Marţi[I Ptr. 3, 10-22; Mc. 12, 18-27]
„Sfinţiţi pe Domnul Dumnezeu în inimile voastre.” Sfinţirea Domnului în inimă este sufletul şi duhul omului celui tainic al inimii pe care l-am zugrăvit mai înainte. Aşa cum Dumnezeu, zidind dintru început, din părticele de ţărână, trupul omului, a suflat în el duh de viaţă şi a devenit omul aşa cum se cuvenea să fie, tot aşa şi omul cel tainic al inimii, zidit lăuntric din virtuţile arătate mai înainte[1], se va arăta cu adevărat om duhovnicesc doar atunci când această inimă Îl va sfinţi pe Domnul Dumnezeu, după cum citim şi în Rugăciunea domnească: „Sfinţească-se numele Tău”. Dacă aceasta nu se va întâmpla, atunci omul plăsmuit din virtuţile amintite va ieşi ca un copil născut mort, fără duh de viaţă. Să afle aceasta cei care cred că se pot descurca doar cu oarecare virtuţi, fără legătura cu Dumnezeu! Dar ce înseamnă a-L sfinţi pe Dumnezeu în inimă? Înseamnă a sta pururi cu evlavie înaintea Lui, purtând întotdeauna în minte gândul că El este pretutindeni; înseamnă a râvni cu toată osârdia spre a fi întotdeauna bineplăcuţi înaintea Lui şi a ne păzi cu toată frica de oricare lucru care-I este urât; şi, mai ales, înseamnă a ne încredinţa toată viaţa, cea vremelnică şi cea veşnică, părinteştii Lui purtări de grijă şi a primi tot ce ni se întâmplă cu smerenie, cu supunere şi cu recunoştinţă, ca şi cum ar veni de-a dreptul din mâna Lui.”
Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri...
[1] „Apostolul ne arată acum „omul cel tainic al inimii” ca ţintă a celor mai osârduitoare griji ale noastre. Închipuindu-l pe acesta în noi înşine, se cade nouă să ne împodobim. Dar cine este acesta, „omul cel tainic al inimii”? Este omul acela care ia chip în inimă atunci când în aceasta se sălăşluiesc toate simţirile şi stările sufleteşti bune. Priveşte toate aceste stări şi simţăminte şi vei vedea chipul „omului tainic al inimii”.
Iată aceste stări sufleteşti:
„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi bună cucernicie”, scrie Sfântul Petru, iar „din partea voastră puneţi toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră, fapta bună, cunoştinţa, la cunoştinţă, înfrânarea, la înfrânare, răbdarea, la răbdare, evlavia, la evlavie, iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească, dragostea.”(II Ptr. 1, 5-7).
În chip asemănător înşiră şi Sfântul Pavel stările cele bune ale inimii creştineşti: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, milostivirea, credinţa, blândeţea, înfrânarea”(Gal. 5, 22-23). Şi încă: „Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, ... iar mai înainte de toate, îmbrăcaţi-vă întru dragoste. care este legătura desăvârşirii – şi pacea lui Hristos să stăpânească în inimile voastre”(Col. 3, 12-15) Alcătuieşte din toate aceste virtuţi,ca din nişte mădulare, un trup duhovnicesc şi vei vedea chipul de mare cuviinţă al „omului tainic al inimii”; şi sârguieşte-te a întipări în inima ta un chip asemănător acestuia!”(Sf. Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri..., pag. 17)
