Duminica a doua după Cincizecime

Sfânta Evanghelie

« Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor. »(Mt. 4, 18-23)

Tâlcuirea Sfântului Teofan Zăvorâtul

[Rom. 2, 10-16 ; Mt. 4, 18-23]. Domnul i-a chemat pe Petru şi pe Andrei, iar aceştia, lăsând totul, au mers după El. I-a chemat pe Iacov şi pe Ioan şi aceştia, de asemenea, au lăsat de îndată totul şi au mers după Domnul. Dar de ce L-au urmat cu atâta grabă şi bucurie ?Pentru că au văzut ceea ce este mai bun. Aceasta este deja o lege a sufletului nostru : că îndată ce cunoaşte şi gustă ceea ce este mai bun, se întoarce de către ceea ce este mai rău şi se leapădă de acesta. Cu Apostolii s-a săvârşit ceea ce Domnul avea să zugrăvească mai apoi în pilda comorii ascunse în ţarină şi în cea despre mărgăritarul cel de mult preţ. Această comoară şi acest mărgăritar sunt credinţa în Domnul şi împărtăşirea cu El prin puterea credinţei, iar noi le căpătăm încă de la botez. Pentru ce, dar, preţuim atât de puţin această comoară încât o dăm pe nimicuri ? Pentru că nu suntem învăţaţi prin educaţie să deprindem gustul ei, iar ea devine străină inimii noastre. Inima noastră nu are cunoştinţa acestui lucru care este mai bun decât orice altceva. Ea ştie doar ce e mai rău şi mai puţin rău între cele rele şi pe aceasta cunoştinţă îşi întemeiază vrerile. Aceasta este şi pricina pentru care pe alţii îi cheamă Domnul şi vin, iar noi, deşi chemaţi, fugim de El.

Apostolul

« Dar mărire, cinste şi pace oricui face binele: iudeului mai întâi, şi elinului. Căci nu este părtinire la Dumnezeu! Câţi, deci, fără lege, au păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi. Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără, în ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor. »(Rom. 2, 10-16)

Sursa imagine : http://teofanzavoratul.blogspot.com/

Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri: « Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. »

Sâmbătă[Rom.3, 19-26 ; Mt. 7, 1-8]. « Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. » Ce mai necaz – judecăţile si osândirile ! Toţi ştiu că a judeca este un păcat şi totuşi numic nu este mai obişnuit în discuţiile noastre decât a osândi. Unii zic : « Să mă ierte Dumnezeu că osândesc », dar osândirea tot o duc până la capăt. Alţii se îndreptăţesc prin aceea că un om inteligent trebuie să aibă o atitudine faţă de cele ce se întâmplă şi se străduiesc să pară că judecă imparţial ; dar până şi cel mai simplu om nu poate să nu simtă în vorbele lor o bucurie trufaşă şi răutăcioasă. Osânda pe care Domnul o rosteşte asupra acestui păcat, rămâne, cu toate acestea, aspră şi neînduplecată. Cel care osândeşte pe alţii nu are îndreptăţire. Dar ce e de făcut ?Cum se poate scăpa de această pacoste ? Iată care e mijlocul cel mai bun de a scăpa de păcatul osândirii : a te socoti pe tine însuţi osândit. Cel care se simte pe sine astfel nu are timp să judece pe alţii, ci singurele sale vorbe vor fi : « Doamne, miluieşte ! Doamne, iartă păcatele mele ! »

Pr. Arsenie Boca: "Nu te socoti mai bun ca alţii ca nu cumva să fii socotit mai rău inaintea lui Dumnezeu ..."

Să fugim de trufie şi de deşartele nădejdi

Nesocotit este acela care-şi pune nădejdea în oameni sau în altă făptură, oricare ar fi ea.

Nu te ruşina câtuşi de puţin să slujeşti altora şi să apari sărac în lumea aceasta din dragoste pentru Iisus Hristos.

Nu te sprijini pe tine însuţi, ci pune-ţi toată nădejdea în Dumnezeu.

Nu te crede de fel în ştiinţa ta şi nici în îndemânarea cuiva, ci mai degrabă în harul lui Dumnezeu care ajută pe cei smeriţi şi umileşte pe cei mândri.

Nu te slăvi cu avuţiile tale, dacă le ai, nici cu prietenii tăi fiindcă sunt puternici, ci în Dumnezeu care dăruieşte totul şi care peste toate, încă şi peste Sine Însuşi, doreşte să ţi se dăruiască.

