Interviu cu Părintele Teofan Ieroschimonahul, duhovnicul Mănăstirii Nera

Realizat de Maica Gudiila, 4 ianuarie 2008 - publicat în Revista “Atitudini” – numărul 4/ 2009

....

2. Cum reuşeşti  să te învinuieşti mai mult pe tine decât pe ceilalţi?

Dacă aş fi duhovnicul celui care problematizează astfel, aş şti desigur cât şi cum anume dăruieşte din energiile sale pentru a reuşi acest lucru. Un indiciu că te afli pe calea cea bună este vederea propriei stări de cădere şi ticăloşie, echivalată de părinţi cu începutul  vieţii duhovniceşti. Îi urmează asumarea păcătoşeniei şi lucrarea de izbăvire din lucrarea patimilor, lucrare ce se întinde la cei mai mulţi dintre noi de-a lungul întregii noastre vieţuiri pe pământ şi care duce în chip firesc la prihănirea de sine şi la o tot mai mare asumare a respnsabilităţii nu numai pentru păcatele tale, ci chiar ale tuturor celorlalţi. Dacă nu este aşa, pe undeva am pierdut direcţia cea bună şi avem o nevoinţă eretică, cum bine spunea Părintele Rafail Noica.

3. Care trebuie să fie  atitudinea noastră, ca fii ai Bisericii, faţă de cei care luptă prin fel şi fel de căi, alţii mai direct, alţii mai pe la spate, împotriva Adevărului Bisericii ?

Vorbind despre  aceasta, un părinte aghiorit contemporan spunea că în lupta  împotriva forţelor  întunericului  trebuie să folosim  armele lui Hristos. Prea adesea uităm, din nefericire, acest lucru, prinşi în iureşul « războiului de apărare a Adevărului ». Trecem poate prea uşor peste  faptul că mai întâi  trebuie să agonisim Duhul Sfânt şi toate armele  lui Dumnezeu. Socotelile lui Dumnezeu nu sunt ca cele ale oamenilor. Deşi fiecare suntem înaintea Lui mai preţioşi decât  lumea întreagă la un loc, nu suntem niciunul dintre noi indispensabil în această lucrare. Are Domnul uneori un fel atât de paradoxal de a  lucra... Iată un mic exemplu : în plină lucrare de convertire a neamurilor, în cea mai clocotitoare  epocă a Bisericii, Dumnezeu îl ţine întemniţat în Cezareea pe Pavel(cel ce s-a ostenit cel mai mult[...]  dintre Apostoli) ceva mai mult de doi ani ! Cine  dintre noi şi-ar permite într-un asemenea conflict să ţină o atât de mare perioadă ca rezervist un combatant de talia lui Pavel ? Îmi cer iertare pentru limbajul de specialitate, era numai pentru a sublinia într-un fel cele spuse. Desigur, departe de mine gândul să îndreptăţesc în  vreun fel  laşitatea sub toate formele ei, lipsa de fermitate şi responsabilitate, duhul căldicel, duplicitatea şi alte asemenea  ticăloşii. Fiecare trebuie să cerceteze conştiinţa şi, cu binecuvântarea duhovnicului, să purceadă la luptă. Atenţie însă la armele folosite !

4. Care credeţi că ar fi atitudinea cea mai viabilă pentru viaţa Bisericii, azi ?

Să ne întoarcem la pocăinţă, cât mai grabnic şi cât mai deplin."

Imagini:

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/01/22/parintele-justin-parvu-in-atitudini-nr4-suntem-printre-ultimii-supravietuitori-ai-ortodoxiei/

http://www.episcopiacaransebesului.ro/photogallery.php?photo_id=1659

Sfântul Policarp al Smirnei

« El se rugă fierbinte către Dumnezeu, dându-i mulţumire pentru toate dumnezeieştile purtări de grijă ce i s-au făcut din tinereţele lui, încredinţîndu-I Sfânta Biserică, cea răsădită de Dumnezeu prin toată lumea. După multa lui rugăciune, luând slujitorii pe bătrân, l-au pus pe un asin şi l-au dus în cetatea Smirna, în ziua de Sîmbătă cea mare. Doi cinstiţi senatori, Irod şi Nichita, l-au întâmpinat în cale şi, luându-l în careta lor, îl sfătuiau ca la judecată să se lepede de credinţă, numai cu cuvîntul. Oare mare lucru este a zice: "Stăpâne, cezarule, voi jertfi? Şi aşa te vei izbăvi de moarte".

La aceasta, Policarp tăcea şi după ce l-au supărat mult le-a răspuns: "Niciodată nu voi face ceea ce mă sfătuiţi voi".

 Ei, mâniindu-se şi ocărându-l, l-au aruncat din caretă şi, căzând, bătrânul şi-a sfărâmat fluierele picioarelor, însă nu băga în seamă durerea.

Fiind dus la judecată, poporul păgân a strigat, bucurându-se că Policarp este prins. Sfântul a auzit din cer glasul Domnului nostru Iisus Hristos, zicând:

 "Îmbărbătează-te, Policarpe, şi te nevoieşte cu mărime de suflet".

 Acel glas l-au auzit şi alţii din ai noştri, cum grăieşte epistola. Apoi a întrebat judecătorul: "Tu eşti Policarp?"

El a răspuns: "Eu sunt."

Grăit-a judecătorul: "Cruţă-ţi bătrîneţele tale; leapădă-te de Hristos şi jură-te norocului împăratului". Grăind acestea, judecătorul şi alte asemenea i-a zis: "Vino-ţi în simţire, Policarpe, şi zi: Pierde pe cei fără Dumnezeu".

