Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

joi, 15 octombrie 2009

Rugăciunea în lupta cu gândurile pătimaşe(II)



Ca să-ţi fie mai clar, am să-ţi spun o istorioară. Un părinte trăia în liniştea pustiei. Demonii l-au atacat în mod văzut şi au început să-l tragă afară din chilie ca să-l scoată cu totul din pustie. Părintele însuşi a început să se lupte cu ei, dar ei l-au împins şi l-au tras până la uşă. Încă puţin şi l-ar fi scos afară. Văzând pericolul mare în care se afla, părintele a strigat: „Doamne Iisuse Hristoase! De ce m-ai părăsit? Ajută-mă, Doamne!”. De îndată ce a strigat, Dumnezeu a apărut şi a alungat demonii, şi a spus părintelui: „Nu te-am părăsit, dar pentru că nu M-ai chemat pe Mine şi ai crezut că te poţi descurca singur cu demonii, nu ţi-am venit întru ajutor. Cheamă-Mă şi întotdeauna vei primi ajutorul Meu imediat”. După ce a spus acestea, Domnul S-a făcut nevăzut. Această întâmplare nu este o lecţie doar pentru părinte, ci pentru noi toţi: Nu te lupta cu gândurile pătimaşe prin cearta mentală cu ele, ci întoarce-te imediat către Domnul, cu rugăciune împotriva lor.
Toţi cei care duc cu chibzuinţă lupta duhovnicească cu patimile procedează în felul acesta. Sfântul Ioan Colov a spus despre sine: „Mă port ca un om care stă sub un copac şi priveşte cu atenţie în jurul lui. Acest om, de îndată ce vede animalele sălbatice  venind spre el să-l mănânce, se urcă repede în copac; iar fiarele, după ce ajung la copac, umblă un timp în jurul lui, apoi pleacă. Şi eu, de îndată ce observ fiarele cele gândite venind spre mine cu gânduri pătimaşe, imediat mă înalţ cu mintea la Dumnezeu, şi fiarele nu pot să mă ajungă, deoarece sunt silite să se risipească în toate părţile.”
[…] Omul trebuie să-L cheme pe Dumnezeu, coborându-şi mintea în inimă şi chemându-L acolo Dacă am împlini această regulă fără greş, adică să ne întărim, coborându-ne mintea în inimă şi acolo să stăm înaintea lui Dumnezeu cu frică, cu smerenie şi cu credinţă, atunci nu numai că poftele şi simţirile pătimaşe nu vor mai apărea niciodată în noi, dar nici gândurile nefolositoare. Acesta este necazul nostru, că noi cu mintea Îl îndepărtăm pe Dumnezeu din inimă şi rătăcim cu gândurile aiurea. Făcând aceasta, pornirile pătimaşe ne invadează şi, înainte de a ne da seama, simţurile s-au trezit deja şi au început să stârnească dorinţele. Eşti pe picior de război! Şi cine trebuie certat?! Dacă nu ai permis gândurilor să rătăcească, nu va fi nicio luptă. Totuşi, să ne amintim că, îndepărtându-L pe Dumnezeu din inimă şi aducând astfel nenorocirea asupra noastră, cel puţin acum, de îndată ce am observat-o, ar trebui să ne grăbim să căutăm adăpost încă o dată în inimă, înaintea lui Dumnezeu, ca să-L putem chema în ajutor.
 Acelaşi Sfânt Ioan Colov a spus următoarea pildă despre acest subiect: „Într-un anumit loc era o femeie frumoasă cu purtări îndoielnice.  Stăpânului acelui ţinut i-a fost milă de ea, că asemenea frumuseţe se va distruge şi, când a găsit prilejul, i-a spus: „Părăseşte calea cea desfrânată şi te voi lua în casa mea şi-mi vei fi soţie şi stăpâna bogăţiilor mele. Să-mi fii numai credincioasă şi atât, altfel, vei avea atâtea necazuri, cât nici nu-ţi poţi închipui”. Ea primi şi a fost dusă în casa stăpânului. Foştii ei prieteni, văzând că dispăruse, au început să o caute şi au descoperit că era cu acel stăpân. Deşi era foarte sever, ei nu şi-au pierdut nădejdea de a ademeni din nou acea femeie frumoasă să se întoarcă la ei, ştiindu-i slăbiciunea. „Trebuie doar să mergem în spatele casei să fluierăm; ea va ştii cine este şi va alerga îndată la noi”.  Chiar aşa au şi făcut. Au mers în spatele casei şi au fluierat. Femeia cea frumoasă, auzind fluieratul, a tresărit. Ceva din viaţa ei anterioară s-a stârnit în ea. Dar şi-a revenit şi, în loc să iasă din casă, a fugit în cămara în care se afla însuşi stăpânul, şi îndată s-a liniştit; nici măcar nu a mai auzit fluieratul care continua afară. Prietenii au mai fluierat de câteva ori şi au plecat fără nici un rezultat.
Înţelesul pildei este clar.
Femeia cea frumoasă reprezintă sufletul căzut care s-a întors spre Dumnezeu cu căinţă şi a făgăduit să-I aparţină şi să-I slujească numai Lui. Prietenii dinainte sunt patimile. Fluieratul lor este impulsul gândurilor, simţirilor şi poftelor pătimaşe. Fuga în camerele dinăuntru reprezintă adăpostul din adâncul inimii, pentru a sta acolo înaintea lui Dumnezeu. Când aceasta se împlineşte înăuntru, patima care a tulburat sufletul, se îndepărtează de bună voie, ca şi cum n-ar fi existat niciodată, iar sufletul se linişteşte.”
Ţine minte această pildă şi fă totdeauna aşa cum te învaţă ea. Vei vedea cât de repede vine pacea în inima ta, care ţi-a fost tulburată de apariţia patimilor.
Harul Domnului să fie cu tine! Dumnezeu sa te mântuiască!
Din volumul Sf. Teofan Zăvorâtul, „Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi”, Iaşi, 2006.


