rugăciunea făcută cu luare aminte, mai ales rugăciunea cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, în vremea stăruinţelor de a uni inima cu mintea, scoate la iveală balaurul ce se cuibăreşte în adâncurile inimii şi rănindu-l, îl trezeşte spre mişcare. Oh!”
