Cuvinte vii: "suntem consecinţa creştinismului şi Ortodoxiei şi rămânem pe această linie."

"Boala este internaţionalismul, care egalează totul, care trece ca un tăvălug peste conştiinţă 

şi peste suflete, care face din toată lumea aceasta un fel de aluat din care
conducătorii politicii internaţionale făuresc omenirea cum vor ei."

 

« În viaţa mea am încercat să păstrez acest echilibru între adevărata credinţă şi sensul mistic al naţiunii, al neamului. Vorbesc aşa, folosesc când cuvântul neam, când naţiune. Dar între naţiune şi neam este o mare diferenţă : naţiunea este un termen politico-social, pe când neamul este un termen mistic. Sensul de neam are încărcătura lui mistică, creştină, pentru că neamul este în raport cu Dumnezeu. Am încercat ca în viaţa mea publică   de preot să realizez această armonie între rolul istoric în cadrul unei naţiuni creştine şi rolul istoric al fiecărei persoane în parte.

În momentul de faţă naţiunea şi naţionalismul sunt persecutate pentru că există o conspiraţie internaţională care încearcă să spargă orice personalitate a unei naţiuni, pentru a se instala un guvern care să conducă întreaga omenire. Auziţi de tot felul de organizaţii euro-nu-ştiu-cum, tot felul de intruziuni, de pătrunderi ale  organismelor internaţionale, ale mondialismului  înternaţional în cadrul naţiunii noastre. Probabil că aceasta este îngăduinţa lui Dumnezeu. Problema este că aceste organisme vor hotărî dacă naţiunea are drepul să nască copii sau nu, dacă are voie să facă un anumit lucru sau să nu îl facă, dacă naţiunea are dreptul să fie bogată  sau săracă. La Cairo, acum câţiva ani  s-au adunat aceste foruri internaţionale pentru a hotărî care să fie regimul naşterilor, care popor să reducă naşterile şi care nu. Toate acestea sunt forme antidivine, împotriva lui Dumnezeu, ale unor foruri care n-au de-a face cu Dumnezeu, cu Constituţii în care nu se pomeneşte numele lui Dumnezeu, cum este în Uniunea Europeană, cu o Constituţie ca şi la noi, în care nu se spune mare lucru despre Dumnezeu.

Însă spre bucuria mea constat că aici în ţară, încă se poate vorbi despre Dumnezeu, că El este prezent, că se face religie în şcoli, ceea ce în America nu se face, că oamenii sunt religioşi, iar bisericile există şi sunt pline, că mănăstirile sunt căutate. »

[Oare se mai potrivesc aceste din urmă impresii ale Părintelui Calciu situaţiei din România anului 2009 ?]

Vreau să vă spun că cercetând viaţa neamului nostru în această istorie tulburată şi distrugătoare a comunismului, am observat că ţara noastră a avut în perioada de persecuţie cei mai mulţi părinţi duhovniceşti – stareţi, preoţi, călugări – şi că a fost tot timpul o mare gravitaţie a poporului în jurul mănăstirilor.

Aceasta a fost o protecţie a Maicii Domnului ! Şi celelalte ţări au avut, şi Bulgaria, şi Rusia, dar ca proporţii, am avut în România cele mai multe figuri de părinţi spirituali, oameni care au depăşit graniţele ţării, nu doar că au fost cunoscuţi într-un cerc oarecare...Când am fost odată la părintele Cleopa, în toamna anului în care a murit, era afară cu oamenii şi au venit patru episcopi să îi asculte cuvântul şi sa primească binecuvântare. Patru episcopi veniţi din Orient ! Şi aceştia îi cereau binecuvântare, căci era mai eficace şi mai sfântă decât a episcopilor. Vorbesc deci de aceşti părinţi spirituali, a căror faimă duhovnicească a depăşit limitele naţiunii noastre.

Dumnezeu a avut grijă de noi, pentru că am fost ţara cea mai încercată, cu cea mai sălbatică conducere ! Pentru că am fost cel mai aproape de ruşi  şi ei ne-au trimis agenţii lor, ofiţeri şi securişti care au oprimat acest popor şi au căutat să şteargă din memoria Bisericii, a neamului nostru, sacrificiile pe care tinerii din timpul prigoanei le-au făcut prin lupta pentru biruinţa creştinismului, a sufletului, a Duhului lui Dumnezeu din inimile noastre.

 Ortodoxia este cea care păzeşte astăzi românismul. De aceea, ameninţarea, în ceea ce priveşte Europa Unită, stă în distrugerea sentimentului ortodox şi naţional. Câtă vreme Ortodoxia va exista, va exista şi românism şi naţionalism în toate ţările, nu ca o boală, ci ca o virtute divină. Boala este internaţionalismul, care egalează totul, care trece ca un tăvălug peste conştiinţă şi peste suflete, care face din toată lumea aceasta un fel de aluat din care conducătorii politicii internaţionale făuresc omenirea cum vor ei.

