Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

marți, 27 octombrie 2009

Părintele Justin : « Singurele noastre arme sunt numai cele duhovniceşti: rugăciunea, smerenia, dragostea, dar şi mărturisirea. »



 « Învăţaţi copiii să trăiască în legea crestinească,
aceste obi­ceiuri să le deprindă mai cu seama;
nu mai e nevoie de nicio altă şti­inţă, de nicio şcoală;
prin orice mijloace copiii noş­tri sunt otrav­iţi nu numai cu aceste vac­cin­uri,
ci cu atâtea infor­maţii min­ci­noase la adresa cre­aţiei lui Dum­nezeu »
***
« Mai degrabă ieşiţi din mijlocul aces­tei soci­etăţi şi vă creşteţi copiii în dragoste şi sim­pli­tate. Sărăcia şi greu­tăţile vă vor întări mai mult şi mintea, şi sufle­tul, şi trupul.
Nu vedeţi că prin atâtea lib­er­tăţi şi drep­turi ale copilu­lui, ei ajung să aiba drep­tul de a ţi-l ucide, drep­tul de a dis­truge o naţie? »

***

(Inter­viu real­izat de mon­ahia Fotini, 7 octombrie, 2009, extras din nr. 8 al revis­tei ATITUDINI)
- Păr­inte, cum sfă­tu­iţi poporul să pro­cedeze cu privire la aceste vac­cin­uri crim­i­nale care se vor impune cu forţa, asupra copi­ilor noştri şi asupra mamelor însăr­ci­nate, şi poate pe viitor asupra tuturor?
- Dragii mei, e greu să dai un răspuns unui popor întreg, pen­tru că nu avem decât solu­ţii dureroase, pen­tru că aceasta este real­i­tatea în care trăim, foarte, foarte dureroasă. Am spus de la începutul anu­lui că tre­buie să ne pre­gătim pen­tru mar­ti­raj şi mai mult de atât nici nu aş mai fi avut de grăit, dar oamenii sunt neputin­cioşi cu duhul şi cu mintea ca să înţe­leagă. Nu e uşor să trăieşti în ziua de azi. Dar dacă Dom­nul aşa a binevoit ca noi să suferim aceste vre­muri, apoi tre­buie să ne supunem şi să primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noas­tră, ca din mâna lui Dum­nezeu, şi nu a vră­j­ma­şu­lui. E mai greu acum, pen­tru că ne-am învăţat cu comod­i­tatea, cu tele­vi­zorul şi cu toate mof­turile şi lib­er­tăţile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efec­tul dău­na­tor al aces­tor lib­er­tăţi – ne-au slăbit put­er­ile sufle­tu­lui. Mintea este îngreuiată, trupul slăbit şi datorită ali­men­taţiei otrăvite cu care ne hrănesc mai marii noştri, şi nu sun­tem obişnu­iţi să pur­tam niciun fel de război, nici duhovnicesc, nici tru­pesc. De aceea, vă rog să nu mai cău­taţi solu­ţii. Solu­ţii omen­eşti nu sunt, dragii mei! Solu­ţia este moartea pen­tru Hris­tos. Tată pe fiu şi mamă pe fiică va da la moarte. Iată că asis­tăm la împlinirea aces­tei proorocii. Dacă mama va lăsa copilul să fie vac­ci­nat, este ca si cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori să luam mod­elul lui Brân­cov­eanu, care cu mărime de suflet privea muceni­cia fiu­lui său cel mic, Matei. Învăţaţi copiii să trăiască în legea crestinească, aceste obi­ceiuri să le deprindă mai cu seama; nu mai e nevoie de nicio alta sti­inta, de nicio scoala; prin orice mijloace copiii noş­tri sunt otrav­iţi nu numai cu aceste vac­cin­uri, ci cu atâtea infor­maţii min­ci­noase la adresa cre­aţiei lui Dum­nezeu, cu cal­cu­la­torul şi cu tot soiul de filme, care oferă copilu­lui o edu­caţie antihris­tică. Dacă nu aveţi unde să va retrageţi din soci­etatea aceasta potrivnică lui Dum­nezeu, staţi fiecare la locurile dum­neav­oas­tră şi mar­tur­isiţi pe Hris­tos, opunându-vă tuturor măsurilor vic­lene de exter­minare a omu­lui. Pen­tru că asta tân­jeşte vră­j­ma­şul să facă, să dis­trugă făp­tura lui Dum­nezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este – crearea OMULUI: De ce îl iubeşte Dum­nezeu atât de mult pe om? Toc­mai de aceea ar tre­bui să prin­dem put­ere şi curaj, pen­tru că dacă sun­tem aşa de tare lup­taţi şi împresuraţi din toate păr­ţile de atâtea prime­jdii şi nevoi, înseamnă că şi invidia vrăj­ma­şu­lui se măreşte datorită dragostei lui Dum­nezeu sporite faţă de noi, chipul şi ase­m­ănarea Sa. Dar iată cât de mult ne iubeşte Dum­nezeu că încă mai rabdă toate păcatele şi fărădelegile noas­tre. Numai dracul nu iîtelege mila şi iertarea lui Dum­nezeu, că dacă ar fi înţeles-o, cred că s-ar fi pocăit şi el.
De aceea vă zic – aveţi încredere că Dom­nul vă va da put­ere să măr­tur­isiţi pen­tru El. Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă polit­ică este vrăj­maşă a lui Hris­tos şi slu­ji­toare răului, de aceea numai sim­pla noas­tră vie­ţuire, fără să abdicăm de la prin­cipi­ile noas­tre cresştine, este o măr­tur­isire şi o muceni­cie de zi cu zi.
Aşadar: Nu prim­iţi acest vac­cin şi nimic ce aduc nou put­er­ile politice de azi. Evreii con­duc lumea şi amer­i­canii lucrează pen­tru ei şi cred că au ajuns să o stăpânească deoarece nu mai au nicio sfi­ală; totul este la vedere şi sunt con­şti­enţi că nu mai au niciun adver­sar de temut şi lupta pen­tru exter­minarea pop­u­laţiei, că cei puţini care vor rămâne să se închine lor. Acum ei stu­di­ază şi fac tri­erea, iar modul prin care vor dis­tinge oamenii între ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Căci, în fond, cipul ce este? O arma împotriva omu­lui. Iar noi nu mai avem arme; tinere­tul nos­tru este obosit, încât chiar să vrea să se ridice din vraja în care trăieşte, nu mai are put­ere. Sin­gurele noas­tre arme sunt numai cele duhovniceşti: rugăci­unea, smere­nia, dragostea, dar şi măr­tur­isirea. Nu se poate dragoste fără măr­tur­isire. Dragostea este jert­fi­toare, iar noi dacă ne temem să măr­tur­isim ade­vărul, ce jertfă mai avem? Sau dacă nu ne pasă de aproapele nos­tru care este în neşti­inţă şi noi nu îl infor­măm şi îl lăsăm să cadă pradă aces­tui sis­tem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor, care nu au rămas nepăsători faţă de viitorul unei naţii şi al unei Bis­erici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dum­nezeu, care îşi pun viaţa pen­tru fraţii lor.
De aceea, mamelor, educaţi-vă creştineşte copiii şi nu îi lăsaţi necon­tro­laţi! Nu îi lăsaţi să îşi facă men­drele lor, nu îi lăsaţi pradă edu­caţiei aces­tei soci­etăţi, pen­tru că le-aţi asig­u­rat şi moartea sufletească, dar iată că şi pe cea tru­pească! Mai degrabă ieşiţi din mijlocul aces­tei soci­etăţi şi vă creşteţi copiii în dragoste şi sim­pli­tate. Sărăcia şi greu­tăţile vă vor întări mai mult şi mintea, şi sufle­tul, şi trupul. Nu vedeţi că prin atâtea lib­er­tăţi şi drep­turi ale copilu­lui, ei ajung să aiba drep­tul de a ţi-l ucide, drep­tul de a dis­truge o naţie?


