Este luni dimineaţa şi m-am dezmeticit destul încât să scriu aceste rânduri. Sunt lucidă. Văd că literatura este cel mai puternic surogat de realitate şi ştiu că poţi trece dintr-un univers inventat într-altul până la desprinderea totală de lumea adevărată. Sunt droguri şi droguri. Acesta funcţionează fără greş, impecabil, în plus, îţi corupe simţurile, mintea ţi-o deformează şi îţi sporeşte nespus de mult insatisfacţia în faţa realităţii. Cine a inventat literatura a fost un aprig duşman al lumii aşa cum este ea. Oare cine ? Pe de altă parte, uşor se poate înţelege de ce oamenii fug cu disperare din realitate prin toate mijloacele aflate la dispoziţia lor sau puse la dispoziţia lor cu perversitate de corupătorul de meserie – diavolul. Nu dau vina numai pe el ! Poate fi disculpat măcar pentru că nu le-a inventat el, ci doar le-a încurajat apariţia şi ni le îmbie cu inocenţă prefăcută. Acum că şi-au pierdut puterea de seducţie – fiind abandonate de mine cu înţelegere – li se vede întreaga goliciune. S-au spulberat ca un fum şi ca un vis rău. Slavă Domnului că n-au lăsat în urma lor gânduri, « meditaţiile » prin care, în mod obişnuit reuşesc să te menţină în mrejele lor mult timp după închiderea cărţii. Încep să mă întreb iar dacă e bine să le recomand elevilor, cu insistenţa profesorului de literatură, să citească romane. Las deoparte problema alegerii personale, care este cu totul diferită de recomandarea profesorului, deviind spre literatura de proastă calitate estetică , dar puternic dopată cu senzaţii. Chiar şi literatura « bună », în faţa căreia 90% dintre exegeţi se extaziază, întrecându-se în epitete, cât de nocivă este.!Ştiu că am mai scris despre acest subiect şi poate că plictisesc, dar m-am lovit de el şi nu pot să ignor efectele. Dacă eu, la aproape 47 de ani, am căzut în mrejele abil ţesute ale lui Jane Austen şi Charlotte Bronte, ce se întâmplă cu tinerii de 15 până la 17 ani, cărora li se impune să citească literatură profană ? Una dintre comentatoarele peliculei « Jane Eyre » observa că prietena cea mai bună a autoarei le-a interzis fiicelor ei să îi citească romanul până la împilinirea vârstei de 20 de ani. Era epoca victoriană, veţi spune. Moralitate prefăcută, rigiditate, austeritate britanică. Cunoaştem contraargumentele. Dar, sincer, poate că ar trebui interzise până la înţelepţrea minţii şi consolidarea deprinderilor creştine, până la înrădăcinarea virtuţilor şi dezrădăcinarea patimilor noastre. Adică... până la sfârşit. Tare mă tem că nu vor fi mulţi de acord cu această opinie ! Dar nu mă pot împiedica să gândesc astfel, experienţa mă sileşte să vă previn, mai ales pe cei tineri, de vrăjmaşul care pândeşte, ascuns în paginile unei cărţi de literatură. Timpul mă presează şi abandonez pe moment subiectul, lăsându-vă să meditaţi voi înşivă la el. Sunt convinsă, pasionaţilor de literatură, că veţi ajunge la concluzii foarte interesante. Domnul să ne lumineze !
