Păcatele iubirii de sine

Prin urmare, maica tuturor relelor este iubirea de sine, din care izvorăsc mândria, trufia, semeţia, ura, zavistia, pizma, râvna cea mare spre rău, răutatea, ţinerea de minte a răului, dorinţa de răzbunare, vorbirea de rău, clevetirea, gluma, vorba deşartă, viclenia, iubirea de arătare, dorinţa de a plăcea oamenilor, slava deşartă, viclenia, minciuna, lăudăroşenia, făţărnicia, mila de sine, îndreptăţirea de sine, înălţarea de sine, preţuirea de sine, încrederea în sine, rezemarea pe sine, cutezanţa de sine, nesimţirea, împietrirea inimii, păcătuirea cu văzul, cu auzul, cu mirosul, cu pipăitul, cu imaginaţia, cu gândurile spurcate, cu gândurile necurate, închipuirea păcatelor, aducerea aminte de păcatele din copilărie, din tinereţe şi învoirea minţii cu ele.

Pe urmă vine înfumurarea, duplicitatea, încăpăţânarea, ironia, amărăciunea, înşelăciunea, împătimirea, neastâmpărarea, dorinţa de a plăcea altora, prefăcătoria, îngâmfarea, asprimea inimii, nemilostivirea către săraci, zgârcenia, neevlavia, nepocăinţa, neluarea aminte de sine, pierderea vremii mântuirii în deşert, rătăcirea cu gândul, răutatea, acedia, moleşirea dorinţei de a lucra fapta cea bună cu gândul, cu cuvântul şi cu lucrul.

Pe urmă vine a nu avea trezvia atenţiei şi paza minţii, iubirea de bani, iubirea de plăceri, iubirea de agoniseală, iubirea de lucruri nefolositoare mântuirii sufletului, mâhnirea, întristarea, descurajarea, împuţinarea de suflet, îndoiala în credinţă, nesuferirea, nechibzuinţa, nedreapta socoteală, nediscernământul.

Apoi vine a nu lucra după putere fapta bună(postul, rugăciunea, metaniile, privegherea, citirea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi – lucrările duhovniceşti ale minţii, milostenia, munca binecuvântată şi celelalte fapte bune creştine).

Vine şi a nu cugeta la moarte, la Înfricoşata Judecată, la Slava Cerească a drepţilor şi la chinurile iadului.

*

Viaţa creştină autentică şi progresul duhovnicesc încep cu lepădarea de sine. În acest progres de înduhovnicire, creştinul este luptat cu tot ceea ce este pătimaş şi păcătos, pentru a practica şi a dobândi virtuţile creştine, singurele care pot aduce omului adevărata fericire. Plăcerea provocată de patimi este iluzorie, himerica, iar fascinaţia ei se sfârşeşte odată cu apunerea ei, lăsând în urmă un acut sentiment al nimicului, al zădărniciei tuturor eforturilor, atât de încordate, de dobândire şi păstrare a acestei plăceri, o durere sfâşietoare de a se fi terminat. Această « plăcere păcătoasă » trece ca umbra şi ca fumul şi se stinge la cea mai uşoară adiere a unui vânt potrivnic.

Opusul filavtiei[iubirii de sine] este lepădarea desăvârşită de sine şi de lume, în sensul descoperirii autenticului divin din acestea şi actualizarea lui în deplina asemănare cu Dumnezeu. Actul de renunţare sau de lepădare de sine este întotdeauna un act de pocăinţă, prin care omul îşi dă seama de căderea sa şi de efectele acesteia şi se hotărăşte ca în locul iubirii de lume şi de sine să aşeze iubirea de semeni şi de Dumnezeu.

