Colindul Sfântului Ştefan Voievod
(interpretat de maicile de la Diaconeşti)
Când noaptea cade pe un râu în spume
Aşa cum scris-a pana de boier,
Bătrânul Ştefan glăsui încet
Către sihastrul ce-a fugit de lume :
- Când am simţit pe-al ţării trup nepace
M-am răsucit la Putna în mormânt
Şi-am răsturnat cinci veacuri de pământ
De pe pieptarul meu să vin încoace.
Au mă sminteşte ochiul ce se zbate
Sau nu m-ajută mintea să înţeleg
Hotarul drept vi l-am lăsat întreg
Şi aflu acum Moldova jumătate.
De ce nu bate-n ceasul de vecernii
În pieptul Putnei – clopot necuprins -
Altar şi trup bătrâne ţi-au stins
Făclia vieţii viscolele iernii.
Dar în târziu, în noaptea de cărbune
Având ochii grei de-atâta nepătruns,
S-a îndurat sihastrul cu-n răspuns
- Măria Ta, eram în rugăciune!
Plăieşii zac în temniţele tării
Şi trag în juguri puse de călăi,
Dar cei ce-i ţin în lanţuri nu-s ai tăi,
Că s-au făcut stăpâni pe ţară răii.
Măria Ta, înseninează-ţi chipul !
Arcaşii n-au uitat să dea la semn.
Ei doar aşteaptă marele îndemn
Să-prindă lancea şi s-apuce scutul.
Atunci de-a latul hoardelor duşmane
Cu flori în braţe ne vom face drum
Şi nu putea-vor temniţe nicicum
Să ne oprească iureşul, Ştefane!
Şi-ţi vom zidi biserică frumoasă,
Când se întinde cerul coviltir,
Să-ncapă neamu-ntreg sub patrafir
Ca să-l primeşti cuminecat acasă.