Noi mulţumim foarte mult Bisericii Ortodoxe pentru tot ce a făcut pentru neamul românesc. Sigur că s-au întâmplat şi lucruri care ne-au îndurerat la vremea aceea, dar există preoţi şi călugări care susţin ideea naţională şi care înţeleg că naţiunea este o creaţie a lui Dumnezeu şi nu o entitate istorică[...] Nu este ceva ce a apărut în istorie după un anumit eveniment, ci ete o categorie a firii, ontologică. Indiferent de invazia Occidentului, indiferent de bunul trai pe care l-ar aduce Comunitatea Europeană şi cu care ar cumpăra sufletele, cum s-a şi întâmplat, atâta vreme cât există biserici ortodoxe, preoţi, mănăstiri, nu mă tem, pentru că va rămâne tăria credinţei ortodoxe.

Ne păstrăm aşa cum suntem. Nu ne interesează ce face Europa. Noi avem structura noastră spirituală  şi rămânem credincioşi, suntem consecinţa creştinismului şi Ortodoxiei şi rămânem pe această linie. Sigur că vor fi şi deviaţii, dar pentru cei care reprezentăm cu adevărat esenţa naţiunii şi a credinţei, rămânem în ceea ce trăim acum. »

 Părintele Gheorghe Calciu, Despre  naţionalism, în Cuvinte vii, pp. 126-128.

"...până la sfârşitul veacurilor, până la Apocalipsă, îngerii apără naţiunile. »

Despre naţionalism

În capitolul 25 de la Matei, versetele 31-32, se vorbeşte despre Judecata din urmă şi se spune acolo : « Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre ». Atunci va fi judecata. Biblia vorbeşte de neamuri şi, într-adevăr, din Vechiul Testament până la sfârşitul veacurilor, aceste naţiuni sunt responsabile în faţa lui Dumnezeu pentru modul în care îşi îndeplinesc misiunea lor.

[Nichifor]Crainic are o interesantă consideraţie asupra popoarelor alese şi asupra căutării unui popor ales. Ne spune că Dumnezeu a încercat câteva experienţe în lumea antică, nu că nu ar fi ştiut ce se va întâmpla, ci pentru a da  fiecărei naţiuni, ca neam, posibilitatea de a-şi împlini misiunea sau nu. Prima experienţă, spune Crainic, a făcut-o în Mesopotamia. Dar popoarele urice au eşuat în orgoliu: au făcut turnuri care să se înalţe până la cer, să ajungă până la Dumnezeu. Atunci Dumnezeu şi-a mutat atenţia spre poporul egiptean: cu o cultură extraordinară, taine deosebite, indescifrabile pentru noi, construcţii cu semnificaţii...Şi poporul egiptean a eşuat în magie, pentru că a început să dezlănţuie nişte forţe umane, nişte puteri ascunse telurice sau ancestrale. S-a adresat apoi poporului grec, care a avut o gândire filosofică, o concepţie despre cosmos, despre relaţiile sociale, însă aceştia au eşuat în raţionalism. Grecii şi-au pus toată încrederea în raţiunea umană, în filosofie, şi au făcut-o cu patimă. Nici astăzi filosofia europeană nu s-a eliberat de influenţa greacă. S-a îndreptat apoi spre poporul evreu, ultimul dintre popoare căruia i s-a adresat. Şi evreii au eşuat în formalism: ei credeau că dacă faci milostenie la colţul străzii, dacă suni din trâmbiţe ca să se adune oamenii şi să te slăvească(vă aduceţi aminte de pilda vameşului şi a fariseului), aceasta este plăcut lui Dumnezeu. Aşa s-a stins chemarea de la început a poporului evreu. Şi atunci Dumnezeu a chemat neamurile, naţiunile. Noi suntem dintre cei chemaţi. Domnul ne-a dăruit învăţătura Mântuitorului şi aşa am pornit mai departe să trăim creştinismul ca naţiuni.