Împotriva iubirii de sine, ascetica creştină ne recomandă nevoinţele şi ostenelile trupeşti şi sufleteşti, prin care se sting patimile : trezvia şi paza minţii şi a gândurilor, necontenita cugetare la moarte şi Înfricoşata Judecată, rugăciunea, închinăciunile şi metaniile şi binecuvântata muncă de obşte. Acestea conduc la dobândirea şi întreţinerea în sufletul nostru a smeritei cugetări. Cel ce s-a lepădat de iubirea pătimaşă, iraţională, de sine, se înalţă deasupra dragostei sensibile, lucrată prin simţuri, la iubirea naturală sau firească şi, pe măsura curăţirii şi smereniei sale, înaintează către adevărata şi harica dragoste dumnezeiască. »

Părintele Ioan de la Rarău, Duhul lumesc, Editura Panaghia, 2008, pp. 93-95.

Antihrist şi duhul lumesc(III)

Cei mai mulţi dintre duhovnici, au spus că cea mai rodnică perioadă duhovnicească a lor a fost cea din închisori, în timpul prigoanei, a schingiuirilor, a bolilor şi a suferinţelor de tot felul. Însa cei care nu au avut lucrare lăuntrică, răbdare şi smerenie în timpul prigonirilor, s-au lepădat de Hristos, chiar dacă au fost iluştri profesori de teologie. « Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere »(1 Corinteni 4, 20). De aceea creştinii trebuie să sporească în rugăciunea de calitate pentru că aflăm din Sfânta Scriptură că înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi năprasnică : « cine va chema numele Domnului se va mântui »(Ioil 3, 5 ; F.A. 2, 21 ; Romani 10, 13). Dacă vom fi ispitiţi de slugile lui Antihrist, şi dacă vom avea rugăciunea tainică a inimii – Rugăciunea lui Iisus, vom putea primi harul dumnezeiesc pentru a ieşi biruitori. În acele momente de prigoană, nu vom putea scoate cartea de rugăciuni ca să ne rugăm, iar Bisericile creştine ortodoxe vor fi închise, nu se va mai sluji Sfânta Liturghie şi nu ne vom mai putea împărtăşi.

Sf. Lavrentie de la Cernigov, canonizat la 22 august 1993, spune : « Vor veni aşa vremuri când vor umbla din casă în casa ca lumea să semneze pentru acel « singur împărat » pe pământ... »

Puteţi citi profeţia Sfântului Lavrentie aici : http://www.razbointrucuvant.ro/2007/08/04/sf-lavrentie-de-cernigov-vor-fi-multi-surzi-si-multi-orbi/

Sf. Ap. Pavel ne binecuvintează zicând : « Să vă dăruiască(Dumnezeu) după bogăţia slavei Sale, ca să fiţi puternic întăriţi , prin Duhul Său, în omul cel dinlăuntru »(Efeseni 3, 16), ca să putem să ne mântuim în vremurile antihristice.

Cu ajutorul harului dumnezeiesc şi al faptelor noastre bune creştine sa ducem o viaţă creştină activă : « Nu vă lăsaţi amăgiţi de învăţăturile străine cele de multe feluri, căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut niciun folos cei care au umblat cu ele »(Evrei 13, 9).

Părintele Ioan de la Rarău, Duhul lumesc, EdituraPanaghia, 2008, pp. 123/ 124 ; 127/ 128.

Recomandare

Citiţi despre mănăstirea Rarău la adresa:

http://www.crestinortodox.ro/biserici-si-manastiri-din-romania/67889-manastirea-rarau

Antihrist şi duhul lumesc(II)

Venirea lui Antihrist este îngăduită de Dumnezeu pentru mântuirea creştinilor, pentru despătimirea lor de cele lumeşti, pentru a se pregăti de viaţa cea veşnică. Dacă până în acele vremuri mai sperăm să mai trăim o oră, o zi, o lună, un an, zece ani, o sută de ani, atunci când va veni Antihrist, sfârşitul lumii şi al nostru va fi sigur după trei ani şi şase luni.(Apocalipsa 13, 5).