Nu te înălţa deloc din pricina puterii sau a frumuseţii trupului tău, pe care o uşoară neputinţă îl doboară şi îl veştejeşte.

Nu te socoti mai bun ca alţii ca nu cumva să fii socotit mai rău inaintea lui Dumnezeu care ştie ce este în fiecare din noi.

Nu te mândri cu bunele tale fapte, căci judecăţile lui Dumnezeu altele sunt decât ale oamenilor şi ceea ce-i pe placul oamenilor, adesea nu-i pe placul lui Dumnezeu.

Mânia şi invidia rod inima celui trufaş.

Să ne ferim de judecăţile cele îndrăzneţe

Zace în noi o tainică răutate, căreia-i place să descopere nedesăvârşirile fraţilor noştri şi iată de ce, gata stăm să-i judecăm, uitând că judecata inimilor numai dreptul lui Dumnezeu este. În loc de a cerceta cu atâta pornire ispititoare cugetul altuia, să ne coborâm în al nostru. Găsi-vom destule temeiuri să fim îngăduitori faţă de aproapele nostru şi să tremurăm pentru noi înşine. Nu ai decât sarcina ta însăţi şi nu vei răspunde decât de tine. "Nu judeca ca să nu fi judecat".

Să ne ferim de vorbirile nefolositoare

Fereşte-te cât poţi de vălmăşagul oamenilor căci primejdie este să stai de vorbă despre lucrurile lumii, chiar dacă faci aceasta cu gând curat. Dacă se cade totuşi să vorbeşti, vorbeşte atunci despre lucrurile care pot zidi. Evlavioasele convorbiri asupra lucrurilor duhovniceşti ajută mult la propăşirea sufletului, mai osebit între cei uniţi în Dumnezeu prin aceleaşi simţăminte şi prin aceleaşi năzuinţe. Scris este că vom da socoteală, la ziua judecăţii, de orice vorbă zadarnică.

Am putea să ne bucurăm de o mare pace, dacă am vrea să nu ne îndeletnicim deloc cu ceea ce zic sau fac alţii şi nici cu ceea ce nu ne priveşte. Cea mai mare şi singura împotrivire este că odată robiţi de patimile şi poftele noastre nu facem nici o sforţare să intrăm în făgaşul desăvârşit al sfinţilor. "Vă las pacea Mea, vă dau vouă pacea Mea, nu cum v-o dă lumea".

Ce plăcută dulceaţă, ce dragoste atrăgătoare în aceste cuvinte ale lui Iisus Hristos! ... Sunt două feluri de păci: pacea lui Iisus şi pacea lumii. Pacea lumii cuprinde: grijile, întristările, neliniştile, scârba, remuşcările. Iisus grăieşte: "Biruieşte-te pe tine însuţi". Înfrânează-ţi poftele tale, împotriveşte-te dorinţelor, frânge-ţi patimile şi atunci duhul tău va fi ascultător poruncilor Lui, rămâne-va întru pacea cea nespusă, iar toate trudele vieţii, suferinţele, nedreptăţile, prigoanele, nimic nu va tulbura pacea Lui, care întrece orice înţelegere. Amin.

Nu este aşezare călugărească atât de sfântă şi nici loc atât de tras deoparte, unde să nu se afle împotriviri şi ispite. Omul cât trăieşte, nu-i niciodată întru totul ferit de ispite, căci avem sămânţa lor în noi din pricina poftei trupeşti în care am fost zămisliţi. Una vine după alta şi totdeauna vom avea ceva de suferit, fiindcă am prăpădit binele şi fericirea, cele de la început. Unii caută să fugă pentru a nu fi ispitiţi şi cad în ispite încă şi mai primejdioase. Nu-i de ajuns să fugi ca să birui ci răbdarea şi adevărata smerenie ne face mai tari decât toţi duşmanii noştri. Cel care, fără să smulgă rădăcina răului se fereşte numai de primejdii (prilejurile din afară), sporeşte puţin. Dimpotrivă, ispitele se întorc asupră-i încă mai grabnice şi mai cu putere.

Vei birui mai sigur puţin câte puţin printr-o îndelungată răbdare cu ajutorul lui Dumnezeu, decât printr-o asprime prea mare faţă de tine însuţi.

Mergi adesea după sfaturi când eşti ispitit şi nu judeca deloc aspru pe cel ce se află în ispită, ci mângâie-l aşa precum tu însuţi ai vrea să fi mângâiat.