[...] Sfânta Scriptură vorbeşte despre îngerii naţiunilor. Însă să nu înţelegem ca în concepţia musulmană în care, dacă se bat naţiunile între ele, se bat şi îngerii între ei. Îngerii naţiunilor nu se bat între ei, ci conduc naţiunile spre un ţel spiritual. Naţiunile, creştine sau nu, cum spune Sf. Ap. Pavel, care au ascultat de înger, au supravieţuit, iar celelalte au dispărut. De aceea, naţiunea română, dacă nu îşi va îndeplini misiunea creştină sau ortodoxă, va dispărea şi ea. Dar şi îngerii sunt chemaţi, într-un sens, la răspundere de către Dumnezeu, ca să vadă dacă ei şi-au întins aripa  lor peste naţiunea respectivă. Dacă vă aduceţi aminte, în Apocalipsă se vorbeşte despre cei şapte îngeri, cele şapte Biserici(Filadelfia, Laodiceea,  şi aşa mai departe). Deci până la sfârşitul veacurilor, până la Apocalipsă, îngerii apără naţiunile.

Consider că nu există o erezie  a naţionalismului, aşa cum zice Pleşu ; erezia ţine de credinţă. Dumnezeu a creat neamurile, le-a dat o misiune şi le-a dat un înger. Noi, ca membri ai naţiunii, oriunde ne-am afla, în România sau în America, suntem sub protecţia îngerului naţiunii. Dacă ne-am împlinit misiunea ca persoană în lume, suntem judecaţi pentru faptele noastre. Însă suntem în aceeaşi măsură judecaţi şi pentru sfârşitul neamului, pentru misiunea pe care neamul şi-a împlinit-o sau nu, dacă în cadrul neamului am avut o misiune oarecare. Şi nu există persoană care să nu îşi aibă misiunea ei în istoria neamului său : prin credinţă, fapte bune, mergerea la biserică, prin toate aceste acţiuni creştine care vizează raportul nostru faţă de Dumnezeu. Indiferent unde eşti, de la cel din urmă ţăran, până la cel mai de sus conducător de stat, misiunea este aceasta : să respecţi poruncile dumnezeieşti. Prin respectarea legilor divine fiecare persoană contribuie la afirmarea naţiunii în planul lui Dumnezeu, la împlinirea misiunii pe care Dumnezeu a încredinţat-o fiecărei naţiuni. Noi toţi suntem reprezentanţii unui neam, ai unei naţiuni.

 

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Cuvinte vii, pp. 124-126

 

Sursa imaginii : http://apologeticum.wordpress.com/2009/09/12/ne-apropiem-de-sfarsit-extras-din-noua-carte-parintele-gheorghe-calciu-cuvinte-vii

Ecou

Doamne, mi s-a îndestulat inima cu lacrimi,

Doamne, s-a făcut dorul râu înde mine.

Doamne, cale mai e până la Tine ?

*

Inimă, de ce te-ai înveşmântat în tristeţe ?

Inimă, câte surâsuri ai îngropat în cenuşă ?

Inimă, când te vei stinge, tăcută, supusă ?

*

Îngere, aripa ta peste mine coboară !

Îngere, se face atâta de seară,

Rămâi cu mine până la apus.

De ce te-ai dus ?

 

Imagine:

http://www.1235.ro/index.php?module=news&section=psi-force&page=300

 

Sf. Teofan: Propovăduieşte, fiindcă la asta ai fost chemat !

 

Luni[Filip. 1, 1-7 ; Lc. 4, 37-44]. « Trebuie să binevestesc Împărăţia lui Dumnezeu şi altor cetăţi, fiindcă spre aceasta am fost trimis ». Preoţimea noastră ar trebui să-şi ia acest « fiindcă spre aceasta am fost trimis » ca lege de necălcat. Şi Apostolul le-a poruncit, scriind Sfântului Timotei: “Stăruie cu vreme şi fără vreme, mustră, ceartă, îndeamnă”(II Tim. 4, 2). Adevărul a fost adus pe pământ de către  Domnul şi de către Duhul Sfânt, Care i-a umplut pe  Apostoli în ziua Cincizecimii, şi El umblă pe pământ. Propovăduitorii Săi sunt gurile preoţilor lui Dumnezeu. Acela dintre noi care le îngrădeşte gurile îngrădeşte drumul adevărului, care vrea să intre în inimile credincioşilor. De aceea şi sufletele credincioşilor se chinuiesc, neprimind adevărul, iar preoţii înşişi trebuie să simtă zbaterea adevărului care, neputând să iasă la lumină, îi îngreunează. Uşurează-te, dar, preote al lui Dumnezeu, de această greutate, revarsă din tine curgerile cuvintelor dumnezeieşti, spre bucuria ta şi spre învierea duhovnicească a sufletelor încredinţate ţie. Iar dacă vei vedea că în tine însuţi nu ai adevărul, ia-l : el se găseşte în Sfintele Scripturi ; şi, umplându-te de el, dă-l fiilor tăi duhovniceşti, dar să nu taci nicidecum ! Propovăduieşte, fiindcă la asta ai fost chemat !