Puterea pocăinţei

Un lucru  minunat se vede în Sfânta Scriptură, la a patra carte a Împăraţilor, în 15 capete zicând cum să se fie întâmplat după moartea prorocului Elisei, de au fost murit un jidov în cetatea Samariei şi, după obiceiul ce avea acolo, au ridicat unii trupul mortului  şi-l ducea afară din cetate, să-l îngroape. Şi mergând pre cale, la locul cel rânduit, făr’ de veste au eşit dintr-un crâng, ce era acolea aproape,  nişte tâlhari moaviteni, ca să-i omoară. Şi văzând îngropătorii o nevoe ca aceia, neaşteptată, de frică să făcură mai morţi decât mortul ce ţinea. Şi pentru ca să-ş mântuiască viaţa lor, au aruncat pre mortul într-o groapă ce s-au aflat acolo şi îndată au fugit, întru care groapă era îngropat prorocul Elisei. Şi, îndată ce s-au atins trupul mortului de oasele prorocului, au înviiat şi au venit iară la viaţă.

Frumoasă închipuire a pocăinţii înţelegem a fi acest lucru preaslăvit ce s-a întâmplat. Că după ce omul face păcatul rămâne ca mort. Mort, pentru căci piiarde darul cel dumnezeiesc ; mort, pentru că se desparte de Dumnezeu,  carele iaste viiaţa cea adevărată şi ca pre un mort patimile lui , pohtele lui cele rele şi îndulcirile trupului său îl  duc să-l îngroape. Unde ? Afară din cetate, afară din pământul cel fericit al raiului, în groapa vecinicii munci. Dară ce să întâmplă ? Îndurătoriul Dumnezeu, carele prin rostul prorocului zice : « Nu voiesc moartea păcătosului, precum a să întoarce şi a fi viu », trimite împotriva lui, făr’ de veste, o năvală de tâlhari înfricoşaţ. Dară cine sunt tâlharii aceştea ? Frica morţii, cutremurul muncii de veci, zioa cea înfricoşată a judecăţii, dreapta răsplătire a lui Dumnezeu.

« Durerile iadului m-au încungiurat ; întâmpinatu-m-au lanţurile morţii ». Să uită păcătosul la nevoe, vede aiavea pierzarea lui, ttremură, să îngrozeşte şi de frică fug îngropătorii : pohtele cele rele, patimile cele neînfrânate, odihnele, desfătările trupeşti. Şi unde îl aruncă ? În groapa lui Eliseu.

Groapa iaste pocăinţa, pentru căci precum groapa strică, răsipeşte şi piiarde trupurile cele împuţite ce să pun într-însa, aşa şi pocăinţa şterge, strică şi topeşte împuţiciunea păcatelor ce înfăşură sufletul.

Aici, dară, în această groapă a pocăinţii căzând păcătosul, află pre Elisei cel de taină, carele iaste Domnul nostru Iisus Hristos. Că Elisei se tâlcuieşte Dumnezeu mântuitoriu ; şi cu puterea acestuia şi cu darul acestuia i să iartă păcatele, să îndreptează şi să întoarce iară la viaţă. « Şi trăi mortul – zice Sfânta Scriptură – şi să sculă pre picioarele lui.

De pe aceasta dară să priceapă fieştecarele câtă iaste puteria pocăinţii, de vreme ce înviază sufletul cel mort al păcătosului, îi dă iară podoaba dumnezeescului dar ce au perdut, îi deschide uşile cerului carele i le-au închis păcatul, îl face soţiie fericiţilor îngeri,  îl face moştean, locaş lui Dumnezeu şi părtaş slavei lui cei dumnezeeşti. »

Sfântul Antim Ivireanul, Didahii, pp. 166-167

"...şi, de nu-i putem ucide pre alţii, ne ucidem şi ne omorâm înşine pre noi cu faptele cele rele"

“Zece porunci sunt scrise în lege şi nici una nu ţinem.

Porunca cea dintâiu zice să nu avem alt dumnezeu înaintea lui, iară noi avem pe mamonul nedreptăţii.

A dooa poruncă zice să nu luom numele Domnului în deşert, iară noi îl purtăm prin gurile noastre ca nimica.

A treia poruncă zice să sfinţim sâmbăta, adecă să cinstim şi să ţinem praznicile, iară noi tocmai atuncea facem lucrurile cele mai multe şi lucrurile cele mai necuvioase.

A patra poruncă  zice să-i cinstim pre părinţii noştri, iară noi îi ocărâm şi-i şi batem.

A cincia poruncă zice să nu ucidem, iară noi, de nu putem ucide cu băţul, sau cu sabia, ucidem cu limba şi, de nu-i putem ucide pre alţii, ne ucidem şi ne omorâm înşine pre noi cu faptele cele rele.

A şasea poruncă zice să nu preacurvim, iară noi facem altele mai rele şi mai spurcate, carele nu le poci grăi.

A şaptea poruncă zice să nu furăm, iară noi luom de faţă, cu sila.

A opta poruncă zice să nu mărturisim strâmb, iară noi jurăm cu mâinile pre Sf. Evanghelie, ca să  nu piiardem cinstea, şi piiardem pre Dumnezeu.

A nooa poruncă zice să nu pohtim muiarea vecinului nostru, iară noi mijlocim ca să ştie şi el de acest lucru, iară să nu zică nimic, că apoi nu e bine de el.

A zecea poruncă zice să nu pohtim verice lucru străin, iară noi luom tot, ca să nu aibă cu ce să hrăni.

Şi iată, dară, că niniuna din cele zece porunci nu ţinem, nici facem, iară de va socoti cineva din noi cum că vorbele acestea nu sunt adevărate, îl las în seama cugetului său şi de nu-l va bate cugetul în sine, atunce poate că acel om va fi au prea sfânt şi drept înaintea lui Dumnezeu, au iaste nesimţitoriu.

Ce, Tu, Doamne, cela ce pentru bunătatea Ta cea de margine şi multa milostivire ai voit de ai luat trupul firii noastre cei slabe şi ai împlinit toate legile, îndură-te şi de noi şi ne luminează şi noao inimile şi minţile,  ca să ne arătăm împlinitori legii şi poruncilor Tale şi ne miluiaşte ca un milostiv, după mulţimea îndurărilor Tale, ca de pururea să mărim numele Tău cel preaslăvit. Amin. »

Sf. Antim Ivireanul, Didahii, pp. 36-37.

Sursa icoanei : http://antimivireanul.webs.com/