Apropierea de Hristos, unirea mistică cu Hristos, se face prin lepădarea de duhul lumesc. Însă, cei mai mulţi se vor lepăda conştient de Hristos, primind documentele antihristice ca să poată trăi mai bine în această lume. Robiţi fiind de lucrurile lumii şi plini de datoriile necesare pentru a şi le achiziţiona, se vor lăsa însemnaţi pe frunte sau pe mâna lor dreaptă cu numărul lui Antihrist(Apoc. 13, 16) şi vor semna un angajament în care se vor lepăda de bunăvoie de Hristos şi se vor uni cu Antihrist.

Spre exemplu : dacă în acele vremuri vei fi director şi nu vei primi documentele antihristice , vei fi îndepărtat din funcţie ; dar vei avea timp să te ocupi de mântuirea sufletului.

A întrebat un ucenic pe Cuviosul Paisie Aghioritul despre vremurile antihristice :

- Părinte, dacă nu voi putea vinde şi nu voi putea cumpăra(fără semnul lui Antihrist pe frunte şi pe mâna dreaptă, not. Ed.), cum voi putea petrece mai bine ? Cuviosul Paisie Aghioritul a răspuns :

- Să vezi, Dumnezeu ştie un mod. Îl ştiu şi eu. Aşadar, m-a preocupat mult subiectul acesta şi mi-a trimis după aceea o ...telegramă(descoperire, not. Ed.)Măi, măi, cum ne iconomiseşte Dumnezeu!”

Cuviosul Paisie Aghioritul nu ne spune cum va avea grijă Dumnezeu de cei care Îl vor mărturisi în acele vremuri, pentru a nu afla diavolii acest lucru.(Este posibil ca să mănânce hrană naturală, să schimbe între ei cele necesare vieţuirii etc.)

În vremurile antihristice, cei care Îl vor mărturisi pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, chiar dacă vor pierde funcţiile sociale şi conforturile[comodităţile], se vor putea îngriji mai mult de suflet – de lucrul cel nemuritor. Pentru că lumea cu duhul ei lumesc trebuie scoasă din inimă pentru a primi pe Hristos. Însă în acele timpuri, oamenii vor fi atât de împătimiţi, încât puţini vor fi cei care, cu ajutorul harului dumnezeiesc, se vor lepăda de lume. Foarte grea va fi şi despărţirea creştinilor de părinţii, copiii şi rudeniile care se vor închina lui Antihrist(Luca 21, 16-19). Nu trebuie să ne fie frică să ne lepădăm de lucrările lui Antihrist, pentru că Dumnezeu ne va da puteri dumnezeieşti ca să rezistăm ispitelor. Vor fi creştini care vor avea puteri dumnezeieşti ca sa moară ca mucenici, alţii se vor mântui acoperiţi de Dumnezeu în adâncul smereniei, după cum s-a petrecut în primele secole ale prigoanei împotriva creştinismului.

În vremea prigoanei comuniste, cei care au fost arestaţi şi chinuiţi, le-au considerat pe toate ca venind din îngăduinţa lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor şi desăvârşire creştină. În închisori, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, au fost şi preoţi care au săvârşit Sfânta Liturghie, au spovedit şi împărtăşit pe credincioşi. De asemenea, au fost şi monahi sporiţi în rugăciunea inimii. »

Antihrist şi duhul lumesc(I)

Antihrist va acţiona în mod special prin duhul lumesc asupra creştinilor, pentru că aceştia vor fi robiţi de lume prin funcţiile sociale, avantajele materiale, confort, modernism etc. Si nu vor mai avea voinţă şi putere să se împotrivească păcatelor şi diavolilor. Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne arată această împătimire prin Pilda nunţii fiului de împărat(Mt. 22, 2-14).