Pelerin ratat la Sfântul Dimitrie cel Nou


Ca niciodată, fără a vrea să vă mâhnesc, iubiţi cititori, parcă m-am întors cu traista goală de la Sfântul Dimitrie ! Motive obiective sunt, dar nimic din ceea ce izbucneşte în exterior nu vine din altă direcţie decât din interior.
De unde această impresie puternică de sărăcie? Dintr-o inimă rece, în care râvna a scăzut drastic, în raport cu anii de început, în care ajuta Domnul şi făcea belşug de har să curgă peste de curând regăsitul său fiu, adică eu. Iată-mă abia reuşind să fac abstracţie de vacarmul continuu şi de foiala pelerinilor neliniştiţi, în căutarea unei cărări spre intrarea în biserică sau spre podiumul cu racla Sf. Dimitrie şi a iubiţilor săi fraţi, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nazians şi Sf. Grigorie de Nyssa, aceasta, desigur, în plină Sfântă Liturghie, dar...în fiecare an a fost aşa. Acum de ce n-am putut să nu observ şi să nu-mi pese ? Din lipsă de participare cu trup şi suflet la slujbă. De ce mă preocupa absenţa unor arhierei cu care mă obişnuisem de la hramurile anilor trecuţi ? De ce mi-a lipsit rostirea psalmilor Infricoşatei Judecăţi de către Î. P. S. Teodosie ? De ce mă urmărea amintirea P. F. Teoctist ? Glasul său ? Felul în care se adresa poporului dreptcredincioşilor ? De ce nu îmi mişca inima corul care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie ?  De ce politicienii care erau, practic, etalaţi, pe scena din stânga, îmi dădeau impresia că făceau notă discordantă cu momentul ? De ce păreau două lumi diferite, cea de sus, de pe Sfântul Altar de afară, şi cea de jos ? Unde  s-a risipit comuniunea care se năştea vie, cu puterea Duhului Sfânt, între credincioşii, ierarhii şi slujitorii adunaţi pe Dealul Patriarhiei altădată ?
 Se vede că eu sunt de vină, relatarea suferind ori de nostalgie, ori de uscăciunea sufletească. Domnul să mă ierte pentru puţina mea trăire şi multa mea cârtire de azi ! Şi pentru că n-am ales tăcerea.
Sfinte Părinte Dimitrie, roagă-te Domnului să ne izbăvească de uscăciune şi să ude iar din belşug secătuitele noastre inimi !