Rugăciunea în lupta cu gândurile pătimaşe(I)


Importanţa rugăciunii în probleme luptei cu gândurile pătimaşe. Exemple
Ultima dată ţi-am  descris întregul proces al ajungerii de la simplu gând până la dorinţa pătimaşă, şi de acolo la faptă. Totuşi, acţiunea nu decurge totdeauna aşa cum e descrisă pe hârtie. Adesea, dacă nu de cele mai multe ori, toate etapele se desfăşoară foarte rapid şi odată cu gândul are loc şi fapta, în special cuvântul rostit. Nu-i nevoie să dăm importanţă  şi să luăm  în seamă toate aceste apariţii întâmplătoare. Asta nu te va ajuta deloc în lupta cu patimile. Ţine cont de un lucru: când patima este descoperită, întoarce-te neîntârziat împotriva ei cu mânie şi cu fermitate. Această mânie în lupta duhovnicească  are exact acelaşi rost ca atunci când te atacă un om rău; trebuie să-i răspunzi cu tărie. Precum dacă loveşti un om rău, în timpul unui atac, nu fuge întotdeauna, tot aşa şi în lupta duhovnicească: mânia faţă de gândul, simţământul şi dorinţa pătimaşă, nu le îndepărtează întotdeauna de suflet şi nici nu sfârşeşte lupta cu ele. În ordinea firească a lucrurilor, s-ar părea că aşa ar trebui să fie, şi aşa se şi întâmplă, dar nu totdeauna. Aceasta pentru că demonii produc adesea tulburarea gândului, şi o fac fără ruşine. Indiferent cât te mânii pe ei, ei tot rămân pe loc. Este clar faptul că pe lângă mânie, mai este necesar să apelezi şi la altceva. La ce oare?
Ce face victima unui atac al unui om rău? După ce loveşte omul, strigă după ajutor. Păzitorii răspund la chemarea sa şi îl scot din necaz. Tot aşa trebuie procedat în lupta duhovnicească cu patimile. De îndată ce te-ai mâniat pe patimă, trebuie să strigi după ajutor: Doamne ajută! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă! „Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele!”(Psalmul 37, 22) Când Îl chemi pe Dumnezeu în felul acesta, nu te depărta de El ca să te gândeşti la ce se petrece în sufletul tău, ci rămâi înaintea Lui, cerându-i stăruitor ajutor. Fugi de vrăjmaş ca de un foc aprins. Un sfânt a spus: „Să biruieşti pe diavol cu Numele Domnului Iisus”. Nimeni nu I se poate opune lui Dumnezeu, căci El este aproape: Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă întru adevăr. Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii”(Psalmul 144, 18-19).[…]
Alţii procedează  altfel, şi poate mai fac aşa şi acum. De îndată ce au observat patima, ei se revoltă indignaţi şi încep să vorbească despre urâţenia ei. De exemplu, dacă a apărut gândul mândrei, încep să spună: „Mândria este împotriva lui Dumnezeu; tu care eşti pământ şi cenuşă, nu-ţi este ruşine să te lauzi cu acest gând; aminteşte-ţi de păcatele tale”, şi altele asemenea. Ei aleg gândurile care sunt împotriva mândriei , presupunând că prin aceasta vor înlătura gândul plin de mândrie. Uneori reuşesc să-l înlăture, dar această metodă nu este demnă de încredere în marea majoritate a cazurilor. Vorbind despre gândul pătimaş, noi îl menţinem în mintea noastră şi, în acelaşi timp, el provoacă simţirea şi stârneşte pofta; adică el continuă să pângărească sufletele noastre. Ori de câte ori îl chemăm direct pe Dumnezeu cu frică, smerenie, nădejde şi credinţă în lucrarea sa desăvârşită, fără a intra într-o ceartă în cuvânt cu patima, aceasta pleacă din minte, unde rămâne numai Dumnezeu. Când patima părăseşte sufletul datorită trezviei, ea nu mai are sprijin, în cazul în care fusese stimulată în chip firesc. Totuşi, dacă se amestecă vrăjmaşul, atunci raza de lumină care vine din gândul la Dumnezeu, îl alungă. De fapt, mintea se eliberează imediat de atacurile pătimaşe şi se calmează de îndată ce se îndreaptă către Dumnezeu şi Îl cheamă.
Din volumul Sf. Teofan Zăvorâtul, „Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi”, Iaşi, 2006.


