Cuviosul Paisie cel Mare(II)

Dar ce meşteşugeşte zavistnicul şi urâtorul de oameni vrăjmaş ? Văzând pe dumnezeiescul Paisie că trece cu întemeiere peste cursele lui şi rămâne nevătămat de bântuielile lui, scrăşnea cu dinţii săi. Şi, neputând a se apropia de dânsul, pentru puterea ce luase de la Dumnezeu, a căutat să-l biruiască cu vicleşug prin altă mijlocire, adică a încercat să-l lipsească de binele necâştigării şi, prin urmare, de dumnezeiescul dar, şi cu acest chip să se apropie de dânsul şi să-l biruiască. De aceea vrăjmaşul s-a dus la un om bogat al Egiptului şi i s-a arătat lui în chip de înger şi i-a zis : « Du-te în pustie şi acolo vei afla un om sărac cu numele Paisie, însă bogat şi împodobit strălucit cu fapte bune şi vas ales al dumnezeiescului dar. Deci închină-te lui, ducându-i bani mulţi, ca să împartă milostenie monahilor, care pustnicesc acolo. »

Iar bogatul, necunoscând diavoleasca amăgire, a luat o sarcină de argint şi de galbeni şi s-a dus la Cuviosul Paisie. Dar Dumnezeu a descoperit robului Său bântuirea diavolului şi măiestria ce s-a meşteşugit să-i facă prin dărnicia boierului. Deci Cuviosul Paisie a ieşit întru întâmpinarea lui, iar boierul acela văzându-l, l-a întrebat : « Cine este Paisie şi unde se află ? » Iar Paisie i-a zis : « Dar ce voieşti cu el ? » Iar boierul i-a răspuns : « Am adus bani ca să-i împartă milostenie la monahi ». Iar cuviosul i-a zis : « Iartă-ne, omule, iubitorule de Hristos ! Noi nu avem trebuinţă de bani, dacă voim să trăim în pustia aceasta. Ia-i pe ei şi du-te în pace şi nu te întrista, căci Dumnezeu a primit dăruirea ta. Dacă banii pe care i-ai adus ca să-i dai monahilor îi vei împărţi săracilor, căci în satele Egiptului sunt mulţi săraci şi văduve – şi dacă îi vei chivernisi pe dânşii, vei lua plată de la Dumnezeu mult mai multă ». Iar boierul, ascultând cuvintele sfântului, s-a întors în Egipt.

Şi întorcându-se Paisie în peştera sa, i s-a arătat diavolul, zicând : « O, silă ! Nu pot să-ţi fac nimic, Paisie, căci ai izgonit meşteşugirile mele. Deci fug de la tine şi mă duc să mă lupt cu alţii şi la tine nu mai vin, căci m-ai biruit ! » Iar cuviosul, certându-l pe diavol, i-a zis : « Taci, diavole, că eşti plin de răutate ! » Astfel, ruşinându-se diavolul, a fugit şi nu mai îndrăznea să se mai apropie de dânsul.

Iar dumnezeiescul Paisie s-a dus în pustia cea mai dinăuntru şi cu trupul locuia acolo în nevoinţă aspră, iar cu duhul socotea cele cereşti şi vorbea cu Stăpânul Hristos. De aceea şi dumnezeiescul Duh ce locuia în Paisie a binevoit a-l face privitor al dumnezeieştilor vistierii şi al veseliei, de care se îndulcesc acolo cei drepţi, căci rugându-se odată, a venit întru uimire şi a fost răpit la cer. Iar acolo întâi a privit la cele veselitoare şi la frumuseţile Raiului şi din acelea s-a umplut de bucurie şi de veselie. Apoi a văzut Biserica celor întâi născuţi, care este în cer, adică pe toţi sfinţii şi, împărtăşindu-se de desfătarea cea nematerialnică şi de îndulcirea din vedenia aceea, s-a învrednicit de la Dumnezeu şi a luat darul înfrânării şi al ajunării.

Deci, cuminecându-se cu Preacuratele Taine în fiecare Duminică, petrecea fără altă hrană. Şi să nu fie cineva necredincios, dintre cei ce se pleacă dumnezeiescului cuvânt, nici să se îndoiască de cele zise, căci toate se supun dumnezeieştii porunci. Pentru aceasta, nu voi ascunde adevărul, căci cu împărtăşirea dumnezeieştilor Taine a petrecut şaptezeci de ani, negustând altă hrană trupească. Iar aceasta nu este minunată pe lângă neasemuita putere a lui Dumnezeu, căci hrana cea trupească o cere firea pentru alcătuirea şi petrecerea trupului, iar la cei mai înalţi şi mai presus de fire, cum era dumnezeiescul Paisie, puterea ziditoare a lui Dumnezeu, care este fără lipsă şi nu se supune cu totul legii firii, dă cu adevărat acest dar, care este mai presus de puterea şi de firea omenească. In acest chip, mai presus de legea firii, a păzit fără hrană până acum, pe proorocul Ilie şi pe Enoh, şi îi va păzi până la vremea cea de pe urmă.

