Fraţi creştini,
Vreau să vă spun două-trei lucruri despre aceşti sfinţi arhangheli, despre
cerul care este plin de arhangheli şi de îngeri.
Cei doi arhangheli, Mihail şi Gavriil, de-a lungul istoriei neamului
omenesc, s-au arătat de multe ori în viaţă oamenilor. Sfântul arhanghel Mihail:
prima dată când se ştie despre el, era momentul înfăţişat din această icoană,
adică atunci când puterilor răului, acelui Lucifer care a fost îngerul luminii,
mai marele îngerilor din ceruri, i-a venit un gând vrăjmaş în inima lui, un gând
trufaş: să se înalţe, să-şi pună scaunul mai presus de scaunul lui Dumnezeu. Ce
gând viclean şi rău! Şi în clipa aceea s-a prăbuşit.
Şi a apărut Sfântul
arhanghel Mihail care a strigat din înalţimile cerului: “Să stăm bine, să stăm cu frică, să luam aminte!”
- cuvinte rostite în mijlocul Sfintei Liturghii. El strigă aici, în centrul
acestei icoane şi în jurul lui sunt cetele celorlalţi arhangheli.
De atunci, de-a lungul istoriei
neamului omenesc, Sfântul Arhanghel Mihail, socotit, cum e cu adevărat, îngerul dreptăţii sau al legii dumnezeieşti,
s-a arătat de foarte multe ori, în Vechiul Testament şi în Noul Testament. Intervine
în faţa oştirilor duşmanilor, apărând pe cei care cereau lui Dumnezeu ajutor. Sunt multe cazuri de intervenţii în
Vechiul Testament. In Noul Testament, arhanghelul Mihail apare la Învierea Domnului şi el ridică
piatra de pe uşa mormântului. Şi după aceea continuă să se arate şi
să vestească oamenilor voile lui Dumnezeu.
Sfântul arhanghel Gavriil se arată
Maicii Sfinte, Sfintei Fecioare Maria şi îi vesteşte naşterea lui Iisus Hristos
Emanuil. Si dupa
aceea, arhanghelul Gavriil ocroteste pe Maica Domnului in Templu, in timpul
copilariei sale. Si de-a lungul istoriei Noului Testament, de asemenea se arata
de multe ori acest arhanghel al bucuriei.
Cei de sus, triada din apropierea Sfintei Treimi, în iconografie sunt
înfăţişaţi fără trup omenesc. Serafimii şi heruvimii sunt înfăţişaţi cu şase
aripi, heruvimii şi cu ochi mulţi, iar tronurile - nişte cercuri ca de foc, cu
aripi, plini de lumină şi de văpaie (semnul dragostei), care slujesc marelui
Dumnezeu, lăudat în Sfânta Treime. Ceilalţi, arhanghelii şi îngerii, toţi, când
s-au arătat în istoria neamului omenesc, totdeauna au purtat trup omenesc. Aşa
apar şi Sfântul Gavriil şi Sfântul Mihail.
Ca numar sunt mii de mii şi zeci de mii şi mii de mii. Aşa ni-i prezintă
Sfântul prooroc Daniel, acel bărbat al doririlor, plin de Duhul Sfânt şi de
lumină, acel om bun, cum îl numeşte împăratul Nabucodonosor, adică un om al lui
Dumnezeu cu adevărat. A văzut cerul deschis şi aceşti îngeri, aceste fiinţe
cereşti, nenumărate şiruri, nenumărate cete care umplu cerul lui Dumnezeu.
Pe aceşti îngeri păzitori, fraţi creştini, să-i chemăm mereu în sprijinul
nostru, în viaţa noastră de toate zilele şi să ne gândim că totdeauna, aşa cum
conştiinţa noastră ne spune când facem bine şi când facem rău, tot aşa şi acest înger al lui Dumnezeu, îngerul păzitor al vieţii
noastre, ne inspiră gândurile bune, gândurile frumoase, gândurile mântuitoare
şi simţim în conştiinţa noastră că suntem îndemnaţi, îmboldiţi la un lucru sfânt,
la un lucru bun. Să ascultăm glasul lui!
Ştiu de la mama, care-mi spunea: “Dragul mamei, fiecare din noi avem câte o prezenţă, de-a
dreapta îngerul păzitor şi de-a stânga vrăjmaşul diavol. Îngerul ne îndeamnă la
bine, vrăjmaşul la rău”. Să ne gândim bine la acest lucru, că-i
foarte adevărat. Aşa învaţă şi Sfânta Biserică de totdeauna.
Totdeauna avem şi un martor rău al vieţii noastre care notează faptele
rele, ne îndeamnă să le facem şi le notează. Şi va veni cândva cu acest teanc
de păcate şi răutăţi ale noastre şi le va pune pe cântarul acela al dreptăţii
dumnezeieşti. Îngerul
sfânt vine cu faptele bune, dacă sunt, însă cel rău vine cu faptele urâte şi
rele şi pune şi apasă cântarul în jos şi coborâm şi noi în jos.
Fraţi creştini, va îndemn şi va rog,
citiţi cât de des canonul către Sfântul Înger Păzitor, veţi simţi aievea
prezenţa lui în cele ce spuneţi. Atunci când vrei să întreţii o prietenie cu
cineva, ori îi scrii, ori îi vorbeşti, ori îi urezi ceva şi atunci se întreţine
această prietenie cu acea persoana pe care o doreşti să fie aproape de tine,
măcar în mintea şi în inima ta.
Aceste prezente cereşti aşteaptă şi ele să fie întrebate, să fie cerute, să
fie rugate, să fie chemate. Chemaţi, fraţi
creştini şi surori creştine, pe aceşti prieteni buni şi calzi şi duioşi şi
binefăcători ai vieţii noastre, pe acesti îngeri pazitori de-a lungul vieţii
fiecăruia din noi. Amin!
Icoane : http://logos.md/?m=20081121&cat=48
http://ro.orthodoxwiki.org/Arhanghel