Sfântul Nicolae Velimirovici ne învaţă : « Dumnezeu vrea să credem în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Dumnezeu vrea ca omul să nădăjduiască în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Mai mult : Dumnezeu vrea ca omul să se ţină de El şi numai de El, ca omul să fie, prin dragostea ce izvorăşte din aceasta, una cu toată zidirea Lui. »

Aceasta este unirea omului cu Dumnezeu. Aceasta este nuntirea inimii cu Hristos. Tot restul este preacurvie şi desfrâu. Numai această strânsă unire a inimii cu Hristos, înfăţişată nouă cel mai limpede în Sfânta Evanghelie, în chipul nunţii pământeşti, poate face sufletul bogat şi roditor. Orice altă legătură a sufletului naşte spini şi bălării, sterp rămânând sufletul faţă de orice fel de bine.

Cu orice s-ar uni sufletul, fie fiinţă vie, fie lucru material, fie trup sau veşmânt trupului, fie argint sau aur sau pământuri, sau slavă, sau patimă pentru orice lucru din lume – podoabe, bucate, băutură, dans, natură sau orice altceva, o asemenea însoţire este nelegiuită şi abate nenorocire veşnică asupra acelui suflet, atât în viaţa aceasta, cât şi în cea viitoare.

Dumnezeul nostru este Dumnezeu gelos(Ieşire 20, 5 ; Deuteronom 4, 24). Gelozia Lui se îndreaptă numai asupra sufletului omenesc. Dumnezeu vrea ca sufletul nostru să fie întreg numai al Lui, în deplină crredincioşie, şi o doreşte aceasta doar spre binele sufletului. El ştie în deplinătatea înţelepciunii Sale, ceea ce s-ar cuveni să ştim şi noi toţi creştinii, ca dacă sufletul slăbeşte în credinţa faţă de Ziditorul său şi se lipeşte de altcineva sau altceva din lume, se face până la urmă rob, întunecată umbră deznădăjduită, nefericit chip de plângere şi scrâşnire a dinţilor.

Singura unire legiuită a sufletului este dragostea arzătoare de Dumnezeu. Orice altă iubire în afară de Dumnezeu sau împotriva lui Dumnezeu este idolatrie. « Astfel, prin dragostea de trup, omul îşi face din trup dumnezeu mincinos, idol ; la fel prin dragostea pentru averi sau pentru podoabe îşi face idol din acestea ; orice ar iubi omul, în afară de Dumnezeu, ajunge să-şi facă idol din ceea ce iubeşte. Atunci el îndreaptă dragostea care trebuie să fie numai a lui Dumnezeu asupra a ceva mai prejos şi mai puţin vrednic de a fi iubit decât Dumnezeu. Ori în ce ar crede şi ar nădăjdui omul mai mult decât în Dumnezeu, orice ar iubi omul mai mult decât pe Dumnezeu, lucrul acela ia locul lui Dumnezeu şi ajunge să-i fie acelui om idol, dumnezeu mincinos al unui suflet mincinos. Profeţii numesc toată închinarea la idoli « desfrânare şi spurcăciune »(Iezechiel 23, 7)

« Mai rău decât toate este că închinătorul la idoli se face una cu idolii săi. În dragoste, omul se uneşte, cu timpul, cu lucrul iubit. Ceea ce iubeşte omul mai mult, lucrul la care se gândeşte mereu, pe care şi-l doreşte, ajunge cu vremea să fie miezul fiinţei sale, fie lucrul acela mâncare, sau băutură, sau argint, sau aur, sau ţarini, sau slavă, sau putere. Aşa spune Sfânta Scriptură : au umblat după idoli şi au ajuns netrebnici(VI Regi 17, 15), au umblat după nimic şi au ajuns nimic.(Sf. Nicolae Velimirovici, Predici, Ed. Ileana, Bucureşti, 2006, p. 450)

Părintele Ioan de la Rarău, Duhul lumesc

Sursa imaginii:

http://www.lumea-credintei.ro/sct_6/c_2/art_96/avva_ioan_de_la_rarau-_staretul_rugaciunii_neincetate.htm

Urare şi îndemn

Celor ce poartă numele Sfântului Ioan, să nu uite că au de atins un model incomparabil, de o înălţime ameţitoare, dar au şi un ajutor nepreţuit ! Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi ! Mântuire să vă dăruiască !