Atunci Policarp cu cinstită faţă şi-a ridicat mâinile spre cer şi, întinzându-le spre necuratul popor, a zis către Dumnezeu:

 "Pierde pe cei fără de Dumnezeu".

Judecătorul zise:

"Leapădă-te de Hristos, vorbeşte-L de rău şi te voi lăsa liber".

 Grăit-a Policarp:

"De 86 de ani slujesc lui Hristos şi nu mi-a făcut nici un rău. Cum să-L hulesc cu cuvinte necinstite pe Împăratul meu, Care până acum bine m-a păzit?"

Judecătorul zise:

"Voi slobozi asupra ta fiare cumplite".

Policarp răspunse:

 "Slobozeşte, căci nu-mi voi schimba gândul meu cel bun, pe cel mai rău". Judecătorul zise:

"Te voi da spre ardere".

 El răspunse:

 "Mă îngrozeşti cu focul care se stinge, iar pe cel nestins nu-l ştii, în care vor arde în veci cei fără de Dumnezeu şi necredincioşii. Nu zăbovi mai mult şi fă degrab ceea ce ai să faci".

 ***

« Deci nu l-au pironit, ci numai l-au legat şi au pus pe bătrîn pe lemne, ca pe un berbec ales din turmă, legat pentru jertfa lui Dumnezeu, spre miros cu bună mireasmă. Şi se ruga Sfântul Policarp, zicând:

"Mulţumesc Ţie, Doamne, Dumnezeule, că, împreună cu mucenicii şi mărturisitorii Tăi, ai binevoit a mă rândui să beau paharul patimilor Hristosului tău şi să fiu părtaş al durerilor Lui, precum şi la învierea vieţii veşnice. Primeşte-mă ca pe o jertfă aleasă şi plăcută ochilor Tăi, pe care Tu singur ai văzut-o mai înainte şi ai aşezat-o aşa cum ai săvârşit-o, Dumnezeule adevărat, pe Care eu Te slăvesc, Te laud, precum şi pe Iisus Hristos, Fiul Tău, Arhiereul cel veşnic, cu Care se cuvine Ţie şi Sfântului Duh toată cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin". »

Icoana:http://www.suscopts.org/stgeorgetampa/Life_of_St_Polycarp.html

Viata: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsfeb/02-23-sf_policarp_ep_smirnei.html

Ajută-ne, Doamne, să fim împlinitorii cuvintelor Tale!

« Cuvintele Evangheliei sunt cuvinte dumnezeieşti,

vii, pline  de duh înnoitor şi de viaţă făcător ;

sunt cuvintele vieţii veşnice ...;

sunt cuvinte care trăiesc şi se împlinesc,

cuvinte mai trainice decât cerul şi pământul :

 « Cerul şi pământul vor trece, iar cuvintele Mele nu vor trece

fără să se împlinească »(Mt. 24: 35)

« Ceea ce caracterizează aceste cuvântări, aceste învăţături şi rugăciuni, şi le deosebeşte de tot ce s-a gândit şi s-a scris înainte şi după Hristos, este vorbirea simplă şi înţeleasă de toţi oamenii.

După modelul Evangheliei  s-a închegat şi Crezul Bisericii. Un grai simplu şi înţeles de toţi, mărturisind credinţa noastră în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, în Sfânta Biserică şi Sfintele Taine, în Învierea morţilor, în judecata din urmă şi în viaţa veşnică.

Aşa este Evanghelia, aşa este Crezul Bisericii, aşa este Ortodoxia creştină: învăţătura simplă şi viaţă curată, pentru toţi oamenii. Aşa sunt toate adevărurile cele mari: cele mai mari sunt cele mai simple. Toate bogăţia trăirilor omeneşti, toate formele de viaţă se întemeiază pe cele cinci simţuri ale omului. [...]Lumea întreagă şi toate fiinţele ei nenumărate este făcută din cele peste o sută de stihii(elemente fizico-chimice). Tot aşa  religia creştină este cuprinsă în cele 12 articole ale Crezului, scurte şi simple, ca şi Evanghelia. Simplitatea este cea dintâi  şi cea mai  de seamă însuşire a Evangheliei, a Ortodoxiei ; dar şi cea mai sigură probă, garanţie a puterii ei de viaţă de-a pururea biruitoare.

« Cuvintele Mele sunt duh şi viaţă »(In. 6: 63). Cuvintele Evangheliei sunt cuvinte dumnezeieşti, vii, pline  de duh înnoitor şi de viaţă făcător ; sunt cuvintele vieţii veşnice – după cum le numeşte Sf. Petru(In. 6: 68); sunt cuvinte care trăiesc şi se împlinesc, cuvinte mai trainice decât cerul şi pământul : « Cerul şi pământul vor trece, iar cuvintele Mele nu vor trece fără să se împlinească”(Mt. 24: 35).

Ajută-ne, Doamne, să fim împlinitorii cuvintelor Tale, ai învăţăturilor Evangheliei Tale, cu toată sinceritatea pe care o pretinde simplitatea şi sfinţenia lor.

Preot Ilarion Felea, Spre Tabor, Volumul III, Editura Crigarux şi Mănăstirea Petru Vodă, 2007, pp. 41-42.

Sfânta Evanghelie de la Matei – Capitolul 6(1-34)

Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri.

Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.

Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.

Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate.

Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.

Deci voi aşa să vă rugaţi:

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre.

Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.

Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală,

Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.

Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.

Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.

Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!

Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.

De aceea zic vouă:

Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?

Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?

Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.

Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?

Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.