Şi mulţime de monahi şi de mireni alergau la dumnezeiescul Paisie, după buna voire a lui Dumnezeu, poftind să locuiască împreună cu el. Şi îl înconjurau pe el ca albinele fagurele şi se împărtăşeau fără de saţ din mierea cea gândită şi din preadulcea lui învăţătură, din care îndulcindu-se, lăsau lumea şi cele din lume şi în fiecare zi înmulţeau numărul monahilor. Pe unii, care doreau să se liniştească deosebi, îi învăţa să vorbească împreună cu Dumnezeu prin rugăciune, iar pe cei ce voiau să fie în supunere şi în ascultare, întru petrecerea cea adevărat fericită, îi punea să locuiască în viaţa de obşte, împreună cu fraţi, rânduindu-le să lucreze şi lucrul de mâini potrivit lor, pe de o parte ca să nu şadă degeaba, ci să se iscusească şi să aibă trup cu îndemânare la ostenelile faptelor bune ; iar pe de alta, ca să-şi scoată hrana vieţii lor din sudorile şi ostenelile lor şi să miluiască şi pe săraci.Iar peste toate acestea le-a dat poruncă necălcată să nu facă nimic , nici cel mai mic lucru din voia lor, fără socoteala şi voia duhovnicescului lor părinte. În acest fel învăţa şi purta grijă de fraţi. Iar nevoinţa ce o făcea el în linişte şi în depărtare, cine poate să o povestească cu de-amănuntul ?

Dumnezeiescul Paisie a intrat odată în pustia cea mai dinăuntru şi, găsind acolo o peşteră, a locuit într-însa trei ani. Şi fiindcă perii capului i-au crescut mult şi s-au lungit, ce a socotit pururea fericitul ? A pus un par în partea cea de sus a peşterii, a legat de el părul său, şi astfel se ruga mai cu sârguinţă şi cu osteneală. Şi nu numai acestea, ci şi alte osteneli făcea ziua şi noaptea, înfierbântându-se de dragostea lui Hristos şi socotind odihnă acele nevoinţe aspre. Pentru aceasta şi Mântuitorul s-a arătat lui precum s-a făgăduit în Sf. Evanghelie şi în vremea când Paisie se ruga, iată se arată înaintea lui Mântuitorul nostru, cel mai dorit decât toate. Iar el nesuferind a vedea dumnezeiescul Lui chip, a căzut la pământ, cutremurat şi înfricoşat, zicând : « O, Hristoase Împărate, nepovestita Ta dragoste pe care o ai pentru slugile Tale ! » Iar Mântuitorul, întinzând mâna Sa, l-a ridicat şi i-a zis : « Pace ţie, sluga Mea ! Nu te înfricoşa, căci bunătatea Mera se veseleşte foarte de lucrurile tale şi rugăciunea ta este foarte bine primită şi plăcută Mie. Iată îţi dau un dar ca acesta : Orice cerere vei face în numele Meu, să ţi se dea, şi pentru oricare păcătoşi vei mijloci la Mine, să se ierte păcatele lor ».

Iar Sfântul Paisie a zis : « Împărate Hristoase, măcar de m-aş învrednici eu ticălosul să iau de la bunătatea Ta o iubire ca aceasta, adică să mi se dea dar ca să cer cele ce se cuvin şi cele ce-mi sunt trebuincioase mie, ca să petrec lesne căile cele mântuitoare ale poruncilor Tale şi să dobândesc sfârşit bun, căci fără de pronia Ta, nu este cu putinţă să facem vreun bine. Căci dacă Tu Ţi-ai vărsat pentru mântuirea noastră Sângele Tău cel de mult preţ, ai primit să rabzi moarte şi îngropare şi prin Învierea Ta ne-ai dăruit nouă viaţă veşnică, câte morţi oare nu suntem noi datori să răbdăm pentru dragostea Ta ? » Iar după ce Paisie a zis acestea, Mântuitorul l-a binecuvântat şi S-a înălţat la ceruri. Iar că sfântul a luat cu adevărat un dar ca acesta de la Dumnezeu, se va arăta în cele ce urmează. »

Vieţile Sfinţilor pe luna iunie, ziua a nouăsprezecea

Sursa icoanei :http://www.crestinortodox.ro/biserica-in-lume/94271-pestera-sfantului-paisie-cel-mare

Sf. Teofan Zăvorâtul – "ţine tare credinţa că Domnul este cu tine "

Joi[Rom. 5, 10-16 ; Mt. 8, 23-27]. Se îndreptau spre ţărmul celălalt al mării. Domnul dormea. S-a pornit o furtună şi toţi au fost cuprinşi de groază, iar despre faptul că Domnul era cu ei şi, ca atare, nu aveau a se teme de nimic, au uitat. Aşa se întâmplă şi în viaţă, atât în afară, cât şi în cea lăuntrică. Se porneşte o furtună de strâmtoare sau de patimi, iar noi ne tulburăm până ce cădem sufleteşte, socotind că aşa e firesc ; dar Domnul ne trimite lecţia : « puţin credincioşilor ! » Şi pe bună dreptate ! Nu poţi să nu iei seamă la cele ce se petrec cu tine, dar poţi întotdeauna să-ţi păstrezi liniştea cugetului. Mai înainte de toate, vezi ce vrea de la tine Dumnezeu şi pleacă-te cu smerenie sub mâna Lui cea tare. Nu te tulbura, nu te îngrijora. Apoi ţine tare credinţa că Domnul este cu tine şi cazi la picioarele Lui în rugăciune ! Să nu ţipi însă : « Pier ! », ci strigă, încredinţându-te voii Lui : « Doamne, dacă vrei Tu poţi orice. Totuşi, facă-se voia Ta, nu voia mea. » Să fii încredinţat că astfel vei trece de furtuna ce se ridică.