Scrisoarea Frăţiei Danieleilor - Semnarea “Mărturisirii de credinţă”


Scrisoarea Frăţiei Danieleilor din Muntele Athos – semnarea “Mărturisirii de credinţă”




Sfântul Isihasterion al Frăţiei Danieleilor
630 87 Katounakia
Sfântul Munte

11-06 – 2009
Onorabilei congregaţii a clericilor şi monahilor ortodocşi din Salonic
Venerabilii Bătrâni şi Părinţi, totdeauna să vă bucuraţi  şi să săltaţi în Domnul. Cu multă bucurie am primit scurta  şi smerita voastră “Mărturisire de credinţă împotriva ecumenismului” şi vă mulţumim foarte mult. Am parcurs-o cu atenţie încordată.  Ne menţinem acordul cu întregul ei conţinut şi vă exprimăm felicitările noastre sincere şi frăţeşti.
Sfinţiţi Părinţi, sunteţi continuatorii Marilor Mărturisitori şi Purtători de Dumnezeu Părinţi ai noştri, iar răsplata voastră va fi mare, foarte mare de la Domnul, pentru că apăraţi Biserica Ortodoxă şi tradiţia noastră patristică. Ne exprimăm frăţeştile noastre felicitări pentru marea voastră luptă patristică împotriva situaţiei actuale în care se manifestă trădarea ecumenistă[a credinţei]. Nădăjduim că Domnul vă va datăria şi puterea Sa sfântă să depăşiţi nenorocirea actuală şi trădătoarele şiretlicuri ale Papismului.
Cu frăţească dragoste întru Domnul,
Ieromonahul Grigorie Danielidis

Danieleon Brotherhood (Mount Athos) Letter - signing of the "Confession of Faith"
Holy Isyhasterion of the Danieleon Brotherhood
630 87 Katounakia
Holy Mountain


11-6-2009

To the Honourable Congregation of the Orthodox Clerics and Monastics in Thessaloniki.

Honourable Elders and fathers always revel in the double joy and exultation of the Lord.

With great joy we received your short submission "Confession of Faith against Ecumenism" and we thank you very much. We went through it with keen attention. We remain in agreement though out its content and express to you our inwardly brotherly congratulations.
Holy Fathers, you are the continuation of the Great Confessor Godbearing Fathers and your wages will be big, very big, from the Lord because you defend our Orthodox Church and our patristic traditions.
We express to you our innumerable brotherly congratulations for your great patristic struggle against to day's treasonous condition of Ecumenism
.
We hope that the Lord will give you His divine strength and power to overcome the present day scourge of our time and the treasonous ruses of Papism.

With Brotherly love in the Lord
Hieromonk Gregory Danielidis