« Iubiţilor mei fraţi, dacă trebuie să cinstim pe Maica Domnului, care-i mai presus şi decât Ioan Botezătorul, că L-a născut pe Hristos cu trup, apoi al doilea după dânsa trebuie să-l cinstim pe Sfântul Ioan Botezătorul. Deci să nu fie casă de creştini unde să nu fie icoana Sfântului Ioan Botezătorul şi unde să nu vă rugaţi acestui mare prooroc şi înger în trup şi înaintestătător al tuturor cetelor drepţilor, cum îl numeşte Biserica. »

Părintele Ilie Cleopa

« Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor ! »

Iertaţi-mă că în această sfântă zi voi aşterne câteva gânduri simple şi cam stângace despre întâlnirea cu Dumnezeu în biserica sa. Cu toată nefericita împrăştiere a minţii mele, o clipă m-a făcut să mă întorc în mine şi să constat: inima mea e moartă, nu tresaltă la apropierea Mântuitorului aşa cum a săltat Sf. Ioan ca prunc, în pântecele maicii sale, Sf. Elisabeta, când Preacurată Maică a lui Dumnezeu a venit la ea, purtându-L în mitrasul său pe Mântuitorul lumii, aşteptarea şi nădejdea tuturor !

Această dureroasă constatare mi-a smuls un suspin adânc şi m-a întristat, că am înţeles-o ca adevărată. Din împietrirea inimii, nu am cum simţi bucuria de a fi lângă Hristos şi mă întorc la falsele bucurii din lume.

Mărturisesc că, deşi Sf. Ioan îmi este drag şi nu ezit să-l chem atunci când am nevoie de ajutor tare, totuşi mă tem. Este singurul care, prin sfinţenia sa manifestată de la începutul vieţii(căci era plin de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale), îmi inspiră o evlavie plină de teamă şi sfială. Nu pot să-i strig numele fără să-mi închipui că sunt, ca Irodiada altădată, supusă mustrării sale drepte, pentru păcatele mele şi pentru puţina mea pocăinţă.

Sfântul Înaintemergător este cel care ne vesteşte : « Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor ! », iar eu sunt pustiul sufletesc care nu primeşte ploaia roditoare a pocăinţei.

Când mă rog lui nu ştiu să-i spun altceva decât : « Sfinte Ioane curăţă, arde din inima mea gunoiul patimilor ! », dar ele mă chinuie mai tare.

Cum a trăit Sf. Ioan şi cum trăiesc eu ? În lene, în comodităţi de tot felul, în pretenţii şi fumuri, în mândrie şi părere de sine...În gânduri rele şi necuvioase, în dorinţe care se împotrivesc voii lui Dumnezeu. Prietenul Mirelui, un om drept şi sfânt, născut din oameni drepţi, curaţi şi sfinţi care, auziţi, ţineau toate poruncile lui Dumnezeu ! Toate ! Numai privirea lui şi m-ar arde în întregime. În imaginaţia mea, toiagul pe care îl poartă cel dintâi dintre pustnicii lumii e o suliţă care mă străpunge în inimă, simbol al conştiinţei că sunt păcătoasă şi nu m-am îndreptat şi merit moartea, doar mila lui Dumnezeu ţinându-mă încă în viaţă.

Stau şi mă întreb de unde curajul meu de a-L numi pe Dumnezeu Tată ? De unde familiaritatea cu care mă adresez Lui ? Pe Dumnezeu niciodată nu L-am numit « Dumneavoastră », deci ştiu că fac parte dintre ai Săi. Dar săvârşesc cele potrivnice voii Sale şi mă primejduiesc iubindu-mă prea mult pe mine însămi şi măgulindu-mi egoismul.

Doamne, iartă-mă ! Părinte, primeşte-mă iar ! Ajută-mă, cu rugăciunile Sfântului Înaintemergător, să aflu calea către Tine !

Sursa icoanei: http://traditiaortodoxa.wordpress.com